Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 524/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 524
Ședința publica de la 11.02.2009
Instanța compusa din
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, având ca obiect "litigiu străini".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns, reclamantul reprezentat de avocat cu delegație la dosar - fila 6, pârâtul reprezentat de consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Reprezentantul Parchetului solicită instanței să pună în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru întrucât la dosar nu există această dovadă.
Apărătorul reclamantului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, și cerere de probe, prin care solicită ca în cadrul probei cu înscrisuri, pârâta să depună la dosar înscrisurile ce au fundamentat luarea deciziei contestată; solicită aceste înscrisuri întrucât reclamantul a intrat pe teritoriul României la data de 20.07.2008 în baza vizei D/AS/- emisă de Ambasada României la, având un drept de ședere de 90 de zile. A obținut această viză întrucât societatea la care era angajat a încheiat un contract de prestări servicii cu SC SRL pentru a desfășura activitatea de faianțar; în momentul demarării procedurilor de obținere a vizei, la nivelul autorităților române se cunoștea în mod evident situația distribuirii și repartizării permiselor de muncă pentru contingentul anual aprobat de Guvernul României. Reclamantul a depus toată documentația necesară obținerii autorizației de muncă, iar societatea contractantă a făcut demersuri pentru obținerea acestei autorizații, însă cererea acesteia a fost soluționată nefavorabil. Față de această împrejurare, consideră că nu i se poate imputa reclamantului refuzul autorităților române de eliberare a autorizației de muncă întrucât în momentul acordării vizei de intrare în România, statul român știa clar pentru ce a venit în România.
La cererea adresată de către instanță, cu privire la împrejurările pe care dorește să le dovedească, apărătorul reclamantului arată că aceste înscrisuri au relevanță în prezenta cauză pentru a dovedi că reclamantul a îndeplinit toate procedurile legale.
Consilierul juridic al autorității pârâte învederează instanței că decizia de returnare și răspunsul nefavorabil pentru obținerea autorizației de muncă, sunt două acte administrative distincte; în prezenta cauză se contestă doar decizia de returnare și nu răspunsul nefavorabil. Față de această împrejurare, consideră că înscrisurile solicitate de reclamant nu au relevanță în soluționarea cauzei.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că nu contestă utilitatea acestei probe, însă nu în prezenta cauză; reclamantul avea posibilitatea de contesta acel refuz, însă a înțeles să conteste doar decizia de returnare. În concluzie, înscrisurile solicitate nu au legătură cu cauza.
Apărătorul reclamantului arată că nu a contestat răspunsul nefavorabil întrucât nu i s-a comunicat.
Curtea, având în vedere că documentația solicitată de reclamant vizează un alt act administrativ, consideră că această probă nu este utilă în cauză.
Considerând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
Consilierul juridic al autorității pârâte, solicită respingerea contestației pentru motivele detaliate în întâmpinare, și să se constate că decizia de returnare a fost emisă cu respectare prevederilor legale.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației și menținerea decizie de returnare întrucât a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Curtea reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 27.11.2008 reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Oficiul Român pentru - Direcția pentru Municipiului Bac ontestat Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. - din 17.11.2008 emisă de pârât.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este angajat al SC Internațional Economic & Cooperation Co, și a fost detașat de la această societate la SC SRL din România.
Mai arată că intrat în România, beneficiind de viză tip D, eliberată ca urmare a contractului de prestări servicii încheiat de societatea comercială la care este angajat cu societatea comercială la care a fost detașat în România.
Susține că, la momentul când obținut viza pentru intrare în România, Statul Român, la nivelul autorităților române cunoștea situația distribuirii și repartizării permiselor de muncă pentru contigentul anual aprobat de Guvernul României.
În privința sa, arată că a depus în termen întreaga documentație și era normal ca autoritățile române să- aducă la cunoștință în perioada în care s-a aflat în ședere legală (în perioada de valabilitate vizei) că este în imposibilitate de a- elibera documentele pentru care solicitat viza.
Apreciază că, adevăratul motiv pentru care s- emis decizia contestată este cu totul altul, în fapt i s-a aplicat retroactiv măsură generată de expirarea unui contingent anual aprobat.
Reclamantul mai arată că, în actul contestat nu s- specificat vreun temei legal care-i poate fi imputabil pentru refuzul autorităților române de a- elibera autorizația de muncă, singurul document de care avea nevoie pentru duce la bun sfârșit scopul pentru care obținut detașarea respectiv viza D/AS.
În decizia de returnare nu s- menționat de asemenea, că nu i s- eliberat documentul la care are dreptul legal, autorizația de muncă, iar acest motiv nu îi este imputabil.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 194/2002.
Oficiul Român pentru a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
În cauză a fost administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia de returnare nr. -/17.11.2008 pârâtul a reținut că șederea reclamantului pe teritoriul României este ilegală, precum și împrejurarea că reclamantul nu respectat prev. art. 11 alin.1 din OUG nr. 194/2002 de părăsi teritoriul României până la expirarea termenului stabilit prin viză.
Conform art. 11 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 "străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau după caz prin permisul de ședere.
Împrejurarea că, reclamantul beneficiat de viză de ședere, de tip D nu este contestată de către pârât. Ceea ce s- reținut de către autoritatea pârâtă în actul contestat este că, la data emiterii acestui act, străinul nu a avut reglementat un drept de ședere pentru angajare în muncă.
Împrejurarea că, reclamantul ar fi depus toate documentele pentru obținerea vizei de lungă ședere pentru angajarea în muncă, dar autoritatea publică nu i-a acordat autorizația de muncă până la expirarea termenului stabilit prin viză, nu este un aspect de nelegalitate a deciziei de returnare de pe teritoriul României.
Conform art. 44 din OUG nr. 194/2002 republicată, autorizația de muncă se eliberează la solicitarea angajatorului și numai dacă acesta dovedește îndeplinirea condițiilor cerute de lege.
Nedepunerea diligențelor de către societatea la care fost detașat pentru obținerea autorizației de care avea nevoie reclamantul este un aspect care vizează raporturile reclamantului cu angajatorul său și nu raportul juridic dedus judecății, izvorât din actul contestat.
Autoritatea pârâtă nu avea obligația să aducă la cunoștință reclamantului, dacă este ori nu posibilă eliberarea documentelor necesare pentru obținerea autorizației de muncă, înainte de expirarea termenului stabilit prin viză, întrucât răspunsul trebuie comunicat doar societății comerciale angajatoare.
Aceasta deoarece, potrivit legii, autoritatea pârâtă trebuie să verifice solicitarea societății angajatoare și nu a reclamantului.
În speță, instanța nu a fost investită cu un capăt de cerere privind refuzul pârâtului de eliberare a autorizației de muncă astfel că, aspectele vizând cauzele pentru care reclamantul nu a obținut autorizație de muncă, chiar dacă situația lipsei acestei autorizații ar fi condus la imposibilitatea obținerii vizei de lungă ședere pentru angajare, exced controlului de legalitate a deciziei de returnare.
Oricum, clarificarea aspectelor care privesc un eventual refuz de eliberare a autorizației de muncă trebuia realizată până la expirarea termenului stabilit prin viză.
După ce expirat acest termen, reclamantul nu mai putea să stea pe teritoriul României și cu atât mai mult să facă demersuri în legătură cu neobținerea autorizației de muncă.
Pentru aceste considerente, constatând că decizia de returnare contestată este legală, în temeiul art. 84 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, republicată, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cetățean chinez, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB
2 ex.
4.03.2009
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria
