Suspendare executare act administrativ fiscal.

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENȚINȚA Nr. 99

Ședința publică de la 25 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de suspendare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat lipsind pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI și CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra cererii de suspendare.

Avocat pentru reclamantul solicită admiterea cererii de suspendare fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra cererii de suspendare de față;

Prin cererea înregistrată la nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ȘI AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea concursului pentru funcția de director executiv adjunct-medic șef, din cadrul D ce urmează a se desfășura în perioda 19-22 octombrie 2009, până la judecarea dosaruilui de fond.

Se arată că în perioda 31 august-3 septembrie 2009, s-a desfășurat concursul pentru funcția de director executiv adjunct-medic șef și că deși a obținut nata de promovare a concursului, cele două instituții i-au comunicat verbal că nu a promovat concursul și au anunțat pe site-ul ANFP că în perioda 19-22 octombrie 2009 se va organiza un nou concurs.

Reclamantul precizează că la proba scrisă pe care a susținut-o a primit nota de promovare iar la proba orală a obținut calificativul foarte bine, fiind astfel nedreptățit prin anunțul oral că nu a promovat concursul.

Învederează reclamantul că în ceea ce privește concursul din perioada 19-22 octombrie 2009, acesta nu respectă condițiile de formă și de fond prevăzute de art.57 alin.3,4 și 5 și art.58 alin.2 lit.b și alin.3 din Lg.188/1999 R în ceea ce privește condițiile de participare pentru funcția publică de director executiv adjunct-medic șef, nici termenul prevăzut de dispozițiile legale și nici procedura de publicare.

La 12 noiembrie 2009, pârâta CNAS a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare.

Pârâta arată că motivul invocat de reclamant în cuprinsul cererii de suspendarea se referă numai la argumente care vizează condițiile de formă și de fond cu privire la organizarea concursului, astfel că nu se face dovada existenței unui caz bine justificat nefiind îndeplinite condițiile necesare pentru admiterea cererii de suspendare.

Precizează pârâta că aprecierile reclamantului asupra viciilor ordinului președintelui ANFP nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat, ăn sensul art.14 din Lg.554/2004, întrucât împrejurările legate de starea de fapt și de drept nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acestor acte administrative.

Se învederează că în ceea ce privește cerința privind prevenirea unei pagube iminente, aceasta nu este îndeplinită, întrucât nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare gravă a funcționării CAS

În final se arată că nu este îndeplinită în cauză îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

La aceeași dată și ANFP a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului.

Pârâta arată că reclamantul nu are interes în cauză, întrucât la data introducerii acțiunii proba scrisă a concursului a cărui suspendarea se solicită fusese deja susținută, astfel că interesul privind promovarea cererii de suspendare a concursului nu mai este actual.

Se precizează că organizarea concursului în intervalele 19-22 octombrie 2009 nu este de natură să fi provocat reclamantului vreo pagubă și nici nu reprezintă un caz bine justificat de suspendare în sensul prevederilor legii contenciosului administrative, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 alin.1 din actul normativ.

S-au depus la dosar copiile următoarelor acte: anunț privind organizarea concursului în perioada 19-22 octombrie 2009, plângere prealabilă, ordinal nr.1362/2009, ordinele nr.1526/2009, 1518/2009 și nr.1479/2009.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate, a actelor depuse și a legislației aplicabile, Curtea reține:

Potrivit art.14 din Lg.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrative până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art.14 alin.1 din Lg.554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Astfel, prin ordinul nr.1479 din 13 octombrie 2009 emis de AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI au fost aprobate condițiile de participare la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere din cadrul mai multor case de asigurări de sănătate, printre care și CAS

Organizarea acestui concurs în vederea ocupării funcției de director executiv adjunct-medic șef din cadrul CAS, s-a dispus ca urmare a faptului că această funcție nu a fost ocupată la concursul anterior, desfășurat în perioada 31 august 2009-3 septembrie 2009, la care de altfel a participat și reclamantul.

Existența unui caz bine justificat ar putea fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Instanța are doar posibilitatea efectuării unei cercetări sumare a aparenței dreptului întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrative, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Natura măsurii dispuse prin actul a cărui suspendare se solicită nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat, iar motivele de nelegalitate invocate de reclamant în susținerea cazului bine justificat, presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art.14 alin.1 din Lg.554/2004.

Curtea constată de asemenea că paguba iminentă este definită de art.2 alin.1 lit.ș din Lg.554/2004, drept prejudiciul material viitor, dar și previzibil evident sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Suspendarea executării este o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrative conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce petentei un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție ca nu este îndeplinită în prezenta cauză.

În speță, reclamantul nici nu a motivate în ce constă paguba iminentă și în ce măsură organizarea unui nou concurs pentru ocuparea funcției de director executiv adjunct în perioada 31 august 2009-3 septembrie 2009 îi produce un prejudiciu material sau perturbă grav funcționarea CAS

Curtea, apreciază că în cauză nu sunt întrunite cumulative condițiile prevăzute de art.14 alin.1 din Lg.554/2004, privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube și în consecință va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehnored.

26 Martie 2010

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal.