Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.180

Ședința publică de la 12 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.--.-.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cererilor de revizuire împotriva Deciziei nr. 527/30.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr- formulată de revizuienta AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR, cu sediul în B, sector 1,-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2009 care au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 12 februarie 2009.

CURTEA

Asupra cererilor de revizuire de față;

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Vrancea, reclamantele F, Gologanu, TRANS COM, F, Suraia, au solicitat suspendarea atribuirii licențelor de traseu pe rutele F - Tătăranu, F - Gologanu, F - Suraia, F - Cîmpineanca, F - Rîmniceni, F - și menținerea actualului program de transport și a licențelor actuale, până la soluționarea dosarului penal nr. 989/F/2008.

Prin sentința civilă nr. 387/11 iunie 2008, Tribunalul Vrancea a admis cererea, dispunând suspendarea atribuirii licențelor de transport pe rutele menționate și menținerea programului de transport, până la soluționarea pe fond a cauzei civile.

În soluționarea cauzei, instanța de fond a avut în vedere disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de text,privind suspendarea unui act administrativ.

Astfel, la dosar s-a depus dovada sesizării autorității publice în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 prin care, a fost solicitată suspendarea atribuirii licențelor de traseu Președintelui Consiliului Județean, instituție în cadrul căreia funcționează Comisia Paritară pentru atribuirea licențelor.

Referitor la cazul bine justificat, instanța a considerat că,sesizarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în ce privește administratorul uneia dintre societățile declarate câștigătoare a licenței din 30.04.2008 ( ) și înregistrarea dosarului nr. 1989/P/2008, constituie o împrejurare ce poate fi asimilată cazului bine justificat.

În ce privește paguba iminentă, s-a dovedit că reclamanții dețin licențe de traseu până la 30 iunie 2998, conform actelor depuse la dosar, iar după expirarea acestora, sunt în imposibilitate de a mai desfășura activitatea, respectiv transportul de persoane, astfel încât, deși prejudiciul nu s-a produs, există certitudinea că se va produce în viitor, putând fi cuantificat.

Împotriva sentinței instanței de fond, au formulat recurs Autoritatea Română Rutieră - B, Gologanu, F, și F, formulând critici de nelegalitate, constând în greșita interpretare și aplicare a legii.

În recursul Autorității Rutiere Române, se susține că prin hotărârea pronunțată, au fost încălcate formele de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Astfel, hotărârea s-a pronunțat în contradictoriu cu V, deși agenția este în fapt compartiment al B, fără ca una sau alta din aceste părți să fie citate.

În felul acesta au fost încălcate și disp. art. 85 Cod procedură civilă, referitoare la citare, precum și art. 114/1 alin. 2 Cod procedură civilă prin necomunicarea cererii de chemare în judecată.

Instanța de fond nu a avut în vedere că B este o instituție la nivel central și prin aceasta, competența de soluționare a cauzei aparținea Curții de Apel Galați și nu Tribunalului Vrancea.

Potrivit art. 7 din Regulamentul Anexă la Hotărârea Guvernului nr. 625/1998 modificată prin nr.HG 1392/2006, B în calitatea sa de instituție centrală, dispune în teritoriu de agenții care nu au personalitate juridică și care, nu pot sta în proces în nume propriu.

În fine, instanța a stabilit că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 deși faptul de a se fi depus o plângere penală împotriva administratorului unei societăți participante la atribuire nu justifică suspendarea iar în ce privește paguba iminentă, aceasta nu se regăsește în patrimoniul reclamanților ci, al celor care au fost declarați câștigători.

Recursul s-a declarat în termen legal fiind legal timbrat.

În recursul declarat de Gologanu, F, și F, este criticată soluția instanței de fond, întrucât a încălcat disp. art. 85 Cod procedură civilă și art. 14 din Legea nr. 554/2004 privitoare la citare.

Părțile din proces nefiind legal citate, au avut drept consecință încălcarea dreptului lor la un proces echitabil,în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,nedându-li-se posibilitatea de a se apăra în cauză.

O altă critică a sentinței se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești,întrucât suspendarea executării unui act administrativ unilateral, are ca premisă existența la momentul introducerii cererii de suspendare, a unui act administrativ.

Or, în cauză instanța prin modul cum a soluționat cererea a împiedicat ea însăși emiterea unui act administrativ de către autoritățile publice competente în materia transporturilor publice.

Instanța de fond s-a pronunțat și cu neobservarea condițiilor de participare la licitația electronică organizată la 31 aprilie 2008, condiții întrunite integral de recurenți, precum și pe elemente fără suport probatoric, în sensul că numitul împotriva căruia s-a formulat plângere penală nu este administrator, asociat sau alt salariat al vreuneia dintre societățile recurente.

Curtea a apreciat că recursurile sunt nefondate.

În legătură cu nelegala citare a părților, invocată de toți recurenții și prin aceasta încălcări aduse art. 85 Cod procedură civilă și art. 14 din Legea nr.554/2004 de către instanța de fond, s-a constatat ca nefondată critica formulată.

Prin rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată nu a fost dispusă citarea părților, pentru termenul din 11 iunie 2008, procedura de citare neputând fi înfăptuită,decât dacă s-ar fi dat preeminență citării în dauna urgenței rezolvării cererii.

În mod corect, s- reținut incidența în cauză și a disp. art. 28 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu raporturile de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime.

Textul citat mai prevede și faptul că instanța este aceea care stabilește compatibilitatea aplicării unor norme ale Codului d e procedură civilă.

Or, Codul d e procedură civilă conține prevederi care exceptează de la citare părțile, dat fiind caracterul urgent al cererii de chemare în judecată.

În cauza de față, hotărârea de atribuire a licențelor de traseu de Comisia Paritară din cadrul Consiliului Județean V urma să aibă loc la 12 iunie 2008.

Este neîndoielnic că, judecătorul sesizând timpul scurt avut la îndemână pentru soluționarea cererii de suspendare a procedurii de atribuire a înțeles să interpreteze corect de altfel, textele legale precizate, dând preeminență urgenței cererii.

De altfel, sentința criticată a fost suspendată prin încheierea Camerei de Consiliu din 26 iunie 2008 Curții de Apel Galați, astfel încât nu se mai poate susține o prejudiciere reală a recurenților și drept consecință nici dreptul la un proces echitabil de care pretind că au fost lipsiți.

A fost înlăturată și critica privitoare la necompetența materială a Tribunalului Vrancea de a soluționa cauza, sub motiv că recurenta Autoritatea Rutieră Română este o instituție centrală iar competența ar aparține în acest caz Curții de Apel Galați.

La fila 7 dosar fond se află adresa nr. 46187/28.05.2008, emisă de această autoritate și comunicată Gologanu - recurentă în cauză - prin care se afirmă că atât Autoritatea Rutieră Română cât și Agenția nu au fost competente în ce privește traseele județene, conform Legii nr. 92/2007 și prevederilor Ordinului nr. 357/2007, conform cărora transportul județean este considerat serviciu de transport public local, a cărui organizare, autorizare, înființare, exploatare și gestionare este de competența consiliilor județene.

Art. 16 din Legea nr. 92/2007, prevede "Consiliile județene sunt obligate să înființeze autorități județene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, coordoneze și controleze prestarea serviciului de transport public de persoane,servicii regulat desfășurate între localitățile județului, inclusiv în cazul în care acestea au înființat o asociație de dezvoltare comunitară, precum și să înființeze societăți de transport public județean de persoane prin curse regulate, dacă, acestea nu există".

Reclamanta a solicitat ca suspendarea procedurii să fie opozabilă atât Consiliului Județean cât și Agenției V, în acord cu legea, astfel încât competențe Tribunalului Vrancea, ca primă instanță a fost stabilită de asemenea corect.

Se observă însă inconsecvența recurentei în exprimarea unui punct de vedere cu privire la chestiunea dedusă judecății, în funcție de gradul său de implicare subiectivă și nu obiectivă.

O ultimă critică adusă hotărârii de fond se referă la modul de rezolvare a cererii apreciindu-se că, nu au fost întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004,a cărei aplicare a fost făcută.

Opinia recurentei este în dezacord cu probele cauzei, deci s-a ținut seama de adresa nr. 989/P/02.06.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin care se atestă dispunerea începerii urmăririi penale împotriva numitului pentru infracțiunile de fals și uz de fals, săvârșite în legătură cu procedura atribuirii licențelor de traseu.

Cu alte cuvinte cazul bine justificat rezidă tocmai în suspiciunea că declararea ca și câștigători ai altor operatori de transport s-a făcut prin fraudă.

În ce privește paguba iminentă, această problemă se subînțelege prin chiar faptul declarării ca și câștigători a unor societăți în dauna celorlalți ofertanți.

A fost înlăturată și susținerea potrivit cu care instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, împiedicând emiterea actului administrativ, în speță hotărârea Comisiei paritare, prin admiterea cererii de suspendare.

Instanța de fond a fost sesizată cu o cerere, pe care era obligată să o soluționeze, potrivit competențelor sale.

Faptul de a nu fi dat o rezolvare convenabilă recurenților nu echivalează cu depășirea atribuțiunilor conferite de lege.

Față de cele expuse, Curtea, văzând și art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursurile ca nefondate, prin decizia nr.527/2008.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat cerere de revizuire Autoritatea Rutieră Română B, prin reprezentant legal, în temeiul art.322 pct.1 și 3 Cod proc.civilă, formându-se dosarele nr-, -, - și -.

Fiind vorba de aceiași cerere de revizuire, Curtea a dispus conexarea dosarelor.

În motivarea cererii de revizuire s-as arătat că prin soluția pronunțată instanța de recurs a menținut aceleași dispoziții potrivnice cuprinse în dispozitivul sentinței nr.387/11.06.2008 a Tribunalului Vrancea, dispoziții ce nu pot fi aduse la îndeplinire pentru următoarele motive:

Prin sentința nr.387/11.06.2008, Tribunalul Vrancea " a admis cererea de suspendare formulată ăn temeiul art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, de reclamanții -. SRL, - SRL, - SRL, - SRL și - Trans Com SRL.dispunând, în acest sens "suspendarea atribuirii licenței de traseu pe rutele F-Tătăranu, F-Gologanu, F-Suraia, F-Câmpineanca, F-Râmniceni și F-Urechești și menținerea actualului program de transport, până la soluționarea pe fond c acuzei civile", reținând, în cuprinsul motivării totodată că, " în ceea ce privește menținerea licențelor actuale și-ar depăși atribuțiile.nefiind competentă să se pronunțe.reclamanții vor urma procedura legală în acest sens".

Astfel, față de capătul de cerere privind "menținerea licențelor actuale" instanța nu s-a pronunțat, considerând că nu este competentă și stabilind că, față de această cerere, reclamanții au obligația să urmeze procedura legală aplicabilă, în timp ce, față de capetele de cerere referitoare la "suspendarea atribuirii licențelor", respectiv "menținerea actualului program" ( 2005-2008) a admis cererea de suspendare.

de traseu au fost eliberate pentru traseele cuprinse în Programul județean de transport public local de persoane prin curse regulate 2008-2011 - act administrativ în vigoare începând cu data de 01.07.2008 ce nu a fost suspendat sau anulat de instanțele judecătorești.

Raportat la cele învederate mai sus, rezultă fără putință de tăgadă că instanța de recurs, la momentul pronunțării Deciziei nr.527/30.09.2008, nu a avut în vedere faptul că licențele de traseu pentru traseele F - Tătăranu; F - Gologanu, F -, F-Câmpineanca, F - Râmniceni; și F-Urechești, fuseseră deja eliberate și, în consecință, suspendarea atribuirii acestor licențe era rămasă fără obiect.

Pe de altă parte, soluția de menținere a programului actual de transport(2005-2008), dispusă de către instanța de fond - Tribunalul Vrancea și, ulterior, menținută și de instanța de recurs, nu poate fi adusă la îndeplinire, întrucât contravine prevederilor legale din materia transportului rutier.

În acest context, în legislația transporturilor, serviciilor de transport public local, respectiv Legea nr.92/2007, Ordinul nr.353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.92/2007, Ordinul MIRA nr.174/2007 cu modificările ulterioare privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare, aplicabile în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, etc. "legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea prelungirii programului de transport județean ce și-a încetat de drept valabilitatea, și implicit a licențelor de traseu eliberate în considerarea acestui program.

Astfel, Programul de transport județean 2005 - 2008 a fost aprobat de către Consiliul Județean, prin hotărâre, pe o perioadă de 3 ani, perioada de valabilitate a acestuia, cât și a licențelor de traseu ( cu privire la care instanța de fond a arătat că, prin menținerea licențelor actuale și-ar depăși atribuțiile.) nefiind competentă să se pronunțe - reclamanții vor urma procedura legală în acest sens) nu pot fi prelungite decât prin efectul legii, respectiv, în urma intervenției Guvernului României care, în calitatea sa de autoritate executivă căreia îi poate fi delegată atribuția legislativă conform prevederilor art. 115 alin.4 din Constituția României prin abilitatea de a emite ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, va elabora un act normativ care să prevadă posibilitatea prelungirii valabilității acestor documente.

Odată cu încetarea valabilității și licențele de traseu eliberare cu valabilitatea până la 30.06.2008, așa încât drepturile și obligațiile ce decurg din aceste licențe se sting odată cu încetarea valabilității acestora.

Raportat la cele învederate mai sus, rezultă fără putință de tăgadă, că instanța de recurs - Curtea de Apel Galați, la momentul pronunțării Deciziei nr.527/30.09.2008, a omis a avea în vedere că Programul de transport județean 2005-2008, cât și licențele de traseu eliberate în considerarea sa, își încetaseră de drept valabilitatea la data de 30.06.2008, ( nu mai erau în ființă) devenind astfel caduce de la data de 01.07.2008.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatele au invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererilor de revizuire.

Astfel cererile de revizuire sunt tardiv formulate:

Cererile de revizuire sunt tardiv formulate.

Cererile de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați la data de 3 noiembrie 2008. Potrivit art.324 alin.1 Cod proc.civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: pentru motivul art.322 pct.1 de la pronunțare pentru hotărârile care au fost date de instanțele de recurs după evocarea fondului.

În speță, a fost evocat fondul, recursul fiind respins ca nefondat la data de 30 septembrie 2008. Termenul de revizuire statornicit pe luni, potrivit art.102 Cod proc.civilă, s-a sfârșit în ziua lunii corespunzătoare zilei de plecare, adică 30 octombrie 2008. Cererea de revizuire a fost primită de

Curtea de Apel Galați la data de 31.10.2008, deci cu depășirea termenului de o lună.

Cererile de revizuire formulate de ARR sunt inadmisibile.

O primă condiție de admisibilitate a cererii de revizuire este aceea că hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel nu pot forma obiect al revizuirii hotărârile prin care a fost respins recursul ca nefondat.

Deși condiția de a fi vorba de o hotărâre de fond este prevăzută în mod expres doar pentru hotărârile pronunțate de către instanțele de recurs, este de principiu că, în toate cazurile, revizuirea privește numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății. În speță, instanța de recurs nu a evocat fondul respingând recursul drept neîntemeiat. Prin urmare, nu este îndeplinită condiția impusă de art. 322 alin.1 Cod proc.civilă, respectiv revizuirea unei hotărâri.dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Examinând data depunerii primei cereri de revizuire, în raport de prevederile art.324 alin.1 Cod proc.civilă, cât și de data pronunțării, Curtea constată că a fost formulată în termenul legal, excepția fiind deci nefondată.

Cât privește excepția inadmisibilității, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce se vor expune:

Potrivit prevederilor art.322 alin.1 Cod proc.civilă, revizuirea unei hotărâri. dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri.

Prin sentința nr.387/11 iunie 2008 a Tribunalului Vrancea nu a fost soluționat fondul cauzei, ci instanța a dispus în temeiul art.14 și 15 din Legea nr.554, suspendarea atribuirii licenței de trasee până la soluționarea pe fond a cauzei civile.

Ca atare, nefiind îndeplinită condiția expres prevăzută de textul de lege citat, Curtea urmează a repsinge ca inadmisibile cererile de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca inadmisibile cererile de revizuire împotriva Deciziei nr. 527/30.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr- formulată de revizuienta AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - ARR, cu sediul în B, sector 1,-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.VD/17.03.2009

Tehno ZE/19.03.2009

ex.2

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Galati