Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 182/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 182/R/2008 Dosar nr-

Ședința publică din data de 20 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu

- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru

- - - - președinte de secție

GREFIER -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI - secția de contencios administrativ și fiscal împotriva încheierii de ședință din data de 4 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect - suspendare executare act administrativ, cauză strămutată de la Curtea de Apel Craiova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 20 martie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Constată că, prin încheierea de ședință din data de 4 septembrie 2007 Tribunalului Dolj - secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamant; s-a dispus suspendarea executării Dispoziției Șefului Inspectoratului de Poliție al Județului D nr. S/28256 din 01.07.2007, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei s-a amânat judecarea cauzei la data de 2 octombrie 2007 pentru când s-a pus în vedere reclamantului, prin apărător, să precizeze cererea de probatorii formulată, precum și adresa martorilor solicitați a fi audiați în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din coroborarea art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului este necesar să fie întrunite cumulativ două condiții: existența unu caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care astfel poate fi prevenită.

În ce privește prima condiție, instanța apreciază că punerea în executare în executare a unei dispoziții prin care s-a decis modificarea în mod unilateral a raporturilor de serviciu ale membrului de sindicat, prin mutarea sa la o lată unitate prin mutarea sa la o altă unitate care, chiar dacă aparține Inspectoratului Județean de Poliție D, este situată în altă localitate la mai mult de 50 Km de domiciliu și presupune îndeplinirea altor atribuții de serviciu decât cele îndeplinite la. C, înainte ca instanța să se pronunțe asupra legalității actului administrativ contestat, poate aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale acestuia, ceea ce corespunde noțiunii de " caz bine justificat".

De asemenea, și în ce privește cea de a doua condiție enunțată anterior, având în vedere că prin anunțul publicat de pârâtă la data de 25.07.2007 este scos la concurs tocmai postul ocupat de agentul de poliție, anterior dispoziției de mutare contestată, instanța apreciază că și acesta este îndeplinită.

Este neîndoielnic că ocuparea postului în discuție, înaintea verificării legalității actului administrativ de către instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este de natură să producă consecințe păgubitoare, certe și imediate ce nu pot fi înlăturate decât prin întreruperea a efectelor produse de dispoziția emisă de pârâtă.

Ca atare, constatând că în cază sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată și completată, în temeiul art. 15 din același act normativ, instanța a admis cererea și a dispus suspendarea executării Dispoziției Șefului IPJ D nr. S/28256 din 01.07.2007, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului D, iar, în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 neexistând nici un caz care să justifice suspendarea executării actului. Nu s-a făcut dovada unei pagube iminente care trebuie să fie certă, actuală, și exigibilă, mutarea realizându-se pe o funcție similară.

Actul se bucură de prezumția de legalitate astfel că suspendarea acestuia nu poate să se facă decât într-un caz de excepție.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de pârât, precum și din prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice, care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. În baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat, suspendarea putând fi dispusă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În accepțiunea dispozițiilor legale mai sus arătate suspendarea actului administrativ unilateral poate fi dispusă de instanța de judecată în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Reclamantul contestă legalitatea actului administrativ împotriva căruia a formulat acțiune în anulare precizând că acesta nu are suport legal, prima instanță în mod corect dispunând suspendarea acestuia. Susținerile reclamantului sunt fondate și au fost corect apreciate de către instanța de fond, întrucât, punerea în executare a unei decizii care a fost contestată cu privire la legalitatea și temeinicia acesteia, reprezintă un caz bine justificat, iar această situație poate fi calificată numai prin soluționarea fondului cauzei.

De asemenea, în condițiile în care postul deținut de reclamant a fost scos la concurs anterior dispoziției de mutare iar ocuparea acestuia de către o altă persoană ar avea loc înainte de verificarea legalității actului administrativ atacat, ar determina consecințe păgubitoare și greu de înlăturat pentru reclamant.

Curtea, consideră că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente întrucât există indicii temeinice cu privire la nelegalitatea, actului administrativa cărui suspendare se solicită, aceasta reprezentând alături de interesul legitim un caz bine justificat.

Instanța consideră că această modalitate de abordare a întrunirii condițiilor mai sus arătate este corectă, avându-se în vedere nr. R (89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, prin care se arată că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie deoarece, autoritățile administrative acționează în numeroase domenii iar activitățile lor pot afecta drepturile, interesele și libertățile persoanelor.

În plus, se arată în acest act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite condiții cauza un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Asemenea măsuri pot fi luate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când exercită un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.

Instanța consideră că argumentele ample ale reclamantului cu privire la nelegalitatea și netemeinicia Dispoziției nr. S/28256/1.07.2007 emisă de către pârât și care urmează a fi pusă în executare sunt aparent valabile și justifică măsura suspendării, coroborând aceste susțineri cu materialul probator administrat în cauză.

Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul pârâtului, nefiind îndeplinite condițiile stabilite de dispozițiile art. 304 din Codul d e procedură civilă, pentru casarea sau modificarea încheierii de ședință atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, împotriva încheierii de ședință din data de 4 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. - 20.03.2008

Dact 24.03.2008 - 2 ex

Jud fond. /GD

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 182/2008. Curtea de Apel Brasov