Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 176/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-SENTINȚA NR. 176/F-

Ședința publică din 21 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, cererea formulată de reclamanții, (), și, toți salariați în cadrul Judecătoriei Câmpulung, privind suspendarea adresei nr. 76.602/03.07.2009, emisă de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - cu sediul în B, sector 5, Str.- 17.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin biroul registratură, la data de 06 octombrie 2009, cerere din partea reclamanților, prin care solicită judecata în lipsă.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea deliberării.

CURTEA

Asupra cererii de față, deliberând:

Constată că la data de 14 iulie 2009, (), și, personal auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Câmpulung au formulat cerere de suspendare a adresei nr.76602/3.07.2009 emisă de Ministerul Justiției și Libertăților, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004.

În motivarea cererii s-a arătat că prin adresa sus menționată s-a dispus ca începând cu data de 10.07.2009 să fie achitate drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, modalitate de calcul ce se va păstra și pentru viitor, plata sporului urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de OUG nr.71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Adresa contestată, ce reprezintă un act administrativ întrunește cerința cazului bine justificat, pentru că refuzul plății acestui spor pe o perioadă nedeterminată încalcă dispozițiile legale, modificarea nefiind realizată prin lege specială sau printr-un act juridic de același fel, cât și prevederile art.1 paragraf 4 din Constituție, aducând atingere principiul separației puterilor în stat, ale art.15 alin.2 din Constituția României, care stipulează că legea dispune numai pentru viitor. Este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, ce constă în diferența de salariu, de care sunt lipsiți în mod abuziv contrar dispoz. art.1 din Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

S-a mai arătat că reclamanții au formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ a cărui suspendare a executării o solicită.

La data de 27 iulie 2009 fost înaintată la dosar întâmpinare din partea pârâtului, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că adresa în cauză nu constituie un act administrativ ci o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui nou act normativ, OUG nr.71/2009, cât și faptul că acțiunea este fără obiect, dat fiind faptul că prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj la 09.07.2009, dosar -, s-a admis acțiunea reclamanților, dispunându-se suspendarea adresei nr.76602/2009.

Examinând pretențiile reclamanților în raport de motivele de fapt și de drept invocate de aceștia, precum și de apărările formulate, Curtea constată următoarele:

Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 permit suspendarea executării unui act administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond dacă, după inițierea procedurii prealabile, solicitanții dovedesc întrunirea cumulativă a condițiilor impuse de textul de lege: existența unui caz bine justificat de suspendare și prevenirea unei pagube iminente

În speță, cererea reclamanților se întemeiază pe dispozițiile menționate, adresa nr.76602/3.07.2009 constituind, cel puțin la nivel de aparență, un act administrativ, raportat la definiția dată de art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr.554/2004, în condițiile în care a fost emisă în regim de putere publică, cu consecințe directe asupra raportului de serviciu al reclamanților, ce privește întreaga categorie profesională din care fac parte aceștia, pe care l-a modificat unilateral, în defavoarea acestora, din perspectiva drepturilor salariale la care erau îndreptățiți.

Ținând cont de specificul procedurii de soluționare a unei cereri de suspendare, impusă de art.14 din Legea nr.554/2004, care presupune examinarea sumară a împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, de natură a crea o îndoială în privința legalității actului administrativ, se reține că reclamanții au dovedit formularea plângerii prealabile ( 4-7), iar adresa emisă de pârât pare a contraveni legalității, cât timp preia, în mare parte, prevederi din OUG nr.75/2008, care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr.784/12.05.2009 a Curții Constituționale, chiar dacă pentru cauze extrinseci acesteia. Prin adresa ce face obiectul cauzei, pârâtul a intervenit în plata drepturilor bănești cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, pentru care deja prestaseră activitatea profesională, având un caracter retroactiv, ceea ce contravine și disp. art.15 alin.2 din Constituția României, care stipulează faptul că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Se constată că, deși reclamanții au beneficiat de sporul de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică pe luna mai 2009, începând cu luna iunie și pentru viitor plata acestui spor a fost sistată în temeiul adresei nr.76602/2009 prin care pârâtul, invocând efectele rectificării bugetare realizate prin OUG nr.34/2009, precum și dispozițiile OUG nr. 71/2009 care stabilesc plata eșalonată a sumelor pentru care salariații bugetari au titluri executorii, a dispus ordonatorilor secundari și terțiari de credite ca începând cu data de 10.07.2009 să calculeze drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 fără acest spor, metodă de calcul ce se va păstra și pentru viitor, sporul urmând a fi plătit conform eșalonării prevăzută de OUG nr.71/2009.

Pe fondul faptului că reclamanții afirmă că drepturile lor bănești nu puteau fi diminuate în mod unilateral, pentru că această împrejurare este de natură să aducă atingere art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât timp erau deținătorii unui "bun" în privința căruia exista o speranță legitimă că va fi concretizat și pe viitor, se constată că o atare atitudine demonstrează îndeplinirea cerinței cazului bine justificat pentru suspendarea actului.

În ce privește condiția pagubei iminente, Curtea, având în vedere și nr. R (89) 8 Comitetului de Miniștri către statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, adoptată la 13 septembrie 1989, reține că și aceasta este îndeplinită. Astfel, paguba materială pe care reclamanții o suportă deja și care se perpetuează în viitor, potrivit dispozițiilor adresei pârâtului nr. 76602/3.07.2009, constă în privarea acestora de primirea sporului de 50% din salariul de bază odată cu achitarea salariului lunar, deși reclamanții erau deținătorii unui "bun" în sensul art.44 din Constituția României și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Apărarea pârâtului. în sensul că acțiunea este fără obiect dat fiind faptul că prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj la 09.07.2009, dosar -, s-a admis acțiunea altor reclamanți, dispunându-se suspendarea adresei nr.76602/2009 până la pronunțarea instanței de fond, va fi înlăturată, dat fiind faptul că adresa în cauză nu are valoarea juridică a unui act administrativ normativ, pentru a se încadra în art.23 din Legea nr.554/2004 în sensul dobândirii caracterului obligatoriu a hotărârii judecătorești pentru toți subiecții de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea reclamanților și va dispune suspendarea executării adresei nr. 76602/3.07.2009 până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanții, (), și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpulung, cu sediul în???, jud.A, privind suspendarea executării actului administrativ nr.76602 din 3 iulie 2009, emis de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5.

Suspendă executarea adresei nr.76602/3.07.2009 emisă de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, până la soluționarea fondului acțiunii în anularea actului respectiv.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

- -

Grefier,

/22 oct. 2009

Red.

23 ex/23.10.2009

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 176/2009. Curtea de Apel Pitesti