Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 136/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA Nr. 136/F/CA/2008

Ședința publică de la 02 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe

reclamantul în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Conform planificării ședințelor de judecată pentru semestrul II 2008, pentru data de 02.09.2008 completul de judecată C3 fond contencios () este compus din judecătorul. Domnul judecător fiind lipsă, potrivit procesului-verbal de absență întocmit la data de 02.09.2008, în conformitate cu art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, completul de judecată s-a complinit prin prezența domnului judecător, judecător din planificarea de permanență.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. pentru reclamantul, precum și pentru pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, lipsă fiind reclamantul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea reclamantului s-a depus la dosar cauțiunea în cuantum de 500.00 RON consemnată la CEC BANK - Sucursala A I cu recipisa de consemnare nr. -/1 din 02.09.2008, recipisă a cărui original se află depus la poziția nr.23 din Registrul de valori al Secției de contencios administrativ și fiscal.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Mandatara reclamantului susține cererea formulată, solicitând admiterea acesteia și a se dispune suspendarea până la soluționarea fondului cauzei privind ordinul Inspectorului general prin care a fost sancționat cu avertisment, arătând că sunt îndeplinite cerințele prev.de art.14 dijn Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea cererii arătând că suntem în procedura suspendării actului și nu pe fondul cauzei, neexistând nici cazul bine justificat și nici paguba iminentă, așa cum arată mandatara reclamantului. Depune la dosar note de ședință și copie extra după Ordinul pentru modificarea și completarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.522/2003, cu modificările ulterioare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față;

Prin cererea formulată la această instanță în dosar CA - reclamantul a solicitat în contradictoriu cu suspendarea executării Ordinului inspectorului general nr.S/2560/IG/01.06.2008 până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii arată că în perioada 20.08 2007.03.09.2007 a fost desemnat înlocuitor al șefului logistică, sens în care trebuia să îndeplinească atribuțiile specifice acestui post.

În această perioadă i s-a prezentat spre avizare la plată factura emisă de executantul SC""SRL pentru suma de 67.134,32 lei factură care cuprindea mențiunea conform contractului din 20.08.2007.

Acest contract era semnat de inspectorul șef, jurist și contabil șef, purta viza control financiar preventiv, astfel că nu avea nici un motiv să considere că săvârșește o ilegalitate atâta timp cât persoane cum calificare în materie cât și reprezentanții unității au consimțit la plata sumei respective.

Ulterior, imputându-i-se avizarea acestei plăți în avans fără a fi prezentate situațiile de lucrări a fost sancționat cu avertisment prin Ordinul inspectorului general nr.S/2560/IG/01.06.2008, solicitând prin prezenta cerere suspendarea acestui act administrativ, cu mențiunea că sunt îndeplinite disp.art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Examinând cererea formulată instanța constată următoarele:

Petentul a sesizat autoritatea publică care a emis actul cu procedura prealabilă contestației, iar petentul a solicitat instanței suspendarea până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în contencios administrativ.

Instanța este chemată să verifice doar aparența dreptului reclamantului, urmând a aprecia asupra necesității și utilității suspendării actului administrativ atacat.

În prezenta speță se consideră însă că nu sunt aplicabile disp.art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, respectiv caz bine justificat pentru prevenirea unei pagube iminente.

Referitor la prima condiție, "caz bine justificat", aceasta nu este aplicabilă speței în cauză. Retragerea soldei de merit ca efect al sancțiunii aplicate nu este de natură a fi considerat un caz bine justificat prin prisma faptului că, dacă prin judecarea fondului s-ar aprecia că respectivul act ar fi fost emis ilegal, reclamantului i-ar putea fi acordate drepturile salariale începând cu data sistării lor, fără ca consecințele să fie ireversibile și ireparabile.

Referitor la cea de-a doua condiție, cu referire la "prevenirea unei pagube iminente", sistarea respectivelor drepturi salariale începând cu data ordinului de sancționare, are drept consecință doar diminuarea soldei reclamantului până la data la care instanța de judecată se pronunță asupra fondului, soluție care poate fi menținerea ca legală a respectivului ordin, caz în care se mențin și consecințele aplicării sancțiunii sau anularea ordinului cu posibilitatea restituirii drepturilor neacordate.

În concluzie, nefiind întrunite temeiurile de drept mai sus menționate, cererea urmează să fie respinsă ca nefondată.

Se va dispune restituirea către reclamant a cauțiunii în sumă de 500 lei, achitată cu recipisa de consemnare nr. -/1 din 2.09.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare formulată de către reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Cabinetului individual de avocatură " " din Sibiu,-, pentru suspendarea executării Ordinului Inspectorului general nr.S/2560/IG din 1.06.2008 până la soluționarea pe fond a contestației formulată în contradictoriu cu MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ A JUDEȚULUI

Dispune restituirea către reclamant a cauțiunii în sumă de 500 lei RON achitată cu recipisa de consemnare nr.-/1 din 2.09.2008.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.I:

Dact.I:/4 ex./02.10.2008

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 136/2008. Curtea de Apel Alba Iulia