Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 1/2010. Curtea de Apel Brasov

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1/

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lorența Butnaru

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de către reclamantă - --- S SRL, împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, având ca obiect "suspendare executare act administrativ".

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 6 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 7 ianuarie 2010.

CURTEA,

Constată că la data de 11.12.2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr -, cererea formulată de reclamanta - --- SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr 1116/29.10.2009 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În cuprinsul cererii, reclamanta a arătat că prin actul administrativ a cărei suspendare a executării se solicită, s-au stabilit:

- Baza impozabilă stabilită suplimentar pentru perioada 17.12.2004-30.06.2009 pentru impozitul pe profit în valoare de 22.591.756 lei;

- Impozit, taxă, contribuție stabilită suplimentar de plata/obligațiile fiscale accesorii de plata pentru perioada 17.12.2004-30.06.2009 pentru impozitul pe profit în valoare de 3.614.681;

- Baza impozabilă stabilită suplimentar pentru perioada 17.12.2004-30.06.2009 pentru majorări de întârziere în valoare de 3.614.681 lei;

- Impozit, taxă, contribuție stabilită suplimentar de plată/obligații fiscale accesorii de plată pentru perioada 17.12.2004-30.06.2009 pentru majorări de întârziere în valoare de 1.898.947 lei.

Motivarea acțiunii introductive a fost structurată din perspectiva aparenței dreptului precum și cu referire la argumentele suspendării actului administrativ.

Referindu-se la faptele determinate la punctul 2.1.2 din Decizia de impunere, reclamanta a criticat motivele de fapt expuse în conținutul acestora, după cum urmează:

- motivul de fapt nr 1

Reclamanta care a avut până în anul 2009 denumirea de - --- Sisteme de Depozitare SRL a cumpărat în anul 2005, la prețul pieței, imobilul compus din teren și clădiri, situat în,-, jud.B, în scopul desfășurării activității sale.

Terenul s-a aflat în anii 1960 în proprietatea Cooperativei Agricole de Producție, de unde a fost transferat către Fabrica de în scopul construirii pe teren a construcției Hala Noua a acestei fabrici, precum și a construcțiilor aferente, activitate desfășurată în perioada 1971-1980.

Reclamanta a efectuat transformarea complexă a imobilului prin modificarea structurii, inclusiv prin construcția de pereți, schimbarea compartimentării, înlocuirea podelelor, a unor pereți, a acoperișului și a pereților - cortină exteriori, schimbarea instalațiilor electrice și termice, etc. și a destinației, adică din fabrica de scule în fabrica de sisteme de depozitare și birouri.

Societatea își desfășoară activitatea în imobil,mai puțin în partea care este folosită de către - SRL (care a avut până în anul 2007 denumirea de - SRL) ca locatar.

La sfârșitul anului 2007, societatea reclamantă a efectuat,conform prevederilor Ordinului 1752/2005, pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Reglementarea conformă cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, reevaluarea imobilizărilor corporale din patrimoniu, inclusiv a terenului și construcțiilor care compun imobilul. Aceasta s-a efectuat de către - prin domnul, membru, rezultatele fiind conținute în Raportul de evaluare și înregistrate în contabilitatea societății reclamante la data de 31 decembrie 2007 și reflectate în situațiile financiare întocmite pentru acel exercițiu financiar.

Reclamanta susține că erau aplicabile cumulativ condițiile 7.2.1. 64. din actul normativ menționat anterior întrucât erau deținute pe o perioadă mai mare de un an și produceau beneficiu, fiind folosite în producție sau spre închiriere către - SRL, partea nefolosită pentru producție, contribuind astfel la fluxul de trezorerie.

Ca efect al reevaluării, valoarea contabilă a imobilului, compus din construcții și terenuri, a fost majorată cu suma de 34.087.607,92 lei.

În data de 13 decembrie 2007 a promis - Bucharest SRL vânzarea imobilului, în proba acestei promisiuni încheindu-se antecontractul de vânzare-cumpărare nr.103.

Ulterior, în data de 9 ianuarie 2008, în temeiul antecontractului a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare între, în calitate de vânzător, și, în calitate de cumpărător.

Transferul dreptului de proprietate asupra imobilului de la la s-a efectuat în data de 9 ianuarie 2008, iar a înregistrat această vânzare în contabilitatea proprie în luna ianuarie 2008.

La determinarea valorii fiscale, cu ocazia transferului prin vânzare, a terenurilor și a valorii fiscale rămase neamortizate, în cazul construcțiilor, a aplicat prevederile fiscale în materie, adică art.24 alin.15 din Codul fiscal, cu aplicarea punctului 71⁵din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, valoarea fiscală a terenului și valoarea fiscală neamortizată a construcțiilor s-a majorat cu data de 31 decembrie 2007.

S-a apreciat că în mod netemeinic și nelegal organele de inspecție fiscală au considerat că folosirea rezultatelor reevaluării nu este permisă întrucât:

- nu ar fi îndeplinite prevederile 28 din Ordinul 1752/2005 referitoare la calificarea ca active imobilizate, susceptibile astfel de evaluare, a terenurilor și construcțiilor care compun imobilul. În fapt, 28. prevede că sunt active imobilizate activele utilizate pe baza continuă, în scopul desfășurării activității entității. Imobilul a fost folosit pe continuu, din 2005, pentru activitatea, iar partea în care nu s-a desfășurat aceasta, pentru închirierea către - SRL. Mai mult, și după înstrăinarea imobilului către, a continuat să îl folosească și să genereze beneficii din afaceri efectuate cu și - SRL, pentru partea care a rămas în folosința acesteia din urmă.

- nu ar fi aplicabile prevederile 87 din Ordinul 1752/2005, cu privire la imobilizările corporale, susceptibile astfel de evaluare, a terenurilor și construcțiilor care compun imobilul. În fapt 87 prevede că imobilizările corporale sunt bunuri destinate producției sau închirierii, pentru o durată mai mare de un an, condiții care sunt îndeplinite întrucât în imobil s-a desfășurat producție, a fost o parte închiriată la - SRL și durata folosinței a fost mai mare de un an: din 2005 până în 9 ianuarie 2008, data înstrăinării (folosință continuă și în prezent, prin închiriere de la ).

- imobilul era promis la vânzare în data de 13.12.2007 și astfel nu s-ar mai fi îndeplinit condiția utilizării continue în data de 31 decembrie 2007, data reevaluării. În fapt, legea nu definește utilizarea continuă și, de aceea, nu poate fi limitată aplicarea acesteia prin interpretări restrictive.

- după data semnării antecontractului imobilul teren și construcții, ar fi fost "activ pregătit pentru vânzare". În fapt, legea nu definește această sintagmă și nici nu o reglementează și, de aceea, motivarea organelor de inspecție fiscală este astfel nefondată în drept.

Ca urmare, s-a concluzionat în sensul că sunt întrunite condițiile legale de aplicare a reevaluării imobilului și de considerare că deductibila la calculul rezultatului financiar a sumei de 34.087.607,92 de lei, și în consecință, că majorările de întârziere calculate de către organele de inspecție fiscală nu au temei legal.

Reclamanta susține că, în fapt, este proprietara mai multor mijloace fixe (instalații tehnice, mașini, mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale) pe care le exploatează în scopul realizării obiectului de activitate. În conformitate cu legislația internă (paragraful 108 pct.1 din secțiunea 7.2.5.1 din Anexa la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/2005 societățile comerciale sunt îndreptățite să reevalueze mijloacele fixe și să înregistreze valoarea justă a acestora rezultată în urma reevaluării în situațiile financiare.

În scopul reevaluării mijloacele fixe existente în patrimoniul său, a încheiat în data de 10.12.2007 un contract de prestări servicii cu un evaluator autorizat de, - SRL. Obiectul contractului constă în stabilirea valorii de piață a imobilizărilor corporale la data de 31.12.2007 în vederea înregistrării în contabilitate.

Pentru reevaluarea mijloacelor fixe în vederea stabilirii valorii de piață, evaluatorul autorizat folosit metoda costului de înlocuire net. Valoarea de piață a mijloacelor fixe rezultată în urma reevaluării a fost consemnată în Raportul de Evaluare nr.28011 emis de societatea de evaluare SRL. a înregistrat în contabilitate valoarea mijloacelor fixe rezultată în urma reevaluării imobilizărilor corporale.

Valoarea totală a mijloacelor fixe la data de 31.12.2007, cu excepția terenului și a clădirilor, este de 11.988.351,24 lei. Valoarea contabilă a mijloacelor fixe înainte de înregistrarea rezultatului reevaluării era de 11.169.210,57 lei. Având în vedere că valoarea justă a mijloacelor fixe la data de 31.12.2007 era superioară valorii înregistrate în contabilitate înainte de efectuarea reevaluării, au rezultat rezerve din reevaluare în valoare de 819.141 lei. Începând cu data de 1.01.2008, a calculat amortizarea în raport de noua valoare justă înregistrată în contabilitate.

S-a criticat faptul că, organul de control fiscal nu a recunoscut metoda de evaluare a costului de înlocuire net care a fost selectată de către evaluator și considerată de către acesta corespunzătoare pentru stabilirea valorii de piață a imobilizărilor corporale și, în consecință, a stabilit că rezultatele obținute în urma reevaluării nu puteau fi înregistrate în contabilitate de către.

De asemenea, s-a arătat că în mod greșit, organele de control din cadrul DGFP B au considerat că înregistrarea în situațiile financiare a valorii reevaluate a mijloacelor fixe poate fi făcută numai în situația în care noua valoare justă a fost calculată prin raportare la o piață activă. Reclamanta susține că, în conformitate cu punctul 8, paragraful 110, o piață poate fi considerată activă pentru anumite mijloace fixe în situația în care sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții: 1) au existat tranzacții anterioare care au avut ca obiect mijloace fixe similare, 2) există persoane interesate să cumpere ori să vândă asemenea mijloace fixe, 3) prețurile în cazul unor mijloace fixe similare tranzacționate anterior sunt publice.

La data elaborării raportului de reevaluare, societatea de evaluare SRL a concluzionat faptul că, la data de 31.12.2007, nu exista o piață activă cu privire la mijloacele fixe de natura celor existente în patrimoniul.

Raportat la dispozițiile 1752/2005, s-a concluzionat că valoarea justă nu trebuie a fi determinată în mod obligatoriu prin raportare la o piață activă (de exemplu, în situațiile în care nu există informații publice cu privire la prețul unor mijloace fixe similare, valoarea justă poate fi determinată prin alte metode de reevaluare stabilite conform legislației în vigoare și standardelor internaționale de evaluare).

Chiar în situația în care nu este identificată o piață activă pentru un anumit mijloc fix, un asemenea activ poate fi reevaluat prin stabilirea valorii juste a acestuia. În astfel de cazuri, valoarea justă urmează să fie determinată prin aplicarea unor metode de reevaluare care iau în calcul alte metode decât cele bazate pe prețul de piață, cum ar fi metoda costului de înlocuire net.

Societatea de evaluare autorizată a decis ca pentru stabilirea valorii juste a mijloacelor fixe supuse reevaluării să folosească metoda costului de înlocuire net, această metodă este cunoscută de Internaționale de Evaluare, după cum este indicat în Raportul de reevaluare.

Legea contabilității nr.82/1991 stipulează că reevaluarea imobilizărilor corporale urmează să reflecte valoarea justă de la data bilanțului. Valoarea justă se stabilește pe baza unor evaluări care sunt realizate de către evaluatori autorizați în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, art.8 alin.2.

Rezultă că nu există în Legea contabilității o dispoziție care să oblige ca valoare justă a unui activ să fie determinată prin raportare la o piață activă. Este esențial ca valoarea justă să fie stabilită de evaluatori autorizați de Asociația Autorizați din România 8B.9, cu respectarea dispozițiilor aplicabile din Internaționale de Evaluare.

Din raportul de reevaluare întocmit de SRL pentru data de 31.12.2007 rezultă că prevederile Legii contabilității nr.82/1991 sunt respectate în totalitate, astfel:

- valoarea justă a mijloacelor fixe a fost stabilită pe baza unei evaluări;

- evaluarea a fost efectuată de evaluatori autorizați în conformitate cu dispozițiile aplicabile: după cum este menționat în Raportul de Evaluare, societatea de evaluare SRL este acreditată de; care a aplicat prevederile Internaționale de Evaluare, conform cărora metoda de evaluare a costului de înlocuire net este considerată acceptabilă pentru determinarea valorii de piață a proprietăților, în situația în care nu sunt disponibile alte informații pe piață, dar există pe piață suficiente informații privind costurile și deprecierea cumulată.

S-a considerat astfel că reclamanta a procedat legal la înregistrarea rezultatelor reevaluării consemnate în Raportul de Reevaluare întocmit de societatea SRL pentru data de 31.12.2007.

Conform pct.71⁵din H nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, "Pentru determinarea. valorii fiscale rămase neamortizate în cazul mijloacelor fixe amortizabile, vor fi luate în calcul și reevaluările contabile efectuate după data de 1.01.2007".

a efectuat reevaluarea mijloacelor fixe în conformitate cu prevederile contabile în vigoare, legea contabilității nr.82/1991 și nr.1752/2005 și în consecință are dreptul de a deduce în cursul anului 2008 și în perioada de la 1.01.2009 la 30.04.2009 cheltuielile cu amortizarea aferente a acestor mijloace fixe.

- motivul de fapt nr 2

Reclamanta a expus împrejurarea că prin contractul de servicii de furnizare de personal, înregistrat la - - - Sisteme de Depozitare SRL, actualmente - --- SRL sub nr.407.311/26.03.2007 încheiat cu --- Sistems, cu sediul în Marea Britanie, aceasta din urmă, s-a obligat să pună la dispoziție personal pentru.

Interpretarea dată de către organele de control fiscal contractului de punere la dispoziție de personal menționat mai sus a fost apreciat ca eronată, întrucât organele de control fiscal îl califică ca fiind un contract pentru prestarea de servicii de management.

S-a menționat că, în fapt, contractul de punere la dispoziție de personal este un contract de prestări de servicii ca constituie temei pentru prestarea de muncă de către personalul pus la dispoziție. Faptul, de pildă, că acest personal efectuează munca de management nu schimbă calificarea contractului ca fiind contract de punere la dispoziție de personal, și nu de management.

În materia relațiilor de muncă, obligațiile salariatului, chiar și ale aceluia pus la dispoziție de către terți, sunt de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplinit atribuțiile care îi revin conform fișei postului (prevăzute, de altfel și de art.39 din Codul muncii ). Prestarea muncii se probează prin absența măsurilor cu caracter de sancțiune pentru neefectuarea muncii sau efectuarea defectuoasă a acesteia, a normei și/sau a atribuțiilor de muncă, avertisment, suspendarea contractului, reducerea salariului, încetarea contractului.

Prin anexele la contractul de punere la dispoziție de personal, părțile contractante decid plata de către a contravalorii muncii prestate, reprezentând costurile cu salariul și alte beneficii ale angajatului transferat, precum și alte costuri asociate sau cheltuieli suportate direct.

Prin urmare, a înregistrat în contabilitate o serie de facturi emise de către Societatea din Marea Britanie, considerându-le cheltuieli deductibile fiscal. Organul de control fiscal nu recunoaște ca deductibile fiscal cheltuielile cu serviciile facturate de Societatea din Marea Britanie sub denumirea de servicii de furnizare de personal.

Reclamanta și-a exprimat dezacordul față de motivul invocat de către organul de control pentru nerecunoașterea deductibilității cheltuielilor cu serviciile de furnizare de personal, respectiv prevederile pct.41 din HG nr.44/2004, cu modificările și completările ulterioare, privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, punct dat în aplicarea art.11 alin.2 și consideră că organul de control a interpretat în mod eronat art.11, alin.2 din Codul fiscal și pct.41 din HG Nr.44/2004 întrucât nu a fost cerută o remunerație pentru aceste servicii, în baza relației juridice dintre entități și pentru servicii de furnizare de personal care au fost efectiv prestate de către, și.

Ca urmare, în scopul reconsiderării deciziei ANAF; reclamanta a prezentat următoarele aspecte:

- Dl. funcționează ca director general al din martie 2007 până în prezent și prestează muncă în folosul în baza contractului de furnizare de personal nr.- din 26.03.2007 și a contractului de detașare din martie 2003 prezentat ca și anexă 1 la contestație;

- Dl. este persoana fizică rezidentă, înregistrat cu CNP -, plătitoare de impozit pe venit și CASS în România;

- Dovezile desfășurării activității d-lui în favoarea au stat și stau la dispoziția organelor de control constând în contracte, comenzi, ordine de plată deconturi, decizii toate purtând semnătura directorului general în perioada martie 2007 - prezent. Cantitatea de dovezi care stă în sprijinul afirmației reclamantei este considerabilă datorită faptului că dl. în afara faptului că a condus compania, a și controlat în cel mai mic detaliu activitatea acesteia;

- Ca urmare a activității desfășurate de către Dl- cifra de afaceri a crescut de la an la an astfel: în anul 2005 fost de 116.017 lei, în 2006 - 8.740.740 lei, în 2007 s-a înregistrat o cifră de afaceri de 22.934.793 lei iar anul 2008 de 55.775.584 lei.

- Din totalul valorii serviciilor facturate de către Societatea din Marea Britanie de 365.333, 61% se referă la contravaloarea serviciilor prestate de către dl. respectiv suma de 227.961 așa cum reiese din anexele la facturi prezentate organelor de control.

- Dl. și-a desfășurat activitatea în România în perioada ianuarie - decembrie 2007 în baza contractului de furnizare de personal nr.- din 26.03.2007. Societatea deține dovezi ale prestării muncii de către Dl. constând în corespondența de afaceri care este pusă la dispoziția organelor de control la cerere. De asemenea, atașează calendarul deplasărilor în România, în interes de serviciu a d-lui, în perioada 2007-2008, anexele 3 și 4, întocmite în baza deconturilor de cheltuieli și a actelor doveditoare ale efectuării călătoriei și șederii în România.

- Din totalul valorilor facturate de către Societatea din Marea Britanie de 365.333, 8,55% se referă la contravaloarea serviciilor prestate de către dl. respectiv suma de 31.250 așa cum reiese din anexele la facturi prezentate organelor de control.

- Dl. și-a desfășurat activitatea în România în baza contractului de furnizare de personal nr.-/26.03.2007. Societatea deține dovezi ale prestării muncii de către dl. constând în corespondență de afaceri care este pusă la dispoziția organelor de control la cerere.

- Din totalul valorilor facturate de către Societatea din Marea Britanie de 365.333, 4,87% se referă la contravaloarea serviciilor prestate de către dl. respectiv suma de 17.795 așa cum reiese din anexele la facturi prezentate organelor de control. De asemenea, atașează calendarul deplasărilor în România, în interes de serviciu a d-lui, în perioada 2007-2009, anexele 3, 4 și 5 întocmite în baza deconturilor de cheltuieli și a actelor doveditoare ale efectuării călătoriei și șederii în România.

- Din totalul valorilor facturate de către Societatea din Marea Britanie de 365.333, 24,18% se referă la contravaloarea serviciilor prestate de către dl., respectiv suma de 88,327 așa cum reiese din anexele la facturi prezentate organelor de control. De asemenea, atașează calendarul deplasăr8ilor în România, în interes de serviciu a d-lui în perioada 2007-2009, anexele 3, 4 și 5 întocmite în baza deconturilor de cheltuieli și a actelor doveditoare ale efectuării călătoriilor și șederii în România.

Referitor la observația organelor de control privind decalajul temporal între înregistrarea în contabilitate a sumei de 466.402,5 lei care s-a făcut la data de 31.12.2007 și data emiterii facturii care a fost 31.10.2008 s-a menționat că societatea a înregistrat și a dedus valoare de 466.402,5 lei în anul 2007 întrucât era o cheltuială aferentă realizării veniturilor din acea perioadă fiscală, exista un contract cu o sumă certă și exista certitudinea și dovada prestării serviciului.

Consideră, reclamanta că Societatea a înregistrat suma mai sus menționată în debitul contului de cheltuială și în creditul contului facturi nesosite, în mod corect.

Referitor la observația organelor de control privind faptul că facturile aferente serviciilor de punere la dispoziție de personal nu au fost achitate către societatea din UK s-a învederat faptul că, în urma analizei efectuate asupra fluxului de numerar s-a constatat că pe termen mediu s-ar putea crea un deficit de numerar care ar fi putut afecta negativ desfășurarea activității societății din România și împreună cu firma din Marea Britanie, s-a convenit la amânarea plății facturilor.

S-a apreciat că documentele furnizate și atașate, probează faptul că munca prestată de către persoanele determinate, cu respectarea prevederilor legii, în temeiul contractului de punere la dispoziție de personal, a fost în folosul societății.

De asemenea, s-a susținut că serviciile cuprinse în contract și valoarea totală a acestora sunt justificate prin înscrisul constatator al anexelor la contract. Contractul și actele adiționale trebuie interpretate coroborat, aceste date sunt de natură a atrage deductibilitatea cheltuielilor efectuate în baza acestui contract.

Referitor la cheltuielile cu punerea la dispoziție de personal s-a precizat că simpla prestație a muncii personalului confirmată de acceptarea de către beneficiar a facturii emise către furnizor este suficientă pentru justificarea prestării muncii, în conformitate cu prevederile Codului muncii și astfel nu se aplică standardelor de probă prevăzute pentru servicii în general. Punerea la dispoziție de personal derogă acestor standarde de probă (specialia generalibus derogant).

- motivul de fapt nr 3

Organul de control fiscal constată faptul că în cursul anului 2006 societatea înregistrează prin cont 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți" sume de natura cheltuielilor de cazare hotelieră, precum și alte cheltuieli conexe (taxă hotelieră, cheltuieli de întreținere spațiu de cazare) în valoare de 19.415,86 lei, consemnate în factura seria - nr.-/29.07.2006, respectiv factura seria - nr.-/26.08.2006. Beneficiarul acestor servicii fiind d-nul, în calitate de delegat din partea -, Marea Britanie, posesor al pașaportului nr.-, care nu deține calitatea de administrator sau de salariat al - --- s SRL, România.

Organul de control fiscal precizează că pe facturile mai sus menționate sun consemnate și servicii de alimentație publică, note de plată pentru restaurant, pe care societatea le-a tratat drept cheltuieli de protocol și pentru care a aplicat regimul de deductibilitate fiscală prevăzut la art.21 alin.3 lit.a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările aduse înainte de data aderării (OG Nr.83/2004, aprobată și modificată prin Legea nr.494/2004, cu modificările și completările ulterioare). Pentru cheltuielile cu transportul și cazarea suportate în favoarea unei persoane nesalariate sau care nu dețineau calitatea de administrator al societății verificate, cheltuieli în valoare totală de 19.415,86 lei.

Raportat la constatările organului fiscal, reclamanta a precizat următoarele:

- dl., și-a desfășurat activitatea în cadrul --- Sisteme de SRL în anul 2006 în baza contractului încheiat între societatea și nr-, anexa 5 la acest contract, îndeplinind atribuțiile unui - manager de producție/project production manager. prin munca desfășurată în cadrul --- Sisteme de Depozitare SRL a asigurat începerea activității productive la fabrica din.

Astfel domnul a fost detașat în România, s-a apreciat astfel că sunt aplicabile prevederile art.21 lit.e din Legea 571/2003 privind codul fiscal și a Normelor metodologice pentru aplicarea Codului fiscal întrucât exista un contract de prestări servicii care stipulează la art.5 că "onorariul pe care beneficiarul îl datorează prestatorului pentru serviciile sale este: "Toate costurile aferente ce țin de reședința (șederea temporară în România) a reprezentantului desemnat de prestastator", deci societatea suportă drepturile legale cuvenite.

Suplimentar, deleagă (operațiune prevăzută de art.1132 - 1133 Cod civil) obligația sa de plată a cheltuielilor de reședință ale detașatului în România, pentru a se efectua o singură plată, de la direct către furnizorul serviciilor de reședință, și a se evita plata de la către, iar apoi de la acesta din urmă către furnizorul din România.

Conform art.1547 din Codul civil "Mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipațiile și spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului și să-i plătească onorariul, dacă i s-a promis".

Cu privire la suspendarea executării actului administrativ atacat, reclamanta a susținut următoarele:

Din economia textului art.14 din Legea contenciosului administrativ rezultă că suspendarea executării actului administrativ a cărui anulare se solicită este admisibilă prin prisma îndeplinirii următoarelor condiții: 1) existența cazului bine justificat, 2) prevenirea unei pagube iminente și 3) sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul.

Cu privire la prima condiție, s-a apreciat că aceasta este pe deplin îndeplinită, având în vedere că cerința cazului bine justificat rezultă cu claritate din însăși împrejurările de fapt și de drept ale cauzei.

S-a considerat că din analiza situației de fapt prezentate în cererea de chemare în judecată, se poate dispune cu ușurință concluzia unei vădite nelegalități, care conturează în mod just cerința cazului bine justificat necesar suspendării executării actului administrativ atacat.

S-a menționat că dispozițiile art.14 din Legea contenciosului administrativ prevăd condiția pagubei iminente din perspectiva prevenirii ei și nu a existenței efective și că din economia celor două articole se desprinde esența celei de-a doua condiție prevenirea unei pagube iminente și anume, scopul de a preveni producerea unei pagube și nu de a constata existența acesteia.

S-a făcut vorbire și despre formularea contestației la decizia nr.1116/29.10.2009 și înregistrarea acesteia la DGFP

De asemenea, în opinia societății reclamante, este evident că prin punerea în executare a actului administrativ contestat și a executării sumei reprezentând obligații suplimentare și accesorii, aceasta a suferit un prejudiciu extrem de grav, cu consecințe greu sau imposibil de înlăturat care ar influența serios activitatea subscrisei ca entitate juridică.

Astfel prejudiciul material este evident previzibil, iar în măsura în care ulterior s-ar constat nelegalitatea actului administrativ atacat, repararea prejudiciului cauzat ar fi deosebit de dificilă.

Acest prejudiciu material ar duce la o perturbare previzibilă a funcționării societății.

Prin introducerea dispozițiilor ce dau posibilitatea reclamantului de a solicita suspendarea unui act administrativ atacat, intenția legiuitorului a fost aceea de a salvgarda interesele persoanei vătămate printr-un act administrativ, până la momentul în care instanța judecătorească se pro9nunță cu privire la legalitatea acestuia.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, o serie de înscrisuri: plângerea prealabilă, decizia de impunere nr 1116/29.10.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Raportul de Inspecție fiscală nr 7838/29.10.2009 emis de același organ fiscal, proces-verbal de sechestru pentru bunuri mobile din data de 07.12.2009, adresă de înființare a popririi.

Reclamanta a făcut dovada achitării cauțiunii în sumă de 190.272, 56 lei.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care au evidențiat următoarele apărări:

Afirmațiile reclamantei invocate în susținerea cererii de suspendare referitoare la criticile aduse actelor administrativ-fiscale nu au relevanță în cauza de față, ele făcând obiectul contestației formulate împotriva actului în cauză și care urmează a fi soluționată în procedura jurisdicțional-administrativă reglementată de OG Nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală republicată.

Pârâta consideră lipsite de relevanță susținerile reclamantei potrivit cărora instanța de judecată va trebui să cerceteze aparența de nelegalitate a actului contestat, întrucât în momentul de față aceasta nu este învestită cu soluționarea acțiunii principale de fond, iar organele de soluționare a contestației sunt exclusiv competente să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității obligațiilor fiscale stabilite în sarcina acesteia.

Reclamanta justifică în speță cazul bine justificat prin invocarea faptului că a formulat contestație împotriva deciziei de impunere ce urmează a fi soluționată, solicitând instanței să o studieze și să aprecieze asupra acesteia. Acest aspect este inadmisibil în momentul de față, când competența materială cu privire la soluționarea acesteia sunt organele fiscale cu atribuții în acest sens pe baza prevederilor OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.

Referitor la aspectele privitoare la acțiunile de reevaluare a imobilizărilor corporale din patrimoniul acesteia prezentate de reclamantă ca fiind corecte și în conformitate cu prevederile actelor normative aflate în vigoare ce le guvernează, precum și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil către - Bucharest SRL, pârâta a arătat că aceasta are o interpretare care nu se regăsește în textele de lege invocate.

În acest sens, pârâta arată că organele fiscale au consemnat în decizia de impunere nr.1116/29.10.2009 faptul că din analiza documentelor puse la dispoziție de reclamantă a rezultat fără dubiu că pentru înregistrarea în contabilitate a acțiunilor de reevaluare a imobilizărilor corporale aceasta a utilizat contul 1058 "rezerve din reevaluare dispuse prin acte normative", cont prevăzut în planul de conturi aprobat prin nr.94/2001, cont a cărui funcțiune contabilă a încetat începând cu data de 01.01.2006, data intrării în vigoare a reglementărilor contabile conforme cu directivele europene aprobate prin nr.1752/2005, astfel cum a fost modificat prin nr.2374/2007 de la această dată rezervele din reevaluare fiind recunoscute în contul 105 "rezerve din reevaluare".

Având în vedere cerințele de raportare financiară menționate, prevederile art.19 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, prevederile date în aplicarea acestui articol de pct.12 din HG nr.44/2004, precum și din documentele prezentate, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta nu putea recunoaște în contabilitatea proprie rezultatele acțiunii de reevaluare pentru activele de natura terenurilor și clădirilor, active care la data de 13.12.2007, aveau natura unor active pregătite pentru vânzare. Faptul că aceste active au fost vândute ulterior, nu schimbă cu nimic faptul că la data reevaluării, 31.12.2007, societatea își manifestase în mod ferm intenția de vânzare.

În opinia pârâtei rezultă în mod neîndoielnic că la data de 31.12.2007, data înregistrării în contabilitate a reevaluării terenurilor și a construcțiilor, societatea avea intenția fermă de vânzare, activele corespunzătoare nemaiîndeplinind condiția de utilizare pe o bază continuă, valoarea de intrare a acestora urmând a fi recuperată, nu prin utilizare în continuare în cadrul activității de exploatare a societății, ci prin vânzare.

Drept urmare, reclamanta trebuia să mențină înregistrarea în contabilitate a acestor active la costul istoric, până la ieșirea acestora din patrimoniu prin vânzare și să determine din rezultatul din vânzare în funcție de costul istoric al acestora și nu de valoarea lor reevaluată, acest rezultat din vânzare urmând a fi luat în calcul la determinarea rezultatului fiscal, atât pe trim.2008, cât și pe întregul an.

Practic organele de inspecție fiscală au procedat la includerea în rezultatul fiscal a sumei de 34.087.607,92 lei care are natura unor cheltuieli ndeductibile fiscal.

Relativ la efectele din punct de vedere fiscal ale contractului încheiat de către reclamantă cu societatea din Marea Britanie pârâta susține că reclamanta nu a făcut dovada, la data efectuării controlului, a deductibilității cheltuielilor aferente acestuia.

Poziția pârâtei constă în aceea că din analiza deciziei de impunere reiese faptul că reclamanta a înregistrat în evidențele fiscale proprii anumite facturi în cuprinsul cărora au fost menționate serviciile de management prestate de societatea din Marea Britanie, aspect ce este în totală contradicție cu susținerile din acțiunea introductivă și potrivit cărora contractul de punere la dispoziție de personal este un contract de prestări servicii, chiar dacă aceste servicii sunt de management.

Referitor la deductibilitatea sumei de 19.415,86 lei reprezentând cheltuieli de transport și cazare efectuate de către reclamantă, organele fiscale au constatat că aceasta în mod eronat le-a înregistrat prin cont 628 "alte cheltuieli cu serviciile executate de terți", acestea reprezentând cheltuieli cu transportul și cazarea unor persoane nesalariate sau care nu îndeplinesc funcția de administrator al reclamantei.

Pe facturile prezentate de reclamantă sunt consemnate și serviciile de alimentație publică - note de plată către restaurant, pe care societatea le-a tratat drept cheltuieli de protocol și pentru care a aplicat regimul de deductibilitate fiscală prevăzut de art.21 alin.3 lit.a) din Legea nr.571/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Ca urmare, s-a concluzionat că în cauza de față nu se face dovada cazului bine justificat, pentru ca acesta să poată fi analizat prin raportare la cele invocate în contestația formulată pe cale administrativă.

Privitor la justificarea pagubei iminente pârâta nu își însușește opinia reclamantei, întrucât simpla susținere a faptului că punerea în executare a actului administrativ fiscal contestat ar produce un prejudiciu extrem de grav și imposibil de înlăturat, nu poate avea relevanță în fața instanței de judecată dacă nu sunt probate și justificate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Din analiza cererii de suspendare formulate de reclamantă nu reiese dovada îndeplinirii în mod cumulativ a cerințelor legale stabilite de textele invocate în susținerea acesteia. Astfel, în opinia pârâtei nu ne aflăm în prezența unei cereri temeinic justificate prin care să se prezinte instanței de judecată dovada vreunui prejudiciu nerecuperabil pe care l-ar putea avea pagubele iminente ce s-ar putea produce prin executare silită, susțineri care în mod normal trebuie dovedite.

În lipsa îndeplinirii cerințelor stabilite expres de lege pârâta consideră că instanța de judecată nu poate dispune suspendarea executării actului administrativ-fiscal contestat doar pe baza unei simple solicitări nedovedite și nesusținute de un ansamblu probatoriu specific acestor situații.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art 14 din Legea nr 554/2004, instanța constată următoarele:

În urma inspecției fiscale la care a fost supusă societatea reclamantă în perioada 28.09.2009-29.10.2009 și care a vizat verificarea unei serii de obligații fiscale pentru perioada 17.12.2004-30.06.2009, a fost emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr 1116/29.10.2009 prin care s-a stabilit un impozit suplimentar de plată în cuantum de 3.614.681 lei și majorări de întârziere în cuantum de 1.898.947 lei.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de suspendare a executării acestei decizii de impunere.

În cauză sunt îndeplinite în mod obiectiv două dintre condițiile prevăzute de textul de lege mai sus menționat și anume, Decizia de impunere în privința executării căreia se solicită suspendarea, constituie un act administrativ fiscal subsumându-se definiției stabilite de art 2 lit c din Legea nr 554/2004 și, de asemenea, în cauză a fost sesizată autoritatea publică emitentă cu plângere prealabilă.

Totodată, reclamanta a achitat cauțiunea stabilită de instanță potrivit dispozițiilor art 215 al 2 din codul d e procedură civilă.

Cazul bine justificat este definit de art 2 al 1 lit t din Legea nr 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

În cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului, astfel că existența cazului bine justificat trebuie să poată fi examinată printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Astfel, reclamanta a înțeles să învedereze instanței printr-o expunere amănunțită de argumente ce vizează fondul cauzei, o serie de interpretări greșite, în opinia reclamantei, ale organului de inspecție fiscală realizate în efectuarea controlului fiscal și care au avut drept consecință majorarea pentru anii 2006-2009 bazei de impunere în privința impozitului pe profit, prin stabilirea unor sume drept cheltuieli nedeductibile.

În ordinea expusă de reclamantă, dar cu referire la situația prezentată în Raportul de Inspecție Fiscală, se conturează în cauză o serie de împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalității actului administrativ fiscal atacat, datorată raționamentelor ample construite de organul fiscal cu ocazia includerii unor sume mari în categoria veniturilor nedeductibile și față de care reclamanta a adus o serie de contraargumente în susținerea corectitudinii operațiunilor contabile demontate de organele fiscale.

Astfel, comparând argumentele juridice prezentate la punctul 2.1.2. 1.1 din decizia de impunere, corespunzător pct 6 din, cu aspectele expuse de reclamantă în acest sens, se identifică o serie de probleme ce sunt supuse polemicii (văzând și întâmpinarea) între organul fiscal și contribuabil - societate economică, cu referire la metodologia de reevaluare a imobilizărilor corporale, la noțiunea de imobil promis la vânzare și efectele declarării în acest mod a unui activ, precum și la noțiunea de imobil destinat utilizării pe bază continuă.

Rezultatul corectei interpretări legale a stării de fapt fiscale în legătură cu aspectele reținute în la pct 6, conduce la includerea sau nu a unei sume mari de bani în contul 105 "diferențe din reevaluare" cu afectarea sau nu a bazei de impunere pentru anul 2008 în cazul societății reclamante.

Construcția argumentelor organului fiscal nu are în vedere situația concretă apreciată drept legală pe care ar fi trebuit să o adopte contribuabilul și care ar fi trebuit să se reflecte în actele contabile, pentru a putea în acest mod să se dea o justificare clară înlăturării capitalizării rezervelor din reevaluare.

Aceleași aspecte privind metoda de reevaluare și înlăturarea și calificarea drept nedeductibile fiscal a cheltuielilor sunt evidente și în cazul cheltuielilor cu diferență de amortizare aferente mijloacelor fixe reevaluate care au fost deduse din rezultatul fiscal al exercițiilor 2008 și ianuarie-aprilie 2009.

În cauză nu poate fi stabilită, față de maniera de expunere a argumentelor organului fiscal și de aspectele învederate în acest sens de reclamantă o aparență a unor stării de fapt fiscale complete referitoare la serviciile de management și "cheltuielile de cazare" stabilite de organul fiscal, fapt ce conduce la o îndoială asupra legalității actului administrativ atacat ( corespunzător pct 2, 3, 4 și 7 din ).

Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Fără a aduce atingere principiului legalității actului administrativ fiscal, aspectele prezentate, aparent valabile, conduc la crearea unei îndoieli în privința actului contestat în sensul cazului bine justificat.

Din perspectiva pagubei iminente, raportat la situația financiară pe ultimii ani a societății reclamante reflectată de datele cuprinse în preambulul Raportului de inspecție fiscală, se poate lesne observa că executarea creanței stabilită prin decizia de impunere va atrage grave consecințe sub aspectul continuării activității acesteia. Din acest punct de vedere iminența nu mai trebuie dovedită întrucât față de societatea reclamantă s-au luat măsura sechestrului și a popririi.

În același sens, în măsura în care executarea creanței va fi finalizată înainte de verificarea de către instanță a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal, ar putea lua naștere consecințe grave sau chiar iremediabile în cazul anulării fie și parțiale a actului atacat.

Se impune astfel și în baza principiului echității, luarea măsurii suspendării executării actului administrativ pentru a permite agentului economic debitor să facă dovada susținerilor sale fără consecința unui prejudiciu foarte mare sau ireparabil.

Toate aceste elemente, deopotrivă de ordin obiectiv și subiectiv, ce atrag incidența în cauză a tuturor condițiilor impuse de art 14 din Legea nr 554/2004, justifică suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat până la pronunțarea instanței de fond.

Această măsură este în acord și cu recomandarea nr R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă în cuprinsul căreia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat, în măsura posibilului.

Instanța va face aplicarea dispozițiilor art 274 cod procedură fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantă - --- SRL, cu sediul în,-, jud. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, jud.B și, în consecință,

Dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.1116/29.10.2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, până la pronunțarea instanței de fond.

Obligă pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B către reclamanta - --- SRL la plata sumei de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 07 Ianuarie 2010.

Președinte, - -

Grefier, - -

Red: LB/8.01.2010

Dact: MD/11.01.2010 - 4 ex.

08 Ianuarie 2010

Președinte:Lorența Butnaru
Judecători:Lorența Butnaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: