Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 16/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - suspendare executare act administrativ -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 16
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol, judecarea cererii de suspendare a deciziei de impunere nr. 12139 din 18 noiembrie 2009 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S, formulată de contestatoarea "" SA cu sediul în comuna Șcheia,-, județul S, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Județeană Pentru Accize și Operatiuni Vamale cu sediul procesual ales în S,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru contestatoarea "" SA S, lipsă fiind intimata Direcția Județeană Pentru Accize și Operatiuni Vamale
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta contestatoarei depune copia deciziei de impunere a cărei suspendare o solicită, precizând totodată că nu mai alte cereri de probe.
Instanța verifică actele și lucrările dosarului, constată cererea de suspendare în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acesteia.
Consilier juridic pentru contestatoare, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 12139 din 18 noiembrie 2009 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale
În susținere precizează că în mod nelegal intimata a emis în sarcina contestatoarei decizia de impunere pentru suma totală de 1.214.930 lei, din care 1.035.041 lei reprezentând accize plus 179.889 lei majorări de întârziere, comunicându-se la data de 21.12.2009 somația nr. 33 și titlul executoriu -/21.12.2009, contestate la Judecătoria Suceava.
Mai arată că intimata a procedat la indisponibilizarea sumei de 1.- lei reprezentând accize bere în baza titlului executoriu nr. -/21.12.2009, fiind blocate conturile societății.
Consideră că nu era necesară blocarea conturilor, întrucât în anul 2008 a achitat în plus acciza la bere în sumă de 1.035.041 lei iar, ulterior s-a adresat intimatei pentru regularizarea accizei pentru perioada ianuarie - iunie 2009, care și fost de acord.
Prezintă instanței scrisori de bonitate emise de Generale și Bank S, care confirmă că societatea se bucură de o bună reputație, că nu are debite restante față de bănci, angajamentele fiind îndeplinite la termen.
Precizează că în cauză sunt date dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv este îndeplinită condiția pagubei iminente, prin aceea că prin blocarea conturilor societatea ar intra într-un blocaj financiar, respectiv insolvența firmei.
Înțelege să invoce totodată dispozițiile Legii nr. 343/2009, intimata neținând cont de acestea la emiterea deciziei de impunere.
Instanța rămâne în pronunțare.
Se prezintă în instanță, consilier juridic pentru intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Județeană Pentru Accize și Operatiuni Vamale S, cauza fiind reluată.
Consilier juridic pentru intimată depune documentația care a stat la baza emiterii deciziei de impunere și corespondența purtată cu societatea contestatoare, privind lămuriri la cererea privind reducerea accizelor.
Astfel, precizează că societatea a depus declarații rectificative și a compensat acciza - pe care aceasta a considerat-o achitată în plus - dar, pentru a beneficia de această reducere trebuia să formuleze o cerere adresată Direcției Generale a Finanțelor Publice
Depune întâmpinare și solicită respingerea, ca nefondată a cererii de suspendare și menținerea deciziei de impunere emisă de autoritatea vamală.
Învederează instanței că societatea contestatoare, în perioada ianuarie 2008 - iunie 2008 a avut statut de mare producător iar din iulie 2008, societatea a calculat acciza la statut de mic producător, dar, pentru perioada ianuarie 2009 - iulie 2009 nu a plătit nici o sumă, pe considerentul că a achitat acciza în plus.
Pentru această perioadă s-a întocmit raportul de inspecție fiscală, decizia nefiind contestată în cauză.
Solicită se constate că în această fază procesuală, nu sunt întrunite cele două condiții cumulative pentru admisibilitatea cererii, respectiv, nu s-a făcut dovada existenței unor indicii care să demonstreze nelegalitatea actelor contestate și nici nu este îndeplinită condiția producerii pagubei iminente.
Precizează că societatea contestatoarea nu era îndreptățită să-și deducă singură acciza aferentă anului 2009, aceasta putându-se face doar în baza unei cereri.
Reiterează instanței situația că, în perioada ianuarie 2008 - iunie 2008, societatea a avut statut de mare producător.
Consilier juridic pentru contestatoare, de asemenea, precizează că în ianuarie 2008 a plătit acciza în cuantum de 1.035.041 lei, suma achitată în plus - când avea statut de mare producător - și pentru această sumă s-a emis decizia de impunere, a cărei suspendare o solicită.
Consilier juridic pentru intimată nu este de acord cu formularea "achitată în plus", întrucât suma datorată la nivel de mare producător era de 1.214.93 lei, iar pentru perioada ianuarie - iulie 2009 și în continuare nu s-a mai plătit acciza; iar pentru a fi calculată acciza la statut de mic producător, aceasta putea solicita reducerea acesteia după data de 30.06.2008.
Întrebați fiind, reprezentanții părților confirmă că pentru perioada ianuarie - iunie 2008, a fost achitată acciza în cuantum de 2.404.852 lei, la statut de mare producător.
Consilier juridic pentru intimată, precizează că societatea, din această sumă a considerat că pentru perioada iunie - decembrie 2008 a achitat în plus suma de 1.035.141 lei - reprezentând acciza calculată la statut de mic producător, dar în mod greșit.
Consilier juridic pentru contestatoare, precizează că a purtat corespondență cu intimată, care i-a comunicat răspuns afirmativ, că urmare a reducerii capacității de producție de bere și a punerii în funcțiune a unei linii de fierbere din cele 2 instalații a obținut statut de mic de mic producător - poate solicita restituirea accizei achitată la statut de mare producător. Însă, Ministerul Finanțelor i-a comunicat că în același an, un agent economic nu poate avea simultan statut de mare producător și statut de mic producător. De altfel, ca urmare a Legii nr. 343/2009 a procedat la compensarea accizei aferentă, achitată în prima Jaa nului 2008, când avea statut de mare și pentru perioada iulie - decembrie 2008 și în continuare are statut de mic producător, invocând de asemenea, dispozițiile cap.III din Legea nr. 343/2009.
Mai arată că în eventualitatea în care nu era achitată acciza, intimata proceda imediat la închiderea societății. De altfel, s-a recunoscut de intimată are de încasat acciza, cu titlu de diferența dintre acciza specific plătită și acciza specific redusă.
Consilier juridic, în replică, precizează că societatea contestatoarea nu avea baza legală de a proceda la compensarea accizei, că aceasta de la data de 1 iulie 2008 a obținut statut de mic producător de bere, fiind data când se va calcula nivelul redus al accizei.
În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise;
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanței înregistrată sub nr-, reclamanta - "" a chemat în judecată Agenția Națională a Vămilor - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea deciziei de impunere nr. 12139/2009 prin care s-a stabilit în sarcina sa suma de 1.035.041 lei cu titlu de accize plus 179.889 lei majorări de întârziere.
În motivarea cererii s-au învederat următoarele:
În perioada 20.10.2009 - 18.11.2009 la societate s-a efectuat o inspecție fiscală parțială de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Perioada supusă verificării a fost iulie 2008 - septembrie 2009, iar urmare a acestui control s-a încheiat Raportul de Inspecția Fiscală Parțială din 18.11.2009 și a-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 12139 din 18.11.2009 însumă de 1.035.041 lei cu titlu de acciză pentru bere plus 179.889 lei majorări de întârziere, în total suma de 1.214.930 lei.
"" SA Saa chitat accize la bugetul statului pentru berea produsă în perioada 01.01.2008 - 30.06.2008 în sumă de 2.434.852 lei la nivelul unui producător cu o capacitate nominală de pentru 200.000 hl/an. Începând cu semestrul al II - lea 2008, s-a diminuat capacitatea de producție, urmare a punerii în conservare a unei linii de fierbere, ceea ce a condus la dobândirea statutului de mic producător de bere cu o capacitate anuală de până la 200.000 hl/an pentru întreg anul 2008, având în vedere că societatea nu poate avea în același an calendaristic statut de mic și mare producător.
Datorită reducerii capacității de producție s-a realizat o producție de bere de 93.118 hl în prima Jaa nului 2008, perspectiva anuală fiind de sub 200.000 hl/an.
De aceea începând cu luna iulie 2008 s-a calculat și achitat acciza specifică redusă, respectiv cea prevăzută de Codul fiscal pentru micii producători de bere, făcând toate comunicările în acest sens autorității vamale.
La finele anului 2008, când s-a realizat o producție totală anuală de 191.859 hl bere, a fost de achitat în plus acciză în valoare de 1.035.041 lei tocmai suma care se mai solicită o dată în plus.
Aceeași capacitate de până la 200.000 hl bere / an a rămas în funcțiune și a fost declarată și pentru anul 2009. Întrucât la sfârșitul anului 2008 după depunerea Decontului anual privind accizele - "" SA avea virat în plus la bugetul statului cu titlu de accize suma de 1.035.141 le, s-a procedat la regularizarea acesteia cu accizele calculate și datorate pentru perioada 01 ianuarie 2009 - 30 iunie 2009, fiind depuse declarații rectificative pentru regularizarea și stingerea obligațiilor curente până la suma de 1.035.141 lei.
În Procesul verbal organul vamal de control recunoaște că producția de bere a - "" SA a fost în anul 2008 de 191.859,05 hl. În anul 2009 ""SA a declarat și plătit accize specifice reduse aferente micilor producători de bere ce dețin instalații cu o capacitate nominală de producție sub 200.000 hl/an.
Sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, - "" SA formulând contestație împotriva deciziei de impunere nr. 12139 din 18.11.2009 la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S, fiind înregistrată sub nr.13264 din 16.12.2009.
În ceea ce privește condiția - prevenirea unei pagube iminente, cerută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 este de la sine înțeles că în momentul în care ar fi fost luată din cont această sumă nu ar mai fi avut cu ce plăti utilitățile, furnizorii, taxele și impozitele, având în vedere că este început de an.
De asemenea, fiind perioada de iarnă când vânzările produsului bere scad foarte mult, nu ar mai fi avut de unde să se achite salariile angajaților și nici celelalte datorii la bănci contractate în anii trecuți pentru investițiile făcute.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a învederat următoarele:
Pentru perioada 01.01.2008 - 31.06.2008 societatea a calculat și virat la bugetul de stat acciza specifică aplicabilă societăților cu o capacitate anuală de producție care depășește 200.000 hl (o,748 euro / hl de produs), având în vedere declarația pe proprie răspundere privind capacitatea de producție nominală dată de reprezentantul societății prin adresa 291/14.01.2008. Prin această adresă a fost declarată pentru anul 2008 o capacitate nominală de producție de 360.000 hl, aceiași capacitate nominală de producție de 360.000 hl, aceeași capacitate care a fost declarată și pentru anii 2005 2007.
În consecință, pentru perioada ianuarie 2008 - iunie 2008, societatea calculează, declară și virează la bugetul de stat acciza în cuantumul prevăzut de lege pentru operatorii economici producători de bere cu o capacitate ce depășește 200.000 hl, statut pe care l-a avut în această perioadă, astfel cum reiese și din declarația pe proprie răspundere, înregistrată la S, la care s-a făcut referire, din care rezultă că, capacitatea nominală a instalațiilor de fabricare a berii reprezintă 360.000 hl.
Perioada ianuarie - iunie 2008, a fost supusă unei inspecții fiscale parțiale, în urma căreia au fost întocmite: Raportul de inspecție fiscală parțială nr. 7208/7.07.2008 și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1/29.07.2008, societatea având posibilitatea de contestare a actelor întocmite, în conformitate cu prevederile art. 205 alin. 4 fin nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Faptul că societatea nu a depus în termenul stabilit de nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, contestație împotriva Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1/29.07.2008, întocmit pentru perioada 1.05.2005 - 30.06.2008 echivalează cu acceptarea acestei decizii și a faptului că pentru această perioadă a avut statutul de mare producător, calculând și vizând acciza la bugetul de stat în cuantumul prevăzut de lege conform acestui statut.
În urma mai multor demersuri și ca urmare a diminuării capacității totale de producție a berii prin punerea în conservare a unei linii de fierbere din cele două instalații, fapt constatat de către organul fiscal competent ( S) prin Nota de Constatare nr.7492/15.07.2008 la care s-a făcut referire mai sus, societatea reclamantă a obținut statutul de mic producător de bere, beneficiind conform acestui statut de cuantumul redus al accizei pentru producția de bere realizată începând cu acea dată.
Ignorând prevederile legale transpuse în înscrisurile la care s-a făcut referire, societatea reclamantă considerând că a beneficiat pe întregul an 2008 de statut de mic producător de bere (cu o capacitate de producție anuală ce nu depășește 200.000 hl bere), statut obținut începând cu luna iulie 2008, a considerat că pentru perioada ianuarie - iunie 2008 a achitat nedatorat acciza calculată la nivelul prevăzut pentru producătorii care dețin instalații cu o capacitate de producție mai mare de 200.000 hl / an.
Astfel, în perioada ianuarie - iunie 2009 societatea reclamantă nu a achitat accizele pentru producția de bere aferentă acestei perioade în cuantum de 1.035.141 depunând la DGFP S declarații rectificative (formulatul 103), pentru perioada ianuarie 2008 - iunie 2008, compensând diferența de accize considerată a fi virată în plus la bugetul consolidat de stat, cu accizele ce trebuiau virate la bugetul consolidat de stat pentru lunile ianuarie - iunie 2009.
Astfel cu ocazia inspecției fiscale care face obiectul dosarului de față, se constată că societatea a întocmit în mod eronat declarațiile rectificative depuse la DGFP S, pentru perioada ianuarie - iunie 2008, întrucât această perioadă a fost deja supusă unei inspecții fiscale parțiale anterioare, la care am făcut referire mai sus, în urma căreia au fost întocmite Raportul de inspecție fiscală parțială nr. 7208/7.07.2008 și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1/29.07.2008, acte administrative care nu au fost contestate.
Ca urmare societatea nu avea din punct de vedere legal dreptul la compensarea acestor sume decât dacă ar fi contestat Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1/29.07.2008 și s-ar fi constatat nelegalitatea acesteia.
Restituirea diferenței dintre acciza specifică plătită pentru lunile ianuarie - iunie 2008 și acciza specifică redusă, se poate face în conformitate cu prevederile Legii nr. 343/2009 privind aprobarea OUG nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și în condițiile nr.OG 92/2003 cu privire la Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, doar la solicitarea agentului economic aspect despre care societatea a fost înștiințată.
Având în vedere că jurisprudența a stabilit că la judecarea cererii de suspendare instanța are posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, în vederea descoperirii anumitor "indicii" care să conducă la ideea că actul administrativ este nelegal din probele administrate nu rezultă indicii care să justifice existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.
Referitor la cea de-a doua condiție impusă de legiuitor pentru admisibilitatea cererii de suspendare care privește necesitatea prevenirii unei pagube iminente, în accepțiunea art. 2 alin. 1, lit. ș din Legea nr. 554/2004, deci a unui prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidență după caz, perturbării grave a unei autorități publice sau a unui serviciu public, în speță prin executarea actelor contestate nu este perturbată activitatea nici unei autorități publice ori a unui serviciu public, reclamanta fiind o societate comercială care nu a respectat anumite prevederi legale pe care s-a obligat să le respecte în momentul autorizării ca antrepozit fiscal de producție produselor accizabile.
Mai mult, deși societatea reclamantă a invocat în cererea de suspendare existenței condiției privind " prevenirea unei pagube iminente", acesta nu a dovedit în nici un fel faptul că prin executarea actului administrativ contestat ar fi iminentă producerea unui prejudiciu, prin periclitarea raporturilor sale contractuale, imposibilitatea realizării obiectului de activitate, neexistând probe în acest sens depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea formulată este întemeiată.
În fapt, instanța reține că la societatea reclamantă s-a efectuat o inspecție fiscală pentru perioada iulie 2008 - septembrie 2009, pentru verificarea modului de calcul, de declarare și de plată al accizei. În urma controlului s-a constatat că societatea a calculat acciza specifică redusă aplicabilă micilor producători independenți de bere, care dețin o instalație de fabricație cu o capacitate nominală ce nu depășește 200.000 hl/an.
Părțile sunt în consens asupra faptului că pentru perioada 01.01.2008 - 31.06.2008 societatea a calculat și virat la bugetul de stat acciza specifică aplicabilă societăților cu o capacitate anuală de producție care depășește 200.000 hl, având în vedere declarația pe propria răspundere privind capacitatea de producție, declarație ce menționa o capacitate nominală de producție de 360.000 hl pentru anul 2008.
Părțile sunt în consens și asupra faptului că începând cu data de 1.07.2008, societatea avea statutul de mic producător (sub 200.000 hl).
părților privește perioada pentru care societatea a beneficiat de nivelul redus al accizei.
Astfel, reclamanta susține că beneficiază de nivelul redus pentru întreg anul 2008 nu numai pentru perioada iulie - decembrie 2008. Se învederează că la finele anului 2008 a realizat o producție totală anuală de 191.859 hl bere, având achitată în plus acciză în valoare de 1.035.041 lei; acciză calculată la statutul de producător cu o capacitate de peste 200.000 hl. Așadar pentru anul 2008 a achitat accizele pentru statutul de producător cu peste 200.000 hl deși a produs doar 191.859 hl, fapt necontestat de pârâtă. Acesta este motivul pentru care a compensat acciza plătită în plus pentru anul 2008 cu accizele reținute în decizia de impunere atacată pentru perioada ianuarie - iulie 2009.
În mod contrar, pârâta susține că reclamanta a beneficiat de nivelul redus al accizei începând doar cu luna iulie 2008, nu pentru întreg anul 2008.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Art. 2 lit. "ș" din Legea nr. 554/2004 defineștepaguba iminentăca fiind prejudiciul material viitor și previzibil.
Art.2 lit. "t" din conținutul aceluiași act normativ defineștecazurile bine justificateca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În speță, reclamanta a făcut dovada pagubei iminente prin adresa nr.-/7.01.2010 (dosar executare nr. -) emisă de pârâtă, prin care reclamanta este înștiințată că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente și viitoare provenite din încasările zilnice în conturile deschise la bănci. Prin poprirea sumelor de bani, poprire care are ca obiect o sumă considerabilă, substanțială - 1.094.383 lei - în condițiile în care este de notorietate faptul că în perioada de iarnă consumul de bere este mult diminuat, încasările fiind de asemenea mult reduse; reclamanta este plasată în imposibilitatea de a achita utilitățile, de a plăti furnizorii și salariații. În plus s-ar aduce un prejudiciu și bonității reclamantei care nu a avut până în prezent incidente bancare și nici datorii fiscale neachitate.
Relativ la împrejurările de fapt menționate în cuprinsul art. 2 lit. "t" din Legea nr.554/2004, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,Curteareține că prin adresa nr.12.384//23.11.2009 (fila 68) Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor comunică reclamantei că în conformitate cu prevederile art. III " de bere care în anul anterior intrării în vigoare a prezentei legi au îndeplinit condițiile prevăzute la art. 169 alin. 4 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și care au deținut instalații de fabricație cu o capacitate nominală care depășește 200.000 hl / an, dar au realizat o producție anuală sub cantitatea de 200.000 hl / an pot solicita în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi restituirea diferenței de acciză specifică plătită și acciza specific redusă". Adresa nr. -/22.09.2008 (fila 16 ) emisă de MEF - Direcția legislație în domeniul accizelor către Autoritatea Națională a Vămilor, menționează de asemenea că "întrucât producția de bere se realizează într-un antrepozit fiscal, fiind deci în permanență sub supraveghere fiscală și lipsa unei interdicții prevăzute de lege de revenire la statutul de mic producător a unui producător cu o capacitate de peste 200.000 hl / an, în situația în care un producător de bere își diminuează capacitatea de producție de bere sub 200.000 hl / an, acesta poate beneficia de nivelul redus de acciză.
Atât adresele mai sus menționate cât și dispozițiile art. III din Legea nr. 343/2009 care stipulează că " de bere care în anul anterior intrării în vigoare a prezentei legi au îndeplinit condițiile prevăzute laart. 169alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și care au deținut instalații de fabricație cu o capacitate nominală care depășește 200.000 hl/an, dar au realizat o producție anuală sub cantitatea de 200.000 hl/an, pot solicita în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi restituirea diferenței dintre acciza specifică plătită și acciza specifică redusă, joacă în favoarea reclamantei, existând o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, mai ales în condițiile în care constatările raportului de inspecție fiscală sunt contrare adreselor mai sus menționate.
Pentru considerentele învederate,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de contestatoarea "" SA cu sediul în com. Șcheia,-, județul S, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Județeană Pentru Accize și Operatiuni Vamale cu sediul procesual ales în S,-, județul
Suspendă executarea deciziei de impunere nr. 12139/24.11.2009 emisă de Agenția Națională Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S, până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
Președinte, Grefier,
Red.- -
Tehnodact.
26.01.2010/4 ex.
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus