Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 186/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 186
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie JUDECĂTOR
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DGFP D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat avocat, pentru reclamantul și consilier juridic, pentru pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DGFP D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier după care,
Avocat, pentru reclamantul, depune chitanța nr.-/1 din data de 13.04.2009 și recipisa de consemnare nr.-/1 din aceeași dată, reprezentând dovada depunerii cauțiunii în cuantum de 5600 lei.
Consilier juridic, pentru pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DGFP D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF și a DGFP
De asemenea, invocă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală, arătând că singurul act ce poate fi contestat este decizia de impunere.
Avocat, pentru reclamantul, solicită respingerea excepțiilor.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.
Avocat, pentru reclamantul solicită admiterea cererii conform motivelor. Arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.
Consilier juridic, pentru pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DGFP D și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C solicită respingerea acțiunii, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Constată că prin cererea formulată la data de 25.03.2009 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții ANAF -DGFP D și suspendarea executării deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare nr. 19182 din 25.02.2009 și a raportului de inspecție fiscală nr.19182 din 25.02.2009 întocmite de către reprezentanții ANAF-DGFP D și până la pronunțarea instanței de fond asupra plângerii formulate împotriva acestor acte administrative.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că - a efectuat un control fiscal ce a vizat transferul de proprietăți de imobile din patrimoniul său, singur sau împreună cu alte persoane stabilind pentru perioada controlată 01.09.2005 -30.06.2008 obligații fiscale de plată reprezentând TVA si majorări de întârziere în cuantum total de 1.120.065 lei.
Precizează reclamanta că împotriva acestor acte a formulat plângere prealabilă la organul emitent, și apreciază reclamanta că măsurile dispuse sunt nelegale, iar organele de control nu au interpretat corect prevederile legale în stabilirea obligațiilor de plată, fiind prin urmare incidente disp. art.14 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Eventuala executare silită ar conduce la încetarea de plați si imposibilitatea continuării existenței cotidiene fiind executate bunuri personale.
Cazul bine justificat rezultă și din faptul că procedura prealabilă nu este finalizată.
Au fost invocate, de asemenea, și incidența prevederilor Recomandării nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie in materie administrativă si nr. 16/2003 care arată că deciziile administrative trebuie să țină cont și de drepturile si interesele persoanelor particulare.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele acte: decizia de impunere fiscală, raportul de inspecție fiscală, anexele la raport privind modul de calcul al obligațiilor fiscale, contestația depusă la C.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului retine următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală nr. 19182/ 25.02. 2009 încheiat de s-a reținut că în perioada supusă controlului, respectiv 01.09. 2006-30.06. 2008, reclamantul a desfășurat activități economice în calitate de persoană fizică în asociere și cu alte persoane constând în vânzare -cumpărare terenuri si construire case, efectuând tranzacții în valoarea totală de 18.861.721 lei. S- stabilit ca petentul nu a achitat TVA aferent acestor tranzacții fiind emisa în consecința decizia de impunere nr. 19182 din 25 02 2009 de către pentru suma de 1.120.065 lei reprezentând TVA de plată si majorări de întârziere.
S-a reținut de către organele fiscale că în concordanța cu prevederile art. 127, 126 si 128 alin.1 fiscal, contribuabilul reclamant este o persoană impozabilă, care a desfășurat activității economice supuse regimului de aplicare al TVA ului. In consecința s-au aplicat disp. art. 152 alin.1 si art. 153 Cod fiscal referitoare la obligația contribuabilului de a se înregistra ca plătitor de TVA, calculându-se retroactiv TVA ce ar fi trebuit plătit de la data la care reclamantul a devenit plătitor TVA, prin depășirea plafonului maxim al cifrei de afaceri.
Împotriva acestor acte administrativ fiscale reclamantul a formulat contestație înregistrată la la data de 25.03.2009, fiind astfel îndeplinită condiția existenței unei contestații ca și procedura prealabilă administrativă, condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF B si DGFP D constată că este întemeiată si admițând-o, va respinge acțiunea față de acești pârâți.
Actele de executare care se solicită a fi suspendate au fost emise exclusiv de către potrivit atribuțiilor si competentelor acestei autorități publice stabilite prin lege și prin urmare are relevanță, doar capacitatea organului administrativ de a emite actele ce fac obiectul litigiului, și nu poziția sa în ierarhia administrativă.
Analizând cererea de suspendare prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Curtea constată că aceasta este întemeiată, în considerarea următoarelor aspecte:
În primul rând, trebuie menționat faptul că prevederile legii contenciosului administrativ se aplică și cererilor de suspendare a actelor administrativ fiscale, în temeiul art. 215 alin.1 și 2.pr.fisc. singura diferențiere fiind aceea a condiționării suspendării, de plata prealabilă a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În cauză, reclamanta a făcut dovada achitării cauțiunii în cuantumul stabilit de către instanță, în acest sens fiind depuse recipisele -/1/13.04.2009 de consemnare nr. Și chitanța nr. -/1/13.04.2009 emise de CEC Bank - Sucursala
Potrivit art. 14 din legea nr. 554/2004,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice emitente, instanța de judecata competenta poate dispune suspendarea executării actului până la pronunțarea instanței de fond investită cu plângerea,
În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, se constata că motivarea reținută în actul de control și indicarea textelor legale incidente, nu este completă și concludentă.
Astfel, nu s-au indicat pentru fiecare perioada fiscală în parte supusă controlului, respectiv anul 2005, 2006, 2007 și 2008 dispozițiile din Codul fiscal în vigoare și incidente la fiecare moment în parte.
Totodată nu s-au indicat nici normele de aplicare incidente și în vigoare la fiecare perioadă fiscală supusă controlului, norme prevăzute cu modificări succesive prin HG nr. 44/2004.
De asemenea nu s-a stabilit și definit noțiunea de activitate economică si caracterul continuu al acesteia în raport de normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, incidente fiecărei perioade fiscale pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prev. de art. 126 din Legea nr. 571/2003.
Aceste împrejurări de fapt însă, nu pot fi analizate în acest cadru procesual sub aspectul posibilității de a antrena incidența unei cauze de netemeinicie sau nelegalitate a actelor, dar sunt de natură a contura anumite suspiciuni relative la temeinicia acestora.
Aceste îndoieli se circumscriu noțiunii de, caz bine justificat, așa cum a fost definit în doctrină și jurisprudență.
În ceea ce privește condiția, pagubei iminente, se reține că o eventuală executare silită având ca obiect suma de 1.120.065 lei ar avea loc asupra patrimoniului personal, ca persoana fizică, reclamantului, cu consecințe inclusiv asupra drepturilor terțelor persoane, ce fac parte din familia acestuia.
Nu are relevanță faptul că la acest moment nu s-a început efectiv executarea silită, aceasta fiind iminentă în virtutea caracterului executoriu al actului administrativ fiscal.
intereselor părților poate fi privită și ca o aplicație particulară a principiului proporționalității consacrat de art. 5 din ca principiu general al sistemului comunitar, ceea ce înseamnă că la soluționarea cererii de suspendare a unui act administrativ fiscal instanța de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantului de a fi amânată executarea actului de impunere până la pronunțarea instanței de fond este sau nu mai puternic decât interesul statului de a se executa actul la scadență, chiar înainte ca instanțele să se pronunțe asupra legalității sale.
Curtea mai arată și că, deși unul dintre principiile dreptului administrativ este acela al executării din oficiu a actelor administrative întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate, atâta timp cât instanța de judecată, urmare a contestării actului administrativ, este în curs de verificare a legalității acestuia, este echitabil ca acesta să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În ceea ce privește raportul de inspecție fiscală, întrucât acesta nu produce efecte juridice de sine stătător, fiind un act premergător emiterii deciziei de impunere, Curtea apreciază, în concordanță cu jurisprudența că acesta nu poate face obiectul suspendării.
Având în vedere și faptul că suspendarea executării actului administrativ este un mijloc pentru asigurarea respectării principiului legalității care guvernează întreaga activitate a administrației publice, Curtea va admite cererea reclamantei și în temeiul art. 14 din Legea nr. 544/2004 va dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 19182/25.02.2008 până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta -
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 19182 din 25.02. 2009 și a raportului de inspecție fiscală nr.19182 din 25.02. 2009 emise de până la soluționarea în fond a contestației împotriva acestor acte fiscale.
Respinge acțiunea față de ANAF B și DGFP
Cu recurs in 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2009.
Președinte, |
Grefier, |
I/ 4 ex. / 02.07 2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie