Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 134/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 134/CA

Ședința publică de la 30 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc

Grefier - - -

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe

reclamanta ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI V, cu sediul în V,-, județul V, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, având ca obiect-suspendare executare act administrativ( Ordinul nr.331/24.05.2008).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru reclamanta ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI V, lipsă fiind reprezentantul pârâtului MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei, de către grefier.

Consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare pentru reclamantă și dovada achitării taxei de timbru.

Instanța pune în vedere reprezentantei reclamantei să se depună la dosar dovada inițierii procedurii prealabile.

Consilier juridic se obligă a depune această dovadă la dosar până la sfârșitul ședinței de judecată.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru reclamantă, solicită admiterea cererii de suspendare a executării actului contestat pentru cele arătate în cererea introductivă.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra cererii de suspendare a executării de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 460/45 din 19 iunie 2008, petenta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din județul Vas olicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 331 din 24 mai 2008, emis de Ministerul Agriculturii, motivat de necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente, decurgând din faptul că se ignoră efectele contractelor de gestionare durabilă aflate în curs de derulare că actul o obligă să întocmească planuri de management a resursei acvatice vii, ale căror costuri sunt greu de evaluat, că prin posibila pierdere a dreptului de gestionare a resursei acvatice vii se pierde implicit dreptul de a organiza activitatea de pescuit sportiv și că acest fapt va conduce la retragerea unei părți a membrilor asociației, cu implicații financiare greu de evaluat.

Ministerul Agriculturii, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, prematuritatea acesteia și faptul că nu sunt întrunite condițiile cumulative cerute de Legea nr. 554/2004, apreciind că actul administrativ contestat a fost emis în condiții de deplină legalitate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că petenta este organizată și funcționează în baza dispozițiilor nr.OG 26/2000, fiind înregistrată în Registrul Național al persoanelor juridice fără scop patrimonial și că ea a fost autorizată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură pentru a desfășura activități de pescuit recreativ/sportiv.

În cursul lunii mai 2008, ministrul agriculturii a emis Ordinul nr. 331 din 24 mai 2008 privind practicarea pescuitului recreativ/sportiv, act administrativ cu caracter normativ ce a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 29 mai 2008, elaborat în baza nr.OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, prin care se reglementează condițiile practicării pescuitului sportiv, pe baza unui plan de management, elaborat pe o perioadă de 5 ani.

Apreciind că, prin introducerea acestui plan de management, drepturile câștigate prin contractele de gestionare durabilă a resursei acvatice vii prin pescuit sportiv / recreativ ar fi serios afectate și de natură să producă o pagubă iminentă asociației, petenta a solicitat în procedura consacrată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ cu caracter normativ menționat, după ce emitentul actului a fost notificat, solicitându-i-se să revoce ordinul respectiv.

Raportat la această situație de fapt, Curtea consideră că petenta justifică atât interesul, cât și îndeplinirea condiției prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că, în calitate de emitent al actului, intimatul Ministerul Agriculturii are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, neinteresând, în această procedură specială a suspendării executării care a fost structura administrativă ce a inițiat procedura de elaborare și adoptare a Ordinului nr. 331/2008, considerente pentru care excepțiile ridicate vor fi înlăturate ca nefondate.

În ceea ce privește fondul cererii, Curtea constată că procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate fi utilizată de către persoana ce se consideră vătămată în drepturile și interesele sale legitime, ocrotite de lege, numai în măsura în care poate face dovada îndeplinirii celor două condiții cumulative impuse de norma legală evocată, respectiv condiția prevenirii unei pagube iminente și condiția cazului bine justificat.

Dacă, în ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, Curtea ar putea accepta susținerile petentei în ceea ce privește repercusiunile negative, de natură economică, decurgând din schimbarea sistemului de administrare a resursei acvatice vii prin pescuit recreativ/sportiv, în ceea ce privește existența cazului bine justificat petenta nu relevă împrejurări legate de stare de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ vizat.

condiției cazului bine justificat, astfel cum este el definit de art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, face imposibilă admiterea cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât nu se contestă faptul că Ordinul nr. 331/2008 a fost emis în baza și în executarea nr.OUG 23 din 5 martie 2008, act normativ ce vizează adoptarea rapidă a unui cadru juridic în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, necesar administrării sectorului pescăresc, prin restructurarea instituțională a acestuia.

Ca atare, atâta timp cât se constată că actul administrativ cu caracter normativ s-a emis de autoritatea competentă, în baza și în vederea executării legii, și cât, pentru a stabili eventuale încălcări ale condițiilor de validitate cerute acestui tip de acte de reglementare și posibile repercusiuni negative de ordin patrimonial pentru asociația petentă, se impune administrarea de probe, în cadrul unei acțiuni în anulare, fără de care nu se poate stabili dacă Ordinul nr. 331/2008 îndeplinește sau nu condițiile de legalitate cerute, ceea ce ar presupune o antamare fondului litigios, fapt nepermis în procedura specială instituită de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea de suspendare a executării, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 331 din 24 mai 2008, formulată de reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din județul V, având sediul în V,-, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având sediul în B,-, sector 3.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex.

06.07.2008

Președinte:Dan Mircea Tăbâltoc
Judecători:Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 134/2008. Curtea de Apel Iasi