Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 106/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 106/F/CA/2009
Ședința publică de la 29 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea cauzei în contencios administrativ privind cererea de suspendare act administrativ formulată de petenta în contradictoriu cu intimatele DGFP H și ANAF.
În interiorul termenului de pronunțare, petenta a comunicat la dosar, prin fax, concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de suspendare de față:
Prin cererea de suspendare formulată la această instanță în dosar nr. 466/-, reclamanta P solicită în contradictoriu cu DGFP H și ANAF B suspendarea Deciziei de impunere nr. 215/2006 emisă de DGFP H și a Deciziei nr. 94/25.03.2009 de soluționare pe cale administrativă a contestației, împotriva deciziei de impunere menționate, prin care ANAF Bad ispus respingerea contestației, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrative fiscale anterior menționate, acțiune înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
În motivarea cererii arată că la finele anului 2008 a contractat un credit de la Banca Comercială Română în valoare de 2,4 milioane lei, așa cum rezultă din contractul de credit anexat la dosar și a scadențarului ratelor de rambursat. Creditul a fost garantat imobiliar, dovadă în acest sens făcând contractul de ipotecă anexat la dosar.
Reclamanta susține că punerea în executare silită a deciziei de impunere menționată pentru suma de 735.555 lei prin înființarea de popriri bancare ar determina pe de o parte acțiunea Băncii Comerciale Române de a declara scadent întregul credit și de a proceda la executarea acestuia, iar pe de altă parte ar determina imposibilitatea de a dispune de disponibilitățile bănești în vederea acoperirii și plății ratelor de rambursat, ceea ce în mod clar ar duce la blocarea societății și ar perturba grav activitatea acesteia.
Mai arată că, prin poprirea conturilor acesteia și prin efectuarea altor acțiuni de executare silită în baza deciziei nr. 215/2006 și a deciziei nr. 94/2009 nu și-ar mai putea realiza obiectul de activitate, respectiv derularea și realizarea contractelor de achiziție publică ce i-au fost atribuite de către autoritatea contractantă SA P, contracte prezentate în lista anexată cererii de chemare în judecată, imposibilitatea derulării fiind determinată de imposibilitatea plății furnizorilor de materie primă cu care reclamanta are contracte, respectiv imposibilitatea plății comenzilor deja efectuate, precum și a celor necesare pentru obținerea materialelor necesare în viitor, efectul fiind în cascadă și cu consecințe directe și asupra beneficiarei SA, având în vedere faptul că reclamanta este unic producător pentru anumite repere.
De asemenea, reclamanta arată că, față de faptul că în prezent reclamanta are un număr de 168 de angajați, dintre care cea mai mare parte unici întreținători de familie, consecințele blocării conturilor bancare ar avea repercusiuni și cu privire la acești angajați prin imposibilitatea creării fondurilor necesare acoperirii salariilor, a plăților către bugetul de stat.
Analizând cererea formulată sub aspectul motivelor invocate se consideră că aceasta este întemeiată față de considerentele ce urmează a fi mai jos expuse:
În ce privește primul motiv, al pagubei iminente, s-a arătat și s-a dovedit prin cererea de suspendare și prin înscrisurile anexate, că în condițiile de menținere a caracterului executoriu al deciziei de impunere nr. 215/2006, astfel cum aceasta a fost validată prin decizia de soluționare nr. 94/2009, există iminența blocării prin poprire a conturilor SA ceea ce ar determina o scadență anticipată a creditului de 2,4 milioane lei contractat la BCR, ar determina o imposibilitate de plată a furnizorilor de materie primă ceea ce ar face imposibilă continuarea și derularea contractelor de achiziție publică atribuite de SA și care la acest moment este unicul beneficiar al serviciilor societății. Se reține și faptul că SA are un număr de 168 de angajați, fiind depusă la filele 20,21,22 lista nominală a angajaților, pentru care s-ar naște posibilitatea de a nu mai putea fi asigurate fondurile necesare plății salariilor, acestea toate în condiții de notorietate privind criza economică națională și mondială ce a făcut la să înceteze relațiile de colaborare cu partenerii străini.
Referitor la cel de-al doilea motiv al cazului bine justificat se reține că s-a probat aparența de nelegalitate a deciziei de impunere reținută chiar prin Decizia nr.94/ 25.03.2009 emisă de ANAF
În această decizie s-a reținut ca întemeiat argumentul contestatoarei cu privire la faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 11 din Codul fiscal, dar din punct de vedere al dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aceasta nu justifică destinația acestor achiziții pentru realizarea de operațiuni taxabile și întrucât, organele de inspecție fiscală nu au acordat drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 592.429 lei, ca urmare a estimării bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată aferentă celor 4 (patru) schimbătoare de căldură, aplicând prevederile art. 11 alin. 1 din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 66 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare, astfel, în conformitate cu prevederile art. 213 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare, care precizează că:
" (3) Prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac",
coroborat cu art. 145 alin. 3 din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, contestația s-a respins ca neîntemeiată pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 592.429 lei.
Legalitatea deciziei de impunere, precum și a Deciziei 94/25.03.2008 emisă de ANAF urmează a fi analizată pe fond în dosarul -, în prezentul dosar reținându-se îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, cele a pagubei iminente și a cazului bine justificat, pentru care urmează să fie admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta, cu sediul în P,-, jud. H, în contradictoriu cu DGFP H cu sediul în D, str. - -, - - parter, Jud. H și în consecință:
Dispune suspendarea Deciziei de nr. 215/2006 emisă de DGFP H și a deciziei nr. 94/25.03.2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei înregistrată în dosarul - a Curții de APEL ALBA IULIA.
Executorie de drept.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 Aprilie 2009.
Președinte Grefier
- - - -
Red.
Dact. /5 ex./5.06.2009
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
COPIA SENTINȚEI Nr. 106/F/CA/2009
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta, cu sediul în P,-, jud. H, în contradictoriu cu DGFP H cu sediul în D, str. - -, - - parter, Jud. H și în consecință:
Dispune suspendarea Deciziei de nr. 215/2006 emisă de DGFP H și a deciziei nr. 94/25.03.2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei înregistrată în dosarul - a Curții de APEL ALBA IULIA.
Executorie de drept.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 Aprilie 2009.
Președinte
indescifrabil
Pentru conformitate,
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu