Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1144/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIENr. 1144/CA/2009
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 594/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul ales al recurentului, avocat și reprezentanta intimatei A, consilier juridic.
Completul de judecată a fost legal constituit conform art. 98 (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că intimata a comunicat la dosar întâmpinare.
Reprezentantul recurentului depune la dosar taxa de timbru și practică judiciară.
Reprezentanta intimatei depune la dosar delegația de reprezentare.
Reprezentantul recurentului și reprezentanta intimatei arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, pentru motivele expuse în scris. Fără cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului arată că, din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că societatea debitoare, a înregistrat în contabilitate banii proveniți din vânzarea bunurilor, societatea hotărând la momentul respectiv să achite datoriile față de creditorii poprii, iar în lipsa unei interdicții în acest sens nu se poate reține faptul că s-a urmărit fraudarea bugetului de stat, câtă vreme intimata nu a întreprins măsurile legale, necesare a fi luate de indisponibilizare atât a bunurilor societății cât și a sumelor de bani obținuți în urma vânzărilor. Totodată nu se poate reține reaua credință a administratorilor, prin sentința pronunțată în dosar nr-, rămasă definitivă prin respingerea recursului, s-a constatat că nu se poate reține o rea credință din partea administratorilor societății, astfel că acțiunea promovată de pârâtă avea ca obiect acțiune pauliană revocatorie, acțiune respinsă de instanță. creanței fiscale a societății față de bugetul de stat, a fost stabilită doar la data de 25.04.2008, reclamantul a achitat datoriile scadente la acel moment cu sumele obținute din vânzarea bunurilor aparținând societății.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței, motivele de casare invocate ca temei de drept de recurent nu-și găsesc aplicare în prezenta cauză, instanța de fond reținând corect fapta ilicită a reclamantului în calitate de administrator. Recurentul reia în motivele de recurs aceleași aspecte față de care instanța de fond s-a pronunțat, considerându-le nerelevante din punct de vedere juridic și neîntemeiate. În cauză a fost încuviințată și administrată o expertiză contabilă, probă solicitată de reclamantul recurent, din raportul de expertiză reieșind faptul că la scurt timp după efectuarea controlului fiscal, în urma căruia au fost stabilite în sarcina societății obligații fiscale suplimentare, toate bunurile mobile și imobile existente în patrimoniul societății au fost înstrăinate de către administratorul societății, astfel că la data încheierii procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate, societatea debitoare nu mai deținea în patrimoniu nici un fel de bunuri și venituri urmăribile. Instanța de fond a reținut corect faptul că bunurile debitoarei au fost înstrăinate către SC SRL, societate la care recurentul deține calitatea de administrator și asociat în cote părți egale cu celălalt administrator și asociat al societății debitoare, precum și faptul că bunurile societății au fost vândute la valoarea contabilă și nu la valoarea de piață, făcând imposibilă urmărirea bunurilor de către organele fiscale la adevărata lor valoare, în atare situație nemaiputându-se vorbi de bună credință.
Reprezentanta intimatei arată că în prezent societatea debitoare funcționează.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat să se dispună: suspendarea executării Deciziei nr. 109/17 06 2008 până la soluționarea acțiunii, anularea deciziilor nr. 109/17 06 2008 și nr. 136/6 08 2008 emise de către pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că pârâta a declarat prin procesul verbal nr, 5977/7 05 2008 starea de insolvabilitate a debitoarei SC și SRL, care avea ca asociați și administratori pe reclamant și pe. Ca urmare a întocmirii acestui proces verbal, pârâta a emis Decizia nr. 109/17 06 2008 prin care, în temeiul art. 27 alin.1 lit.b din OG nr. 93/2003, a dispus atragerea răspunderii solidare a celor doi administratori pentru obligațiile la plăți restante și neachitate la Bugetul general consolidat al Statului de către debitoarea SC și SRL.
Reclamantul a susținut că acțiunea sa de vânzare a unor bunuri din patrimoniul societății nu poate fi reținută ca o acțiune de rea credință și nu poate determina răspunderea personală pentru neachitarea datoriilor societății către bugetul de stat, deoarece la data la care aceasta a avut loc nu era stabilită o creanță certă, lichidă și exigibilă, ci doar un proces penal în care se bucură de prezumția de nevinovăție și un proces verbal de control nr. 176/16 02 2005, care era contestat, astfel că nu se poate reține că vânzarea bunurilor a fost realizată cu scopul de a provoca insolvabilitatea societății. Reclamantul a precizat că acest fapt rezultă inclusiv din Rezoluția dată la data de 20.11.2006 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba în dosarul nr. 180/P/2005, prin care s-a dispus scoaterea sa și a celuilalt asociat de sub urmărire penală, cât și din sentința civilă nr. 1703/CA/2006 prin care a fost respinsă acțiunea revocatorie formulată de către organele fiscale și prin care s-a solicitat revocarea înstrăinărilor de bunuri. De asemenea, reclamantul a mai precizat că societatea a acumulat datorii, iar asociații au fost nevoiți să vândă bunuri din patrimoniul acesteia pentru a putea achita aceste datorii, precum și faptul că la data înstrăinării bunurilor societatea avea pe rol o acțiune în despăgubiri pentru recuperarea sumei de 63.000 lei de la un fost salariat, astfel că nu se putea reține că aceasta era insolvabilă câtă vreme avea de recuperat creanțe. În final, reclamantul precizează că nu a făcut nici o acțiune care să ducă la stare de insolvabilitate a societății, vânzările fiind făcute cu respectarea legii contabilității și a legii societăților comerciale, bunurile nefiind vândute sub valoarea contabilă, prețul fiind cel real, acțiunile fiind derulate prin contabilitatea societății și banii au intrat în activul societății.
În drept au fost invocate prev.Legii nr. 554/2004 și cele ale nr.OG 92/2003.
Secția de contencios administrativ a Tribunalului Alba prin sentința nr. 594/CAF/2009 a respins acțiunea în contencios administrativ a reclamantului.
Instanța a reținut prin considerentele expuse ca din probele existente la dosar, înscrisuri și expertiza contabilă, reiese că reclamantul, în calitate de administrator și asociat al debitoarei, a înstrăinat bunurile societății, astfel că la data de 7 05 2008 când s-a constatat insolvabilitatea societății, aceasta nu mai avea bunuri în patrimoniu. Culpa administratorilor reiese din împrejurarea că din suma obținută au acoperit creanțele către aceștia, iar bunurile au fost vândute la valoarea contabila și nu la valoarea de piață către o alta societate la care erau asociați.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii. Prin motivele de recurs se arată că bunurile societății nu au fost înstrăinate cu rea-credinta, iar prin hotărâre irevocabila s-a stabilit că vânzarea bunurilor societății s-a realizat în condiții legale. Se arată că în anul 2005 când au fost înstrăinate bunurile nu era stabilită creanța fiscală, iar prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Albas -a reținut ca reclamantul nu se face vinovat de infracțiunile prevăzute de 31/1990 privind societățile comerciale și evaziune fiscală, iar societatea nu a mai reușit să achite datoriile și datorită crizei financiare, cât și deprecierii monedei euro, aspecte ce au influențat activitatea societății.
În drept s-au invocat prevederile art.304 pct.8,9 si 312 din Codul d e procedura civilă.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe,deoarece reclamantul împreuna cu asociatul său au înstrăinat bunurile societății, astfel că nu s-a acoperit creanța fiscală.
Curtea, analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de control nr. 176 din 16 02 2005 s-a stabilit în sarcina societății si SRL un debit de 393.836 către bugetul statului.
Pârâta a emis la data de 17 06 2008 sub nr. 109, Decizia prin care, în temeiul art. 28 din Codul d e procedura fiscală, a dispus atragerea răspunderii solidare a celor doi asociați și a societății.
Conform art.27 Codul d e procedura fiscala, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.
Potrivit art.28 din Codul d e procedura fiscala, pentru atragerea răspunderii solidare, organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt și de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal. Decizia aprobată constituie titlu de creanță privind obligația la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 și va cuprinde următoarele elemente:
a) codul d e identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligației debitorului principal, precum și orice alte date de identificare;
b) numele și prenumele sau denumirea debitorului principal; codul d e identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identificare;
c) cuantumul și natura sumelor datorate;
d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal;
e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii.
Codul d e procedura fiscală stabilește condițiile în care o persoană poate să răspundă solidar cu debitoarea și anume o condiție principală în acest sens este reaua-credinta.
B-credinta reprezintă atitudinea psihică a individului ce constă în convingerea justificată a acestuia că actele și faptele sale sunt conforme cu dreptul și morala societății la un moment dat, precum și în voința sa de a acționa cu loialitate și onestitate în raporturile juridice, fără intenția de a abuza de drepturile sale subiective și cu intenția de a respecta drepturile celorlalți. Reaua-credință este o atitudine psihică fundamentată pe fapte psihologice contrare bunei-credințe, iar în timp ce buna-credință este prezumată,reaua-credință trebuie dovedită întotdeauna.
În cauză nu a fost dovedită reaua-credintă a reclamantului la înstrăinarea bunurilor societății, deoarece a avut loc vânzarea mijloacelor fixe și circulante ale societății, fiind încheiată o tranzacție între două societăți distincte ca personalitate juridică, în anul 2005, pentru că numai în anul 2008 organele fiscale să constate insolvabilitatea societății debitoare, fiind încheiate facturi fiscale privind operațiunile efectuate și documente primare, iar operațiunile au fost menționate în contabilitatea societății.
Un argument în sprijinul apărării reclamantului privind lipsa relei-credinte la vânzarea bunurilor o constituie și împrejurarea că prin sentința nr. 1703/CAF/13 12 2006 pronunțată de Tribunalul Alba și rămasă irevocabilă, a fost respinsă acțiunea DGFP prin care a solicitat anularea actelor de vanzare -cumpărare încheiate intre cele doua societăți, cu motivarea ca nu s-a dovedit intenția frauduloasa a celor doi administratori și asociați în prejudicierea bugetului de stat, constatare ce a intrat în puterea lucrului judecat, parte în acest dosar fiind și reclamantul.
Expertiza contabilă întocmită în cauză nu este în măsură să dovedească reaua-credinta a reclamantului, ci confirma realitatea tranzacțiilor intervenite între cele doua societăți, tranzacții atestate de actele încheiate și de mențiunile din contabilitate. Expertul arată că sumele de bani au fost încasate prin caseria societății și menționate în registrul de casă, pentru ca ulterior în baza dispozițiilor de plată să fie rambursate împrumuturile acordate societății de către cei doi asociați și au fost achitate salariile personalului. Contabilitatea societății a fost corect întocmită, fiind menționată realitatea datelor și înregistrărilor.
În cauza probele administrate nu fac dovada împrejurării ca reclamantul prin faptele sale personale si cu intenție ar fi determinat insolvabilitatea societății, în sensul că nu s-a făcut dovada că ar fi condus contabilitatea fictiv, că ar fi ascuns documentele contabile, că ar fi efectuat acte de comerț în interes personal sau ar fi folosit bunurile societății în interes personal. Dimpotrivă, din expertiza contabila efectuata în cauză reiese că societatea a avut o contabilitate condusă în mod real, că actele încheiate au fost transparente, că au fost încheiate documente primare, iar mențiunile din contabilitate sunt reale și nu fictive.
Fraudarea intereselor societății a mai fost supusă cenzurii instanței de judecată, care a concluzionat că nu se conturează intenția de fraudă, actele încheiate fiind legale. Reaua-credinta trebuie dovedita cu mijloace de proba în concret, deoarece nu poate fi prezumata.
În cauză, se constată că prima instanță de fond a pronunțat soluția în baza unor prezumții ce nu sunt susținute de probele de la dosar, si din care rezulta circumstanțe contrarii.
Astfel, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.27 din Codul d e procedura fiscala pentru a exista răspunderea solidara a societății și a reclamantului, în calitate de asociat și administrator, deoarece nu s-a făcut dovada relei-credinte în administrarea societății, iar în lipsa acestei condiții nu poate fi antrenată răspunderea.
În consecință, în temeiul art. 304 pct.9 si art.304 indice 1 din Codul d e procedura civilă, se va admite recursul reclamantului, se va modifica sentința atacată, în sensul că va fi admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta A, vor fi anulate actele atacate și va fi exonerat reclamantul de plata sumei de 470.096 lei.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 594/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Modifică în tot sentința atacată și în consecință, rejudecând pe fond,
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta A și pe cale de consecință anulează Decizia nr. 109/17.06.2008 și 136/06 08 2008 emise de pârâtă doar în ceea ce-l privește pe reclamant și exonerează reclamantul de plata sumei de 470.096 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21. 10. 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. GC
Dact./ex.4
Jud.fond.
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Gabriela Costinaș, Marieta Florea
