Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1192/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1192/

Ședința publică de la 03 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN B, cu Sediul în B, str.-.-, nr.72, împotriva sentinței civile nr.683//13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul recurentei Inspectoratul Școlar Județean B, consilier juridic - în baza delegației pe care o depune la dosar, și pentru intimata, avocat -, conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care;

Nemaifiind late cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta recurentei arată că a declarat recurs considerând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, motivat de faptul prin acesta s-a admis cererea intimatei și a dispus suspendarea executării actului administrativ, decizia nr. 1211/28.09.2009 privind eliberarea reclamantei din funcția de inspector școlar, până la soluționarea cererii în anularea actului administrativ contestat. Conform art.14 și 15 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminent, odată cu sesizarea, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Or, acțiunea reclamantei nu este dovedită. Susținerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ i s-ar provoca o perturbare a activității și producerea unui prejudiciu material nu pot fi reținute, în primul rând că nu există o astfel de tulburare nici pagubă dovedită. Reclamantei nu i-a încetat contractul individual de muncă, ci doar contractul de management educațional revenind la catedra pe care o avea.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Brăila iar pe fond respingerea cererii reclamantei ca nefondată.

Apărătorul intimatei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică, în totalitate a sentinței pronunțată de Tribunalul Brăila.

Precizează că se critică prim motivele de recurs faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, concret, motivul eliberării din funcție s-a datorat desființării postului de inspector școlar pentru management educațional și evaluare instituțională, în urm reorganizării instituției, având în vedere noua organigramă a

La data de 29.10.2009 Bas olicitat modificare organigramei motivat de faptul că instituția nu poate funcționa în colaborare cu unitățile școlare, fără existența acestui post, modificare ce a fost aprobată de postul fiind reînregistrat și comunicat la data de 05.11.2009. În plus postul nu a fost niciodată restructurat, pentru că în perioada 01.09.2009-08.10.2009 el a fost ocupat de, dovadă fiind și înscrisul semnat de acesta care atestă că a avut loc evaluarea directorilor în vederea stabilirii calificativelor pentru anul școlar 2008-2009.

Pentru motivele arătate mai sus, și pentru cele expuse pe larg în întâmpinare pe care o depune la dosar, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.683/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta domiciliată în B,-, -.18 în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B cu sediul în B, str. -. -., nr. 172 prin care solicită suspendarea executării actului administrativ respectiv Decizia 1211/28.09.2009 și s-a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat, respectiv decizia 1211/18.09.2009 emisă de Inspectoratului Școlar Județean B până la soluționarea fondului cererii în anularea actului administrativ atacat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanta în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar Județean B, a solicitat suspendarea executării actului administrativ respectiv a deciziei nr. 1211/28.09.2009, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anulare respectivului act administrativ.

Actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele. Datorită acestui specific devine necesară suspendarea lor atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității și când prin executarea lor ar putea provoca o pagubă persoanelor fizice sau juridice protejate prin instituția contenciosului administrativ.

În speță, în raport de conținutul deciziei și a actelor ce au fost avute în vedere la emiterea acesteia se conturează aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă, respectiv împrejurarea că în realitate nu ar fi avut loc o reorganizare a structurii Inspectoratului Școlar. Chiar dacă în organigramă acest post nu mai apare sub titulatura de inspector de management educațional ci sub o altă denumire, asta nu înseamnă că atribuțiile noului post nu sunt aceleași cu cele pe care le avea reclamanta prin fisa postului,ceea ce înseamnă ca nu s-a produs o desființare reală ci una deghizată.

În ceea ce privește paguba iminentă care s-ar produce reclamantei prin executarea imediată a deciziei menționate, Tribunalul reține că aceasta este reprezentată atât de diminuarea drepturilor bănești dar mai ales de împiedicarea implementării proiectelor instituționale la nivel de unitate de învățământ, proiecte care vizează îmbunătățirea performanțelor școlare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs autoritatea pârâtă cu următoarea motivare;

Conform art.14 și 15 (1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ: în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Or, acțiunea reclamantei nu este dovedită ca fiind un caz bine justificat, așa cum prevede legea, în sensul urgenței și posibilității creării unei pagube iminente prin declanșarea executării actului administrativ prin care s-au dispus eliberarea din funcția de inspector școlar pentru management educațional și evaluare instituțională.

Paguba iminentă și pretinsa prejudiciere a reclamantei nu este dovedită cu probe temeinice la dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este suficientă fără a fi probată, așa cum s-a statuat prin practica judiciară.

Măsura suspendării actelor administrative este o măsură excepțională care se dispune în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții.

În speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute expres de art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat și existența iminenței unei pagube.

Prin decizia nr.257/14.03.2006, Curtea Constituțională a reținut faptul că "suspendarea actelor administrative reprezintă, totodată, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate."

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ prin Decizia nr. 5191/27.10.2005, a reținut că: "prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate."

Paguba iminentă este definită de art. 2 alin.l, lit.s din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea analizând actele dosarului constată;

Recurenta are dreptate, atunci când susține că în cauză nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art.14 din 554/2004 a contenciosului administrativ.

Într-adevăr măsura suspendării este o măsură excepțională, iar în cauza de față, nu s-a dovedit cazul bine justificat și nici paguba iminentă așa cum sunt definite prin aert.2 lit. ș și t din 554/2004.

Adică împrejurările de fapt și de drept nu sunt de natură să înlăture prezumția legalității actului administrativ atacat și nu faptul că reclamanta-intimată a fost eliberată din funcția de inspector școlar, nu este de natură să conducă la ideea că se va produce un prejudiciu material viitor și previzibil care să-i afecteze mijloacele de subzistență ale acesteia.

În concluzie, constatând pe baza considerentelor mai sus expuse, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, urmează ca pe temeiul disp.art.312 pr. civ. să admită recursul autorității pârâte, să modifice sentința atacată și în rejudecare să respingă cererea de suspendare, formulată de reclamantă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN B, cu Sediul în B, str.-.-, nr.72, împotriva sentinței civile nr.683//13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-,ca fondat.

Modifică sentința nr.683/13.10.2009 a Tribunalului Brăila, în sensul că respinge cererea de suspendare a reclamantei ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 3 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./15.02.2010

Tehnored./18.02.2010/2 ex.

Fond -

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1192/2009. Curtea de Apel Galati