Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 1743/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civil nr.1743
Ședința public de la 23.04.2008
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
GREFIER - - -
...
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sntții.
Dezbaterile au avut loc în ședința public de la 22.04.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat ce face parte integrant din prezenta hotrâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate prților s depun note scrise, a amânat pronunțarea 23.04.2008, când a pronunțat urmtoarea sentinț:
CURTEA,
Asupra cauzei de contencios administrativ prezente:
Prin acțiunea înregistrat la Tribunalul Giurgiu, completului specializat în cauze de contencios administrativ, sub nr-, reclamantul a solicitat suspendarea Ordinului nr.1736/29.12.2008 emis de pârâtul Ministerul Sntții Publice B, prin care reclamantul a fost revocat din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgenț
În motivarea cererii se arat c revocarea sa din funcție și implicit rezilierea contractului e management a fost abuziv, nimic din ceea ce s-a reținut prin nota de control necorespunzând realitții.
A artat reclamantul c prin revocarea din funcție i s-a creat un grav prejudiciu de imagine, ce poate fi înlturat prin admiterea prezentei cereri, c nu a avut posibilitatea s își exprime punctul de vedere,controlul desfșurându-se în absența sa și orice explicații ulterioare i-au fost respinse.
A apreciat c msura suspendrii se impune și în vederea asigurrii bunei conduceri a spitalului, dat fiind și profilul de activitate care presupune coerenț în manageriatul acesteia.
Și-a întemeiat cererea pe art.14 din Legea nr.554/2004.
A timbrat în mod corespunztor cererea și-a depus la dosar și dovada contestrii ordinului menționat.
Intimatul Ministerul Sntții Publice a formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale a tribunalului, iar sub aspectul fondului, solicitând a se constata c nu sunt îndeplinite condițiile art.14 din Legea nr.554/2004 pentru a se dispune suspendarea.
În cauz s-a administrat proba cu înscrisuri: dovezi corespondenț, memoriu adresat primului ministru,cereri încetare raporturi de munc, demisie.
Prin sentința civil nr.57/CAF/26.02.2009 Tribunalul C l rașia declinat competența material de soluționare a cauzei în favoarea prezentei instanțe, pe rolul creia dosarul a fost înregistrat, depunându-se și noi înscrisuri, fiș evaluare, anex ordin nr.1737/29.12.2008, ordin 1736/29.12.2008, raport de control.
La termenul din 22.04.2009 s-a pus în discuție excepția invocat a necompetenței materiale de soluționare a cauzei a Curții.
Soluționând cu prioritate conform art.137 Cod procedur civil, excepția de necompetenț material, excepție de procedur, absolut și dilatorie, Curtea o apreciaz ca nefondat, deoarece Ordinul Ministerului Sntții nr.1736/29.12.2008 a fost emis în baza HG nr.862/2006 în vederea aplicrii Legii nr.95/2006, stingând raporturi juridice, astfel c reprezint un act administrativ în sensul art.2 alin.1 lit.c din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, modificat și completat, iar în raport de prevederile art.10 alin.1 și art.14 din aceeași lege competența de soluționare a cererii de suspendare a ordinului aparține curții de apel.
Prin urmare, se va respinge excepția necompetenței materiale ca neîntemeiat.
În ceea ce privește solicitarea de suspendare a Ordinului Ministrului Sntții nr.1736/29.12.2008, din analiza actelor și lucrrilor dosarului Curtea reține c este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificat și completat (articol pe care reclamantul și-a întemeiat cererea de suspendare), "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, dup sesizarea în condițiile art.7, a autoritții publice care a emis actul sau a autoritții ierarhic superioare, persoana vtmat poate s cear instanței competente s dispun suspendarea executrii actului administrativ unilateral pân la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vtmat nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea înceteaz de drept și fr nicio formalitate".
Din analiza disp. art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificat și completat, rezult c pentru a se dispune suspendarea executrii actului administrativ, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, urmtoarele trei condiții:
- în primul rând, existența unui caz bine justificat;
- în al doilea rând, suspendarea executrii actului administrativ s fie necesar pentru prevenirea unei pagube iminente;
- în al treilea rând, s fie formulat plângere prealabil, conform art.7 din Legea nr.554/2004, modificat și completat.
Întrucât legea impune îndeplinirea cumulativ a celor trei condiții, nerealizarea uneia dintre ele atrage respingerea cererii de suspendare.
În cauz, se constat c prin prezenta cerere de suspendare, reclamantul nici mcar nu a invocat aspecte de fapt și de drept relevante care s fie de natur s creeze o îndoial serioas în privința legalitții actului administrativ contestat, astfel cum prevede imperativ art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004, modificat și completat, ori care s contureze un prejudiciu viitor și imprevizibil sau, dup caz, perturbarea previzibil grav a funcționrii serviciului public medical asigurat de unitatea medical manageriat de reclamant, cum impune art.2 alin.1 lit.ș din aceeași lege.
Trebuie precizat, în acest context, c întrucât suspendarea executrii unui act administrativ reprezint o msur provizorie, aspectele de fapt și de drept care o pot justifica, trebuie s fie,în principiu, evidente, având în vedere c pe calea cererii de suspendare nu poate fi soluționat fondul litigiului privind anularea actului administrativ.
Aceast exigenț, nu este realizat în cauz, în situația în care prin cererea de suspendare, reclamantul se limiteaz doar la a nega existența faptelor constatate prin raportul de control și la invocarea absenței proprii de la efectuarea controlului,aspecte care nu pot fi avute în vedere decât la momentul soluționrii cererii de anulare a actului administrativ.
De asemenea, susținerea reclamantului c msura interimatului la conducerea unitții medicale nu este cea mai bun soluție nu poate conduce la concluzia îndeplinirii cerințelor legale privind dovedirea iminenței producerii unei pagube în cazul în care actul administrativ nu ar fi suspendat.
Totodat, fișa de evaluare a reclamantului pe anul 2007 privește indicatori cu caracter general, în timp ce raportul de control nr.29/DC 502/28.12.2008 se refer la abateri concrete de la legislația în vigoare.
Pe cale de consecinț, întrucât reclamantul nu a fcut dovada îndeplinirii condițiilor prev. de art.14 din Legea nr.554/2004, modificat și completat, sub aspectul existenței uni caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube în cazul în care actul administrativ nu ar fi suspendat, se va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
Respinge, ca neîntemeiat, excepția necompetenței materiale invocat de pârâtul Ministerul Sntții Publice.
Respinge, ca neîntemeiat, cererea de suspendare a Ordinului nr.1736/29.12.2008 emis de pârâtul Ministerul Sntții Publice B, formulat de reclamantul, domiciliat în G,Calea B, Bl.7..2,.6, județul G, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sntții Publice, cu sediul în B--3, sector 1.
Cu recurs în termen de 05 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public, azi 23.04.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Gh./4 ex.
19.10.2009
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor