Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 135/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 135/R-cont

Ședința publică din 03 Februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Corina

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul PREFECTUL JUDEȚULUI - cu sediul în Pitești, Județul A, împotriva sentinței nr. 314/CA/09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în contradictoriu cu intimata - reclamantă - la Cabinet Avocat - cu sediul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 2. Județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței nr. 2430/01.02.2010, în sumă de 5,00 lei, emisă de Primăria Municipiului Pitești, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin biroul registratură, la data de 01 februarie 2010 din partea recurentului, dovada achitării taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și cerere prin care solicită judecata în lipsă. De asemenea, la aceiași dată, s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului, cu mențiunea că solicită judecata în lipsă.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.

CURTEA

Constată că, prin cererea înregistrată la 11 august 2009, reclamantul Mas olicitat în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului A suspendarea executării ordinului nr.340 emis de pârâtă la 8 mai 2009.

În motivare s-a arătat că prin actul administrativ atacat, i-a fost comunicat că începând cu 15 mai 2009 i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, până la hotărârea instanței. Această motivare a pârâtei nu poate justifica măsura adoptată, cu atât mai mult cu cât nu a fost identificat un dosar având ca obiect anularea permisului de conducere și, de altfel, categoria Baf ost obținută din luna iunie 2000, fără nicio legătură cu vreo infracțiune.

Prin sentința nr.314/CA/2009 Tribunalul Argeșa admis cererea și a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr.340/2009, până la soluționarea în mod irevocabil a acțiunii în anulare formulată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamantul se bucură de prezumția de nevinovăție, reținerea permisului de conducere aduce limitări ale vieții sale publice și private, iar categoria Bap ermisului de conducere a fost obținută ca urmare a preschimbării unui permis spaniol și a schimbării domiciliului în județul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă, susținând următoarele:

- din modul de formulare a dispozițiilor art.114 din OUG nr.195/2002 rezultă intenția legiuitorului de a nu lăsa posibilitatea de apreciere cu privire la suspendarea permisului de conducere atunci când sunt îndeplinite celelalte condiții impuse de art.103 din același act normativ;

- ordinul este emis cu respectarea tuturor condițiilor impuse de lege, așa încât nu se poate vorbi de un caz justificat în sensul art.14 din Legea nr.554/2004, iar prejudiciul nu a fost dovedit în nici un mod.

Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ individual este supusă, de principiu, cerințelor art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv dovedirii pagubei iminente și cazului bine justificat, așa cum sunt ele definite de art.2 lit.ș) și t) din același act normativ.

Potrivit art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002 " În situația în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanța de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.", iar art.114 lit. e) se referă la "permisul de conducere a fost obținut cu încălcarea normelor legale, situație constatată de instanța competentă;".

Din economia textului de lege rezultă că, atunci când instanța de judecată a fost sesizată pentru constatarea eliberării nelegale a permisului de conducere, autoritatea emitentă este obligată să dispună suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, nefiind lăsat la latitudinea sa să facă aprecieri asupra posibilității aplicării măsurii.

În cauză, cerința impusă în mod imperativ de text, aceea a dovedirii că pe rolul instanței de judecată este înregistrată o acțiune formulată de către recurentă și prin care solicită să se constate caracterul nelegal al obținerii permisului de către reclamant, nu este dovedită în nici un mod.

Deși, prin răspunsul la plângerea prealabilă (fila 3) reclamantului i s-a comunicat că are posibilitatea să consulte site-ul Judecătoriei Pitești pentru a verifica existența acțiunii în anulare, acesta a susținut, susținere neinfirmată în nici un mod, că o astfel de solicitare nu există.

În concluzie, reținând că nu este îndeplinită în cauză cerința obligatorie impusă de art.103 alin.8 din OUG nr.195/2002, care ar fi fost de natură să justifice măsura suspendării permisului de conducere, se apreciază că legalitatea actului administrativ individual este, cel puțin la nivel de aparență, de natură a crea numeroase îndoieli.

În această ordine de idei urmează a se observa și că, parte din categoriile permisului de conducere au fost obținute în anul 2000 (fila 18), dar și că măsura dispusă este de natură să-l prejudicieze pe reclamant, lipsindu-l de un drept al cărui exercițiu îi fusese recunoscut.

Reținând neîndeplinirea cerinței impusă în mod obligatoriu de lege, de natură a crea aparența de legalitate a actului administrativ, se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtulPREFECTUL JUDEȚULUI- cu sediul în Pitești, Județul A, împotriva sentinței nr. 314/CA/09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - la Cabinet Avocat - cu sediul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 2. Județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - --- - -- -

Grefier,

Red.GC/09.02.2010

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 135/2010. Curtea de Apel Pitesti