Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1044/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITE ȘTI

SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1044/R-CONT

Ședința public din 28 Octombrie 2009

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

: - - - - judector

: - - - judector

: - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR - INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.206/CA din 19 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș - Secția Civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în T, str. -.- nr. 3, b 30,.A,. 2,.11, județul

La apelul nominal, fcut în ședința public, a rspuns intimatul-reclamant asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lips fiind recurentul-pârât.

Procedura, legal îndeplinit.

Recursul este timbrat cu tax judiciar de timbru în sum de 2 lei, potrivit chitanței nr. - din 07.10.2009 (fila 7 din dosar) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz instanței faptul c, prin serviciul registratur, la data de 27.10.2009, s-a depus cerere din partea recurentului-pârât, prin care solicit judecata cauzei în lips, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod.pr.civil.

Aprtorul intimatului-reclamant arat c nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constat recursul în stare de judecat și pune în vedere prții prezente s se refere și asupra termenului la care s-a formulat plângere prealabil, respectiv dac s-a formulat acțiune în constatare.

Aprtorul intimatului-reclamant, solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legal și temeinic. Arat c plângerea prealabil a fost formulat în termen, iar pe rolul Tribunalului Arge ș exist acțiune în constatare, acțiune ce tinde s dovedeasc caracterul nelegal al permisului de conducere. Depune și concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de faț, deliberând:

Constat c prin cererea înregistrat la data de 20 mai 2009 pe rolul Tribunalului Arge ș, reclamantul a chemat în judecat Instituția Prefectului A pentru a se dispune suspendarea executrii Ordinului nr.124/25.03.2009 prin care s-a dispus suspendarea dreptului su de a conduce autovehicule.

În motivarea cererii, reclamantul a artat c a obținut permisul de conducere cu respectarea normelor legale și a formulat acțiune pentru anularea ordinului menționat. S-a mai susținut c ordinul de suspendare a efectului permisului de conducere trebuia emis de șeful IGPR, c Prefectul nu avea atribuții în acest sens, iar msura adoptat e de natur s îi aduc grave prejudicii.

Prin sentința civil nr.206/CA din 19 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș - Secția Civil în dosarul nr-, s-a admis cererea și s-a dispus suspendarea executrii ordinului contestat pân la soluționarea irevocabil a cererii de anulare.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut c unica motivare din actul administrativ privind formularea acțiunii pentru anularea permisului de conducere al reclamantului nu este suficient pentru a justifica suspendarea dreptului reclamantului de a conduce autovehicule, cât vreme nu exist nicio dovad c permisul de conducere ar fi fost obținut în mod fraudulos, reclamantul beneficiind de prezumțiile de nevinovție și bun-credinț, în cauz fiind îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs Instituția Prefectului Județului A, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Astfel, potrivit art. 103 rap. la art. 114 alin. 1 lit. e) din OUG nr. 195/2002, suspendarea exercitrii dreptului de a conduce autovehicule este obligatorie in condițiile în care Prefectul a sesizat instanța de judecat cu o acțiune în constatarea faptului c permisul de conducere a fost obținut cu nerespectarea prevederilor legale. O astfel de condiție este îndeplinit în cauz, litigiul fiind pendinte.

S-a mai susținut c nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executrii actului administrativ - cazul bine justificat și paguba iminent - în sensul c nu exist împrejurri care s pun la îndoial legalitatea actului administrativ și, respectiv, c nu este dovedit niciun fel de pagub.

Reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esenț c suspendarea dreptului de a conduce îi afecteaz grav interesele, în speț fiind îndeplinite cerințele prev. de art.14 din Legea nr.554/2004, cu atât mai mult cu cât ordinul a fost emis cu înclcarea competenței prev. de art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002, autoritatea emitent fiind șeful IGPR.

La 28 octombrie 2009 intimatul a depus concluzii scrise, prin care a susținut c plângerea sa prealabil nu este tardiv formulat.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadreaz în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civil, Curtea constat urmtoarele:

În ceea ce privește excepția tardivitții formulrii plângerii formulrii prealabile, Curtea constat c ordinul contestat i-a fost comunicat reclamantului la data de 30 martie 2009 conform dovezii de la fila 19 din dosar, iar solicitarea de revocare a ordinului adresat Prefectului Județului Aaf ost înregistrat la aceast instituție la data de 28 aprilie 2009, deci în termenul de 30 de zile reglementat de art. 7 alin.1 din Legea nr.554/2004. Drept consecinț, excepția va fi apreciat ca neîntemeiat, urmând a se verifica celelalte susțineri ale prților, dar numai în msura în care privesc cererea de suspendare a executrii ordinului nr.124/2009. Celelalte argumente, ce vizeaz motive de anulare a ordinului exced prezentei cauze, urmând a fi examinate în respectiva acțiune.

Astfel, potrivit disp.art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002: " n situația în care autoritatea emitent a permisului de conducere a sesizat instanța de judecat potrivit art.114 alin.(1) lit.e), autoritatea emitent a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitrii dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce opereaz pân la rmânerea definitiv și irevocabil a hotrârii judectorești. În acest caz, titularul este obligat s se prezinte la unitatea de poliție pe raza creia domiciliaz, are reședința sau, dup caz, rezidența normal, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere".

Din economia textului de lege rezult c, atunci când instanța de judecat a fost sesizat pentru constatarea eliberrii nelegale a permisului de conducere, autoritatea emitent este obligat s dispun suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, nefiind lsat la latitudinea sa s fac aprecieri asupra posibilitții aplicrii msurii.

Faț de cele artate, cât timp s-a recunoscut chiar de ctre reclamant c pe rolul instanțelor exist o acțiune având ca obiect constatarea obținerii nelegale a permisului de conducere, în mod evident nu exist temeiuri pentru suspendarea actului administrativ, În cererile având ca obiect suspendarea executrii ordinului prefectului prin care s-a dispus suspendarea exercitrii dreptului de a conduce, instanțele sunt datoare s verifice doar dac sunt îndeplinite cerințele impuse de art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002 - promovarea acțiunii în justiție pentru constatarea obținerii nelegale a permisului -, fr a putea valorifica alte posibilitți prevzute de art.14 din Legea nr.554/2004 sub aspectul cazului bine justificat. Cum cel puțin la nivel de aparenț ordinul prefectului respect condițiile impuse de art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002, cererea reclamantului nu putea fi admis.

De asemenea, se va observa, la o cercetare sumar, c atribuții în acest sens revin instituției prefectului, în considerarea dispoz.art.32 și 37 din HG nr.1391/2006.

În concluzie, în baza aer.312 alin.3 Cod pr.civil, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul c va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR - INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.206/CA din 19 iunie 2009, pronunțat de Tribunalul Arge ș - Secția Civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în T, str. -.- nr. 3, b 30,.A,. 2,.11, județul

Modific sentința, în sensul c respinge cererea de suspendare a executrii Ordinului nr.124/2009.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, astzi 28 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITE ȘTI - Secția comercial și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judector, Judector,

- - -

Grefier,

Red.

TC/6 ex.

19.11.2009

Jud fond.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1044/2009. Curtea de Apel Pitesti