Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 168/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 168

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 62/07.12.2009, formulată de reclamanta A V în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta V, prin avocat și pârâtul Consiliul Concurenței, prin consilier juridic.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamanta, prin avocat, face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.

Pârâtul, prin consilier juridic, depune întâmpinare, comunicând un exemplar reclamantei, prin avocat.

Părțile arată că nu mai au înscrisuri de depus.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii și suspendarea executării Deciziei nr. 62/07.12.2009 considerând că a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse în întâmpinare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2009, reclamanta SC SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, suspendarea, în temeiul art. 14 din Legea nbr. 554/2004, a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 62/07.12.2009 referitoare la încălcarea art. 5 alin. 1 litera (a) din Legea Concurenței nr. 21/de către Comcereal V și alți 30 de agenți economici activi pe pâinii din județul V, până la soluționarea acțiunii în anularea acestei decizii.

În motivarea cererii sale, reclamanta a învederat instanței întrunirea cerințelor privind cazul bine justificat, respectiv paguba iminentă.

Astfel, în susținerea primei condiții, reclamanta a arătat că ecizia Consiliului Concurenței nu se poate bucura de prezumția de legalitate întrucât a fost emisă cu interpretarea eronată a situației de fapt, cu exercitarea abuzivă și nelegală a atribuțiilor conferite prin legea concurentei și cu încălcarea prevederilor legale referitoare la individualizarea amenzii.

Majorarea prețurilor de vânzare la pâine nu a fost rezultatul unei practici concertate între societatea reclamantă și ceilalți 30 de agenți economici prezenți pe pâinii din județul V, ci a fost rezultatul unui comportament independent al reclamantei, determinat de următoarele cauze obiective care au reprezentat o explicatie plauzibila a cresterii preturilor, și anume:

- creșterea costurilor materiilor prime, necesitatea amortizării investițiilor și imposibilitatea societății de a-și desfășura activitatea în lipsa unor creșteri a prețului de vânzare.

- strategia independentă a societății cu privire la creșterile de preț

- presiunea concurențială exercitată de agenții economici din județele învecinate județului V, care majoraseră prețurile de vânzare la pâine încă din luna martie a anului 2007.

- similitudinea perioadei de creștere a prețurilor și practicarea unor prețuri similare nu reprezintă o practică concertată prevăzută și sancționată de art. 5 alin 1. lit. a din lege atât timp cât există o explicație plauzibilă ce justifică economic un astfel de comportament.

Consiliul Concurenței, arată reclamanta, ar fi trebuit să dovedească îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- intenția comună a agenților implicați de a se comporta pe piață într-un anumit fel, simplul fapt obiectiv al alinierii comportamentului agenților economici nefiind suficient pentru existența unei practici, atât timp cât nu este dovedit caracterul intențional al participării la înțelegere.

- cooperarea practică a agenților în cauză sau cunoașterea acțiunilor plănuite sau puse în aplicare de ceilalți agenți economici participanți.

- comportamentul subsecvent al agenților economici implicați și relația de cauzalitate între acțiunea concertată a părților și comportamentul ulterior implementat pe piață.

- înlăturarea oricărei explicații plauzibile cu privire la practica concertată sau comportamentului paralel al părților

- existența unui probatoriu care sa înlăture orice dubiu cu privire la existența unei astfel de coordonări,

pârâtul neurmând aceste rigori.

În fine, în ceea ce încălcarea reglementărilor legale privind individualizarea amenzii, reclamanta arată că, la stabilirea amenzii aplicată, Consiliul Concurenței nu a apreciat contextul economic specific recunoscut parțial și în cuprinsul Deciziei, creșterea ratei inflației ce a determinat creșterea prețurile la pâine la nivel național și nici nu a analizat capacitatea societății reclamante de a plăti amenda, în contextul social respectiv, pentru a adapta in mod corespunzător cuantumul amenzilor. De asemenea, în mod greșit s-a reținut faptul că cifra de afaceri înregistrată în anul 2007 de agenții implicați reprezintă peste 85% din cifra de afaceri cumulată a firmelor active pe pâinii din județul V, aprecierea consecințelor asupra pieței afectate trebuind realizată prin raportare la cifra de afaceri generata din comercializarea pâinii albe ( pâinii albe fiind reținută ca relevantă afectată) și nicidecum la cifra de afaceri totala a societăților în cauză.

În ceea ce privește condiția privind paguba iminentă, reclamanta a arătat că autoritățile fiscale pot iniția în orice moment executarea silită pentru suma totală de 1.909.455 de lei, ceea ce ar produce o pagubă ireparabilă societății reclamante și o blocare sau chiar o încetare a activității.

Prin poziția procesuală exprimată oral cu prilejul dezbaterii cererii, în ședința publică de astăzi, consemnată în intitulatele "concluzii scrise", pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI s-a opus admiterii prezentei cereri de suspendare, invocând neîndeplinirea condițiilor prescrise de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la prima condiție, existența cazului bine justificat, aspectele dezvoltate pe larg de reclamantă în susținerea cererii sale nu sunt de natură să arunce îndoieli serioase, puternice asupra legalității de care se bucură Decizia nr. 62/2009, în calitatea sa de act administrativ și, prin urmare, nu pot justifica măsura suspendării deciziei Consiliului Concurenței.

Dovezile existente la dosarul cauzei, arată pârâtul, probează faptul că membrii Asociației din Sectorul Panificație din județul V, printre care se numără și reclamanta Comcereal, dar și alte societăți producătoare de pâine și produse de panificație din acest județ au participat într-o practică concertată având ca obiect fixarea unui nivel al prețului de vânzare a pâinii comercializate de aceștia.

Susținerile reclamantei în sensul că probele pe care se bazează Consiliul Concurenței, constând în declarații, răspunsuri și corespondența electronică purtată cu diverse societăți și persoane, nu emană de la reprezentanții societății și nici nu reprezintă voința acesteia, neputând angaja răspunderea reclamantei sunt nefondate.

Autoritatea de concurenta a răspuns pe larg susținerilor reclamantei făcute în cadrul audierilor și care vizau exercitarea nelegală și abuzivă a atribuțiilor de către Consiliul Concurenței, interpretarea eronata a situației de fapt, susțineri pe care reclamanta le reiterează și în prezenta cerere de suspendare cu scopul de a dovedi îndeplinirea condiției privind cazul bine justificat.

Referitor la cea de a doua condiție, respectiv existența unei pagube iminente, arată pârâtul, reclamanta nu aduce dovezi privind iminența pagubei.

Reclamanta susține că are angajate credite bancare și are de efectuat anumite plăți la bugetul de stat, precum și alte obligații de plată, anexând documente în acest sens, dar nu aduce nici un fel de dovezi privind lichiditățile pe care aceasta le are de încasat și cuantumul acestora, din care ar trebui rambursate respectivele credite, plătite salariile, taxele la bugetul de stat, etc.

Examinând cererea reclamantei prin prisma actelor dosarului și a reglementărilor legale aplicabile, Curtea o apreciază ca nefondată pentru următoarele considerente:

Condițiile care se desprind din prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sunt condiția premisă a formulării plângerii prealabile, respectiv condițiile de admisibilitate constând în iminența unei pagube și existența unui caz justificat.

Cele două concepte, anume paguba iminentă și cazul bine justificat, care se constituie în cerințe de admisibilitate a cererii de suspendare potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt definite de art. 2 alin. 1 lit. s și t din Legea nr. 554/2004, astfel:paguba iminentaeste "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" (în speță fiind invocat ca temei al cererii de suspendare prima teză a acestui text), iarcazuri bine justificate"împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Întrunirea cerinței cazului bine justificat nu poate fi reținută de instanță, reclamanta nefiind în măsură să convingă în privința aparenței de nelegalitate a actului administrativ, aspectele invocate ca temeiuri de nelegalitate neavând nici o acoperire convingătoare nici în argumentare, nici probatorie, nefiind în măsură a induce instanței un dubiu suficient de caracterizat cu privire la legalitatea actelor contestate.

Toate aspectele invocate de reclamantă în susținerea îndeplinirii acestei cerințe constituie, fără excepție, aspecte care presupun fie o analiză a fondului pricinii, indiferent că este vorba despre analizarea comportamentului său pe piață, sancționat de pârât sau despre rigorile probatorii în materia ilicitului concurențial, fie constituie considerațiuni, în susținerea caracterului nelegal al cuantumului amenzii, fără a se face nicio raportare la criteriile legale de individualizare a acesteia, astfel cum sunt prevăzute în lege sau în Instrucțiunile din 10 mai 2004 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 56 din Legea concurenței nr. 21/1996

Reținând ca nefiind întrunită cerința cazului bine justificat, Curtea nu va proceda la cercetarea și celei de-a doua condiții instituită de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba materială iminentă, cât timp ele trebuie întrunite cumulativ.

Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază ca nefondată cererea reclamantei de suspendare a efectelor deciziei nr. 62/07.12.2009 a Consiliului Concurenței, astfel că - nefiind întrunite cerințele prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - o va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC SA, cu sediul procesual ales la, & Asociații, cu sediul în mun. B, Calea nr. 239, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, cu sediul în mun. B, Libere nr. 1, sector 1.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2010.

JUDECĂTOR GREFIER

Red./dact. 4 ex.MN/MN

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 168/2010. Curtea de Apel Bucuresti