Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1140/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1140
Ședința Publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Pokker Adina
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.576/06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Casa de Asigurări de Sănătate A, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate A cerând anularea în tot a Deciziei de impunere nr.11.958/ 19 08 2008, Deciziei nr.92/29 10 2008, suspendarea executării actului administrativ Raport de inspecție fiscală nr.345/15 08 2008 până la judecarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că prin actul administrativ individual - Raport de inspecție fiscală nr.345/15 08 2008 au fost verificate câștigurile realizate de reclamant ca agent de asigurări în perioada trim. 2003- trim.II 2008 ajungându-se la concluzia că nu a depus declarație trimestrială și nu a achitat contribuția aferentă Casei de Asigurări de Sănătate.
Reclamantul a arătat că a atacat cu contestație actul normativ, care a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la raportul de inspecție fiscală reclamantul a învederat că potrivit art.81 alin.1 Cod procedură fiscală " Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta" fără a fi prevăzută o astfel de obligație în sarcina categoriei de persoane din care face parte reclamantul.
Mai arată că potrivit art.83 alin.4 teza II Cod procedură fiscală " Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale", deoarece conform art.23 alin.1 Cod procedură fiscală "dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se în momentul în care. se constituie baza de impunere care le generează " iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, în momentul respectiv se naște dreptul organului fiscal de a stabili și determina obligația fiscală datorată".
A arătat reclamantul că organul fiscal nu și-a onorat această obligație fiscală imperativă și că organul de control fiscal și-a invocat propria culpă stabilind datorii fiscale în sarcina reclamantului. Consideră reclamantul că raportul de inspecție fiscală este lipsit de temei legal și a solicitat anularea lui.
Consideră că greșit au fost calculate și penalitățile de întârziere pe lângă majorări de întârziere deși Codul procedură fiscală atunci când se referă la creanțele fiscale accesorii menționează doar majorările de întârziere, creându-se astfel o dublă sancționare pentru aceeași culpă.
Referitor la decizia de impunere, reclamantul a considerat că aceasta nu respectă cerințele art.43 alin.2 lit.a-j Cod procedură fiscală sub aspectul conținutului, raportate la cele ale art.87 din același act normativ și la cele ale cap.III pct.3 lit.a și b Anexa 2 la ordinul nr.357/2007.
A subliniat că actul administrativ fiscal criticat are următoarele lipsuri: motivele de fapt impuse de art.43 lit.e Cod procedură fiscală și motivele de drept impuse de art.43 alin.2 lit.f Cod procedură fiscală.
Raportul de inspecție fiscală, actul premergător, baza și parte integrantă a Deciziei de impunere, nu prezintă: avizul de inspecție fiscală conform prevederilor art.101 alin.1 și art.102 alin.1 lit.b Cod procedură fiscală; aprobarea raportului de inspecție fiscală în sensul asumării prin semnătura întregii echipe de control - a întocmirii deciziei de impunere conform prevederilor art.87 coroborat cu art.43 alin.2 lit.g din nr.OG 92/2003; mențiunile privind audierea contribuabilului conform prevederilor art.43 alin.2 lit.j Cod procedură fiscală coroborate cu prevederile Ordinului nr.357/2007, cap.VI.
Cu privire la decizia de soluționare a contestației, reclamantul a susținut că aceasta nu îndeplinește condițiile impuse de art.211 din nr.OG 92/2003 întrucât a conferit cadru legal unor acte administrativ fiscale care au avut la bază interpretări eronate ale actelor administrativ fiscale invocate în sensul că au încălcat prevederile art.111 Cod procedură fiscală în ce privește modul de calcul al creanțelor accesorii și prevederile art.120 Cod procedură fiscală privind majorările de întârziere.
Prin precizarea de acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2806 lei cu titlul de daune, sumă achitată, reprezentând contribuția pentru perioada 2003-2007.Consideră că această sumă nu era datorată pentru că nu a fost asiguratul Casei de Ajutor de Sănătate ci a Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, astfel că suma achitată reprezintă o plată nedatorată și o îmbogățire fără just temei pentru pârât.
Prin întâmpinare pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare s-a arătat că potrivit dispozițiilor art.2561alin.1 din Legea nr. 95/2006, Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate se formează din contribuții ale persoanelor fizice și juridice, subvenții de la bugetul de stat etc. iar bugetul fondului se aprobă de parlament ca anexă la legea bugetului de stat (art.264 alin.1 din Legea nr. 95/2006).
Potrivit art.2712lit.a lit.b și lit.e din Legea nr. 95/2006 este atribuția CAS de a colecta și administra Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și să aplice măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la acest fond. Menționează că reclamantul realizând venituri din activități independente avea obligația declarării acestora și achitării contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în cotă de 6,5 % din aceste venituri potrivit art.53 alin.2 din nr.OUG 150/2002 și art.259 alin.4 din Legea nr. 95/2006.
Cu privire la solicitarea de anulare a deciziei de impunere, pârâta a arătat că decizia respectă prevederile anexei 2 din ordinul ANAF nr.357/2007 conținând toate elementele a căror lipsă ar fi putut atrage nulitatea acesteia și de asemenea că, au fost respectate prevederile art.111 și art. 120 din nr.OG 92/2003 la emiterea deciziei de soluționare a contestației formulată de reclamant.
Prin sentința civilă nr.576/06.04.2009, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate A, pentru anularea Deciziei nr.11958/19 08 2008, suspendarea executării actelor atacate și restituirea sumei de 2806 lei cu titlul de daune.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 345/15 08 2008 compartimentul de control din cadrul CAS a verificat modul de constituire și plată a contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în privința reclamantului care a realizat în perioada trim.I 2003- trim.II 2008, venituri din activitatea de asigurări. Urmare a acestei verificări, organul de control a constatat că în perioada verificată contribuabilul nu a depus nicio declarație asupra contribuțiilor datorate bugetului general consolidat reprezentând contribuții la asigurări sociale de sănătate și nu a efectuat nici plată în acest sens.
Reclamantul nu a contestat că a realizat veniturile din activități independente stabilite de organul de control însă susține că nu datora contribuții la asigurări sociale de sănătate către Casa de Asigurări de Sănătate A pentru că în perioada verificată (2003-2008) a fost asiguratul Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești unde a achitat contribuția de asigurări sociale.
Potrivit art.53 alin.2 din nr.OUG 150/2002 și art.259 alin.4 din Legea nr. 95/2006, contribuabilii care realizează venituri din activități independente au obligația declarării acestora la casa de asigurări de sănătate în vederea stabilirii și achitării contribuției la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în cotă de 6,5 % din aceste venituri. Obligațiile fiscale reprezentând aceste contribuții sunt stabilite prin acte normative pentru perioadele pentru care erau datorate respectiv, art.51 alin.2 lit.b din nr.OUG150/2002 și art. 257 alin.2 lit.b din Legea nr. 95/2006.
Este adevărat că în timpul cât reclamantul a fost salariat a achitat contribuțiile de asigurări sociale de sănătate la Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, dar în perioada supusă controlului a realizat venituri și din activități independente respectiv, de asigurări, venituri pe care avea obligația să le declare la casa de asigurări de sănătate și să achite contribuția așa cum prevede art.6,7 și 8 din Ordinul nr. 617/2007 al CNAS.
Ca urmare, în mod corect Casa de Asigurări de Sănătate A în urma constatărilor făcute a emis Decizia de impunere nr.11958/19 08 2008 privind contribuția la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate cu privire la sumele datorate de reclamant pentru veniturile realizate din activități independente.
Conform art.209 din Legea nr. 95/2006, Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate suportată de asigurați-persoane fizice și juridice printre care și persoanele care realizează venituri din activități independente cum este cazul reclamantului.
În această situație, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului pentru anularea în tot a Deciziei de impunere nr.11958/19 08 2008 și a Raportului de Inspecție fiscală nr.345/15 08 2008 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere deoarece acesta datora contribuția la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Neîntemeiată este cererea reclamantului și cu privire la anularea Deciziei nr.92/29 10 2008 emisă ca urmare a soluționării contestației formulate de acesta deoarece decizia a fost emisă conform art.111 și art.120 Cod procedură fiscală îndeplinind toate cerințele de formă și conținut prevăzute de art. 211 din nr.OG 92/2003, astfel că s-a respins și acest capăt de cerere.
Ca urmare a respingerii cererii reclamantului pentru anularea deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a contestației, instanța a respins și cererea de suspendare a executării a acestor acte administrative și de restituire a sumei de 2806 lei cu titlul de daune având în vedere că reclamantul datorează contribuția la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile realizate din activități independente altele decât cele realizate din salariu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, solicitând totodată suspendarea executării hotărârii recurate în baza art.300 alin.2 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât nu s-a ținut cont de prevederile exprese ale art.209 alin.2 din Legea nr.95/2006 în sensul că, nu s-a ținut cont de faptul că recurentul nu a fost asiguratul Casei de Asigurări de Sănătate A și ca atare aceasta nu avea calitatea și abilitarea legală de a proceda la calcularea contribuției respective. Se mai arată că nu s-a ținut cont de faptul că plata contribuției la fond condiționează calitatea de asigurat conform art.211 (11) din Legea nr.95/2006 și nici de termenul de prescripției privind obligațiile fiscale care se calculează începând cu data s-au la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat.
Sentința atacată este nelegală deoarece instanța nu s-a pronunțat cu privire la criticile reclamantului referitoare la raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere, decizia de soluționare a contestației și plata penalităților de întârziere.
În drept s-au invocat disp.art.299 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărâri primei instanțe arătând că prin actele atacate reclamantul a fost obligat să achite contribuția datorată la. asupra unor venituri pe care nu le-a contestat că le-a realizat, iar instanța de fond a dat o aplicare corectă, dispozițiilor art.209 ind.1 alin.3 din Legea nr.95/2006.
Prin încheierea din 3 august 2009 instanța a respins cererea de suspendare a executării sentinței recurate apreciind că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.300 alin.2 Cod procedură civilă invocate de reclamant, ci sunt aplicate prevederile art.20 alin.2 din Legea nr.554/2004 potrivit cărora în materia contenciosului administrativ recursul declarat suspendă executarea.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum urmează:
Prin raportul de inspecție fiscală nr. 345/15.08.2008 s-a procedat la verificarea modului de constituire și de plată a contribuției reclamantului la. pe perioada trimestrul I- 2003 - trim.II-2008 și s-a reținut în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 4962 lei reprezentând contribuție datorată la fond, majorări și penalități de întârziere. Totodată, s-a emis și decizia de impunere nr.11958/19.08.2008 prin care s-au detailat datele privind creanțele fiscale pe fiecare an verificat.
Împotriva acestor acte fiscale reclamantul a formulat contestația prevăzută de Codul d e procedură fiscal, respinsă prin decizia 92/29.10.2008. Referitor la motivele de nulitate ale actelor administrativ fiscale atacate în mod corect s-a reținut prin decizia de soluționare a contestației că în fapt controlul fiscal s-a realizat după comunicarea avizului de inspecție fiscală nr.10245/17.07.2008 comunicat reclamantului cu confirmare de primire la 24.07.2008, nefiind necesară menționarea acestui aviz în cuprinsul raportului de control. De asemenea, instanța reține că, lipsa mențiunii privind audierea contribuabilului, prevăzută la art.43 alin.2 lit.j Cod procedură fiscală, nu este de natură a atrage nulitatea actului administrativ atacat, întrucât art.46 Cod procedură fiscală prevede expres elementele al căror lipsă atrage o asemenea sancțiune, printre acestea nefiind enumerate și lipsa mențiunii privind audierea contribuabilului. Nu poate fi reținută nici critica privind lipsa aprobării raportului de inspecție fiscală, întrucât acesta este semnat de organul de control și de contribuabil conform dispozițiilor art.109 Cod procedură fiscală și dispozițiilor cuprinse la 106 pct.3 din normele metodologice de aplicare a codului d e procedură fiscală fiind respectate și dispozițiile Ordinului ANAF nr.357/2007, privind modelul și conținutul raportului de inspecție fiscală încheiat la persoanele fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/s-au într-o formă de asociere.
Referitor la critica potrivit căreia decizia de impunere atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept, ce reprezintă cerințe impuse conform art.43 alin.2 lit.e și f din Codul d e procedură fiscală, instanța reține că aceasta este neîntemeiată întrucât decizia de impunere nr.11958/19.08.2008 a fost emisă cu respectarea cerințelor prevăzute de art.87 Cod procedură civilă cu referire la art.43 alin.2 Cod procedură fiscală, motivul de fapt constând în acela că reclamantul nu a achitat contribuția la.S, iar temeiul de drept, Legea nr.145/1997; OUG nr.150/2002 și legea nr.95/2006, toate aceste acte normative reglementând obligația de plată a contribuției la asigurările sociale de sănătate de către contribuabili care realizează venituri din activități independente, fiind astfel respectate și prevederile art.43 alin.2 lit.e și f Cod procedură fiscală.
Referitor la expirarea termenului de prescripție prevăzut de art.91 alin.2 din OG nr.92/2003, invocată de reclamant, aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât potrivit dispozițiilor legale invocate dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani cu excepția cazului în care legea dispune altfel, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, potrivit art.23 dacă legea nu dispune altfel. Potrivit art.23 alin.1 Cod procedură fiscală dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se în momentul în care se constituie baza de impunere care le generează. Prin urmare, fiind vorba despre neplata unor contribuții datorate de reclamant la. stabilite pe perioada trimestrul I-2003 - trim.II-2008, dreptul de a stabili obligațiile fiscale începeau să curgă de la 1.01.2004, iar în speță, actele administrativ fiscală au fost încheiate în data de 15.08.2008 deci, în cursul termenul de prescripție stabilit de art.91 alin.1 Cod procedură fiscală, acest drept presupune dreptul de a emite acte ce conțin obligații fiscale ceea ce nu înseamnă că recurentul ar fi exonerat de plata obligațiilor pe anul 2003, dimpotrivă baza de impunere generată în anul 2003 permite organelor fiscale stabilirea obligațiilor de plată pe toată perioada 01.01.2004-01.01.2009.
În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora sentința primei instanțe este nelegală, întrucât nu a ținut cont de dispozițiile art.209 alin.3 din Legea nr.95/2006, deoarece reclamantul nu a fost asiguratul intimatei decât de la data de 13.01.2009 nu pot fi reținute de către instanța de recurs, întrucât obiectul inspecției fiscale la reprezentat verificarea îndeplinirii de către reclamant a contribuției datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform art.256 alin.1 din Legea nr.95/2006, fond care este administrat de către S și de Casele de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului B, precum și de celelalte case de asigurări evidențiate la art.209 alin.3 din Legea nr.95/2006.
Reclamantul în calitate de contribuabil care realiza venituri din activități independente avea obligația declarării acestora și a achitării contribuției în cotă de 6,5% din aceste venituri, conform art.53 alin.2 din OUG nr.150/2002, și art.259 alin.4 din Legea nr.95/2006, această contribuție fiind la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Din această perspectivă, apare nerelevant faptul că, până la 13.01.2009 reclamantul a fost asiguratul unei alte case de asigurări de sănătate, întrucât așa cum s-a arătat anterior este vorba despre o contribuție ce se datorează la fondul național, iar reclamantul nu a făcut dovada că a achitat o asemenea contribuție prin În mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, neputând fi obligată pârâta la plata sumei de 2806 lei cu titlul de contribuție datorată pe perioada 2003-2007, întrucât această sumă a fost stabilită cu titlul de contribuție prin actele administrativ fiscale ce fac obiectul prezentei cauze și câtă vreme instanța reține legalitatea și temeinicia acestora, și plata efectuată de către reclamant cu acest titlu reprezintă o plată datorată.
S-a mai susținut de către recurent nelegalitatea penalităților de întârziere calculate pe considerentul că sunt prevăzute în Codul d e procedură fiscale doar majorări de întârziere. Aceste susțineri sunt neîntemeiate întrucât din cuprinsul raportului de inspecție fiscală rezultă că au fost calculate penalități de întârziere numai până la data de 31.12.2005, nu și pe perioada ulterioară când nu a mai existat temei legal în acest sens.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și disp.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.576/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-P-27.10.2009
tehnored. - 28.10.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad / Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Barbă Ionel, Pokker Adina
