Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 176/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR.176
Ședința publică din data de 8 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare act administrativ formulată de reclamantaCANTINA DE AJUTOR SOCIALcu sediul în B,-, Județ B, în contradictoriu cu pârâteleSC SRLcu sediul în B,-, Județ B și SC AGRO COM SRL cu sediul în com., Județ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta SC Agro Com SRL reprezentată de avocat, în substituirea d-ui avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind reclamanta Cantina de Ajutor Social B și pârâta SC SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar din partea reclamantei taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei, conform chitanței nr. - din 26.08.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, întâmpinare din partea pârâtei SC Agro Com SRL, sentința nr.70 din 12 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr-, întâmpinare din partea pârâtei SC SRL B, decizia nr.1647/173 C- din 6.05.2008, extras din caietul de sarcini, procesul-verbal nr.121/31.03.2008, adresa autorității contractante nr.93/25.03.2008, adresa SC SRL nr.1514/27.03.2008, adresa autorității contractante nr.149/03.04.2008, adresa SC SRL nr.1549/4.04.2008, adresa autorității contractante nr.158/07.04.2008, procesul-verbal încheiat la 25.01.2007 între SC SRL și SC SRL, certificat SC SRL, adresa SC SRL nr.115 din 10.10.2007 și o cerere din partea apărătorului pârâtei SC Agro Com SRL, prin care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, după ora 9,30, pentru a se putea prezenta.
Avocat pentru pârâta SC Agro Com SRL depune la dosar practică judiciară în materie, respectiv sentința nr. 84 din 28 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr-, declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea cererii.
Curtea ia act de susținerile apărătorului pârâtei, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat solicită respingerea cererii de suspendare act administrativ, susținând că nu înțelege să invoce excepția inadmisibilității cererii, ca și excepție, ci pe fond ca apărare, deoarece prevederile art. 284 alin.1 din OUG 34/2006 se referă la suspendarea procedurilor de atribuire a unui contract și nu la suspendarea procedurilor privind măsurile de anulare a procedurilor de atribuire a unui contract.
În continuare, precizează că nu există temei legal pentru care să se solicite suspendarea acestui act administrativ. Potrivit art. 280 alin.1 OUG nr.34/2006 decizia este executorie de drept.
În cazul în care s-ar invoca prevederile art.14 din Legea nr.554/2004, solicită să se constate că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții a cazului bine justificat și cea a pagubei iminente. Cum reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor două condiții stipulate la art. 2 alin.1 lit. "ș" și "t" din Legea nr.554/2004, solicită respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată, în situația în care se va depune notă de cheltuieli.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanta Cantina de Ajutor Social B solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC SRL B și SC Agro Com SRL B, să se dispună suspendarea executării deciziei 1647/173.- din 6 mai 2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
În motivarea cererii s-a arătat că prin această decizie admis contestația formulată de cele două pârâte ofertante, a obligat autoritatea contractantă, respectiv Cantina de Ajutor Social B, să anuleze procedura de licitație publică din 10 aprilie 2008, decizia a fost contestată de reclamantă, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr.472/2008. A susținut reclamanta că prin adresa nr.8879 din 12.08.2008 somat- să execute actul administrativ, respectiv să reia procedura, deși pe rolul instanței se află contestația în care arătat și dovedit că cele două pârâte ofertante nu au îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru selectarea ofertelor, în principal, nu au probat că dețin atestate pentru a produce și comercializa produse alimentare, iar pentru se asigura funcționarea cantinei s-a dispus prelungirea termenului de încheiere a contractelor cu operatorii economici declarați câștigători la licitație.
La data de 2 septembrie 2008 pârâta SC Agro Com SRL depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât se referă la suspendarea procedurii privind măsurile de anulare a procedurilor de atribuire a unui contract și nu la cele prevăzute de art.284 alin.1 din OUG 34/2006. De asemenea s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.14 din Legea contenciosului administrativ (filele 32-33).
Pârâta SC SRL Bad epus la 8 septembrie 2008 întâmpinare prin care solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată, arătând că a admis în mod corect contestația sa, formulată împotriva comunicării rezultatului de procedură nr.149 din 3 martie 2008, prin care a fost respinsă oferta sa ca inacceptabilă, autoritatea contractantă acționând cu rea credință (filele 38-42).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele,
Prin Decizia nr.1647/173.- din 6 mai 2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis în parte contestația formulată de pârâta SC SRL B, precum și contestația formulată de SC Agro Com SRL B, a anulat procedurile de cerere de oferte pentru atribuirea contractelor de furnizare de produse alimentare cu data de deschidere a ofertelor 24 martie 2008 organizate de Cantina de Ajutor Social B, raportul procedurilor de atribuire nr.143 din 3 aprilie 2008 și celelalte adrese ale autorității de comunicare către ofertanți a rezultatului procedurilor (filele 43-57), decizia fiind executorie și obligatorie pentru părți conform art.280 alin.1 și 3 din OUG 34/2006.
La data de 12 august 2008 Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice încunoștințat reclamanta asupra efectelor juridice ale deciziei, precum și reglementărilor legale ce au incidență în cauză (fila 5).
Potrivit art.284 (1) din OUG nr.34/2006 instanța poate dispune suspendarea procedurii de atribuire sau a deciziei până la soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei consiliului, în prezenta cauză Cantina de Ajutor Social Baf ormulat plângere împotriva deciziei nr.1647/173.- din 6 mai 2008, ce face obiectul dosarului - aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, fiind deci îndreptățită să promoveze și cerere de suspendare, astfel că cererea nu este inadmisibilă.
Dispozițiile actului normativ special, OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică se completează cu prevederile legii 554/2004 cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt contrare, conform art.287 (2), astfel că instanța va analiza cererea de suspendare executării deciziei, în conformitate cu art.14 din Legea Contenciosului Administrativ, ce condiționează admisibilitatea unei cereri de suspendare de îndeplinirea cumulativă două cerințe, respectiv existența cazului bine justificat așa cum este definit de art.2 lit.t și a pagubei iminente definită de art.2 lit.ș, din Legea 554/2004.
În prezenta cauză reclamanta nu a arătat în concret ce împrejurări reprezintă caz bine justificat, care să creeze o îndoială serioasă în privința deciziei, susținerile potrivit cărora cele două pârâte nu au făcut dovada deținerii atestatelor pentru a produce și comercializa produse alimentare privesc fondul cauzei și nu pot fi analizate în prezenta cerere.
De asemenea Cantina de Ajutor Social B nu a arătat nici care sunt prejudiciile materiale viitoare și previzibile sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării sale, astfel că nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente.
Față de aceste considerente Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.14 și 15 din Legea Contenciosului Administrativ, cererea reclamantei nu este întemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantaCANTINA DE AJUTOR SOCIALcu sediul în B,-, Județ B, în contradictoriu cu pârâteleSC SRLcu sediul în B,-, Județ B și SC AGRO COM SRL cu sediul în com., Județ B, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2008.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
red./ Tehnored.
5 ex./16.09.2008
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria