Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1106/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 1106/CA/2008
Ședința publică de la 15 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu în nume propriu și pentru pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală B împotriva sentinței civile nr.434/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu -Secția Comercială și Contencios Administrativ în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata a depus la dosar, prin registratură, cerere prin care solicită termen pentru angajarea unui apărător și pregătirea apărării.
Instanța constată că intimata a primit citația la data de 4 septembrie 2008, cu respectarea termenului prevăzut de art. 1141Cod procedură civilă, motiv pentru care respinge cererea formulată de intimată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Reclamanta SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu și Administrația Națională de Administrare Fiscală B să se dispună suspendarea punerii în executare a deciziei de impunere nr. 1076/18 12 2007 până la data pronunțării hotărârii de către instanța de fond. În motivarea cererii se arată că prin decizia de impunere au fost stabilite creanțe împovărătoare pentru reclamanta, datorită neînregistrării veniturilor în contabilitate, dar aceste venituri nu au fost recuperate de la debitorii cu care se află în litigiu. Prin decizia nr. 15/10 03 2008 s-a dispus de către organul fiscal suspendarea soluționării contestației până la soluționarea definitivă a laturii penale.
Prin sentința nr. 434/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu -secția de contencios administrativ a fost admisă cererea reclamantei și s-a dispus suspendarea punerii în executare a actului fiscal până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ. Instanța a reținut prin considerentele expuse că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din 554/2004, fiind formulată contestație, dar ca parata a început demersurile pentru executare silită prin instituirea de măsuri asigurătorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al ANAF. Prin motivele de recurs se arata ca în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din 554/2004, paguba iminenta și cazul bine justificat. În cauză nu s-a făcut dovada că a început executarea silită. S-a invocat lipsa calității procesuale pasive a ANAF. În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința atacata sub aspectul recursului declarat, Curtea constata următoarele:
Potrivit art. 14 din 554/2004, în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond. In cazul in care persoana vătămată nu introduce acțiunea in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept si fără nicio formalitate. Legea oferă posibilitatea suspendării actului administrativ ca o situație de excepție, dar numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ. Paguba iminenta reprezintă prejudiciul material viitor si previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care determina o îndoiala serioasă in privința legalității actului administrativ (art. 2 lit.s si t din 554/2004). În cazul în care reclamanta nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, măsura suspendării încetează de drept.
În cauză se constata că prin executarea silită a creanțelor fiscale s-ar produce consecințe negative în activitatea economică desfășurată de reclamantă, existând și o cercetare penală în dosarul nr. 2874/P/2007 în care pârâta s-a constituit parte civilă cu creanța constatata, ceea ce determină și existența cazului bine justificat. În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor reclamantei, iar suspendarea se poate dispune și în cazul în care executarea silită nu a fost începută efectiv, deoarece legea nu impune această condiție. Ca o consecință firească ce survine în temeiul legii, dacă în termen de 60 de zile de la formularea contestației, reclamanta nu sesizează instanța cu acțiunea în anularea actului administrativ, măsura suspendării încetează de drept.
În cauză se constată că ANAF nu a emis vreun act în urma controlului, astfel că potrivit HG nr. 495/2007 nu are calitate procesuală pasivă în cauză, ci doar DGFP are capacitate de drept administrativ de a sta în justiție potrivit legii.
În temeiul art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul reclamantei, se va modifica în parte sentința și se va respinge acțiunea fata de ANAF. Se vor menține neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu în nume propriu și pentru pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală B împotriva sentinței civile nr.434/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu -Secția Comercială și Contencios Administrativ în Dosarul nr- și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantei SRL împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.GC
Dact./ex.2/18 11 2008
Jud.fond.
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan