Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia Nr. 119

Ședința publică de la 03 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, cu sediul în F,--9, jud. V, împotriva sentinței nr. 566 din data de 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta F, avocat conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că intimatul a depus la dosar o cerere pentru a lua cunoștință de conținutul actelor dosarului, după care;

Reprezentantul recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei achitată cu nr. 25.

Întrebat fiind, reprezentantul recurentei declară că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică.

Arată că procesul verbal este netemeinic și nelegal și în mod nejustificat s- solicitat suspendarea măsurilor dispuse prin acest proces verbal, deoarece se află într-un caz bine justificat și pentru a preveni o pagubă iminentă în patrimoniul societății reclamante.

Învederează instanței că societatea reclamantă nu poate produce băuturi nedistilate și nici nu le poate comercializa cu amănuntul, fără a risca aplicare unor amenzi de către organul

Paguba în aceste condiții este iminentă și gravă.

Actele depuse la dosar demonstrează achiziționarea unor importante cantități de materii prime pentru producerea băuturilor nedistilate, materii ce nu pot fi puse în discuție datorită condițiilor restrictive.

Față de susținerile orale și față de considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și suspendarea măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 897/28.08.2008 al

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului declarat de reclamanta - F împotriva sentința civilă nr. 566/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- (1883 /C+C/2008 ), reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ V, solicitând instanței în temeiul art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004 să pronunțe o hotărâre prin care să se suspende măsurile dispuse prin procesul - verbal de control nr. 897/28.08.2008 până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea în fapt s-a arătat că prin procesul-verbal de control atacat s-a dispus în sarcina reclamantului că " producerea băuturilor nedistilate obținute prin fermentare în vederea comercializării cu amănuntul va putea fi efectuată numai în condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Normele de aplicare a Ordinului comun, nr. 142/13.- " și că " băuturile nedistilate se pot produce numai pentru obținerea unor băuturi mixte ce conțin alcool ".

S-a mai susținut că suspendarea este solicitată pentru prevenirea unei pagube iminente în patrimoniul societății comerciale, ca urmare a faptului că " în conținutul Normelor nu se mai respectă obiectivul Ordinului și fără nici o legătură cu acesta, în art. 14 și 15 din Norme se face referire și la băuturi alcoolice nedistilate.

S-a arătat că prin trimiterea la textele susmenționate din norme în mod nelegal și fără temei juridic prin actul administrativ atacat, condiții restrictive, mai ales în situația "inexistenței Normelor care nu au fost publicate nici până în prezent." S-a mai menționat de către reclamant că produce și comercializează băuturi alcoolice nedistilate de o valoare însemnată ( între 1.052.249,85 lei și 1.256.698,95 lei, în lunile iunie - august 2008 ) și s-a aprovizionat în perioada ultimelor patru luni cu marfă în valoare de 2.800.000 lei și că prin interzicerea nelegală și netemeinică a producției și vânzării producției ar rezulta că prejudiciul suferit ar fi "extrem de mare".

Prin sentința civilă nr. 566/12.11.2008 Tribunalul Vranceaa respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv a urgenței și a prejudiciului iminent pe care l-ar încerca reclamanta prin efectul unui act administrativ pe care intenționează să îl atace în justiție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - F criticile sale vizând greșita respingere a cererii sale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că deși a prezentat doar cifra de afaceri, prejudiciul pe care l-ar încerca ar fi real, deoarece normele despre care s-a făcut vorbire în procesul verbal nu există, deci ele nu ar putea fi respectate. Pe de altă parte, stabilirea unor condiții restrictive în condițiile inexistentei unor norme este lipsită de temei juridic.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.

Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.

Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Corect a stabilit tribunalul că actul despre care face vorbire reclamanta este unul premergător, pregătitor al unui act administrativ în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Or, actul contestat de către reclamantă nu a dat naștere unui raport juridic așa cum a pretins, pentru că al are un caracter preparativ, premergător unei eventuale stabiliri a răspunderii reclamantei sau suspendării licenței sale. Nici-o măsură de natură a crea modifica sau stinge un raport juridic al reclamantei nu s-a dispus însă prin actul atacat.

Faptul de a i se face recomandări acesteia nu constituie un act administrativ, ceea ce nu constituie nici o justificare a cazului bine justificat și cu atât mai puțin a pagubei iminente.

Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din Cod procedură civilă să respingă recursul declarat în cauză nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu sediul în F,--9, jud. V, împotriva sentinței nr. 566 din data de 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

- -

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

- -

Grefier,

- -

Red. Ap./08.04.2009

Tehnored. / 2 Ex./15.04.2009

Fond

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Vasile Susanu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Galati