Retragere asociat. Decizia 2110/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - retragere asociat -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2110

Ședința publică din 3 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta SRL cu sediul în municipiul B,-, scara C,.2, județul B împotrivasentinței nr.203 din 10.02.2009pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr- și aÎncheierii de îndreptare eroare materială din 12 martie 2009strecurată în cuprinsul sentinței nr.203 din 10 februarie 2009 și de reclamantul - cu domiciliul în municipiul B, Calea Națională, nr.52 A, județul B împotrivasentinței nr.203 din 10.02.2009pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitate reprezentantului societății recurente să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 3 decembrie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 aprilie 2009, ( Dosar nr- ) reclamantul - în contradictoriu cu pârâtele și SC SRL Bas olicitat să se constate retragerea sa din SC SRL B începând cu data de 5 noiembrie 2007 în condițiile art. 226 ( 1 ) lit. b din Legea nr.31/1990 și obligarea societății pârâte la plata drepturilor cuvenite corespunzător părților sociale în sumă de 47.435,31 lei cu dobânda legală calculată începând cu data de 5 noiembrie 2007 ( Dosar nr- )

Prin acțiunea înregistrată la data de 22 aprilie 2008 reclamanta în contradictoriu cu pârâtul - a solicitat să se constate retragerea pârâtului din SC SRL B începând cu data de 5 noiembrie 2007; să i se atribuie cele 10 părți sociale ale acestuia și să se constate că prin retragerea pârâtului din societate, forma juridică a societății este SRL cu asociat unic.

Prin încheierea din 10 iunie 2008, Tribunalul Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a dispus - în temeiul art. 164 Cod proc. civilă - conexarea celor două acțiuni ( Dosar nr- la Dosar nr- )

Prinsentința nr.203 din 10 februarie 2009, Tribunalul Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscala admis - în parte - acțiunea reclamantului - pârât - și în consecință, a dispus obligarea pârâtei SC SRL să plătească reclamantului suma de 47.438,20 lei contravaloarea părților cuvenite din patrimoniul social al societății și 2000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției - în esență - s-a reținut că, prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din 5 noiembrie 2007 înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Botoșani în baza Încheierii nr.1701/10 iunie 2008 a Tribunalului Botoșani și a actului modificator la statutul societății, reclamantul - s-a retras din societate în conformitate cu dispozițiile art. 226 lit. b din Legea nr.31/1990 republicată iar cele 10 părți sociale deținute au fost atribuite pârâtei, societatea continuându-și activitatea ca SRL cu asociat unic.

În atare situație, cererile formulate în acest sens de părți, au rămas fără obiect.

S-a mai motivat că, urmare a retragerii din societate, reclamantului i se cuvine dreptul pentru părțile sale sociale, drepturi care se stabilesc prin acordul asociaților, iar în caz de neînțelegere, de un expert desemnat de Tribunal în condițiile art.226 pct.3 din Legea nr.31/1990.

Din actul adițional de modificare a statutului societății în care s-a consemnat cesiunea celor 10 părți sociale din capitalul social și din coroborarea probelor administrate la dosar nu rezultă că reclamantul nu și-a achitat părțile sociale concesionate, iar acordarea drepturilor cuvenite asociatului retras pentru părțile sociale deținute la societate nu sunt condiționate de prestarea/sau nu a unei munci în societate.

Raportul de expertiză întocmit la dosar ( 101 - 116 ) cuantifică la suma de 47.438,20 lei drepturile cuvenite reclamantului, astfel încât, instanța a făcut aplicațiunea art.226 pct.3 din Legea nr.31/1990 republicată, coroborat cu art.1073 și următoarele Cod civil.

Instanța a respins solicitarea reclamantului cu privire la acordarea dobânzii legale calculată la această sumă, începând cu data de 5 noiembrie 2007, motivat de faptul că, atribuirea acestor sume vor deveni certe, lichide și exigibile după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.

PrinÎncheierea din 12 martie 2009, Tribunalul Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscala admis cererea formulată de reclamantul - și în consecință, în temeiul art.281 Cod proc. civilă a dispus îndreptarea erorii de calcul- din 10 februarie 2009 a Tribunalului Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în sensul că, în dispozitivul acesteia se va trece "și osebit suma de 6.2844,77 lei cheltuieli de judecată" în loc de "osebit suma de 2000 lei cheltuieli de judecată" cum în mod greșit s-a trecut.

Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs:

- reclamantul - - împotriva sentinței nr. 203 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Botoșani - și a arătat că prin neacordarea dobânzii legale la suma stabilită prin raportul de expertiză judiciară existent la dosar și calculată la echivalentul părților sale sociale - începând cu data de 5 noiembrie 2007 (data retragerii sale din societatea pârâtă) au fost încălcate prevederile art. 43 Cod comercial. A mai arătat că prima instanță a făcut o greșită aplicare și a art. 274 Cod procedură civilă, acordând doar suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată,în condițiile în care la dosar existau dovezi pentru suma de 4.286,47 lei cu acest titlu.

- pârâta B împotriva sentinței nr. 203/10.02.2009 a Tribunalului Botoșani - și a arătat că raportul de expertiză contabilă întocmit la dosar este incomplet și deficitar, și cu toate că a formulat - în termen - obiecțiuni, instanța - în mod nejustificat - le-a respins ca nefondate.

A mai arătat, că, expertiza întocmită încalcă prevederile 1376/2004, expertul stabilind drepturi patrimoniale care în realitate nu există și nedatorate reclamantului, care, în calitatea sa de asociat nu a achitat nici o sumă de bani, cu titlu de aport și nu a depus nici un efort financiar sau fizic la realizarea activului societății.

Pârâta a formulat recurs și împotriva Încheierii din 12 martie 2009 a Tribunalului Botoșani - arătând că, suma de 6.284,77 lei acordată reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată nu se justifică în raport de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.

Criticile formulate de B împotriva sentinței nr.203 din 10.02.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal sunt nefondate.

Din verificarea lucrărilor dosarului, Curtea constată că, potrivit procesului verbal al Adunării Generale a Acționarilor încheiat la data de 5 noiembrie 2007 ( 62 dosar tribunal) retragerea reclamantului - din cadrul acestei societăți comerciale a fost o retragere amiabilă, prin convenția asociaților în condițiile art. 226 lit. "b" din Legea nr.31/1990 republicată.

Acordul asociaților a fost dat nu numai cu privire la retragerea reclamantului din societatea comercială ci și cu privire la drepturile asociatului retras sens în care, s-a stabilit potrivit art. 2 și 3 din hotărârea invocată că: cele 10 părți sociale urmează a fi atribuite pârâtei asociate iar activul datorat, corespunzător acestor părți sociale, urmează a fi achitat asociatului retras la data de 1 iunie 2008.

În condițiile intervenției acordului asociaților care au statuat asupra atribuirii părților sociale asociatului rămas în societate cât și asupra recunoașterii dreptului asociatului retras de a i se achita contravaloarea părților sociale cesionate - criticile societății recurente care repun în discuție fondul acestor aspecte urmează a fi respinse ca nefondate.

de aceasta,Curteaconstată că, la dosar, societatea recurentă - prin reprezentant - nu a produs nici o probă care să susțină criticile sale cu privire la pretinsa lipsă de aport (bănesc sau fizic) al reclamantului la activul și profitul societății comerciale.

Cu privire la cuantificarea drepturilor cuvenite asociatului retras, acestea s-au stabilit potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de economist ( 102 dosar tribunal), în aplicarea art. 226 (3) din Lg.31/1990.

Lecturarea "Obiecțiunilor" formulate de recurentă față de constatările și concluziile din raportul de expertiză menționat ( 128 dosar tribunal) se constată că au un caracter general, imprecis, așa încât, corect au fost respinse ca fiind neconcludente cauzei, prima instanță însușindu-și evaluările din raportul de expertiză sus menționat.

Apar însă ca fiind întemeiate criticile recurentului - cu privire la neacordarea de către prima instanță a dobânzii legale calculată la drepturile bănești cuvenite acestuia, urmare a retragerii sale din societatea comercială pârâtă.

În acest context, Curtea constată că prima instanță a încălcat prevederile art.43 Cod comercial, în condițiile în care, drepturile asociatului retras - în speță al reclamantului - sunt exigibile la data acordului asociaților - respectiv data încheierii procesului verbal 5 noiembrie 2007 - independent de momentul cuantificării lor, așa încât în aplicarea art.43 Cod comercial, acestea sunt purtătoare de dobânzi de drept, din această zi.

Prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul cheltuielilor de judecată datorate reclamantului, în sumă totală de 6284,77 lei - potrivit încheierii din 12 martie 2009 justificate cu plata onorariului expertiză, taxe judiciare de timbru și onorariu executor pentru notificare, așa încât, instanța a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 Cod pr.civilă.

În contextul considerentelor expuse mai sus, Curtea în conformitate cu art. 304 pct.9 Cod pr.civilă va admite recursul reclamantului, va modifica în parte sentința recurată, în sensul acordării reclamantului și a dobânzii legale calculată începând cu 5 noiembrie 2007, până la data plății efective a sumei de 47.438,20 lei.

Curtea va respinge ca nefondate recursurile societății comerciale pârâte și a reclamantului, declarate și împotriva Încheierii din 12 martie 2009.

În conformitate cu art. 274 Cod pr.civilă, Curtea va dispune obligarea pârâților la rambursarea cheltuielilor de judecată din recurs, justificate de reclamantul - în limita sumei de 436 RON cu plata taxei judiciare de timbru.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SRL cu sediul în municipiul B,-, scara C,.2, județul B împotrivaÎncheierii pronunțate la 12 martie 2009pronunțată de Tribunalul Botoșanișisentinței nr.203 din 10.02.2009pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Admite recursul promovat de reclamantul - cu domiciliul în municipiul B, Calea Națională, nr.52 A, județul B împotrivasentinței nr.203 din 10.02.2009pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Modifică în parte sentința nr.203 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă societatea pârâtă și la plata dobânzii legale calculată la 47.438,20 lei - contravaloare părți cuvenite din patrimoniul social - până la data plății efective și începând cu 5 noiembrie 2007

Obligă pe pârâți la plata sumei de 436 RON cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. AD

Jud fond

Tehnored. MD.

5ex/18.12.2009

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Retragere asociat. Decizia 2110/2009. Curtea de Apel Suceava