Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 185/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 185/F/CA/2008

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta TRANSILVANIA în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, având ca obiect suspendare executării Deciziei de impunere nr.179/10.10.2008 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: av. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea pârâtei s-a depus la dosar întâmpinare și un set de acte ce se află depuse la filele32-78 dosar, din care 1 ex. se comunică cu mandatarul reclamantei.

Mandatarul reclamantei depune la dosar: în completare timbru judiciar în valoare de 0,15 lei; memoriu privind justificarea solicitării suspendării executării Deciziei de impunere emisă de Agenția Fondului pentru Mediu și un set de acte în susținerea cererii, acte ce se află depuse la filele 84-159 dosar, precum și CEC nr.-/1 din 10.12.2008 de consemnare a cauțiunii în cuantum de 28,894.00 RON.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra cererii.

Mandatarul reclamantei solicită respingerea excepției invocată de pârâtă privind necompetența materială a Curții de APEL ALBA IULIA în soluționarea cererii, arătând că potrivit art.10 din Legea contenciosului administrativ, pentru actele administrative emise de o autoritate centrală, competența de soluționare revine curții de apel. Cum decizia de impunere este emisă de o autoritate centrală - Administrația Fondului pentru Mediu, competența de soluționare revine curții de apel.

Pe fond solicită admiterea cererii formulate și să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr.1623/57/7.11.2008 reclamanta -"TRANSILVANIA "SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta intimată ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU - B, să se dispună în baza art.14 din Legea nr.554/2004 și art.215 din OG nr.92/2003, suspendarea executării Deciziei de impunere nr.179/10.10.2008 până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii se arată că prin decizia de impunere pârâta a obligat reclamanta la plata sumei de - lei, reprezentând creanțe fiscale datorate fondului de mediu, decizia de impunere reprezentând titlu executoriu, fiind exigibil în data de 5.11.2008.

Împotriva acestei decizii, mai arată reclamanta, a formulat contestație, depusă la autoritatea emitentă, însă contestația nu suspendă executarea și având în vedere suma pe care trebuie să o plătească - 288.945 lei RON - punerea în executare a deciziei i-ar provoca prejudicii, ducând la blocarea întregii activități, astfel că sunt îndeplinite prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 și art.215 din OG nr.92/2003.

Cererea a fost timbrată cu suma de 10 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

În baza prevederilor art.215 alin.2 din OG nr.92/2003 - Codul d e procedură fiscală - instanța a stabilit cauțiunea în sumă de 28.894 lei RON, pe care reclamanta a consemnat-o la CEC - Bank - Sucursala A I cu nr.-/1 din 10.12.2008.

Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția competenței materiale, solicitând declinarea competenței la tribunal, având în vedere prevederile art.10 din Legea nr.554/2004, iar pe fond respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

Reclamanta prin avocatul său a solicitat respingerea excepției, având în vedere faptul că actul administrativ fiscal a fost emis de o autoritate centrală.

Examinând excepția invocată de pârâtă conform prevederilor art.137 Cod pr.civilă și în raport de prevederile art.10 din Legea nr.554/2008 privind contenciosul administrativ, instanța constată că este întemeiată, urmând să fie admisă pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative încheiate sau emise de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, se soluționează în fond de către tribunale, iar cele care privesc actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.00 lei, se soluționează în fond de Secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

În speță, se constată că prin Decizia nr.179/10.10.2008 emisă de Administrația Fondului Pentru Mediu - B s-a stabilit în sarcina reclamantei plata sumei de 288.945 lei, cu titlu obligații de plată la veniturile fondului de mediu.

Ca urmare, suma contestată de reclamantă nedepășind 500.000 lei, conform prevederilor art.10 din Legea nr.554/2004, competența soluționării cauzei revine tribunalului Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ.

Așa fiind, se va admite excepția competenței materiale invocată de pârâtă și în baza art.158 Cod pr.civilă instanța va declina competența soluționării cauzei în favoarea tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția competenței materiale invocată de pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU -

Declină competența soluționării cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere - formulată de reclamanta -"TRANSILVANIA "SA, județul Sibiu - în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU - B - în favoarea tribunalului Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 10 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Dact./2 ex./09.01.2009

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 185/2008. Curtea de Apel Alba Iulia