Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 73/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 73
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația formulată de reclamanta domiciliată în C, str. -, -.1,.175, județul D împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.- din 13.08.2009 emisă de pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU D, cu sediul în C,--34, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta asistată de avocat, consilier juridic - pentru pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU D și martora.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța procedează la audierea martorei, sub prestare de jurământ, declarația de martor fiind atașată la dosar, fila 63.
Apărătorul reclamantei depune o declarație extrajudiciară, o adeverință medicală și un album de fotografii.
Curtea, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației de față.
Avocat pentru reclamantă solicită admiterea contestației conform motivelor formulate în scris, instanța urmând a avea în vedere și declarațiile martorilor cu privire la caracterul căsătoriei reclamantei.
Referitor la legalitatea deciziei de returnare, susține că aceasta este nemotivată în fapt cuprinzând numai o motivare în drept, respectiv o reluare a textului de lege și anume art.63 alin.1 din nr.OUG194/2002, fără a fi dezvoltate motivele de fapt conform legislației interne și Directivei 2004/38/- a Parlamentului European și consideră că trebuia motivat clar refuzul de acordare a dreptului de ședere.
În ceea ce privește contradicțiile existente între declarațiile soților, respectiv interviul în care se susține că există neconcordanțe, arată că întrebările puse celor doi soți nu aveau relevanță și consideră că din declarațiile martorilor instanța s-a lămurit asupra neconcordanțelor existe cu privire la petrecerea de după căsătorie și la rudele soțului. Apreciază că adăugarea din interviu cu privire la persoana care i-a prezentat reclamantei soțul este tendențioasă.
Reprezentantul pârâtului, consilier juridic -, depune o declarație a fostului soț al reclamantei și o precizare a pârâtului cu privire la actele necesare pentru legitimarea reclamantei înainte de încheierea căsătoriei, comunicând apărătorului reclamantei o copie a declarației.
Arată că la pct.2 din precizare se încadrează și reclamanta cu privire la actele pe care trebuia să le prezinte reclamanta la încheierea căsătoriei.
Susține că mai există o decizie de returnare,emisă la data de 11.05.2009 la expirarea permisului de ședere pentru voluntariat, însă reclamanta s-a căsătorit înainte de data expirării primei decizii, apoi s-a înregistrat cererea de prelungire a dreptului de ședere.
Referitor la declarația fostului soț al reclamantei arată că în aceasta se menționează că reclamanta a fost chemată în țară de fostul soț, s-au căsătorit iar după câteva luni s-au despărțit.
Susține că în timpul primei căsătorii lucrând fără forme legale, iar din interviu rezultă că soțul nu avea cunoștință de prima căsătoriei.
Față de cele arătate, solicită respingerea contestației și menținerea deciziei de returnare.
CURTEA:
Asupra cauzei de față:
Prin cererea formulată la data de 01.09.2009, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.- din 13.08.2009 emisă de pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU
În motivarea cererii, reclamanta a arătat la data de 23.05.2009 s-a căsătorit cu, cetățean român, pe care l-a cunoscut în iulie 2008, locuind împreună din aprilie 2009, la insistențele viitorilor socrii.
Reclamanta a susținut că, în baza căsătoriei, a solicitat prelungirea dreptului de ședere în România, după aproximativ 3 săptămâni primind o înștiințare prin care, împreună cu soțul, erau chemați la interviu. După ce s-au prezentat la interviu li s-a comunicat că vor fi supuși unor verificări la domiciliul comun apoi i se va soluționa cererea. Constatând că nu au fost vizitați, reclamanta și soțul s-au prezentat la Serviciul pentru D unde i s-a comunicat că s-a prelungit termenul de soluționare a cererii sale, întrucât instituția nu dispune de personal suficient.
A mai arătat reclamanta că la data de 13.08.2009 a fost înștiințată că i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere și trebuie să se prezinte la Serviciul pentru D pentru a i se înmâna decizia de returnare.
A susținut reclamanta că a solicitat lămuriri și i s-a comunicat că motivele refuzului sunt enunțate în decizia de returnare, însă în cuprinsul acesteia nu este relatat nici un fapt concret, ci numai este reluat un text de lege, respectiv art.63 alin.1 lit. f din nr.OUG194/2002.
Consideră reclamanta că decizia de returnare și decizia de refuzare a prelungirii dreptului de ședere sunt nelegale și netemeinice, întrucât căsătoria sa nu este de conveniență în sensul art.63 din nr.OUG194/2002, iar intimata nu poate să producă mijloace de probă serioase care să genereze un dubiu în privința caracterului real al căsătoriei.
A mai arătat reclamanta că simpla redare a textului de lege presupus incident în cauză nu suplinește obligația de motivare a deciziei, iar nemotivarea în fapt a deciziei se sancționează cu nulitatea absolută, deoarece împiedică cenzurarea deciziei de către instanța de judecată, care este în imposibilitate de a analiza legalitatea deciziei.
Susține reclamanta că obligativitatea motivării deciziei de returnare este dispusă de nr.OUG194/2002, dar și de legislația europeană prin Directiva 2004/38/- a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, decizia de returnare de pe teritoriul României nr.-/13.08.2009, certificatul de căsătorie, adresa nr. FN din 29.05.2009 emisă de Serviciul pentru D, contractul de închiriere înregistrat la nr.-/14.04.2009 cu anexe, adeverința nr.58/19.08.2009 emisă de Asociația de proprietari G4, declarații extrajudiciare și copia pașaportului.
La data de 27.10.2009 pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU Daf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea acestei cereri pârâtul a arătat că la analizarea cererii de prelungire a dreptului de ședere, în urma verificărilor efectuate și a evaluării prin comparație a celor declarate de soți în timpul interviului, s-a constata existența elementelor unei căsătorii de conveniență între reclamant și cetățeanul român. Această apreciere a avut la bază faptul că cei doi soți sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut, precum și obținerea unui drept de ședere în România în neconcordanță cu legea.
Pârâtul a mai arătat că în urma desfășurării interviului s-a constat că reclamanta este căsătorită cu numitul, că nu au copii împreună, iar cei doi soți s-u dovedit a fi inconsecvenți în răspunsurile lor la numeroase întrebări. S-a arătat că potrivit procesului-verbal din data de 11.08.2009 întocmit cu ocazia verificării la domiciliul soțului, tatăl vitreg a declarat că s-a căsătorit cu o cetățeană din Ucraina, dar nu știe când a fost oficiată căsătoria, întrucât nici el și nici mama lui nu au fost invitați la căsătorie și nu cunoaște cine a luat parte la eveniment.
De asemenea, conform procesului - verbal din 06.08.2009 întocmit cu ocazia verificării la reședința declarată de reclamantă nu a fost găsit nimeni, iar numita care locuiește la.172 a declarat că nu a văzut pe nimeni la.175, deci nu cunoaște cine locuiește acolo.
Pârâtul a mai susținut că din declarația reclamantei din 09.06.2009 reiese clar faptul că motivul principal care a dus la căsătorie este situația șederii în România și anume sfârșitul valabilității permisului de ședere în România.
În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că viitorii socri au insistat să se cunoască mai bine viitorii soți, pârâtul a susținut că aceasta nu are relevanță, având în vedere că aceștia nu au fost invitația la oficierea căsătoriei.
A mai arătat pârâtul că înștiințarea pentru interviu a fost înmânată reclamantei în momentul depunerii cererii de prelungire a dreptului de ședere în România din data de 29.05.2009.
Referitor la comunicarea prelungirii termenului de soluționare a cererii, pârâtul a arătat că aceasta a fost trimisă prin poștă, cu confirmare de primire și negăsind pe nimeni la adresa indicată, plicul a fost returnat.
Pârâtul a precizat că legea nu recunoaște în mod expres un drept al străinului de a i se prelungi șederea în România, întrucât art.50 alin.1 din nr.OUG194/2002 prevede că dreptul de ședere temporară se poate prelungi.
Pârâtul a depus la dosar, în copie, decizia de returnare de pe teritoriul României nr.-/13.08.2009, referatul cu propunere de refuz a prelungirii dreptului de ședere temporară nr.-/13.08.2009, adresa nr.-/26.06.2009 emisă de Serviciul Român pentru, procese-verbale din 11.08.2009 și 06.08.2009, declarația date de și, raportul de analiză prin comparație a interviului soților și procesul-verbal de interviu.
În cauză a fost au fost audiați martorii și, propuși de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele aspecte de fapt și de drept:
Examinând legalitatea actului administrativ dedus judecății Curtea constată că prin decizia de returnare de pe teritoriul României nr.- - din 13.08.2009, autoritatea pârâtă a stabilit că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență, în temeiul art.63 alin.1 coroborat cu art. 63 alin. 2 lit. f) și alin.3 lit. a și c din OUG194/2002 reținând că soții sunt neconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal și a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre dumneavoastră.
Aceste împrejurări au rezultat din evaluarea răspunsurilor la întrebările luate reclamantului și soției sale și din datele obținute cu ocazia unor verificări suplimentare.
elementele pe baza cărora se poate stabili caracterul de conveniență al unei căsătorii, art.63 alin.2 lit. f) din OUG 194/2002 nu constituie o normă imperativă, ci pune la îndemâna Oficiului Român pentru - Biroul Teritorial pentru o serie de criterii de care să se folosească în exercitarea competențelor prevăzute de lege, în cadrul marjei de apreciere de care dispune.
Căsătoria reclamantului a fost încheiată la data de 23 mai 2009, conform certificatului de căsătorie seria - nr. nr.-.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu înscrisurile aflate la dosar (contractul de închiriere nr. -/14.04.2009, adeverința nr. 58/19.08.2009 a Asociației de Proprietari G4 ) se reține că reclamanta și numitul, soțul acesteia, locuiesc împreună încă din primăvara anului 2009, în municipiul C, într-o garsonieră din cartierul lui și apoi într-o garsonieră din cartierul Roșie.
Analizând în mod coroborat răspunsurile celor doi soți la interviul luat acestora de către ofițerii Serviciului pentru al Județului D, și prin raportare la depozițiile martorilor audiați în cauză, Curtea reține că cei doi soți au relatat cu consecvență și în mod real împrejurările în care s-au cunoscut, împrejurările în care s-a oficiat căsătoria, precum și cele legate de celebrarea evenimentului.
De asemenea, analizând răspunsurile celor doi soți la interviu, Curtea constată, cu privire la datele personale ale celor doi soți, că aceștia au dat dovadă de consecvență în relatarea majorității elementelor esențiale de circumstanțiere a persoanei, diferențele de răspunsuri ale celor doi la un număr redus de întrebări din chestionar (acesta conținând 91 de întrebări), referitoare la marca parfumului folosit, la tară în care ar dori să călătorească, a genului muzical preferat, neputând conduce la concluzia inconsecvenței în declararea datelor cu caracter personal.
În consecință, față de starea de fapt confirmată prin probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că decizia de returnare contestată este emisă cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. art.63 alin.2 lit. f) din OUG 194/2002, în raport de starea de fapt reținută în cauză.
În aceste condiții, măsura de îndepărtare a reclamantei de pe teritoriu României apare ca o ingerință nejustificată în viața de familie, fără ca restrângerea acestui drept, ocrotit de art.26 din Constituția României să fie impusă de necesitatea apărării securității naționale, ordinii, sănătății și moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor conform art.5 alin.1 din Constituția României și art.8 alin.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ținând seama și de prevederile art.2 litera (n) din Legea nr.554/2004 care definesc excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, Curtea apreciază prezenta acțiune formulată în temeiul art.84 din OUG194/2002 ca fiind întemeiată, urmând să o admită.
Pe cale de consecință, se va dispune anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.- din 13.08.2009 emisă de pârâtul emisă de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Oficiul Român pentru - Biroul Teritorial pentru
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de reclamanta domiciliată în C, str. -, -.1,.175, județul D împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.- din 13.08.2009 emisă de pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU - SERVICIUL PENTRU D, cu sediul în C,--34, județul
Anulează decizia nr.- din 13.08.2009 emisă de pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
2ex/12.03.2010
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie
