Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.131/
Ședința publică de la 14 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de către pârâtul CONSILIUL LOCAL G, cu sediul în-, împotriva sentinței civile nr. 248 din 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul Consiliul Local G, prin consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar, și intimata Consiliul Județean B prin consilier juridic în baza delegației aflate la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentantul recurentului depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei
Reprezentantul intimatei solicită o copie de pe completările la motivele de recurs formulate de recurent.
Curtea înmânează reprezentantului intimatei o copie de pe completările la motivele de recurs.
Reprezentantul intimatei precizează că nu solicită termen în vederea studierii motivelor de recurs.
Întrebate fiind părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului, precizează că sentința pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.14.1 din Lega nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. Susține că acțiunea Consiliului Județean B este nelegală, neîndeplinind nici una din condițiile cumulative impuse de lege respectiv: existența unui caz bine justificat și iminenta producerii unei pagube care, astfel poate fi prevenită. Arată că reclamanta nu a dovedit și nu a arătat în ce constă concret cazul bine justificat cât și producerea unei pagube iminente, ireparabile, nici instanța de fond nu a motivat soluția dată. Pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului, față de motivele în fapt și în drept invocate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat și menținerea sentinței ca legală, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Reclamantul Consiliul Județean Baf ormulat cerere de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Local G nr. 548 din 8.11.2007 privind asocierea între Municipiul G și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură G în vederea dezvoltării Proiectului de urbanism, economic, social și de mediu în zona de dezvoltare urbană durabilă între G și B, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ ce urmează a fi introdusă în termenul legal prevăzut de art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
În fapt, reclamanta a motivat că prin Hotărârea de Guvern nr. 512/23 mai 2002 privind transmiterea unor bunuri din proprietatea privată a statului, în proprietatea publică Municipiului G și în administrarea Consiliului Local G, pentru construcții de locuințe și utilități sociale.
Potrivit prevederilor art. 7 lit. din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului în domeniul public al unității administrativ teritoriale se face doar pentru caz de utilitate publică.
Consiliul Local G prin Hotărârea nr. 548/8.11.2007 a aprobat asocierea dintre Municipiul G și Camera de Comerț și Industrie și Agricultură G în vederea dezvoltării Proiectului de urbanism economic, social și de mediu în zona de dezvoltare urbană durabilă între G și
Potrivit contractului de asociere aprobat, aportul municipiului G constă în terenul proprietate publică în suprafață de 26 ha, care face parte din suprafața de teren transmisă prin nr.HG 512/2002.
Consideră că prin această asociere se aduce o gravă atingere interesului public, motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile HG512/2002 prin care s-a transmis teren din proprietatea privată a statului în proprietate publică a municipiului G în scopul construirii de locuințe și utilități sociale.
Or, este de esența contractului de asociere în participațiune obținerea unui profit.
Prin clauzele cuprinse în contractul de asociere aprobat prin actul administrativ a cărui suspendare o solicită se aduce atingere interesului public precum și competențelor legale ale Consiliului Județean
Prejudiciul ce s-ar cauza instituției prin actul administrativ a cărui suspendare o solicită, este prezumat atât timp cât prin punerea în executare a acestuia se aduce atingere unui interes public legitim, care vizează ordinea de drept și democrația constituțională.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul, examinând cererea prin prisma motivelor formulate, a constatat că este întemeiată pentru considerentele următoare:
În fapt, reclamantul Consiliul Județean Baf ormulat plângere prealabilă prin care a solicitat revocarea Hotărârii Consiliului Local G nr. 548/8.11.2007 privind asocierea între Municipiul și Camera de Comerț Industrie și Agricultură G în vederea dezvoltării Proiectului de urbanism între G și
S-a solicitat suspendarea executării acestei hotărâri până la soluționarea acțiunii în anulare acesteia.
Motivele invocate de reclamant în cererea de suspendare sunt întemeiate.
Contractul de asociere încheiat între cele două instituții vine în contradicție cu Hotărârea Guvernului nr. 512/2002 prin care s-a aprobat trecerea unui teren în suprafață de 1000 ha situat în județul B, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a municipiului
Prin hotărârea nr. 548/2007 emisă de Consiliul Local G, s-a schimbat destinația unei suprafețe de teren de 26 ha din suprafața totală de 1000 ha, fiind inclusă ca element de participare în contractul de asociere.
Până la soluționarea definitivă a acțiunii de anulare a Hotărârii nr. 548/2007, se impune suspendarea executării acesteia întrucât urmează să se clarifice regimul juridic al terenului în litigiu.
Având în vedere că prin contractul de asociere în participațiune încheiat în legătură cu terenul ce a aparținut județului B, se urmărește realizarea unor obiective de interes privat în beneficiul municipiului, iar terenul a fost transferat din proprietatea județului B în proprietatea județului cu destinație de utilitate publică, iar cât timp litigiul în legătură cu acest teren nu este rezolvat, se pot aduce prejudicii atât județului B cât și domeniului public al statului.
În drept, potrivit art. 7 lit. e din Legea nr. 213/1998 privind domeniul public și privat, trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului în domeniul public al unității administrativ teritoriale se face doar pentru caz de utilitate publică.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 544/2004 privind Contenciosul administrativ cu modificările și completările ulterioare.
Pentru aceste motive, prin sentința nr.248/2007 a Tribunalului Brăila, acțiunea fost admisă astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs Consiliul Local G, prin reprezentanții săi legali, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii nr.554/2004, nefiind îndeplinite condițiile imperative și restrictive impuse de acest act normativ.
Reclamanta a invocat unele aspecte total nereale care țin de legalitatea actului administrativ și care vizează fondul cauzei.
Potrivit practicării Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât cazul bine justificat cât și producerea unei pagube iminente, ireparabile, trebuie dovedite și arătate în mod concret.
Cum reclamanta nu a dovedit și nu arătat în ce constă concret cazul bine justificat ca și producerea unei pagube iminente, nici instanța de fond nu a motivat soluția dată, arătând doar că până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a Hotărârii nr.548/2007 se impune suspendarea executării acestuia pentru a se clarifica regimul juridic al terenului în discuție.
Prin precizările ulterioare, recurenta a arătat că aceste considerente reținute în sentința nr.248/2007 nu au nici o legătură cu natura litigiului care prevede anularea unei hotărâri a Consiliului Local G prin care s-a aprobat un contract de asociere a Consiliului Local al municipiului G cu camera de Comerț Industrie și Agricultură G privind dezvoltarea unui Proiect de urbanism, economic, social și de mediu în zona de dezvoltare urbană durabilă între G și B și nu stabilirea naturii juridice a terenului.
În mod eronat a reținut instanța și faptul că terenul a fost transferat din proprietatea județului B în proprietatea județului G cu destinația de utilitate publică, iar cât timp litigiul în legătură cu acest teren nu este rezolvat, se pot aduce prejudicii atât județului B cât și domeniului public al statului.
Între părți nu există nici un litigiu referitor la terenul în suprafață de 1.000 ha, iar acesta nu a fost transferat din proprietatea județului B în proprietatea județului G ci potrivit nr.HG512/2002 terenul a fost transferat din proprietatea privată a statului și administrarea Agenției Domeniului Statului în proprietatea publică a Municipiului G și administrarea Consiliului Local al municipiului
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o soluție legală și temeinică cărei reformare nu se impune.
Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că nu sunt întrunite condițiile imperative impuse de Legea nr.554/2004, sau că reclamanta nu a arătat care sunt prejudiciile ce s-ar putea produce, din acțiunea introductivă cât și din actele depuse rezultând că prejudiciul constă în lezarea intereselor publice, care vizează ordinea de drept, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competențelor autorităților publice.
Acțiunea este justificată de apărare a interesului public încălcat prin adoptarea actului administrativ cu încălcarea regimului juridic a bunurilor proprietate publică.
Din înscrisurile depuse la dosar se poate constata neechivoc, că prin punerea în executare a Hotărârii nr.548/2007 s-ar încălca prevederi legale imperative referitoare la dreptul de proprietate publică și la competența Consiliului Județean B de a emite acte administrative.
Sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că reclamanta nu a introdus acțiunea pe fond, pe rolul Tribunalului Brăila fiind înregistrat dosarul nr-, cu termen la data de 19.02.2008, fiind astfel îndeplinită condiția inițierii acțiunii în anularea actului administrativ.
Sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că soluția nu este motivată, Curtea constatând respectarea dispozițiilor art.265 Cod proc.civilă.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că prin Hotărârea nr.548/2007 s-a schimbat destinația unei suprafețe de teren de 26 ha din suprafața totală de 1.000 ha, fiind inclusă ca element de participare în contractul de asociere, ceea ce vine în contradicție cu nr.HG512/2002, prin care s-a aprobat trecerea unui teren în suprafață de 1.000 ha situat în Județul B, din proprietate privată a statului în proprietatea publică a municipiului
În consecință, având în vedere că prin acest contract de asociere în participațiune se urmărește realizarea unor obiective de interes privat în beneficiul municipiului G, încălcându-se regimul juridic al dreptului de proprietate publică, se pot produce prejudicii atât Județului B, cât și domeniului public al statului.
Sunt ignorate prevederile Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, potrivit cărora aprobarea documentelor de urbanism, planul urbanistic de detaliu și planul urbanistic zonal se face cu respectarea competenței teritoriale, de către autoritatea administrației publice în a cărei rază teritorială se află situat imobilul.
Având în vedere că terenul se află pe raza teritorială a comunei, aprobarea documentației de urbanism se face de către Consiliul Județean B, cu aprobarea Consiliului local, astfel încât este ilegală prevederea din contractul de asociere conform căreia municipiul G va aproba planul urbanistic de detaliu și planul urbanistic zonal.
Terenul avut în vedere de asocierea înființată prin art.1 din Hotărârea Consiliului local G nr.548/08.11.2007 și care constituie aport la asociere, este proprietatea publică a municipiului G, dar este situat în extravilanul comunei, județul Din acest motiv, nu se poate aproba pe teritoriul sau în extravilanul comunei un plan urbanistic de detaliu și plan urbanistic zonal, care să nu fie în concordanță cu planul de amenajare județean ce este stabilit și aprobat de către Consiliul Județean
În consecință, acțiunea a fost justificată în mod temeinic de apărarea interesului public încălcat prin adoptarea unui act administrativ emis cu încălcarea regimului juridic al bunurilor proprietate publică și a competențelor legale.
Faptul că Hotărârea Consiliului Local G nr.548 din 8.11.2007 nu a fost încă "validată" de către Instituția Prefectului Județului G, nu are nici o consecință asupra producerii efectelor hotărârii emise de recurent. În conformitate cu prevederile art.49 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile cu caracter normativ produc efecte de la data aducerii lor la cunoștința publică. Ori, această hotărâre a fost adusă la cunoștință publică prin publicarea pe site-ul Primăriei Municipiului
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art. 312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de către pârâtul CONSILIUL LOCAL G, cu sediul în-, împotriva sentinței civile nr. 248 din 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
I r vocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Februarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VD/12.03.2008
Tehno 12.03.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile