Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 116/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.116/CA
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
Grefier - - -
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul - reprezentant al, cu domiciliul procedural în I,-, -.1,.B,.3,.2, județul I, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională Practicienilor în Insolvență - Comisia Superioară de Disciplină, având ca obiect - suspendare executare act administrativ(Decizia nr.6/22.05.2009).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul, asistat de avocat, ce substituie pe avocat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă, de către grefier, că pârâta a depus la dosar cerere de amânare pentru lipsă apărare și cerere de comunicare a unei copii de pe acțiune.
Avocat depune la dosar dovada substituirii avocat și concluzii scrise.
Instanța acordă cuvântul cu privire la cererile formulate de pârâtă.
Avocat, pentru reclamant, se opune amânării cauzei și arată că și cererea de comunicare a unei copii de pe acțiune este neîntemeiată, având în vedere că, la fila 28 dosar, se află citația emisă pe numele pârâtei, citație ce poartă mențiunea că are anexat și o copie de pe acțiune și care a fost semnată de primire de către persoana ce a formulat și cererea de amânare, o altă dovadă fiind și faptul că pârâta a și depus la dosar un punct de vedere.
Instanța respinge cererea de amânare cât și cererea de comunicare a unei copii de pe acțiune, dat fiind faptul că la dosar, fila 28, se află dovada faptului că pârâtei i s-a comunicat o copie de pe acțiune, pârâta depunând la dosar și un punct de vedere referitor la acțiunea reclamantului.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă.
Avocat, pentru reclamant, solicită respingerea excepției, susținând că soluționarea acțiunii este de competența Curții de Apel Iași, având în vedere că temeiul în baza căruia s-a invocat excepția de necompetență, art. 69 alin.6 din OUG nr.86/2006, completată și modificată prin Legea nr.254/2007, nu este aplicabil în această speță întrucât se referă la constituirea comisiei superioare pentru soluționarea contestațiilor împotriva sancțiunilor disciplinare, dar în cauză este vorba de strămutare, aplicabile fiind dispozițiile Legii nr.554/2004.
În ceea ce privește fondul pricinii, avocat susține că se mențin concluziile de la termenul din 15 iu ie 2009.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal de față;
Prin acțiunea formulată reclamantul, reprezentant al solicită, în contradictor cu Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență - Comisia Superioară de disciplină suspendarea executării Deciziei nr. 6/22 mai 2009 emisă de Comisia Superioară de disciplină a în temeiul art. 14 alin 1 din Legea nr. 554/2004.
În fapt arată reclamantul că prin această decizie s-a dispus strămutarea dosarului 1/2009 aflat pe rolul Comisiei de disciplină al Filialei Ia U NPIR în favoarea Comisiei de disciplină a Filialei
Împotriva acestei decizii a formulat, conform art. 7 din Legea 554/2004, reclamație administrativă, aceasta fiind înregistrată sub nr. 843/25 mai 2009.
Decizia respectivă poate avea consecințe extrem de grave atât asupra sa, în mod direct, cât și asupra A I, fiind efectiv făcută cu scopul de a fi îndepărtat din calitatea de administrator judiciar al acesteia.
prin avocat G, profitând și de funcția acestuia de vicepreședinte al UNPIR au stabilit o strategie care să conducă la îndepărtarea reclamantului din calitatea de administrator judiciar al I, mai întâi au depus două plângeri împotriva sa, invocând anumite fapt nereale. O plângere a fost depusă direct la Filiala UNPIR I, iar a doua, direct la Comisia Superioară de Disciplină UNPIR. Aceasta a declinat-o tot în favoarea Filialei INPIR I, în luna mai 2009.
La Filiala UNPIR I, cele două plângeri s-au conexat și s- stabilit componența comisiei: - președinte; și membri, astfel cum rezultă din adresa UNPIR- Filiala I nr. 133/28 mai 2009. Ori, tocmai constituirea comisiei de disciplină asupra căreia av. G nu a mai putut să-și exercite influența l-a determinat ca în afara oricărui cadru legal să solicite "strămutarea" dosarului disciplinar inventând o presupusă stare de incompatibilitate a numitului despre care a susținut că ar fi fost stagiarul Av.. Această susținere este infirmată prin adresa 966/20 mai 2009 a Baroului
Astfel dosarul disciplinar s-a strămutat exact la filiala din care face parte avocat G și asupra căreia are clar o anumită influență.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus înscrisuri la filele 5- 25.
Prin întâmpinarea formulată UNPIR a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Iași invocând dispozițiile art. 69 alin. 6 din Legea nr. 254/2007 de aprobare a nr.OUG 86/2006 și art. 83 alin. 4 din Statutul UNPIR.
Pe fondul cauzei consideră pârâtul că nu sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Curtea examinând cererea de suspendare formulată și înscrisurile doveditoare va analiza cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocate.
Conform art. 69 alin. 6 din nr.OUG 86/2006 se referă în mod exclusiv la sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate și care sunt organele competente să le aplice.
În cuprinsul OUG nr. 86/2006 nu există nici o prevedere potrivit căreia Comisia Superioară să poată dispune strămutarea unei cauze de la o comisie de disciplină la alta și mai ales nu există nici o prevedere care să permită "strămutarea".
Deoarece Comisia Superioară a emis un act în afara atribuțiilor sale, în cauză urmează a fi aplicabile exclusiv dispozițiile Legii 554/2004, fiind vorba de un act administrativ emis în afara atribuțiilor strict reglementate de lege.
Față de această situație urmează a se respinge excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Iași, avându-se în vedere și dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Pe fondul cererii de suspendare se vor avea în vedere dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 - reclamantul - făcând dovada cu înscrisuri că există un caz bine justificat și o pagubă iminentă - a se vedea adeverința nr. 966 din 20.05.2009 a Baroului (fila 13) din care rezultă că avocatul a fost îndrumat profesional pe perioada de avocat, devenind avocat definitiv la data de 15.06.2002, conform Deciziei nr. 84/20.06.2002 neexistând vreo colaborare cu av..
Pe acest considerent există cel puțin o aparență de drept privind dubiul reclamantului asupra legalității emiterii actului administrativ a cărei suspendare o solicită.
Cu privire la paguba iminentă, această cerință este justificată prin însuși faptul că reclamantul ar urma să fie suspendat din profesie cu consecința înlăturării sale de la
Având în vedere că cele două condiții impuse de dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, Curtea urmează a dispune suspendarea executării Deciziei nr. 6 din 22.05.2009 a UNPIR.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași.
Admite cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență - Comisia Superioară de Disciplină.
Conform art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, suspendă executarea Deciziei nr. 6/22.05.2009, pronunțată de Comisia Superioară de disciplină a
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
29.07.2009
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț