Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 195/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința numărul 195
Ședința publică de la 06 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea cererii de suspendare executare, formulată de reclamanta B, cu sediul în B,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, cu sediul în B,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru reclamanta B, consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar și pentru pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. B, consilier juridic C, potrivit delegației pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentantul reclamantei depune la dosar nr. 4359/22.09.2009 și 4358/22.09.2009 cu sumele de 5.500 și 4.500 lei reprezentând cauțiune, nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtei numai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul atât pe excepții cât și pe fond.
Reprezentantul reclamantei B solicită conform art. 14 din. 554/2004 admiterea cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală din 14.08.2009, a deciziei de impunere nr. 326/14.08.20098, a procesului verbal nr. 32444/14.08.2009. Consideră că cererea este legal formulată încadrându-se în prevederile art. 14 din lege, făcând dovada cu acte că o eventuale executare silită ar bloca activitatea societății, a programului lapte - la alimentarea cu produse lactate a maternității din B și a altor spitale din țară, fiind îndeplinite cele două condiții ale cererii respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Solicită admiterea cererii de suspendare.
În ce privesc excepțiile invocate de pârâtă solicită a fi respinse ca nefondate având în vedere că decizia de impunere fiscală are la bază raportul de inspecție fiscală și procesul verbal de control.
Reprezentantul pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ pe excepții solicită a se constata inadmisibilitatea cererii conform art. 172.fiscal, suspendarea executării procesului verbal și a raportului de inspecție fiscală nefiind posibilă pe contencios administrativ. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii având în vedere că nu a făcut dovada pagubei iminente și a caz7ului bine justificat. În concluzie solicită având în vedere și motivele prezentate în întâmpinarea de la dosar respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra cererii de suspendare formulată de reclamanta - SRL B în temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004 în contradictoriu cu ANAF Direcția Generală a Finanțelor Publice
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea de față reclamanta a solicitat în temeiul art. 14 din Legea nr.554/2004 suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. 32440/14.08.2009 și a Deciziei de impunere fiscală nr. 326/14.08.2009.
În motivarea cererii sale pe fond, reclamanta a susținut că privitor la obligațiile fiscale reținute în sarcina sa autoritatea pârâtă a nesocotit apărările sale stabilind o situație fiscală.
Așa fiind există o serioasă îndoială în privința legalității și temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate.
Există de asemenea riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, deoarece reclamanta ar fi silită să înregistreze în evidențele contabile datorii fiscale în sumă de 901.090 lei TVA plus 211.756 lei datorii accesorii, pe care ar fi în imposibilitate de a le achita.
Față de împrejurarea că a atacat deciziile DGFP, care au fost date cu încălcarea legi, consideră că subzistă aparența dreptului său pentru a solicita suspendarea executării până la soluționarea acțiunii sale pe fond.
În dovedirea susținerilor reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Aceasta a depus la dosarul cauzei decizia criticată din care rezultă că în sarcina sa au fost stabilite datorii bugetare în sumă totală de 901.090 lei TVA plus 211.756 lei datorii accesorii.
Prin întâmpinare autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, susținând că reclamanta nu ar fi făcut dovada condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004, respectiv a cazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente.
Analizând întregul material probator și susținerile părților, curtea constată că cererea de față este fondată urmând a fi admisă ca atare.
Potrivit dispozițiunilor de principiu ale art.1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a- rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său.
Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. 1 din același act normativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
În cauza dedusă judecății, reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.
Așa cum în mod constant a stabilit Inalta C de Casație și Justiție, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. În cauza de față însă, reclamanta s-a referit și a susținut acest element, dovedind că a atacat actul administrativ, respectiv decizia emisă de DGFP B susținând și motivând nelegalitatea acesteia.
Firește, în cadrul procedurii de suspendare, instanța nu trebuie să analizeze aceste motive ci doar să constate că ele au fost invocate și că ele ar putea conduce la desființarea actului atacat.
În privința pagubei iminente reclamanta nu a făcut dovezi, ci doar susțineri. Este însă evident că blocarea conturilor acesteia pentru suma de 901.090 lei TVA plus 211.756 lei datorii accesorii poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară și neputința de a-și mai realiza obiectul de activitate. O asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare și în planul achitării altor datorii fiscale precum și a drepturilor salariale ale angajaților săi.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Susținerile reclamantei confirmă iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate.
Reclamanta a achitat cauțiunea fixată în sumă de 10.000 lei.
Față de toate acestea, curtea apreciază că reclamanta a făcut în cauză dovada condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare așa cum sunt ele menționate de art. 14 alin. 1, astfel încât cererea de fața va fi admisă cu consecința suspendării executării deciziei contestate până la soluționarea pe fond a contestației formulată de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
ADMITE cererea de suspendare formulată de reclamanta - SRL B cu sediul în B,-;
Dispune suspendarea efectelor raportului de inspecție fiscală nr. 32440/14.08.2009 și a Deciziei de impunere fiscală nr. 326/14.08.2009 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în B,-, până la soluționarea pe fond a cauzei.
Executorie de drept.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința nepublică de la 06 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - |
Grefier, - - |
Red. /30.12.2009
Red. 4 ex. / com. 2 ex./ianuarie 2010
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu