Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 130/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios administrativ și fiscal

-

SENTINȚA NR. 130/ Dosar nr-

Ședința publică din data de 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta " "SRL -, privind suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.13213/19.08.2009 emisă de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 28 octombrie 2009.

CURTEA

Asupra cererii formulate de reclamanta - SRL /B, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr.13213/19.08.2009 emisă de pârâtă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la această instanță, în condițiile art.15 din Legea contenciosului administrativ, reclamanta - SRL /B a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, suspendarea executării Deciziei de impunere nr.13213/19.08.2009 emisă de pârâtă, prin care au fost stabilite obligații suplimentare de plată pentru societatea reclamantă în sumă de 528.610 lei.

În motivarea cererii de suspendare, precum și în concluziile scrise, reclamanta - SRL /B a arătat că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.14 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 modificată, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ criticat prin acțiunea introductivă, susținând că decizia fiscală este abuzivă, nefundamentată legal, că organul fiscal ar fi nesocotit prevederi imperative ale legilor în vigoare ce reglementează funcționarea antrepozitului fiscal deținut de reclamantă în com. sat Corbi nr.135, jud. Reclamanta mai susține că organul de control fiscal a interpretat incorect legislația fiscală aplicabilă în materie- art.172 din Legea nr.571/2003 (Codul fiscal), art.48 din HG nr.1618/04.12.2008 și Regulamentul Comisiei Europene nr.1031/19.09.2008, în sensul de a fi ajuns la concluzia că se impune schimbarea încadrării tarifare a produselor fabricate de societatea reclamantă în perioada ianuarie-septembrie 2008, astfel că a aplicat retroactiv prevederi ale HG nr.1618/2008. Reclamanta a depus la dosar înscrisuri doveditoare privind formularea contestației administrative împotriva deciziei de impunere, precum și alte înscrisuri referitoare situația financiar-contabilă a societății reclamante.

În cauză a depus întâmpinare pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, solicitând respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată întrucât reclamanta nu a făcut nicio referire expresă asupra prevederilor art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, asupra cerințelor privind paguba iminentă și cazul bine justificat.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea de suspendare formulată de reclamantă nu îndeplinește condițiile art.14 din Legea contenciosului administrativ, nefiind motivată niciuna dintre cerințele prevăzute de art.14 din lege, anume cazul bine justificat și paguba iminentă. Societatea reclamantă face referire la nelegalitatea actelor administrative fiscale a căror suspendare o solicită, invocând un caracter pretins abuziv al acestora, în sensul aplicării retroactive a unei hotărâri de guvern. Totuși, societatea reclamantă nu a motivat explicit îndeplinirea niciuneia din condițiile legale impuse de art.14 pentru suspendarea actului administrativ, anume cazul bine justificat și paguba iminentă. Chiar dacă s-ar putea aprecia că reclamanta ar fi motivat condiția cazului bine justificat, din actele și lucrările dosarului rezultă că societatea reclamantă nu îndeplinește condiția pagubei iminente, astfel că nu sunt întrunite cumulativ ambele condiții cerute de lege - cazul bine justificat și paguba iminentă - pentru a se putea admite cererea de suspendare formulată de reclamantă.

În consecință, în cauza dedusă judecății, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, astfel că urmează fi respinsă cererea de suspendare formulată de către reclamanta - SRL / Astfel, pentru prima condiție de suspendare, cea a cazului bine justificat invocat de către reclamantă, instanță apreciază că din dosarul cauzei nu rezultă împrejurări concludente de natură a crea o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ, în sensul prevederilor art.2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004. În privința celei de-a doua condiții, a prevenirii unei pagube iminente așa cum este ea definită de art.2 alin.1 lit.ș din lege, instanța constată că nici aceasta nu este dovedită, reclamanta neinvocând această condiție în cererea de suspendare ori în concluziile scrise depuse la dosar.

Examinarea legalității deciziei atacate se va face prin soluționarea pe fond a cauzei având ca obiect cererea de anulare a actelor administrative fiscale atacate.

Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.13213/19.08.2009 emisă de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta - SRL /B, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr.13213/19.08.2009 emisă de pârâtă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.

Președinte, Grefier,

- - - - -

Red. 29.10.2009/dact.VP 29.10.2009/4 ex.

Președinte:Silviu Gabriel Barbu
Judecători:Silviu Gabriel Barbu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 130/2009. Curtea de Apel Brasov