Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1958/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1958
Ședința publică din data de 10 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Daniela Griga
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de SC SRL Z și PRIMARUL MUNICIPIULUI CNî mpotriva Sentinței civile nr. 353/CA pronunțată în data de 13 februarie 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimatul având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă intimatul personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de către Primarul municipiului CNe ste timbrat cu suma de 5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. De asemenea, recursul promovat de către SC SRL nu este timbrat cu suma de 5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, au solicitat instanței judecarea pricinii în lipsă.
Prezent la dezbateri, intimatul depune diferența de taxă judiciară de timbru în valoare de 6 lei, relevând instanței că în mod greșit a fost consemnat pe seama sa că datorează o taxă judiciară de timbru de 10 lei, aferentă judecării acțiunii de fond.
Totodată, la solicitarea instanței arată că la termenul de judecată anterior a formulat o cerere de renunțare la judecarea cererii de suspendare.
Instanța, din conținutul încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 27.05.2009, constată consemnarea din eroare a poziției intimatului în ceea ce privește renunțarea la calea de atac, în loc de renunțarea la cererea de suspendare. Astfel, reținând incidența în speță a dispozițiilor art.281 pr. civilă, îndreaptă eroare materială strecurată în încheierea de ședință din 27.05.2009, în sensul că intimatul a formulat cerere de renunțare la judecarea cererii de suspendare, în temeiul art.246 pr. civilă și nu renunțare la calea de atac, cum în mod greșit a fost consemnat.
Instanța, în temeiul art. 137.pr. civilă coroborat cu dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997 invocă excepția netimbrării recursului promovat de SC SRL.
Intimatul solicită admiterea excepției netimbrării recursului promovat de către SC SRL. Solicită de asemenea, instanței să admită recursul formulat de Primarul municipiului C N și să ia act de renunțarea sa la cererea de suspendare.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului promovat de SC SRL și asupra recursului promovat de către Primarul municipiului C
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.353 pronunțată la 13.02.2009 în dosar nr- al a fost admisă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului C-N, SRL și în consecință a fost suspendată executarea autorizației de construire nr.1592/1.10.2008 emisă de Primarul municipiului C-N până la pronunțarea instanței de fond în dosar nr- al Tribunalului Cluj.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art.14,15 din Legea nr.554/2004. Astfel în dezvoltare se reține că prin autorizația prin autorizația de construire nr. 1592/01.10.2008, s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru 3 locuințe înșiruite cu un regim de înălțime pe imobilul teren situat în mun. C-N, Calea nr. 155, CF nr. -, -, nr. top 2349/3/1/2/2, 2349/3/2/1, beneficiar fiind SC SRL.
Potrivit prevederilor HCL nr. 748/28.11.2006, se interzice realizarea de locuințe colective mici între case familiale în cartierele tradiționale ale orașului, precum și în zonele urbanistice închegate.
Imobilul pentru care s-a autorizat executarea celor 3 locuințe înșiruite face parte din prevederile HCL menționată mai sus, aspect necontestat de către părți. Ceea ce se contestă în prezenta speță este faptul că locuințele înșiruite nu reprezintă locuințe colective mici astfel cum sunt ele definite de HCL nr. 576/2006 și 626/2006. Or, din actele depuse la dosar, inclusiv planșele foto, tribunalul constată că cele 3 locuințe înșiruite se încadrează în noțiunea de locuințe colective mici, astfel cum sunt ele definite de actele normative indicate anterior. Prin urmare, existând o bănuială puternică privind nelegalitatea actului administrativ atacat, este îndeplinită condiția cazului bine justificat.
În ceea ce privește paguba iminentă, reține instanța aceasta se traduce prin iminența scăderii de valoare a proprietății reclamantului, învecinată cu cea pentru care s-a eliberat autorizația de construire.
În acest context, concluzionează instanța reclamantul a făcut dovada atât a urgenței cât și a pagubei iminente, potrivit dispozițiilor art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva soluției a declarat recurs pârâții, pârâta SRL fără a arăta motivele.
Prin recursul său pârâtul Primarul municipiului C-N a arătat că instanța a reținut faptul că zonei îi sunt aplicabile dispozițiile HCL nr.748/2006 însă nu a reținut o împrejurare esențială că potrivit și amplasamentul în litigiu este situat în subzona mixtă, cu clădiri având regim de înălțime POT max=35%, max=1, iar în speță indicii urbanizării au fost în totalitate respectați. Pe de altă parte arată recurentul că nu s-a reținut că hotărârea consiliului interzice realizarea de locuințe mici între case familiare și autorizația privește case înșiruite nu locuințe colective mici astfel cum este definită prin HCL nr.576/2006 și 626/2006.
Prezent în instanță la 17.05.2009 și la 10.06.2009 intimatul a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii de suspendare și ca atare a se face aplicarea dispozițiilor legale.
Verificând mai întâi regularitatea sesizării la data de 10.06.2009 în temeiul art.137 pr.civ. coroborat cu art.11, art.20 din Legea nr.146/1997 Curtea a pus în discuție excepția anulării ca neîntemeiate a recursului declarat de SRL apreciată ca întemeiată.
În acest sens se reține că potrivit art.11, art.20 din Legea nr.146/1997 cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea soluționată de prima instanță, taxa se achită anticipat. Același act normativ prin dispozițiile alin.1 și 3 ale articolului 20 mai prevede că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit, sancționându-se cu anularea cererii.
În speță recurenta SRL nu a achitat taxa datorată la momentul înregistrării demersului și nici ulterior deși i s-a adus la cunoștință odată cu citarea de obligația plății stabilite în sarcina sa (14 dosar).
Prin urmare nefiind îndeplinită obligația achitării taxei judiciare de timbru, fiind incidente dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 Curtea va admite excepția și în consecință va anula recursul formulat de recurenta SRL ca netimbrat.
Trecând așadar și la examinarea susținerilor relevate pe parcursul demersului se reține următoarele:
Art.246 pr.civ. în cuprinsul său prevede că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
la speță în condițiile în care intimatul a arătat că renunță la judecata cererii de suspendare, norma enunțată este aplicabilă.
Prin urmare constatând cele de mai sus în baza art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul primarului, va modifica hotărârea atacată în sensul că va lua act de renunțarea la judecarea cererii de suspendare formulată de reclamantul în contradictoriu cu Primarul municipiului C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primarul municipiului C-N împotriva Sentinței civile nr. 353 din 13.02.2009, pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în sensul că ia act de renunțarea la judecarea cererii de suspendare a reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului C-N și SRL.
Anulează ca netimbrat recursul formulat de SRL.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
3 ex./22.06.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Daniela Griga