Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 175/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 175
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Lavinia Barbu
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
GREFIER -- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta O, împotriva sentinței nr.797 din data de 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâta O, lipsind intimata reprezentant al - SRL,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care;
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față, punându-se în discuție inadmisibilitatea cererii formulată în cauză dat fiind faptul că a fost promovată pe cale de ordonanță președințială;
Consilier juridic pentru recurenta pârâta O, solicită admiterea recurslui, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendarea formulată împotriva deciziei de impune nr.726/28.08.2009.
CURTEA
Asupra recursului de față se constată următoarele;
Prin sentința nr. 797 din data de 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Olts -a admis cererea formulată de reclamanta -, reprezentant legal al - SRL și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 726/28.08.2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că excepția necompetenței materiale este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 10 alin l din Lg. 554/2004, din interpretarea cărora rezultă că în cauza de față competența este determinată de cuantumul sumei reprezentând taxe și impozite.
În speța dedusă judecății este vorba despre impozit pe profit, taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere la plata acestora, debitul total stabilit fiind de 14.149 lei.
Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 726/28.08.2009 emisă de DGFP referitoare la obligațiile de plată către bugetul statului, instanța de fond a constată că art. 215 alin. 2 din fiscală, statuează dreptul contribuabilului de a cere suspendarea actului administrativ fiscal, dacă se depune o cauțiune în cuantum de până la 20%.
Cauțiunea fixată de instanță a fost plătită.
Avându-se în vedere că dispozițiile art. 215 alin. 2 din fiscală fac trimitere la art. 14 din Legea 554/2004 în speță s-a reținut că împotriva actului administrativ reclamanta a formulat contestație, pe cale administrativă care a fost respinsă prin decizia nr. 295/2009 - fila 16 dosar, iar împotriva deciziei s-a formulat contestație la Tribunalul O l
S-a constat că în cauză sunt întrunite elementele pentru admiterea cererii astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004, deoarece reclamanta a exercitat contestația administrativă, iar executarea imediată a deciziei ar produce tulburări însemnate in activitatea sa care ar fi în imposibilitatea de a-și plăti salariații precum și de a onora obligațiile pe care le are față de partenerii de afaceri.
S-a avut în vedere și recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei potrivit căreia la executarea deciziilor administrative
S-a apreciat și că executarea efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze după soluționarea căilor de atac.
Împotriva acestei sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că din conținutul art. 14 alin. 1) al Legii nr. 554/2004 rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite in mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă. În cauză nu s-a făcut dovada existenței acestor condiții.
Simpla susținere a reclamantei in sensul că se va afla în imposibilitate de a-si plați salariații și de a onora obligațiile pe care le are față de partenerii de afaceri, precum si împrejurarea că executarea silita ar perturba grav activitatea economică a societății, nu sunt de natura a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executări actului administrativ.
Așa fiind, cum din actele dosarului nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendări executării actului administrativ, cererea reclamantei de suspendare și ca atare și hotărârea de suspendare a executării actului administrativ este nelegală și netemeinică.
Prezumția de legalitate si de veridicitate de care se bucură actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce intr-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 14 pct. teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În recurs nu s-a depus întâmpinare și nu s-au administrat probe.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin cererea cu care instanța de fond a fost învestită reclamanta a arătat că înțelege să formuleze o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 726/28.08.2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O pe cale de ordonanță președințială, arătând chiar în cuprinsul acțiunii că a formulat cerere de anulare a actului administrativ fiscal a cărui suspendare a executării se solicită înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr- cu termen la data de 02.12.2009, cauză în care a formulat și cerere de suspendare a executării a aceluiași act administrativ-fiscal potrivit art. 15 coroborat cu art. 14 din legea 554/2004.
În raport de cele arătate de reclamantă în mod neechivoc, chiar prin cererea introductivă se constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că a fost învestită cu o cerere de suspendare a actului administrativ fiscal în ipoteza reglementată de art. 215 alin. 2 cod procedură fiscală, coroborat cu art. 14 din legea 554/2004, respectiv ulterior declanșării procedurii prealabile dar anterior promovării acțiunii, deoarece chiar reclamanta precizează că a promovat acțiunea în anulare a actului administrativ fiscal, împreună cu care a solicitat și suspendarea executării acestuia.
Prin urmare cererea formulată în cauză nu putea fi soluționată decât prin prisma dispozițiilor art. 215 alin. 2 cod procedură fiscală, coroborat cu art. 15 din legea 554/2004 și numai prin raportare la art. 14 din Legea 554/2004 cu privire la condițiile de admisibilitate ale acesteia.
Dacă ar fi calificat astfel cererea instanța ar fi trebuit să pună în discuția părților excepția de conexitate a prezentei cereri cu cererea de suspendare formulată în dosarul -, cu care instanța a fost mai întâi învestită.
Necalificând astfel cererea de suspendare formulată în cauză, singura calificare ce se poate da acesteia este aceea, arătată chiar prin acțiunea introductivă, de cerere de suspendare promovată pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit art. 215 alin. 2 cod procedură fiscală, coroborat cu art. 15 din legea 554/2004.
O astfel de cerere este inadmisibilă.
În acest sens se constată că prevederile art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ la care art. 215 alin. 2 cod procedură fiscală fac trimitere, reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă și respectiv după promovarea acțiunii în fața instanței de contencios administrativ.
Ca urmare, măsura a suspendării executării actului administrativ, se solicită și poate fi dispusă în temeiul art. 14 sau art. 15 din legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, norme derogatorii de la dreptul comun în materie, reprezentat de dispozițiile Codului d e procedură civilă, care reglementează și cererea de ordonanță președințială.
Analizând mai în amănunt raportul dintre reglementarea specială cuprinsă în dispozițiile art. 14 sau art. 15 din legea nr. 554/2004 și dispozițiile privind ordonanța președințială cuprinse în Codul d e procedură civilă se reține că instituției suspendării executării din materia dreptului administrativ nu îi pot fi aplicabile dispozițiile art. 581 și următoarele din Codul d e procedură civilă, deoarece aceste din urmă dispoziții sunt la rândul lor speciale, așa cum arată Cartea VI a Codului d e procedură civilă în care sunt cuprinse, și, prin urmare, nu pot completa alte dispoziții speciale.
Se au în sensul celor mai sus arătate în vedere și dispozițiile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora în litigiile în contencios administrativ nu-și găsesc aplicarea dispozițiile ce sunt incompatibile cu reglementarea cuprinsă în legea contenciosului administrativ, printre care se înscriu și dispozițiile privind ordonanța președințială.
Ca atare, o cerere de ordonanță președințială este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ, cât timp, prin dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată o procedură specială pentru suspendarea executării actului administrativ.
Altfel spus, un act administrativ nu poate fi suspendat pe calea ordonanței președințiale potrivit prevederilor art. 581 Cod procedură civilă.
În consecință potrivit art. 312 alin 1 - 4 cod procedură civilă urmează a se admite recursul formulat de pârâtă, se va modifica sentința recurată în sensul că se va respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta - SRL pe cale de ordonanță președințială ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta O, împotriva sentinței nr.797 din data de 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Modifică sentința.
Respinge cererea de suspendare formualată de reclamanta - SRL ca inadmisibilă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud.
Jud.fond.P:
2 ex.
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Lavinia Barbu, Gabriel Viziru
