Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1348/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1348/R-CONT
Ședința publică din 11 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Dumitru
- - JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 4: Magdalena
- - grfier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea formulată de petentul - domiciliat în, - -, -. A,. 11, Județul A, privind completarea hotărârii nr.1273/27.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosar nr-, intimată fiindINSTITUTIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești, nr.1, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, constată cererea în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Asupra cererii de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2009, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Instituția Prefectului - Județul A, ca prin sentința ce se va pronunța în cauză, să se dispună suspendarea executării actului administrativ, respectiv a Ordinului nr.77/23.03.2009, emis de acesta, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii, întemeiate pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, reclamantul a arătat că, în mod nelegal și discriminatoriu, a fost emis acest ordin, prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului său de a conduce autovehicule, încălcându-se prezumția de nevinovăție, înscrisă ca principiu fundamental în Constituția României.
A mai arătat că, a obținut legal acest permis, pentru categoria B, îndeplinind condițiile prevăzute de lege.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.195/CA/5.06.2009, a admis cererea reclamantului și a dispus suspendarea executării Ordinului nr.77/23.03.2009, emis de Instituția Prefectului, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, prin ordinul susmenționat s-a dispus ca reclamantul să se prezinte la unitatea de poliție de la domiciliu în vederea predării permisului de conducere.
În considerentele ordinului, s-a arătat că la baza emiterii lui stă acțiunea în anularea permisului aflată pe rolul Judecătoriei Pitești.
Instanța de fond a reținut aplicabilitatea în cauză, a dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004, republicată, referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă, rezultând din chiar contextul legislativ, în baza căruia permisul a fost reținut, sens în care art.101 și 102 din OUG nr.195/2002, contravine OUG nr.9/2009. Or, în speță, nu s-a făcut dovada că reclamantul se află în vreunul din aceste cazuri, în favoarea lui operând prezumția de nevinovăție. De asemenea, s-a apreciat că, potrivit art.7 pct.1 din CEDO "nici o pedeapsă fără lege", ceea ce conduce la concluzia că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune, care, în momentul în care a fost săvârșită nu constituia infracțiune, potrivit dreptului național și internațional.
În concluzie, s-a apreciat că prin reținerea permisului de conducere s-a adus reclamantului limitarea vieții publice și private, în contextul în care nu s-a dovedit că ar fi săvârșit vreo faptă sancționată de legea penală (art.6 pct.2 din CEDO).
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că:
- în mod greșit, au fost aplicate dispozițiile art.103 alin.8 coroborate cu art.114 alin.1 lit.e) din OUG nr.195/2002, care conține norma imperativă privind obligația instituției de "a dispune" suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehiculele, după ce, în prealabil, a sesizat instanța cu acțiune în anulare;
- în mod greșit, s-a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, prin aceea că nu există împrejurări care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ, pentru a exista caz bine justificat și nici nu s-a dovedit îndeplinirea celei de-a doua condiții, respectiv paguba efectiv suferită.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii de suspendare.
Prin decizia nr.1273/R-CONT/27 noiembrie 2009, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Instituția Prefectului Județul A, a modificat în tot sentința nr.195/CA/5 iunie 2009 Tribunalului Argeș și a respins cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs, potrivit dispozițiilor art.137 și art.305 alin.2 Cod procedură civilă, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocate din oficiu, privind lipsa obiectului cererii de suspendare, față de executarea actului administrativ, reținând următoarele:
Conform dispozițiilor art.103 alin.8 din nr.OUG195/2002 "în situația în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanța de fond potrivit art.114 alin.1 litera e), autoritatea va dispune, prin ordin, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului și va preda permisul de conducere".
In speță, prin Ordinul nr.7/23.03.2009, s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule de către intimatul-reclamant, căruia i s-a pus în vedere să predea permisul de conducere la unitatea de poliție de domiciliu, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului.
Ca atare, la data de 30.03.2009, intimatul - reclamant s-a prezentat la Serviciul Poliției Rutiere A și a predat permisul de conducere, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu această ocazie, astfel că, ordinul a cărui suspendare s-a solicitat și-a produs deja efectele, permisul fiind reținut de către serviciul abilitat de lege în acest sens.
Prin urmare, s-a reținut că cererea intimatului-reclamant a rămas fără obiect, împrejurare în raport de care solicitarea acestuia nu-și mai avea temei legal.
Astfel, având în vedere modul de dezlegare al pricinii, pe o excepție ce împiedică cercetarea fondului, solicitarea intimatului-reclamant de a se analiza cererea sa vizând sesizarea Curții Constituționale, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor ce au stat la baza emiterii ordinului de mai sus, nu s-a mai impus a fi analizată.
Prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009, petentul a solicitat completarea deciziei nr.1273/R-CONT/27 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în sensul că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la cererea sa referitoare la sesizarea Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate invocată în ședința din 27 noiembrie 2009.
Potrivit dispozițiilor art.2812(1) Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
În speță, în considerentele deciziei nr.1273/R-CONT/27.11.2009 a Curții de APEL PITEȘTI, s-a reținut că, având în vedere modul de dezlegare a pricinii, pe o excepție ce împiedică cercetarea fondului, solicitarea intimatului-reclamant de a se analiza cererea sa, vizând sesizarea Curții Constituționale, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor ce au stat la baza emiterii ordinului atacat, nu s-a mai impus a fi analizată.
Astfel, instanța de recurs pronunțându-se asupra cererii referitoare la sesizarea Curții Constituționale, cererea pentru completarea hotărârii formulată de petentul nu este fondată, urmând să fie respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de completare a deciziei nr.1273/R-CONT/27.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, formulată de petentul, domiciliat în, str.-. -, -1,.A,.11, județul A, intimată fiind INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești, nr.1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
-
Red M/4.01.2010
/GM/4 ex.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Magdalena