Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 573/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.573

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.02.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

GREFIER - - -

Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul AL, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2010, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantului să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.02.2010, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, la 3.09.2009 reclamantul AL, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU anularea deciziei nr.-/SE/S2/D3 din 4.08.2009 prin care a fost respinsă cererea reclamantului de stabilire a domiciliului în România, pe motiv că nu a avut ședere temporară continuă și legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii.

În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că este rezident în România din anul 1992, având o ședere legală și continuă până în 2001, când a primit viza de ieșire din România nemotivat. Aceasta a întrerupt continuitatea șederii sale în România, timp de aproximativ 5 luni, perioadă necesară pentru obținerea unei noi vize de intrare.

În anul 2004 părăsit din nou, teritoriul României, în temeiul unei dispoziții a pârâtei, ulterior obținând din nou viză de intrare și de ședere în România; în această perioadă a avut probleme familiale majore, unul dintre copiii săi în urma unei boli grave rămânând cu un handicap major, situație care a necesitat prezența reclamantului pentru a-l îngriji și a efectua controale periodice, situație care a impus ca reclamantul să stea mai mult timp în afara României.

Susține reclamantul că având în vedere aceste motive obiective, nu i se poate reproșa un comportament culpabil, iar împrejurările care au condus la această situație sunt obiective și independente de voința sa.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.73 alin.3 din OUG 194/2002.

În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei adresa contestată, acte de stare civilă, acte și certificate medicale, certificat constatator al SC Import Export SRL, contract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.3240 din 18.07.2005, certificat constatator al SC SRL, antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.973 din 26.10.2009, alte înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată în raport de dispozițiile art.71 alin.1 din OUG 194/2002, arătând că reclamantul a absentat de pe teritoriul României o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, chiar mai mare de 10 luni, iar dispozițiile legale menționate nu fac nici o distincție în ceea ce privește caracterul obiectiv al motivelor pentru care nu se respectă această ședere continuă.

Atașat întâmpinării pârâtul a depus la dosarul cauzei actele avute în vedere la emiterea deciziei contestate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin adresa nr. -/SE/S2/D3 din 4.08.2009 reclamantului i s-a respins cererea pentru acordarea dreptului de ședere permanentă pe teritoriul României, în temeiul disp. art.71 alin.1 lit.a din OUG 194/2002.

Potrivit dispozițiilor art.71 alin.1 lit.a din OUG 194/2002 dreptul de ședere permanentă se acordă străinilor prevăzuți laart. 70alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au avut o ședere continuă și legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:

(i) șederea va fi considerată continuă atunci când perioada de absență de pe teritoriul României este mai mică de 6 luni consecutive și nu depășește în total 10 luni;

(ii) șederea va fi considerată legală atunci când împotriva străinului nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul național;

(iii) la stabilirea perioadei de ședere continuă și legală se ia în calcul J din perioada de ședere în scop de studii;

(iv) la stabilirea perioadei de ședere continuă și legală nu se ia în calcul șederea conferită de viza diplomatică sau de serviciu și nici șederea obținută pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier;

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamantul a absentat în perioada vizată de lege, respectiv 5 ani anteriori depunerii cererii, mai mult de 6 luni consecutive și cumulând o perioadă mai mare 10 luni, potrivit fișei de intrări ieșiri depusă de către pârât la dosar (fila 20-21).

Caracterul obiectiv al motivelor care au dus la întreruperile ale șederii reclamantului pe teritoriul României, respectiv starea sănătății unuia dintre copiii săi nu sunt prevăzute de dispozițiile legale care reglementează modalitatea de acordare dreptului de ședere permanentă astfel încât în mod legal pârâtul a dispus în condițiile art.79 din OUG 194/2002 modificată și republicată, măsura de respingere a cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă în România.

Curtea apreciază că reclamantul nu a administrat nici o probă din care să reiasă nelegalitatea deciziei contestate în sensul de a dovedi caracterul continuu al șederii temporare și legale pe teritoriul României în condițiile art.71 alin.1 lit.a din OUG 194/2002, astfel încât urmează a respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de reclamantul AL cu reședința în B,-, Bl.4,.A,.3,.15, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU cu sediul în--5, sector 5, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 2 februarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored./4 ex.

25.03.2010

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 573/2010. Curtea de Apel Bucuresti