Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 4073/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.4073
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI se prezintă procuror.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat cu delegație de substituire la dosar și pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU prin consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantei solicită proba cu înscrisuri și martori pentru a face dovada acordului de voință pentru încheierea contractului de comodat. Depune la dosar un set de înscrisuri, copie a acestora fiind comunicată reprezentantului pârâtului și reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul pârâtului solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar și respingerea probei cu martori arătând că aspectele ce se doresc a fi dovedite cu această probă pot dovedite cu acte.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a probei cu înscrisuri și solicită respingerea probei cu martori arătând că aspectele ce se doresc a fi dovedite cu această probă se pot dovedi cu acte.
Curtea, deliberând asupra probelor solicitate, apreciază că este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei proba cu înscrisuri și o încuviințează ambelor părți. În ceea ce privește proba cu martori, apreciază că nu este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, aspectele de fapt ce se doresc a fi dovedite prin administrarea acestei probe putând fi dovedite cu actele depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii arătând că documentele au fost redactate de un avocat suspendat, neexistând niciun fals în conținutul acestora, pentru dovedirea existenței contractului de comodat fiind suficient un înscris sub semnătură privată. Susține că a prezentat documentul cu bună - credință, neavând cunoștință de faptul că avocatul era suspendat din exercițiul profesiei.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii și menținerea deciziei contestate arătând că reclamanta nu se afla pe teritoriul României la data încheierii contractului de comodat și că acest contract a fost redactat și încheiat de un avocat care era suspendat din profesie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii întrucât contractul nu a fost valabil încheiat, acesta nefiind semnat de reclamantă care nu se afla în țară la acel moment.
CURTEA,
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2009, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Oficiul Român pentru solicitând anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.-/08.05.2009, repunerea în situația anterioară prin prelungirea dreptului de ședere în România.
În motivarea contestației reclamanta a arătat că pentru prelungirea dreptului de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale trebuia să îndeplinească mai multe condiții printre care și deținerea legală a spațiului pentru sediul social al societății, condiții pe care le-a îndeplinit.
S-a adresat unui prieten cetățean chinez, cunoscător al limbii române scrise și vorbite pentru prelungirea sediului social al SC SRL și a încheiat un contract de comodat pentru perioada 01.10.2007 - 01.10.2012, pentru apartamentul în care locuiește de mai mulți ani și pe care l-a declarat ca sediu social.
Reclamanta a susținut că Legea nr.31/1990 nu impune ca actul care stă la baza dovedirii sediului social declarat sau prelungirea acestuia să se facă într-o anumită formă.
Dovada deținerii legale a sediului social a făcut-o prin contractul de comodat și prin încheierea judecătorului delegat al registrului comerțului care s-a pronunțat admițând cererea de deținere legală a sediului social.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației întrucât în vederea prelungirii dreptului de ședere reclamanta a prezentat mijloace nelegale, respectiv contractul de comodat nr.817/07.10.2007 certificat de o persoană care nu avea acest drept (un avocat suspendat din exercițiul profesiei) și un contract de comodat care nu a fost semnat de comodant).
Din declarația reclamantei și a soțului său reiese că actele prezentate pentru prelungirea dreptului de ședere nu au fost semnate de reclamantă, ci i-au fost înmânate de cetățeanul chinez la care apelase, acestea fiind certificate și semnate în dreptul numelui lor și în dreptul proprietarului.
Au fost depuse la dosar decizia contestată și documentația care a stat la baza emiterii acesteia.
Analizând actele aflate la dosar, Curtea reține în fapt că pârâtul a emis Decizia de returnare de pe teritoriul României nr.-/08.05.2009 prin care reclamanta era obligată să părăsească teritoriul României în termen de 90 de zile de la data luării la cunoștință a deciziei întrucât i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere, reținându-se în fapt că nu a făcut dovada deținerii legale a spațiului pentru sediul social.
Reclamanta a avut drept de ședere temporară în România prelungit succesiv până la 06.05.2009 în scopul desfășurării de activități comerciale.
Pentru prelungirea acestui drept, reclamanta a depus o cerere în data de 07.04.2008 la care a atașat două contracte de comodat, nr.259/19.04.2007 și nr.817/07.10.2007 referitoare la deținerea legală a spațiului de locuit și a sediului social al SC Co. SRL.
Referitor la încheierea contractului privind sediul social al societății, reclamanta a precizat în declarația dată la 09.04.2009 că a apelat la un prieten, cetățean chinez, căruia i-a înmânat documentele legate de societate.
După predarea acestora reclamanta a plecat în, de celelalte operațiuni legate de finalizarea contractului și mențiunile de la Registrul Comerțului ocupându-se cetățeanul chinez împreună cu soțul reclamantei.
Reclamanta a declarat că nu a semnat contractul privind spațiul pentru sediul social, în perioada respectivă fiind plecată din țară.
De asemenea, nu a semnat nici actul constitutiv al societății și de fiecare dată când îl întreba pe cetățeanul chinez dacă este necesară semnătura sa și a soțului ei, acesta îi spunea că nu este nevoie.
Reclamanta a menționat că nu cunoaște modalitatea de autentificare a contractului de comodat privind sediul societății și nici a actului constitutiv.
Din declarațiile inițiale date de către numitul care deținea procură din partea proprietarului apartamentului, Curtea reține că acesta a susținut că semnăturile de pe contractul de comodat în dreptul comodantului nu îi aparțin, nu s-a prezentat niciodată în fața unui notar sau avocat pentru autentificarea documentului.
Ulterior, acesta a precizat că a semnat respectivele documente în momentul în care străinii i-au dat un exemplar, acesta fiind deja autentificat de avocat.
Cu privire la contractul nr.259/19.04.2007 privind folosirea apartamentului cu destinația de locuință, acesta a declarat că nu este semnătura sa, dar i-a fost adus de cetățenii chinezi un contract pe care l-a semnat fără a fi autentificat.
Referitor la cele două contracte de comodat nr.259/19.04.2007 și nr.817/07.10.2007, Curtea reține că au fost certificate de avocatul care prin decizia nr.1967/2007 a Baroului Baf ost suspendată din exercițiul profesiei începând cu data de 19.07.2007.
Reclamanta susține în concluziile scrise că nici Legea nr.31/1990 și nici OUG 194/2002 nu prevăd forma autentică a încheierii contractelor pentru dovedirea deținerii spațiului de locuit sau a sediului și nici documente atestate de avocat.
Curtea constată că pentru încheierea valabilă a unui contract de comodat este necesară atât realizarea acordului de voință al părților, cât și predarea bunului care formează obiectul contractului.
Or, nu există acordul de voință al părților în condițiile în care chiar reclamanta a recunoscut că nu a semnat contractul privind sediul societății, în perioada respectivă fiind plecată în.
De asemenea, nici celălalt contract de comodat și nici actul constitutiv al societății nu au fost semnate de reclamantă, acestea fiindu-i înmânate de cetățeanul chinez care s-a ocupat de încheierea lor, fiind deja semnate în dreptul numelor părților contractante.
Mai mult, contractul privind deținerea spațiului de locuit nu a fost semnat de către comodant, astfel cum rezultă din declarațiile aflate la dosar.
Reclamanta a menționat în contestație că asupra cererii și actelor necesare existenței, prelungirii și valabilității sediului social s-a pronunțat judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerțului printr-o încheiere de admitere împotriva căreia nu a fost exercitată calea de atac a recursului.
Sub acest aspect, se reține că încheierea judecătorului delegat la care se referă reclamanta datează din 20.02.2008, dată la care pârâtul nu se afla în posesia informațiilor care au determinat refuzul prelungirii dreptului de ședere.
Aceste informații au fost obținute ulterior datei de 07.04.2008 când reclamanta a depus cererea de prelungire a dreptului de ședere și cele două contracte de comodat, pârâtul efectuând o serie de verificări în vederea soluționării cererii, în urma acestora stabilindu-se în ce mod au fost încheiate și certificate înscrisurile depuse de reclamantă.
Totodată, din adresa nr.-/23.06.2009 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului se constată că personalul cu atribuții de verificare și primire acte din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal nu are competența de a cerceta legalitatea acestora.
În consecință, susținerea că judecătorul delegat de la registrul comerțului s-a pronunțat în ceea ce privește legalitatea deținerii legale a spațiului, nu constituie un argument în favoarea admiterii contestației.
Curtea apreciază că decizia de returnare este legală, fiind emisă cu respectarea disp. art.52 alin.1 din OUG nr.194/2002, potrivit cărora dacă la data depunerii cererii nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale și condițiile speciale în funcție de scopul șederii, prevăzute în prezenta secțiune, străinului i se refuză prelungirea dreptului de ședere temporară.
Refuzul pârâtului de a prelungi dreptul de ședere temporară al reclamantei este justificat de neîndeplinirea condiției prev. de art.50 alin.2 lit.f din OUG nr.194/2002, aceea de a face dovada deținerii legale a spațiului de locuit la adresa la care declară că are reședința pe teritoriul României, precum și a condiției reglementată de art.55 alin.1 lit.b din aceeași ordonanță referitoare la deținerea legală a spațiului pentru sediul social.
Contractele de comodat care au fost depuse în susținerea cererii de prelungire a dreptului de ședere nu fac dovada îndeplinirii celor două condiții legale, neputându-se considera că au fost valabil încheiate, față de nerealizarea acordului de voință al părților contractante cărora nu le aparțin semnăturile aflate pe aceste contracte, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză.
Față de toate aceste considerente, constatând că decizia de returnare fost emisă cu respectarea disp. OUG nr.194/2002, Curtea va respinge contestația ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta, cetățean chinez, născută la data de 15.04.1958 în -, cu reședința în B. nr.369, - 4,.39,.10, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, cu sediul în B Str. -. -. nr.2. sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Gh./4 ex.
04.12.2009
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia
