Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1031/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 1031/

Ședința publică din 25 noiembrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de, cu sediul în Târgu M,--3, jud. M, împotriva sentinței nr. 396 din 01 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mureș.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr.396/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea reclamantei -""SA Tg-M în contradictoriu cu pârâta DGFP M și în consecință a suspendat executarea actelor administrative-fiscale respectiv, Raportul de inspecție fiscală nr.165 din 11.07.2007 și Decizia de imputare nr.77/30.06.2007 emise de pârâtă, în ceea ce privește suma de 282.709 lei reprezentând obligațiile financiare pentru fondul pentru handicapați și a respins suspendarea executării actelor administrative menționate pentru sumele de 23.183 lei, impozit pe profit, 22.196 lei dobânzi la impozit pe profit și 2.816 lei penalități de întârziere la impozitul pe profit, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că cererea este întemeiată. Realitatea obligației de plată stabilită în sarcina reclamantei este contestată iar executarea ar produce o vătămare a drepturilor reclamantei, prin imposibilitatea continuării acțiunii din lipsă de fonduri.

S-a reținut că executarea silită este de natură să prejudicieze grav interesele reclamantei prin lipsirea acesteia de importante fonduri bănești necesare desfășurării activității și rambursării creditelor, așa cum rezultă din actele depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DGFP M solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art.14 din Legea nr.554/2004.

S-a menționat că instanța competentă poate suspenda executarea numai dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, potrivit art.185 alin.2 din OG nr.92/2003, iar reclamanta nu a achitat o cauțiune ce echivalează cu 20% din suma contestată.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 10.09.2007 reclamanta -""SRL a atacat Raportul de inspecție fiscală nr.165 din 11.07.2007 și Decizia de imputare nr.77/30.06.2007 a DGFP Reclamanta a formulat prin acțiune și o cerere de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 "In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.In cazul in care persoana vătămată nu introduce acțiunea in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept si fără nicio formalitate".

ART. 15 din lege care reglementează suspendarea prin acțiunea principală face trimitere la dispozițiile art.14: "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, si prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la soluționarea definitiva si irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principala sau printr-o acțiune separată, pana la soluționarea acțiunii in fond."

ste necesar să verificăm dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.

Condițiile prevăzute de legiuitor sunt existența unor cazuri bine justificate și posibilitatea producerii unei pagube iminente.

În cererea de suspendare formulată de reclamantă se invoca existența unor contracte de împrumut în derulare, fiind depuse la dosar dovezi în acest sens.

Prejudiciul care s-ar crea reclamantei ar fi în această situație imposibilitatea rambursării împrumuturilor și falimentul societății. Ori, în situația în care s-ar admite acțiunea reclamantei aceasta ar fi fără finalitate, deoarece practic societatea nu ar mai putea să-și continue activitatea.

Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a limita suspendarea executării actelor administrative numai la situațiile expres reglementate în art.14-15 din lege. În cauză sunt îndeplinite condițiile stabilite de legiuitor.

În ce privește cuantumul cauțiunii legiuitorul folosește expresia "până la 20%" atunci când face referire la cauțiune. Din interpretarea textului de lege reiese că judecătorul poate să stabilească suma depusă cu titlu de cauțiune de la 1% până la 20%, 20% fiind maximul prevăzut de legiuitor. Suma stabilită cu titlu de cauțiune se încadrează în aceste limite.

În consecință, în baza art.312 pr.civ. instanța va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de M cu sediul în Tg-M str.-.- nr.1-3, împotriva sentinței nr.396 pronunțată de Tribunalul Mureș la data de 1 octombrie 2007 în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2008.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

08.01.2009.

Jud.fond:-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1031/2008. Curtea de Apel Tg Mures