Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 1818/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1818
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29 04 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
GREFIER- - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect suspendarea executării ordinelor nr.1163/E/09 04 2009 și nr.1165/C/09 04 2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pîrîtul Ministerul Justiției și Libertăților prin consilier juridic, lipsă fiind reclamanții, C,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâtul, prin consilier juridic, depune întâmpinare la cererea de chemare în judecată, declarând că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților prin consilier juridic, în ceea ce privește cererea de suspendare, nu sunt îndeplinite condițiile exietenței unui caz bine justificat și a pericolului unei pagube iminente prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, pentru a dispune suspendarea executării ordinelor ministrului justiției și libertăților cetățenești nr.1163 și 1165/C/09 04 2009, și pe cale de consecință, solicită respingerea cererii. În speță, împrejurările în care au fost emise ordinele a căror suspendare se cere nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestuia. Legalitatea unui act normativ poate fi apreciată doar prin raportare la dispoziții cuprinse în acte normative cu putere de lege, iar nu și în raport de alte acte administrative, cu aceeași putere juridică, astfel cum este cazul ordinului ministrului nr.768/C/04 03 2009. Ordinele au fost emise în temeiul art.9 din nr.OUG27/2006, astfel că nu reprezintă altceva decât o modalitate de punere în executare a hotărârilor pronunțate, la care se face trimitere în preambul, prin raportare și la efectele Deciziei nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ce privește paguba iminentă, drepturile salariale ale reclamanților nu au suferit nicio modificare începând cu 1 martie 2009, astfel că nu se poate afirma că există pericolul producerii unor daune grave în patrimoniul reclamanților.
Curtea reține cauza spre soluționare pe cererea de suspendarea executării ordinelor nr.1163/E/09 04 2009 și nr.1165/C/09 04 2009.
CURTEA
Asupra acțiunii de față, deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15.04.2009, reclamanții, C, au formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cerere de suspendare a executării ordinelor nr.1163/E/ 9.04.2009 și nr.1165/c/9.04.2009 în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004.
În motivarea acțiunii s-a arătat că sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Este îndeplinită cerința existenței cazului bine justificat așa cum este definit de art.2 lit.t din Legea nr.554/2004, respectiv împrejurare legală de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În fapt, s-a menționat că prin ordinul nr.1163/E/09.04.2009 s-a revocat Ordinul nr.768/C/04.03.2009 prin care s-a dispus că începând cu data de 01.03.2009 judecătorii beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, iar prin Ordinul nr.1165/C/09.04.2009 s-a dispus ca începând cu data de 01.03.2009 judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești care dețin hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare" a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică li se va achita acest spor, calculat la indemnizația brută lunară prevăzută de lege.
Aceste ordine sunt de natură să creeze diferențieri inadmisibile în ceea ce privește salarizarea judecătorilor, fiind plătite indemnizații diferite pentru aceeași muncă prestată chiar și în cadrul aceleiași instanțe. Mai mult, există situații în care judecători de la instanțe inferioare beneficiază de indemnizație mai mare decât cei de la instanțele superioare sau în care cei cu vechime mai mare în muncă și în magistratură primesc indemnizație mai mică decât cei cu o perioadă mai mică de activitate.
Deși s-a invocat decizia nr.21/2008 a nu s-a avut în vedere dispozitivul acestei decizii pronunțate în recurs în interesul legii, prin care se constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul e bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Așadar, consideră reclamanții că nu este necesară deținerea unei sentințe judecătorești executorii prin care să se prevadă plata acestui spor în continuare sau pentru viitor, sporul fiind cuvenit în baza dispozițiilor legale care nu și-au încheiat aplicabilitatea, astfel cum a apreciat și prin decizia menționată.
Un alt argument de nelegalitate are în vedere faptul că la data de 04.03.2009 a fost emis Ordinul nr.768/C al prin care se dispune că începând cu data de 01.03.2009 judecătorii beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară; așadar, judecătorii avea legitimă că vor primi necondiționat sporul de 50%.
Cu toate acestea, la data de 09.04.2009, cu o zi înainte de data prevăzută pentru achitarea drepturilor salariale aferente lunii martie 2009, pârâtul revocă acest ordin și emite un nou ordin prin care condiționează acordarea sporului de existența unor hotărâri judecătorești care să-l prevadă în favoarea reclamanților și pentru viitor sau în continuare.
Această împrejurare este de natură să aducă atingere art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Se mai arată că aspectele de nelegalitate menționate sunt de natură să creeze o îndoială asupra actului asupra cărui suspendare se solicită.
Consideră reclamanții, în ceea ce privește condiția pagubei iminente așa cum este definitivă de art.2 lit.ș din Legea nr.554/2004, ca prejudiciu material viitor și previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării a unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Efectele ordinelor contestate au aplicabilitate directă asupra indemnizațiilor directe care vor fi diminuate în mod considerabil față de nivelul la care aceștia sperau în mod legitim să fie din luna martie 2009, conform ordinului nr.768/C din 04.03.2009.
Se mai arată că nu există nici o certitudine că pârâtul își va respecta obligațiile ce revin unui debitor care este și autoritate publică.
Pe de altă parte, menținerea efectelor celor două ordine ar determina o încărcare inutilă a instanțelor judecătorești care vor fi sesizare în mod incontestabil, cu acțiuni ale judecătorilor cărora nu li se aplică acest spor.
Au arătat reclamanții că s-au adresat cu plângere prealabilă, pentru revocarea ordinelor în data de 13.04.2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, arătând că, în speță, împrejurările în care au fost emise ordinele a căror suspendare se cere nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestuia.
Legalitatea unui act normativ poate fi apreciată doar prin dispoziții cuprinse în acte normative, cu putere de lege, iar nu și în raport e alte acte normative, cu aceeași putere juridică, cum este cazul Ordinului nr.768/C/04.03.2009.
Ordinele criticate au fost emise în baza disp. art.9 din OUG 27/2006 și care prevede că stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor se face de către Ministrul Justiției și Libertăților și a avut ca obiect achitarea, începând cu 01.03.2009 a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, astfel că nu reprezintă altceva decât o modalitate de punere în executare a hotărârilor pronunțate la care se face trimitere în preambul, prin raportare și la efectele deciziei nr.21/2008 a
Arată pârâtul că anterior a fost emis și ordinul nr.768/C din 04.03.2009, însă în cadrul procedurii de autorizare a deschiderii de credite pentru cheltuielile de personal aferente lunii martie, a fost emis de către Ministerul Economiei și Finanțelor, prin controlor delegat, refuzul autorizării deschiderilor de credite pentru suma aferentă plății sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru judecători și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată.
Refuzul de viză, instituție reglementată de art.20 din OG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv a fost motivat de faptul că plata nu ar îndeplini condițiile de legalitate și regularitate, întrucât nu ar exista temei legal pentru acordarea acestui spor.
Consideră pârâtul că susținerile reclamanților în sensul că, nu este necesară deținerea unei sentințe judecătorești executorii prin care să se prevadă plata acestui spor în continuare sau pentru viitor, sporul fiind cuvenit în baza disp. legale care nu și-au încetat aplicabilitatea, așa cum a apreciat și: nu sunt întemeiate, având în vedere disp. art. 329 alin.3 pr.civ. (Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe).
Astfel, arată pârâtul pentru acordarea drepturilor salariale stabilite de art.47 din Legea 50/1996 este necesară promovarea unei cereri de chemare în judecată și admiterea ei de către instanța învestită cu soluționarea ei.
Cu privire la retroactivitatea ordinelor atacate, se precizează că Ordinul nr.1163/C e revocare a Ordinului nr.768/C nu retroactivează în nici un fel, ordinul revocat neproducându-și până la dat de 09.04.2009 efectele. Nici Ordinul nr.1165 nu retroactivează, acesta neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lui, respectiv plata drepturilor salariale pe care le-a reglementat realizându-se ulterior emiterii sale.
În ceea ce privește paguba iminentă se apreciază că nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite, acestea nu au suferit nicio modificare începând cu 01.03.2009.
Prin suspendarea aplicării ordinului criticat adevăratele pagube s-ar produce, pe de o parte, în patrimoniul judecătorilor cărora le-a fost recunoscute plata pentru viitor sau în continuare a acestor sporuri, aceștia nemaiputând beneficia nici de efectul respectivelor titluri executorii și nici de cel al Ordinului emis pentru aducerea la îndeplinire a celor dispuse de către instanțele de judecată, iar pe de altă parte în patrimoniul care ar trebui să suporte penalizările și cheltuielile de executare aferente executărilor silite.
La dosar s-au depus înscrisuri în dovedirea acțiunii.
Analizând actele dosarului în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de judecătorii din cadrul Judecătoriei Alexandrias -a solicitat suspendarea executării Ordinelor nr.1163/E/09.04.2009 și 1165/C/09.04.2009, întrucât prin Ordinul nr.768/C/04.03.2009 ministrul justiției a dispus ca începând cu data de 1 martie 2009, judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești să beneficieze de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară (fila 4-6 dosar).
Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea efectelor actelor administrative.
Cererea a fost formulată după sesizarea în condițiile art.7, autorității pârâte (fila 7 dosar).
Revocarea unui act administrativ apreciat ca nelegal de autoritatea emitentă poate fi dispusă în condițiile în care actul administrativ nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice (art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004).
Din datele transmise de Serviciul contabilitate, rezultă însă că ordinul nr.768/C/04.03.2009 a produs efecte în sensul că pentru luna martie - aprilie au fost plătite și încasate drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, de către o parte din judecători.
Această situație reprezintă un caz bine justificat, întrucât prin revocarea Ordinului nr.768/C/04.03.2009 și emiterea Ordinului nr.1163/E și nr.1165/C din 09.04.2009 se creează o stare de incertitudine, menținută în ceea ce privește situațiile diferite pe care le-a determinat. (unii judecători, cu sau fără hotărâri executorii au primit deja aceste drepturi salariale pe luna martie - aprilie; drepturile salariale deja încasate nu mai au o bază legală prin revocarea Ordinului nr.768/C/ 04.03.2009 care a stat la baza plății acestora; după emiterea ordinului nr.1165/C/09.04.2009 se recunoaște acest spor, dar numai în situația existenței unor titluri executorii - hotărâri judecătorești, chiar a celor care urmează să fie introduse pe rolul instanțelor judecătorești în baza art.47 din Legea 50/1996, prin urmare, deși recunoscut ca fiind legal acest drept, pârâtul impune promovarea de acțiuni în instanță).
Ordinele a căror suspendare se solicită determină și o perturbare a activității judecătorești, în special după ce. s-a pronunțat prin decizie în interesul legii în această materie.
Prin Ordinul nr.1163/C/2009 s-a dispus revocarea Ordinului nr.768/ emis la data de 04.03.2009, la o lună de la emiterea acestui act, iar în împrejurările arătate se creează o îndoială serioasă în privința legalității măsurii de revocare în raport de dispozițiile art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004, ceea ce constituie un caz bine justificat în accepțiunea art.2 lit.t) din legea 554/2004.
Mai mult, Ordinul nr.768/C/2009 este un act administrativ cu caracter normativ, care a stabilit reglementări general obligatorii pentru toți judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești.
La dosarul cauzei nu există dovada că pârâtul Ministerul Justiției a solicitat instanței de contencios administrativ o hotărâre definitivă de anulare acestui act administrativ cu caracter normativ, pentru care există obligația legală de publicare în Monitorul Oficial, conform art.23 din legea nr.554/2004.
Totodată, acordarea pentru luna martie a unor drepturi salariale pentru toți judecătorii și revocarea ulterioară a măsurii prin acordarea selectivă și discriminatorie a acestor drepturi, în condițiile în care activitatea de justiție este exercitată egal de toți judecătorii, ar avea ca efect dezorganizarea activității și relații tensionate în colectivele de judecători, ceea ce implică producerea unei pagube iminente care nu poate fi prevenită decât prin suspendarea efectelor actelor ulterioare Ordinului nr.768/
previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau serviciu public este definită pagubă iminentă de art.2 al.1 lit.b din Legea 554/2004.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.14 din Legea nr.-, Curtea va admite acțiunea și va dispune suspendarea executării Ordinelor nr.1165/C/2009 și 1163/C/2009 emise de Ministerul Justiției și Libertăților, până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții, C, toți cu domiciliul procesual ales în Municipiul A,-, județul T, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în,-, sector 5.
Dispune suspendarea executării Ordinului Ministrului Justiției nr.1165/C/09.04.2009 și Ordinul Ministrului Justiției nr.1163/E/ 09.04.2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Gh./10 ex.
24.06.2009
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica