Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 114/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA nr. 114/CA
Ședința publică de la 25 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul, domiciliat în I,-, -.4-1,.A,.3,.1, județul I, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor, având ca obiect - suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15 iunie 2009, susținerile părților fiind cuprinse în încheierea din acea zi, parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru 22 iunie 2009 și apoi pentru astăzi, 25 iunie 2009.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, suspendarea executării Ordinului nr. 72 din 31.03.2009, emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
În fapt arată reclamantul că prin Ordinul nr. 582/25.09.2007 al Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în urma evaluării rezultatelor concursului organizat în conformitate cu HG1209/2003, a fost numit în funcția publică de Inspector al Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor
După această perioadă s-a intensificat activitatea oficiilor Județene din cadrul I, îmbunătățindu-se în mod evident gradul de protecție efectivă a consumatorilor în regiune.
Pe baza performanțelor a primit salarii de merit, așa cum rezultă din adresele emise de - Direcția economică, investiții și resurse umane sub numerele 3/517/27.03.2008 și 3/2007/17.12.2998 și tot datorită performanțelor în activitate a fost evaluat cu calificativul "foarte bine" pentru perioada de activitate 01.12.2007 - 31.12.2008.
Din considerentele exclusiv politice, care nu au nici o legătură cu eficientizarea activității Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nici cu reducerea cheltuielilor acestei instituții, a fost emisă nr.HG 284/11.03.2009, prin care se creează aparența reorganizării acestui organ de specialitate al administrației publice centrale, în urma schimbării denumirii celor 12 inspectorate regionale în comisariatele regionale, cu consecința schimbării denumirii de șef al inspectoratului regional în cea de comisar - șef. Altfel numărul total de posturi în autoritate a rămas tot 825, după cum atribuțiile corespunzătoare acestor posturi au rămas în cea mai mare măsură același cu atribuțiile specifice posturilor dinaintea "reorganizării".
Consideră reclamanta că Ordinul nr. 72/31.03. 2009, emis de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, încalcă prevederile art. 100. din Legea nr. 188/1999, normă care stabilește obligația imperativă ca funcționarii publici să fie numiți în noile funcții publice dacă se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50 % sau dacă este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de 50 % a atribuțiilor aferente funcției publice".
În cazul de față schimbarea denumirii din șef al inspectoratului regional în cea de comisar -sef nu a fost dublată de modificarea cu peste 50 % a atribuțiilor aferente funcției publice, împrejurare ce atrage invaliditatea acestui ordin.
Ordinul contestat este invalid și din cauza faptului că încalcă prevederile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 având în vedere faptul că la data emiterii ordinului și anterior acestei date, la data comunicării acestuia, cât și în prezent reclamantul beneficiază de concediu medical. Așa cum rezultă din certificatele de concediu medical seria - nr. - și seria - nr. -, înregistrate la I, încă din data de 26 martie 2009.
În dovedirea cererii reclamantul a depus înscrisuri (pag. 5-13).
În drept reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.-
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor solicită respingerea cererii de suspendare motivat de faptul că situația de fapt invocată de reclamant nu întrunește cumulativ cele două condiții cerute imperativ de dispozițiile legale și anume cazul bine justificat și paguba iminentă.
În dovedirea celor susținute pârâtul a depus înscrisuri (pag. 23-40).
Curtea examinând cererea de suspendare formulată precum și toate probele administrate în cauză reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul solicitat în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 suspendarea Ordinului nr. 72 din 31.03.2009 emis de motivat de faptul că începând cu data de 26.03.2009 se afla în concediu medical conform înscrisurilor aflate la filele 12 - 13.
Conform prevederilor Legii nr. 554/2004 reclamantul a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. 6375/16.04.2009.
Conform art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Din conținutul acestui text rezultă că cererea reclamantului trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții pentru ca cererea să fie admisibilă.
Se va observa că în cauză cererea reclamantului întrunește cumulativ cele două condiții și anume în cazul bine justificat emiterea actului administrativ a avut loc în momentul în care reclamantul se afla deja în concediu medical. Se va observa că Ordinul nr. 72 este emis la data de 31.03.2009, iar reclamantul se afla în concediu medical încă din 26.03.2009.
Cu privire la cea de a doua condiție se va observa că aceasta se referă la prevenirea unei pagube iminente care cel puțin în privința reclamantului se justifică, atât din punct de vedere material, cât și moral și social.
Având în vedere și faptul că pentru suspendarea actului administrativ în sensul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 este suficientă îndoiala în ceea ce privește legalitatea actului administrativ, urmează a se constata că această condiție este îndeplinită astfel că urmează a se admite cererea și a se dispune suspendarea Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 a până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea ordinului 72 din 31.03.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea promovată de reclamantul în contradictor cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Suspendă executarea Ordinului nr. 72 din 31.03.2009 emis de Protecția Consumatorilor până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea Ordinului.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2009.
PREȘEDINTE. GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
25.07.2009
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț