Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 689/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.689
Ședința publică de la 08.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ungureanu Doina
GREFIER - - -
...
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol se află spre soluționare cauza de contencios administrativ privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, având ca obiect "litigiu privind regimul străinilor".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, prin consilier juridic, lipsind reclamantul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâtul, prin reprezentant, depune la dosar Rezoluția Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI din data de 17.12.2009, apoi comunică reprezentantului Ministerului Public un exemplar al acesteia. Nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.
Ministerul Public, prin reprezentant, nu mai are cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind cereri de formulată și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul, prin reprezentant, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Ministerul Public, prin reprezentant, solicită respingerea acțiunii și menținerea Rezoluției Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI din data de 17.12.2009 ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 4.12.2009 pe rolul acestei instanțe, petentul, născut la data de 14.02.1998 în Republica M, în prezent aflat în custodie publică în Centrul de cazare a străinilor luați în custodie publică Otopeni, a formulat plângere împotriva măsurii de luare în custodie publică, adusă la cunoștință la data de 7.12.2009, solicitând revocarea acesteia, anularea rezoluție procurorului în baza căreia a fost luată măsura și eliberarea sa din Centrul de cazare străini luați în custodie publică.
La dosar, s-a depus adresa nr.-/17.12.2009, emisă de ORI-Centrul Otopeni, prin care i s-a comunicat petentului măsura luată ca urmare a rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI din 17.12.2009.
În drept, si-a motivat plângerea pe disp.rt.97 alin.9 din OUG 194/2002 modificată și completată.
Din referatul ORI - Secția, emis sub nr.-/D3/S3/C9 din 17.12.2009 se reține că împotriva petentului, cetățean, s-a dispus îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul României, conf.art.87 alin.1 lit.b) din OUG 194/2002 rep.
Analizând actele dosarului se rețin următoarele:
La data de 16.12.2009 petentul a fost transferat în România de către autoritățile austriece.
La data de 17.12.2009 a fost preluat de la Aeroportul Internațional " " de lucrători ai ORI, iar în urma verificărilor a rezultat că cetățeanul nu figurează în traficul de călători cu intrări-ieșiri din România, iar din declarațiile acestuia a reieșit că acesta a intrat ilegal în țară la data de 22.06.2009.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI nr.2966/II-5/2009 din 17.12.2009, s-a dispus luarea în custodie publică a petentului, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 17.12.2009.
Potrivit art.97 alin.1 din OUG 194/2002, "Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertății de mișcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, precum și împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanța a dispus expulzarea".
În speță, din rezoluția procurorului se reține că străinul a intrat ilegal în România la data de 22.06.2009, iar la data de 16.12.2009 a fost returnat de autoritățile austriece.
Se constată că măsura îndepărtării sub escortă nu a putut fi adusă la îndeplinire de către ORI în 24 de ore prev.de art.88 alin.2 din OUG 194/2002 rep. întrucât petentul nu posedă documente de călătorie și nici mijloace financiare.
În consecință, la data de 17.12.2009, în raport de dispozițiile legale menționate anterior, ORI a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI dispunerea măsurii luării în custodie publică a cetățeanului.
Se reține, de asemenea, că cetățeanul străin nu se află în nici una din situațiile de interzicere a îndepărtării prev.de art.92 din OUG 194/2002 rep. sau de acordare a tolerării pe teritoriul României, conform art.103 din același act normativ.
Se constată față de cele expuse, că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.97 alin.2 și art.88 alin.7 din OUG 194/2002, astfel încât, se va respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul, născut la data de 14.02.1998 în Republica M, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 8.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.UD
EF/3ex.
8.04.2010
Președinte:Ungureanu DoinaJudecători:Ungureanu Doina