Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1275/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1275
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor D, cu sediul în C, Bd. - cel, nr. 127, jud. C împotriva sentinței nr. 320 din data de 27 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu reclamanta - -, cu sediul în C, jud. C, cauza fiind venită prin strămutare de la Curtea de Apel Constanța, potrivit încheierii nr. 3636/29.06.2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-pârâtă Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor D și intimata-reclamantă - -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin serviciul părțile au depus note de ședință, recurenta solicitând judecarea cauzei în lipsă, iar intimata a solicitat suspendarea cauzei, invocând și lipsa de interes a recurentei față de faptul că același act administrativ a fost din nou suspendat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Instanța respinge cererea privind suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin.1 Cod pr.civilă, întrucât dezlegarea pricinii nu atârnă în totul sau în parte de existența unui drept ce face obiectul altei judecăți, în cauză fiind atacată o sentință prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Instanța respinge și excepția privind lipsa interesului recurentei, întrucât aceasta justifică un interes legitim, născut și actual, prin sentința recurată fiind suspendată declarația unilaterală de reziliere a contractului încheiat între părți, fără a se preciza momentul până la care s-a dispus suspendarea.
Curtea, luând act de solicitările părților de soluționare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, rămânând în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr-, reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta - Direcția Apelor Das olicitat în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 608/20.04.2006, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 608/20.04.2006 având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra sectorului de plajă VII situat în stațiunea. Întrucât contractul respectiv este un contract administrativ în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, pe cale de consecință și actul de reziliere a acestuia, respectiv Notificarea de reziliere, este un act administrativ.
La data de 2.03.2009 pârâta a transmis prin fax Notificarea cu nr. de intrare 232/2.03.2009, prin care a comunicat rezilierea de drept a contractului de închiriere nr. 608/20.04.2006, invocându-se încălcarea unor obligații asumate prin contract - o pretinsă subînchiriere, precum și/sau neîndeplinirea unor obligații asumate prin contract, cum ar fi nerealizarea planului investițional, anexă la contract.
Reclamanta a mai arătat că în cauză sunt întrunite condițiile suspendării actului administrativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, apreciază că în cauză se poate reține existența unui caz bine justificat, întrucât, potrivit art. 13.1 al contractului de închiriere, pârâta are obligația de a preda anual locatarului, pe bază de proces-verbal, sectorul de plajă ce face obiectul închirierii, cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea sezonului turistic, în condiții de igienizare corespunzătoare; prin rezilierea contractului reclamanta se află în imposibilitatea exploatării sectorului de plajă în condițiile contractului, deși și-a îndeplinit planul investițional întrutotul și în termenul prevăzut, fapt constatat de comisia specială din care au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Mediului și ai Administrației Naționale Apele Române, astfel încât rezilierea contractului după aproape 3 ani apare ca nelegală. Mai mult, pârâta nu a arătat care parte din planul investițional nu a fost respectată, iar această notificare a fost comunicată reclamantei pentru toate cele 8 sectoare de plajă pentru care deține contracte de închiriere. Prevenirea unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 lit. s din Legea nr. 554/2004, respectiv prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, poate fi de asemenea reținută întrucât rezilierea unilaterală a contractului și nepredarea sectorului de plajă în discuție produce reclamantei un prejudiciu material, respectiv imposibilitatea amortizării investițiilor efectuate și realizării profitului scontat, cât și unul procesual, în condițiile în care pentru sectorul de plajă urmează a fi organizate noi licitații și a fi încheiate noi contracte de închiriere, reclamanta fiind pusă într-o situație dezavantajoasă din punct de vedere procesual prin crearea unei situații juridice noi prin executarea actului administrativ.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr.554/2004.
Prin sentința nr. 320 din data de 27 martie 2009 Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor D, dispunând suspendarea executării actului administrativ reprezentat de notificarea înregistrată cu nr. 59/27.02.2009 la BEJ, privind rezilierea contractului de închiriere nr. 608/20.04.2006.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi dispusă suspendarea actului administrativ, respectiv a notificării de reziliere de plin drept a contractului de închiriere nr. 608/20.04.2006.
S-a motivat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că s-a adresat pârâtei cu o cerere prin care se solicita revocarea notificării.
În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a menționat că acesta rezultă din împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Astfel, prima instanță a apreciat că împrejurările concrete de fapt și de drept în care această notificare a fost emisă creează o îndoială serioasă în privința legalității acesteia, întrucât pârâta, în calitate de locator, și-a manifestat unilateral voința de reziliere a contractului de închiriere, după aproape 3 ani de la încheierea actului de închiriere, timp în care a primit prestațiile reclamantei, în calitate de locatar și, deși contractul de închiriere a fost modificat prin 3 acte adiționale, în 2006, 2007 și 2008, prin acestea obligațiile reclamantei, în calitate de locatar, nu au fost sporite în mod semnificativ și nici nu au fost prevăzute sancțiuni suplimentare față de contractul inițial, ceea ce nu poate să denote decât satisfacția locatorului față de modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către reclamantă.
De asemenea, notificarea de reziliere enumără exemplificativ obligațiile asumate de către reclamantă prin contract, și nu obligațiile concrete considerate de către pârâtă a fi neexecutate de către reclamanta-locatară, toate aceste împrejurări creând o îndoială serioasă privind legalitatea rezilierii contractului.
Rezilierea unilaterală și nepredarea sectorului de plajă la 1.04.2009 în vederea exploatării, creează reclamantei o pagubă iminentă și imposibilitatea amortizării investițiilor.
Astfel, s-a apreciat că necesitatea prevenirii unei pagube iminente rezultă din împrejurarea că obiectul contractului de închiriere urmează să facă obiectul unor alte acte juridice, a căror desființare ar comporta o procedură anevoioasă, îndelungată și costisitoare, astfel încât suspendarea notificării de reziliere este oportună pentru protejarea nu numai a intereselor patrimoniale ale reclamantei, ci chiar a unei securități juridice, evitându-se crearea unor situații juridice noi, care să facă grea sau imposibilă repunerea părților în situația anterioară emiterii acestui act administrativ.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a precizat că prin contractul de închiriere nr. 608/20.04.2006 pentru sectorul de plajă VII, părțile au stabilit în art. 18 rezilierea de plin drept a contractului pentru neexecutarea obligațiilor contractuale și rezilierea de drept, fără îndeplinirea altor formalități și fără intervenția instanței judecătorești pentru nerealizarea dotărilor minime cu utilaje specializate (art.11.12 a) în termen de 30 de zile de la semnarea contractului și pentru nerespectarea termenului de realizare a planului de investiții anexă la contract.
În temeiul acestei clauze contractuale (care reprezintă un pact comisoriu) pârâta a remis reclamantei declarația de reziliere a contractului, întemeiată pe art. 18 din convenția părților, cu referire concretă la neexecutarea obligației de realizare a planului de investiții la termenul convenit și în oferta tehnico-economică; la încălcarea obligației de a nu subînchiria bunul ce face obiectul închirierii, la încălcarea obligației de a nu construi și preda plaja la termen, liberă de construcții și în condiții de igienizare corespunzătoare. Este dincolo de orice îndoială că în raporturile dintre părți, conform voinței lor asumate, s-a instituit prin art. 18 din contract un pact comisoriu expres.
Arată recurenta că instanța a refuzat probele în acest sens, din înscrisurile atașate recursului, rezultând că pentru acest sector de plajă investițiile au fost în proporție de 65,38% (raport făcut la data de 14.11.2006).
Ca urmare a plângerii depuse în luna martie 2009 de către intimată (în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004), din dispoziția Directorului general a fost instituită o comisie care a verificat toate documentele depuse de intimată, în legătură cu investițiile făcute. Raportul acestei comisii, depus la dosarul de recurs, a concluzionat că pe sectorul de plajă VII investițiile au fost efectuate în procent de 18,98%.
Datorită funcționării, în sensul în care s-a arătat, a pactelor comisorii exprese, ar fi fost suficient să existe și o nerealizare de 0,10% și sancțiunea rezilierii ar fi intervenit, deoarece instanța nu are puterea să aprecieze asupra importanței sau neimportanței executării.
Mai arată recurenta că nu are absolut nicio relevanță momentul la care se face declarația de reziliere în raport de data încheierii contractului, pentru că invocarea pactului comisoriu expres se poate face oricând în timpul derulării contractului. Așa cum nu se poate face nicio legătură între executarea unei obligații (plata unei sume periodice pentru folosirea plajei) și neexecutarea unei alte obligații (planul de investiții) pentru care s-a stabilit în mod expres pact comisoriu de gradul IV.
Instanța a analizat în mod nepermis convenția părților, înlăturând pactul comisoriu de gradul IV și considerând părțile în prezența unei rezilieri conform art. 1020-1021 Cod civil. Notificarea de reziliere se referă clar la art. 18.4 din contract ("nerealizarea dotărilor prevăzute la art. 11, pct.11.12 lit. a și . realizarea planului de investiții anexă la contract") adică "să respecte pe perioada de derulare a contractului, conform ofertei tehnico-economice, anexa la contractul de închiriere."
Dacă s-ar dovedi, în final, că declarația de reziliere ar fi nelegală, reclamanta - - are o acțiune în daune, prin care și-ar recupera orice prejudiciu, în totalitate. Prin urmare, sub nicio formă, nu se poate pune problema unui prejudiciu material încercat de reclamantă prin declarația de reziliere.
Mai precizează recurenta că hotărârea nu menționează momentul până la care s-a dispus suspendarea actului administrativ și că in cauză nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile cumulative pentru susținerea suspendării executării, motiv pentru care se solicită admiterea recursului și respingerea cererii de suspendare.
În dovedirea celor susținute în recurs recurenta a depus la dosar actele la care a făcut referire.
Prin încheierea nr. 3636/29.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă cererea de strămutare formulată de intimata-reclamantă - - și s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de APEL PLOIEȘTI, la această din urmă instanță cauza fiind înregistrată sub nr-.
Intimata a solicitat, prin notele de ședință, respingerea recursului ca nefondat, susținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părții interesate atunci când dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Ea este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Această suspendare a executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ respectiv, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Acestor două condiții li se adaugă oat reia, de ordin procedural și anume, condiția ca reclamantul să facă dovada declanșării procedurii prealabile administrative.
Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Prin contractul de închiriere nr. 608/20.04.2006 pentru sectorul de plajă VII, părțile au stabilit în art. 18 rezilierea de plin drept a contractului pentru neexecutarea obligațiilor contractuale și rezilierea de drept, fără îndeplinirea altor formalități și fără intervenția instanței judecătorești pentru nerealizarea dotărilor minime cu utilaje specializate (art.11.12 a) în termen de 30 de zile de la semnarea contractului și pentru nerespectarea termenului de realizare a planului de investiții anexă la contract.
În temeiul acestei clauze contractuale pârâta a remis reclamantei declarația de reziliere a contractului, cu referire concretă la neexecutarea obligației de realizare a planului de investiții la termenul convenit și în oferta tehnico-economică; la încălcarea obligației de a nu subînchiria bunul ce face obiectul închirierii, la încălcarea obligației de a nu construi și preda plaja la termen, liberă de construcții și în condiții de igienizare corespunzătoare.
Pentru acest sector de plajă investițiile au fost în proporție de 65,38% potrivit raportului făcut la data de 14.11.2006. Ca urmare a plângerii depuse în luna martie 2009 de către intimată, a fost instituită o comisie care a verificat toate documentele depuse de intimată, în legătură cu investițiile făcute. Raportul acestei comisii, depus la dosarul de recurs, a concluzionat că pe sectorul de plajă VII investițiile au fost efectuate în procent de 18,98%.
Reclamanta nu a depus probe care, aparent, să demonstreze executarea obligațiilor contractuale și nelegalitatea rezilierii contractului ca efect al pactului comisoriu de gradul IV.
Prin art. 18 din contract s-a instituit un pact comisoriu expres care nu mai face necesară intervenția instanței judecătorești, iar în situația în care se apelează la instanță, ea poate face numai verificările pe care însăși clauzele convenționale de reziliere le permit.
În consecință, suspendarea actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere a efectelor acestuia, apare ca o situație de excepție și ea poate fi dispusă numai în baza unor probe pertinente și concludente, însă, în cauză, reclamanta nu a administrat astfel de probe.
Susținerile reclamantei-intimate neînsoțite de alte probe nu sunt de natură a înlătura prezumția de legalitate a actului administrativ și nici a dovedi folosirea pactului comisoriu inserat în contractul părților în mod abuziv.
Recurenta nu a avut în vedere obligații generice, ci obligații concrete rezultate din contract și a depus în acest sens la dosar "Situația realizării planului investițional", pe când reclamanta-intimată nu a făcut nicio dovadă în sensul executării obligațiilor asumate prin contract și a îndeplinirii condițiilor prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Lipsa dovezilor concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor 2 condiții impunea respingerea cererii de suspendare a executării și nu admiterea acesteia pe o perioadă nedeterminată, deși suspendarea actului administrativ este o măsură.
De asemenea, în legătură cu existența condiției privind iminența producerii unei pagube, instanța supremă a stabilit în mod constant că simpla executare a unui act administrativ nu produce prin ea însăși o pagubă, fiind necesar ca iminența producerii acesteia să fie dovedită de către partea interesată.
În cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința, în sensul că va respinge cererea de suspendare a actului administrativ reprezentat de Notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 608/20.04.2006.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor D, cu sediul în C, Bd. - cel, nr. 127, jud. C împotriva sentinței nr. 320 din data de 27 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu reclamanta - -, cu sediul în C, jud.
Modifică în tot sentința și respinge cererea de suspendare a actului administrativ reprezentat de Notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 608/20.04.2006 formulată de reclamanta - -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - - - - -
Grefier
Red. / - 5 ex./ 26.10.2009
Dosar fond -- Tribunalul Constanța
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
