Somație de plată. Sentința 232/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
SENTINȚA NR. 232/CA/2009-
Ședința publică din 30 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Boroș Aurica
- -- grefier
Pe rol fiind soluționarea acțiunii de contencios administrativ în primă instanță, formulată de creditoareaSA -PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI Ccu sediul în C N- județul în contradictoriu cu debitoarea SC C SRL cu sediul în S M, bd. - bloc 3,.19 având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că cererea este legal timbrată, precum și faptul că debitoarea a depus întâmpinare, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA în soluționarea cauzei și rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Satu Mare la data de 13.07.2009 creditoarea SA prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Caf ormulat ordonanța de plată împotriva debitoarei SC C SRL SMp rin care să se dispună obligarea acestuia la plata:
- echivalentului în lei a sumei de 157,50 Euro, plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului (conform art.6 din OG nr.15/2002, alin.1 și 2), cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România rămase restante;
- echivalentului în lei a sumei de 229,87 Euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 05.06.2009 inclusiv, pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit conform contractului a debitului, și mai departe, până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că pârâta debitoare a încheiat contractul nr.2257/06.04.2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehicul prevăzut în contract, cuantumul acesteia fiind de 210 Euro, cu obligația achitării în patru rate.
Pârâta debitoare a achitat la termen prima rămânând neachitat rata a doua, a treia și a patra.
Conform art.3, alin.1 din contract pentru neachitarea în termen a sumelor reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, beneficiarul datorează majorări de întârziere calculate prin aplicarea cotei de 0,15% pe zi de întârziere asupra taxei totale datorate, penalitățile pentru întârziere în decontare pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
De asemenea a mai arătat că până la data formulării cererii debitul nu a fost achitat, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă și constatată printr-un act scris, conform contractului.
Deși i-a solicitat pârâtei achitarea debitului aceasta a refuzat, motiv pentru care s-a promovat cererea pentru obținerea unei ordonanțe de plată, creanța pretinsă fiind certă, lichidă și exigibilă pentru care solicită admiterea ordonanței și a se dispune obligarea debitoarei la plata debitelor solicitate.
În drept au fost invocate prevederile OUG nr.119/2007.
În probațiune s-a depus contractul nr.2257/2006 cu anexe, convocarea la conciliere, situația majorărilor de întârziere.
Prin sentința nr.4814/07.10.2009 a Judecătoriei Satu Marea fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL ORADEA cu motivarea că în cauză este vorba de un contract administrativ în sensul art.2 lit.c din Legea Nr. 554/2004 încheiat de autoritate publică centrală.
La termenul din 30.11.2009,Curtea de APEL ORADEAa invocat din oficiu excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a rămas în pronunțare cu privire la această excepție, în temeiul prevederilor art.137 Cod procedură civilă.
Examinând excepția de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.84/2003, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA este o persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică centrală, în sensul reglementat de art.2 alin.1 lit. b teza finală din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit prevederilor art.10 alin.1 teza II din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative, emise sau încheiate de autoritățile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităților publice centrale se soluționează pe fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Art.2 lit. c din Legea contenciosului administrativ prevede că " sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect:
- punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
- executarea lucrărilor de interes public;
- prestarea serviciilor publice;
În speță,contractul nr.2257/06.04.2006încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale și deși Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA este o autoritate publică centrală, cerințele art.2 lit. c din Legea nr.554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art.10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale are natura unui contract comercial, încheiat între o societate comercială,care în același timp este asimilată unei autorități publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de utilizare a rețelei de drumuri naționale.
În consecință, în baza prevederilor art.158 Cod procedură civilă raportat la prevederilor art.1 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă, instanța va admite excepția de necompetenței materiale a Curții de APEL ORADEA, invocată din oficiu și se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competență între Curtea de APEL ORADEA și Judecătoria Satu Mare, în temeiul prevederilor art.20 și următoarele Cod procedură civilă, va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL ORADEA.
Declină competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de creditorulCOMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI Ccu sediul în C N- județul C în contradictoriu cu debitorulSC C SRLcu sediul în S M, bd. - bloc 3,.19, în favoarea JUDECĂTORIEI SATU MARE.
Constată ivit conflictul negativ de competență și trimite dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.sent.
Tehnored.2 ex.
În 17. 12.2009
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Boroș Aurica