Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 143
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
- - JUDECĂTOR 3: Robert Emanoil
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C ÎN NUME, ÎN NUMELE ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B - SERVICIUL FISCALĂ ȘI VAMALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B împotriva sentinței nr. 1686 din 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă ROMÂNIA SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata reclamantă ROMÂNIA SRL, lipsind recurentele pârâte DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C ÎN NUME, ÎN NUMELE ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B - SERVICIUL FISCALĂ ȘI VAMALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentele pârâte DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C ÎN NUME, ÎN NUMELE ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B - SERVICIUL FISCALĂ ȘI VAMALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata reclamantă ROMÂNIA SRL solicită respingerea recursul ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj.
Apreciază că nu există nicio contradicție între legislația europeană și cea română - scopul fiind acela de a proteja justițiabilul până la stabilirea legalității actului administrativ contestat.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a Recomandării nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei precum și a prevederilor Legii nr. 554/2004.
Învederează că furnizorul a transmis subsidiarei sale din România programe informatice pe suport discuri, în vederea utilizării lor în activități proprii.
Apreciază că, în mod corect, în actul de control efectuat la fața locului, furnizarea programelor nu a reprezentat o vânzare cu plată, valoarea declarată în factură fiind înscrisă numai ca valoare în vamă, nefiind obligată și neplătind nicio sumă de bani pentru programele informatice primite de la acționarul său pentru a le utiliza în activitate proprie.
Legea română nu retroactivează, ci se aplică numai pentru viitor; susține că prevederile deciziei nr. 7 din 17.11.2006 nu pot avea o influență asupra raporturilor fiscale derulate în urmă cu aproximativ 2 ani sub incidența prevederilor fiscale în vigoare la data respectivă.
Apreciază că este îndeplinită condiția pagubei iminente - în caz contrar societatea reclamantă ar fi păgubită cu suma de 20.776 lei, sumă asupra căreia s-ar institui măsura popririi.
Avocat pentru intimata reclamantă ROMÂNIA SRL solicită respingerea recursul ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj.
Deliberând,
CURTEA
Prin sentința nr. 1686 din 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta - ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C- SERVICIUL FISCALĂ ȘI VAMALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR
S-a suspendat executarea deciziei pentru regularizarea situației nr. 35984/08.10.2009 și procesul-verbal de control nr. 35983/08.10.2009, emise de către C - Serviciul Fiscală și Vamală, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este necesară îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat, în sensul unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, soluția suspendării trebuie dispusă pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Textul cere ca, pe lângă,iminenta pagubă", să înfățișeze instanței și alte împrejurări (legate de starea de fapt, de diligențele depuse, de atitudinea autorității, de posibile efecte asupra altor persoane, aspecte referitoare la situația sa socială sau la alte situații juridice conexe regimului administrativ determinat de actul atacat etc.) care să fie de natură a argumenta că este vorba de,un caz bine justificat".
S-a putut astfel considera caz bine justificat faptul că reclamanta a susținut că această sumă de bani ce a fost stabilită drept obligație de plată cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul la care erau datorate sumele de bani, astfel încât ar exista indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului aflat în discuție.
Instanța a considerat că această modalitate de abordare a întrunirii cazului bine justificat este corect, avându-se în vedere nr. R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei.
Acest act juridic emis la nivel european considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, apreciind că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, s-a arătat n același act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Cât privește,paguba iminentă", s-a reținut că în art. 2 alin. 1 litera ș) s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Societatea reclamantă s-a găsit astfel în situația unei pagube iminente, dat fiind că s-a emis somație în data de 06.1.2009 pentru suma de 20.776 de lei, cuantum semnificativ ce ar afecta activitatea societății reclamante, desfășurarea activităților comerciale și economice efectuate de către aceasta, dată fiind suma considerabilă ce s-a calculat drept obligații de plată.
Așadar, față de toate aceste considerente, instanța a constatat că cererea formulată de către reclamanta - ROMÂNIA SRL este întemeiată și a admis cererea, dispunându-se suspendarea executării deciziei pentru regularizarea situației nr. 35984/08.10.2009 și procesul-verbal de control nr. 35983/08.10.2009, emise de către C - Serviciul Fiscală și Vamală, până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 215 cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs, pârâtele au arătat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, măsura suspendării constituind o situație de excepție.
S-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada pagubei iminente în sensul dispozițiilor art. 2 lit. s) din Legea 554/2004, nefiind făcută dovada prejudiciului efectiv sau a perturbării activității contribuabilului, simpla punere în executare a actului administrativ nu poate conduce la ideea producerii unei pagube iminente, o astfel de prezumție neexistând în legislație, dispozițiile art. 215 din OG nr. 92/2003 statuând că introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
S-a mai susținut că aplicarea recomandării Consiliului Europei în detrimentul legislației interne nu era necesară și s-a realizat în mod greșit și că instanța de fond a avut în vedere în soluționarea cauzei numai aspectele de fapt și de drept invocate de reclamantă fără analiza argumentele de fapt și de drept invocate de autoritatea vamală încălcând astfel obligația prevăzută de dispozițiile art. 261 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, s-a arătat că nu este îndeplinită nici condiția cazului bine justificat instanța de fond nemotivând care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ emis în baza și în aplicarea legii
S-a mai arătat că obligația de plată a sumelor a fost stabilită în sarcina reclamantei ca urmare a controlului vamal efectuat la sediul acesteia, actele administrativ-fiscale emise de autoritatea vamală fiind în concordanță cu dispozițiile legale, neexistând elemente de natură a atrage o îndoială puternică asupra legalității acestora.
De asemenea, recurentele au expus motivele de fapt și dispozițiile legale ce au constituit fundamentul actelor administrativ fiscale contestate.
În drept, recurentele și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7 și 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentele pârâte și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație, este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr. fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, intimata reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr. fiscală.
Criticile formulate de recurentele pârâte în sensul că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare sunt nefondate, Curtea apreciază că, în mod corect, instanța de fond a reținut îndeplinită condiția pagubei iminente, având în vedere că prin executarea ce s- pornit împotriva reclamantei se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității societății reclamante fiind îndeplinită astfel condiția legală a prejudiciul material viitor și previzibil, nefiind necesară existența unei pagube efective.
Critica recurentei pârâte în sensul că instanța de fond nu a motivat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ emis în baza și în aplicarea legii este nefondată, în mod corect instanța de fond reținând că fiind pusă în discuție legalitatea actului administrativ atacat de reclamantă în raport de criticile de nelegalitate ale actelor fiscale formulate de reclamantă în cadrul procedurii prealabile, este astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat, prev. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Este nefondată și critica vizând inaplicabilitatea sau aplicarea greșită a principiilor din recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, având în vedere, pe de o parte, că principiile enunțate de aceasta recomandare nu sunt în contradicție cu dispozițiile legislației naționale, respectiv cu dispozițiile art. 14 și 15 din legea 554/2004, iar pe de altă parte, că deși nu au caracter constrângător acestea reprezintă un substitut pentru adoptarea unei directive, recomandările vizând un cadru general de acțiune, pornesc de la premiza încrederii în autodisciplina destinatarilor săi.
De asemenea, și potrivit recomandării nr. 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr.R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei, cum corect a reținut instanța de fond.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator.
Prin admiterea cererii de suspendare formulată de societatea petentă, ca persoană juridică particulară, nu se aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Este nefondată și critica recurentelor vizând încălcarea de către instanța de fond a obligației prevăzută de dispozițiile art. 261 alin. 5 din Codul d e procedură civilă având în vedere că sentința instanței de fond cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind corect stabilită starea de fapt și aplicate dispozițiile legale incidente în speță.
În speță, se constată că instanța de fond a examinat motivele de fapt și de drept formulate de reclamantă prin acțiune, precum și la argumentele de fapt și de drept formulate de pârâte prin întâmpinare, procedând la sistematizarea lor, examinându-le împreună, dispersându-se de examinarea punctuală a fiecăruia dintre acestea.
Motivele de recurs formulate de recurente vizând temeinicia și legalitatea actelor administrativ fiscale nu vor face obiectul analizei în prezenta cauză având în vedere că instanța de fond a examinat sumar actele dosarului, reținând că este pusă astfel în discuție legalitatea actului administrativ atacat de reclamantă, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii,
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată nefundat recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C ÎN NUME, ÎN NUMELE ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B - SERVICIUL FISCALĂ ȘI VAMALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ C ÎN NUME, ÎN NUMELE ȘI PENTRU AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B - SERVICIUL FISCALĂ ȘI VAMALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B împotriva sentinței nr. 1686 din 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă ROMÂNIA SRL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. jud.
2ex/25.02.2010
Jud. fond
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Alina Răescu, Robert Emanoil
