Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 127/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială și de Contencios

Administrativ și Fiscal-

Dosar nr-

SENTINȚA nr.127/CA/2008 -

Ședința publică din 24 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga

GREFIER: - -

Pe rol fiind judecarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe petenta - SRL, cu sediul în O,-, jud. B în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B - Activitatea de Inspecție Fiscală, cu sediul în O, str. -, nr.2B, jud. B, având ca obiect:suspendare executare act administrativ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței faptul că reclamanta a achitat cauțiunea de 5000 RON stabilită de instanță în sarcina sa, plata cauțiunii fiind consemnată în Registrul de valori al Secției la poziția 109/2008, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 23 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în vederea achitării de către reclamantă a cauțiunii de 5000 lei fixată de instanță în sarcina sa, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 24 iunie 2008.

INSTANȚA

deliberând:

Constată că prin cererea înregistrată la instanță la 02.06.2008, legal timbrată, reclamanta - SRL Oas olicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Activitatea de Inspecție Fiscală, să se dispună suspendarea Deciziei de impunere nr.60/21.04.2008 emisă de pârâtă în baza Raportului de inspecție fiscală nr.61972/21.04.2008 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de suspendare reclamanta a arătat că prin raportul de inspecție fiscală sus-menționat, organul de control a stabilit obligații fiscale suplimentare în sumă de 882.710 lei.

La data de 26.05.2008 reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, prin care a contestat ca nedatorată și nelegală suma de 585.920 lei.

Apreciază că suma de 319.408 lei, reprezentând impozit pe profit datorat de persoane juridice suplimentar și suma de 266.512 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit datorat de persoane juridice suplimentar i-a fost impusă prin interpretarea greșită a Codului fiscal și a normelor speciale aplicabile.

Organul de control a recalculat impozitul pe profit aferent anilor 2005-2007, deoarece a considerat că societatea trebuia să înregistreze trimestrial veniturile din costul lucrărilor și serviciilor în curs de execuție. În acest sens, a constatat că reclamanta a înregistrat veniturile din lucrările executate la data emiterii facturilor către beneficiar, iar parte din lucrările executate nu a fost facturată până la data efectuării controlului. Pentru lucrările executate de societate și nefacturate până la data controlului, pentru care societatea a angajat cheltuieli, organul de control a suplimentat profitul impozabil cu contravaloarea acestor cheltuieli suportate de societate, lucru contrar normelor legale în vigoare.

Societatea a aplicat principiul contabil al prudenței, conform căruia aceasta nu poate recunoaște un venit atâta timp cât acest venit nu este recunoscut de către client.

Astfel, reclamanta a contestat în mod pertinent cea mai mare parte a sumelor stabilite în sarcina sa de organul de control.

Prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă de pârâtă la data de 21.04.2008 s-a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale societății, la data de 23.05.2008 constatându-se prin proces-verbal instituirea acestei măsuri.

Bunurile asupra cărora s-a instituit sechestrul sunt bunuri utilizate de reclamantă în desfășurarea activității, privarea societății de aceste bunuri făcând imposibilă continuarea activității.

Organul de control a dispus aplicarea măsurii asiguratorii în considerarea faptului că în conturile societății se găsesc sume foarte mici comparativ cu suma impusă de organul fiscal și că societatea are debite mari față de terți.

Având în vedere situația financiară curentă a societății și cuantumul sumei la care a fost obligată aceasta, indisponibilizarea conturilor societății pentru suma respectivă ar bloca activitatea reclamantei.

Obiectul principal de activitate al reclamantei îl constituie "construcții de clădiri și lucrări de geniu". Pentru desfășurarea activității, reclamanta are de achitat lunar facturi către furnizorii de materiale și servicii. în termen a debitelor către furnizori va atrage aplicarea de penalități de întârziere asupra acestor debite, dar și rezilierea contractelor cu aceștia pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Mai mult, în această perioadă a anului societatea are mai multe lucrări decât în restul anului, astfel că o întrerupere a activității ar fi fatală pentru reclamantă.

Efectele executorii aferente deciziei de impunere - în mare parte nelegală - vor crea reclamantei prejudicii ireparabile.

Pentru motivele expuse, apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B - Activitatea de Inspecție Fiscală a solicitat respingerea cererii de suspendare, fără cheltuieli de judecată.

Examinând cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.60/21.04.2008 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B - Activitatea de Inspecție Fiscală, instanța o apreciază ca fiind fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.14 al.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Conform practicii judiciare, cazul bine justificat implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu. Atât cazul bine justificat, cât și paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ, trebuie să fie indicate în concret, nu doar afirmate prin preluarea textelor de lege în cuprinsul hotărârii judecătorești prin care se dispune măsura suspendării.

În speță, instanța apreciază cele două cerințe ale textului art.14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, ca fiind îndeplinite. Astfel, prin Decizia de instituire a măsurii asiguratorii emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B la data de 21.04.2008 s-a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale societății. De asemenea, la data de 23.05.2008 s-a întocmit procesul-verbal prin care s-a constatat instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile ale societății.

Având în vedere că bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul sunt bunuri utilizate de societatea reclamantă în desfășurarea activității și faptul că obiectul principal de activitate al societății este "construcții de clădiri și lucrări de geniu", este evidentă paguba reclamantei, care nu ar avea posibilitatea achitării facturilor către furnizorii de materiale și servicii. De asemenea, indisponibilizarea sumelor societății ar afecta grav abilitatea societății de a face față plăților curente și ar pune în pericol iminent continuarea activității societății și locurile de muncă ale celor 55 de angajai ai societății.

Se reține și că la data de 26.05.2008 reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr.60/21.04.2008, prin care a contestat ca nedatorată și nelegală suma de 585.920 lei și că a fost achitată cauțiunea de 5000 RON stabilită de instanță în temeiul dispozițiilor Codului d e procedură fiscală.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.14 din Legea nr.554/2004, instanța va admite ca fondată cererea reclamantei - SRL O și va dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr.60/21.04.2008 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond a unei hotărâri definitive în cererea de anulare parțială a deciziei de impunere.

În baza prevederilor art.274 Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 10,3 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând taxe de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în O,-, jud. B în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B - Activitatea de Inspecție Fiscală, cu sediul în O, str. -, nr.2B.

Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr.60/21.04.2008 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond a unei hotărâri definitive în cererea de anulare parțială a deciziei de impunere.

Obligă pe pârâtă la plata sumei de 10,3 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând taxe de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2008.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.în concept--24.06.2008

Dact.-2ex.-25.06.2008

2 comunicări:25.06.2008

-reclamanta - SRL - O,-, jud. B

-pârâta B - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B - Activitatea de Inspecție Fiscală, - O, str. -, nr.2B, jud.

Președinte:Ovidiu Blaga
Judecători:Ovidiu Blaga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 127/2008. Curtea de Apel Oradea