Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 52/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.- -

SENTINȚA NR. 52/CA/2009 -

Ședința publică din data de 18 martie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii de contencios administrativ, primă instanță, privind pe reclamanta din M C,-,.17, județ H, în contradictoriu cu pârâții Oficiul român pentru - Serviciul pentru S M,-, jud.S M și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru cu sediul în B, str.-. -, nr.50, sector 1, având ca obiect anulare decizie de returnare de pe teritoriul României.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reclamanta și consilier juridic în reprezentarea Oficiului Român pentru și a Serviciului pentru S M, care nu are personalitate juridică, în baza delegației nr.-/17.03.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că acțiunea este la primul termen de judecată, este legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru prin chitanța nr. -/18.03.2009 și 0,30 lei timbre judiciare, Oficiul Român pentru a depus la dosar întâmpinare în trei exemplare, după care:

Întâmpinarea va fi luată în considerare ca și concluzii scrise, nefiind depusă în termenul prevăzut de dispozițiile art.114 Cod de procedură civilă. S-a comunicat un exemplar cu reclamanta.

Reprezentantul pârâților depune la dosar documentația care a stat la baza deciziei atacate.

Reclamanta arată că are activitate comercială în România, are contracte de peste cinci milioane de euro pe an, are copii în întreținere care urmează școala în România, dosarul de obținere a cetățeniei este în ultima fază. Solicită anularea măsurii interdicției de intrare în țară. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâților solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele arătate în întâmpinare. Arată că reclamanta nu a formulat cerere de prelungire a vizei de ședere pentru activități comerciale. Solicită respingerea cererii de anulare a măsurii interdicției. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin contestația înregistrată la această instanță la data de 23.02.2009, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei de returnare nr.-/11.02.2009, emisă de pârâtul - Oficiul Român pentru - Serviciul pentru S

În motivarea contestației, contestatoarea solicită să i se acorde termen de ședere pe teritoriul României întrucât este administratorul unei societăți comerciale și asociat la această societate, că are trei copii înscriși la școală în România, doi dintre aceștia fiind minori, că este singurul întreținător al acestor copii întrucât a divorțat de soț.

În prezent arată că societatea comercială la care este asociat are în derulare contrate comerciale astfel că, atât pentru întreținerea copiilor cât și pentru executarea obligațiilor asumate de către societate prin contractele încheiate, este necesară prezența contestatoarei pe teritoriul României.

Prin concluziile scrise formulate de către pârâtul Oficiul Român pentru se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât decizia de returnare a fost emisă ca urmare a faptului că șederea contestatoarei pe teritoriul României a devenit ilegală.

Examinând cauza prin prisma înscrisurilor de la dosar, instanța constată că prin Decizia de returnare nr. -/11.02.2009, emisă de pârâtul - Oficiul Român pentru - Serviciul pentru S M, contestatoarea a fost obligată să părăsească teritoriul României în temeiul art.82 alin.3 lit.a din nr.OUG194/2002 deoarece șederea acesteia pe teritoriul României a devenit ilegală ca urmare a expirării dreptului de ședere de 90 de zile prevăzut în viză și totodată în temeiul art.106 alin.1, lit. a, pct.1 și alin.2 lit.b din același act normativ, a fost luată măsura interdicției de intrare în România pe o perioadă de șase luni de la data ieșirii din țară.

Decizia de returnare atacată este legală în ceea ce privește măsura obligării reclamantei să părăsească teritoriul României deoarece acesteia i-a expirat dreptul de ședere de 90 de zile prevăzut în viza seria - nr.- din data de 16.01.2008, situație în care sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în nr.OUG194/2002.

Conform dispozițiilor art.4 din acest act normativ "străinii aflați pe teritoriul României sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din România până la expirarea acestei perioade".

În ceea ce privește măsura interdicției de intrare în România pentru o perioadă de șase luni de la data ieșirii din țară, instanța constată că această măsură este netemeinică.

Dispozițiile art.101 alin.1 din nr.OUG194/2002 prevăd că, concomitent cu emiterea deciziei de returnare sau cu punerea în aplicare a măsurii de expulzare, Oficiul Român pentru poate dispune, în condițiile legii, și interzicerea intrării în România pentru o perioadă determinată. Prin urmare această măsură nu este obligatoriu a fi dispusă odată cu emiterea deciziei de returnare, fiind la aprecierea autorității dacă se impune a fi luată în raport de circumstanțele situației.

Întrucât reclamanta este asociat al unei societăți comerciale care are contracte în derulare, are în întreținere 3 copii care urmează cursurile unor școli din România, instanța constată că măsura interdicției de a intra în România pe o perioadă de șase luni este netemeinică, deoarece este necesar a se permite reclamantei intrarea pe teritoriul României în vederea întreținerii celor trei copii și a administrării activității societății comerciale.

Pentru aceste considerente instanța, în temeiul disp. art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, va anula măsura interdicției de intrare în România pe o perioadă de șase luni de la data ieșirii din țară și va fi respinsă ca nefondată cererea privind anularea măsurii de părăsire a teritoriului României.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta din M C,-,.17, județ H, în contradictoriu cu pârâții Oficiul român pentru - Serviciul pentru S M,-, jud.S M și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru cu sediul în B, str.-. -, nr.50, sector 1 și în consecință:

Anulează măsura interdicției de intrare în România pe o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară, măsură instituită prin decizia de returnare nr.-/11.02.2009.

Respinge cererea privind anularea măsurii de a părăsi teritoriul României, instituită prin aceeași decizie de returnare, ca fiind nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.hot.; 20.03.2009

Tehnored.; 23.02.2009; 2 ex.

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 52/2009. Curtea de Apel Oradea