Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 185/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 185

Ședința publică de la 08 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea cererii de suspendare formulată de reclamanta F, cu sediul în F,-, jud. V, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE F, cu sediul în-, jud.

La apelul nominal a răspuns pentru reclamanta F, consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâta Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că pârâta a depus întâmpinare la dosar, după care;

Reprezentantul reclamantei depune la dosar taxa judiciară de timbru de 20 lei și recipisa de consemnare a cauțiunii nr. -/1, seria - nr. - achitată la CEC Bank -Sucursala F, în cuantum de 72745 lei.

Curtea dispune înregistrarea în registrul de valori al secției contencios administrativ și fiscal a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. -/1, seria - nr. - achitată la CEC Bank -Sucursala F, în cuantum de 72745 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantei, față de motivele expuse pe larg în acțiunea formulată, solicită admiterea cererii de suspendare ca fiind întemeiată.

CURTEA

Asupra cererii de suspendare formulată de reclamanta F în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 în contradictoriu cu Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea de fața reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 11/15.07.2009 a privitoare la regularizarea situației privind obligațiile fiscale stabilite urmare controlului vamal până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovata impotriva acestei măsuri.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că privitor la obligațiile fiscale reținute în sarcina sa există alte persoane care ar trebui să răspundă de producerea lui cât și organele vamale care și-au îndeplinit defectuos obligațiile legale. Așa fiind există o serioasă îndoială în privința legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal contestat.

Există de asemenea riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, deoarece reclamanta ar fi pusă în imposibilitatea de a-și continua activitatea. Această imposibilitate s-ar putea concretiza in neputința achitării datoriilor către furnizori, către bugetul de stat și către salariați.

Față de împrejurarea că a atacat decizia, care a fost dată cu încălcarea legi, consideră că subzistă aparența dreptului său pentru a solicita suspendarea executării pâna la soluționarea acțiunii sale pe fond.

În dovedirea susținerilor reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Aceasta a depus la dosarul cauzei Decizia nr. 11/15.07.2009 a Vd in care rezultă că în sarcina sa au fost stabilite datorii vamale în sumă totală de 727.444 lei.

Prin întâmpinare autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, susținând că reclamanta nu ar fi făcut dovada condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente.

Analizând întregul material probator și susținerile părților, Curtea constată că cererea de față este fondată urmând a fi admisă ca atare.

Potrivit dispozițiunilor de principiu ale art.1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a- rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său.

Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. 1 din același act normativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Așa cum în mod constant a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. În cauza de față însă, reclamanta s-a referit și a susținut acest element, dovedind că a atacat actul administrativ, respectiv Decizia nr. 11/15.07.2009 a Vs usținând și motivând nelegalitatea acesteia.

Firește, în cadrul procedurii de suspendare, instanța nu trebuie să analizeze aceste motive ci doar să constate că ele au fost invocate și că ele ar putea conduce la desființarea actului atacat.

În privința pagubei iminente reclamanta nu a făcut dovezi, ci doar susțineri. Este însă evident că blocarea conturilor acesteia pentru suma de 727.444 lei poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară și neputința de a-și mai realiza obiectul de activitate. O asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare și în planul achitării altor datorii fiscale precum și a drepturilor salariale ale angajaților săi.

Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Susținerile reclamantei confirmă iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate.

Reclamanta a achitat cu recipisa de consemnare nr.-/7.09.2009 (fila 37) cauțiunea fixată în sumă de 72.745 lei.

Față de toate acestea, Curtea apreciază că reclamanta a făcut în cauză dovada condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare așa cum sunt ele menționate de art. 14 alin. 1, astfel încât cererea de fața va fi admisă cu consecința suspendării executării deciziei contestate până la soluționarea pe fond a contestației formulată de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta F, cu sediul în F,-, jud.

Dispune suspendarea efectelor Deciziei de regularizare nr. 11/15.07.2009 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale V până la soluționarea pe fond a cauzei.

Executorie de drept.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

Grefier,

- -

Red. Ap./28.09.2009

Tehnored./4 Ex./28.09.2009

Comunicat 2 ex./29.09.2009

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 185/2009. Curtea de Apel Galati