Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 161/
Ședința publică din 09 februarie 2010
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de, cu sediul în T M,-, județul M, împotriva sentinței nr. 669/10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, și este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru de 2 lei și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței la data de 22 ianuarie 2010 întâmpinare din partea intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin Sentința nr. 669/10.11.2009 a Tribunalului Mureș s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta T M, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T reținându-se în considerentele hotărârii atacate, că prin cererea reclamantei s-a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 85020/17.09.2009, emisă de pârâtă, instanța de fond reținând că în cauză nu s-a dovedit paguba iminentă, așa cum este definită de lege; și că, împrejurarea că prin sentința nr. 502/2009 a fost suspendată decizia de impunere nr. 292/2009, nu este relevantă în cauză, și de asemenea, nu prezintă relevanță în cauză nici faptul că a fost admisă în parte contestația împotriva acestei decizii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență incidența art. 304 pct. 6, 7 și 9 Cod procedură civilă, fără a fi motivate punctual aceste motive de nelegalitate.
În motivarea căii de atac exercitată s-a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de textul legal - art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004 - respectiv că există un caz bine justificat, ceea ce rezultă, din motivele de nelegalitate invocate în cadrul contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 292/24.04.2009 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T M - Activitatea de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și în baza căruia au fost calculate accesorii de plată și că iminența producerii unei pagube ( art. 2 alin.1 lit. ș din legea nr. 554/2004, în situația în care prin executarea Deciziei de impunere nr. 292/24.04.2009 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T M - Activitatea de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, consecințele s-ar răsfrânge atât asupra patrimoniului Mobil cât și asupra terților, în sensul că: subscrisa ar intra în incapacitate de plată față de furnizorii de utilități și piese coroborat cu imposibilitatea de a mai achita drepturile bănești ai salariaților, ceea ce ar avea ca și consecință pierderea locurilor de muncă ai acestora și că subscria ar fi în imposibilitate de a mai putea achita creditele bancare ș i obligațiile decurgând din contracte de leasing, ceea ce ar cauza prejudicii patrimoniale de executare silită pe care o vor demara atât băncile cât și societățile de leasing.
S-a mai susținut că prin Sentința nr. 502 din 02.07.2009 a Tribunalului Mureș, a fost suspendată executarea Deciziei de impunere nr. 292/234.04.2009 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T M - Activitatea de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar în situația în care starea de fapt consemnată în cuprinsul acestei hotărâri judecătorești ( care reprezintă și punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/10.04.2008) nu a suferit nicio schimbare este evident faptul că instanța de judecată nu s-a aplecat îndeajuns asupra fondului cauzei atunci când considerat că nu există motive temeinice pentru admiterea cererii de suspendare formulată.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Administrația Finanțelor Publice T M, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că recurenta a reiterat practic motivele invocate în fața instanței de fond, în esență, că ar fi îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ. Referitor la cererea de suspendare a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 85020/17.09.2009, s-a apreciat că în mod corect, instanța de fond a reținut că motivele invocate de reclamanta-recurentă, nu pot conduce la acordarea măsurii suspendării, aceasta în considerarea faptului că legiuitorul a stabilit, în mod expres, că suspendarea executării actului poate fi acordată doar "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente".
Ori, în lecturarea argumentelor invocate de către reclamanta-recurentă rezultă, cu claritate, că aceasta, deși a invocat implicațiile socio-economice ale procedurii de executare, nu a putut face dovada existenței vreunui caz bine justificat și nici iminența producerii vreunei pagube, situație în care s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a unei cereri formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, simpla cerere nefiind suficientă pentru a beneficia de o astfel de măsură.
În ceea ce privește afirmația recurentei că, anterior, prin sentința nr. 502/2009 s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 292/24.04.2009 prin care s-au stabilit obligații în sumă de 114.268 lei și, în consecință, se impune și suspendarea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. 85020/17.09.2009, luarea acestei măsuri nu are relevanță în cauza dedusă judecății întrucât, prin calculul majorărilor de întârziere subscrisa nu a eludat măsura suspendării actului administrativ inițial și nici nu a procedat la executarea silită.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Cererea de suspendare formulată de reclamantă, viza suspendarea executării deciziei nr. 85020/17.09.2009 emisă de pârâtă, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale.
Cu ocazia judecării în fond a pricinii, reclamanta a justificat desființarea parțială a deciziei nr. 292/2009 emisă de pârâtă, cuprinzând obligații de plată fiscale, prin Decizia nr. 197/05.09.2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice M, și respectiv suspendarea acesteia prin sentința nr. 502/02.07.2009 a Tribunalului Mureș, însă aceste aspecte, pot justifica, după cum a reținut și instanța de fond, doar una dintre condițiile cerute de textul legal, cea a existenței cazului bine justificat, prin prisma aspectelor de nelegalitate ale actului administrativ în cauză.
Pe de altă parte, reclamanta nu a justificat în nici un fel, nici în fața instanței de recurs, existența celei de-a doua condiție, cea a iminenței producerii unei pagube, care astfel să poată fi promovată. Cele două condiții, prin natura lor restrictiv - imperativă, denotă tocmai caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ; presupunând așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat.
Cele două condiții cerute de art. 14 alin.1 din lege nu se consideră a fi îndeplinite prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparențe de nelegalitate a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendat.
Este adevărat că recurenta-reclamantă a susținut că iminența producerii unei pagube este reprezentată de posibilitatea de a intra în incapacitate de plată față de partenerii comerciali, și față de salariați, precum și de situația de a nu putea onora creditele bancare și obligațiile rezultate din contractele de leasing, însă în justificarea acestor obligații nu a depus nici un înscris în acest sens.
În aceste condiții, aceste afirmații, nesusținute de probe utile, pertinente și concludente, Curtea, apreciază că nu este realizată cerința legală impusă de art. 14 alin.1 din lege, astfel că, în raport de aceste considerente, expuse anterior, soluția primei instanțe este la adăpost de critici.
Întrucât nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, raportat la motivele de nelegalitate invocate - art. 304 pct. 6, 7 și 9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul promovat în cauză este nefondat, urmând așadar a fi respins ca atare, iar hotărârea atacată păstrată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de, cu sediul în T M,-, județul M, împotriva sentinței nr. 669/10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./25.03.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
