Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2098/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2098
Ședința publică de la 16 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
- - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
- - Judecător
Grefier:
******
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței numărul 1583 din data de 23.07.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au răspuns: recurenta reclamantă - asistat de avocat și consilier juridic, pentru intimata pârâtă DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen.
Avocat, pentru recurenta reclamantă -, depune extras din Statutul funcționarilor publici ai Comunității Europene, adresele nr. 3282 din 06.10.2008, nr. 2771 din 15.08.2008 emise de
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE D solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a putea observa înscrisurile depuse în ședința de judecată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au răspuns: recurenta reclamantă - asistat de avocat și consilier juridic, pentru intimata pârâtă DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă -, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii cererii de suspendare a actului administrativ.
Apreciază că sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cazul bine justificat rezultă din faptul că există îndoială privind nelegalitatea actului emis raportat la faptul că actul respectiv nu îndeplinește condițiile de formă (calea de atac, termenul, intervalul pentru care operează suspendarea și dacă pe perioada suspendării, funcționarul public primește remunerație și în ce condiții). Arată că prin punerea în executare a actului administrativ, reclamantul este pus în imposibilitate de a presta o altă activitate profesională întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 188/1999, deși este suspendat din funcție, fără plata unei remunerații, pe toată perioada suspendării rămâne funcționar public, nu are posibilitatea legală de a-și asigura existența materială.
Arată că este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente respectiv prin punerea în executare a actului administrativ emis, prin pierderea drepturilor salariale și imposibilitatea legală de a realiza venituri cât și cu privire la perturbarea gravă a activității serviciului de inspecție - avându-se în vedere numărul mare de funcționari publici care au fost suspendați.
Învederează că trebuie avute în vedere recomandarea nr. /8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă cât și recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei potrivit cărora executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. În atare situație, soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea pe fond se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de către instanța de judecată, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziei autorității administrative.
Susține că reclamantei i-a fost încălcat flagrant dreptul constituțional al prezumpției de nevinovăție. Învederează că potrivit anexa IX secțiunea 6 și 7 se prevede în mod expres că suspendarea nu poate mai mult de șase luni și că pe această perioadă funcționarul public primește o remunerație.
Avocat, pentru recurenta reclamantă -, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii cererii de suspendare a actului administrativ. Depune concluzii scrise.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE D, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1583 din 23 iulie 2008 Tribunalul Dolja respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
În considerentele sentinței s-a reținut că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie întrunite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, suspendarea executării actului este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin 1 lit. ș din Legea 554/2004.
Prin caz bine justificat, Legea 554/2004 are în vedere potrivit art. 2 lit. t, existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definită de legiuitor ca prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În speța de față, s-a apreciat că cele două condiții prevăzute de dispozițiile legale citate anterior nu sunt întrunite cumulativ.
Astfel, în ce privește cazul bine justificat, s-a contat că motivele de nelegalitate a deciziei de suspendare a raporturilor de serviciu, nu sunt de natură a crea o puternică îndoială asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Potrivit art. 94 alin 1 lit. m din Legea 188/1999, republicată, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h, respectiv, infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice,cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Dispozițiile legale citate anterior, reglementând una din situațiile în care intervine suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, condiționează întreruperea raporturilor de serviciu exclusiv de trimiterea în judecată pentru una din infracțiunile enumerate expres sau pentru o altă infracțiune săvârșită cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice. Din modul de redactare a textului de lege rezultă în mod evident că această ultimă condiție, a incompatibilității cu funcția publică deținută, este cerută numai în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, neenumerate de legiuitor, nu și pentru cele menționate - contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție, în cazul cărora, incompatibilitatea este prezumată.
În speța de față, așa cum a rezult din adresa nr. 32755/04.07.2008, emisă de Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată prevăzută de art. 248/1 Cod penal raportat la art. 248 Cod penal, infracțiune de serviciu care se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 94 lit. m din Legea 188/1999.
Ca atare, independent de aprecierea autorității publice emitente a actului administrativ, suspendarea raportului de serviciu a operat în temeiul legii. Pârâta nu a făcut altceva decât să constate intervenția suspendării de drept, dând eficiență unor dispoziții legale cu caracter imperativ, fără a avea obligația dar nici posibilitatea de a aprecia dacă infracțiunea pentru care este cercetat, enumerată expres de dispoz. art. 54 lit. h din Legea 188/1999 îl face sau nu pe reclamant incompatibil funcției publice deținute și fără ca prin această măsură cu caracter provizoriu să aducă atingere prezumției de nevinovăție a reclamantului care, în conformitate cu dispozițiile art. 94 alin 2 și 3 din Legea 188/1999, are posibilitatea reluării raporturilor de serviciu la încetarea cauzei de suspendare.
Nici în ce privește condițiile de formă ale deciziei de suspendare argumentele invocate de reclamant, referitoare la indicarea termenului în care poate fi contestată decizia și a instanței competente, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acesteia, având în vedere că suspendarea raportului de serviciu nu a intervenit ca o sancțiune disciplinară, iar dispozițiile art. 268 din Codul muncii la care face referire reclamantul, au în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei de sancționare disciplinară.
Tot astfel, s-a apreciat că nici cea de-a doua condiție prevăzută de dispoz art. 14 din Legea 554/2004 nu este îndeplinită, în cauză nefiind probată iminența producerii unei pagube ori perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Suspendarea actului administrativ constituie o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu extrem de greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulări actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză, anularea actului administrativ în urma analizei fondului cauzei de către instanță, implicând în mod necesar și plata drepturilor bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării.
În ce privește perturbarea activității pârâtei prin suspendarea raportului de serviciu invocată de reclamant, instanța apreciază, de asemenea că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu probează producerea unei perturbări previzibile și greve a activității instituției publice în sensul avut în vedere de art. 2 lit. ș din Legea 554/2004.
Suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului este concepută de legiuitor ca o măsură de protecție a autorității publice, urmărindu-se prin aceasta lipsirea funcționarului public asupra căruia planează suspiciunea comiterii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu, de posibilitatea de a comite și în viitor, până la stabilirea vinovăției sau nevinovăției sale de către instanța de judecată, a faptelor de genul cărora este trimis în judecată.
Ca atare, suspendarea raporturilor de serviciu, fiind o măsură de protecție a pârâtei, nu poate perturba prin ea însăși, în mod previzibil și grav tocmai activitatea acesteia, eventuala redistribuire a personalului în cadrul compartimentelor de activitate a D, solicitată prin referatele atașate la dosar de conducătorii acestor compartimente nefiind de natură a ilustra o perturbare gravă a activității acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând că greșit instanța de fond a considerat că nu sunt întrunite cerințele rt.14 alin.1 din Legea 554/2004 privind paguba iminentă și ale cazului bine justificat, respectiv acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
A precizat recurentul că prin suspendarea din funcție se creează premizele unei pagube iminente, în ceea ce-l privește constând în pierderea drepturilor salariale cuvenite ca urmare a raportului de funcție.
A invocat recomandarea nr.16/2003 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, în sensul că executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
De asemenea, s-a făcut referire la 89/8/13.09.1989, în sensul luării unor măsuri jurisdicționale provizorii, atunci când executarea deciziei administrative poate provoca daune grave particularilor cărora li se aplică.
S-a precizat că, deși a fost suspendat din funcție, fără plata unei remunerații, totuși este în imposibilitate de a presta o activitate profesională, pe toată durata suspendării păstrându-și calitatea de funcționar public, așa încât este incompatibil cu desfășurarea oricărei alte activități, situație în care nu are posibilitatea să-și asigure existența materială zilnică, atât pentru sine, cât și pentru familia sa.
A invocat în sprijinul motivelor de recurs prezumția de nevinovăție și aplicabilitatea prin similitudine a normelor statutului funcționarului public european, care reglementează dreptul de suspendare a acestui funcționar pe o perioadă limitată și numai în circumstanțe bine definite.
S-a arătat că în situația în care actul de suspendare nu conține limita perioadei de suspendare și nici nu asigură un venit lunar sunt încălcate atât normele dreptului comunitar, cât și ale dreptului convențional.
Curtea, examinând recursul, legislația aplicabilă și situația de fapt dovedită în speță, reține următoarele:
Reclamantul a îndeplinit funcția publică de inspector asistent cls.I, tr. în cadrul DGFP D și prin decizia nr.1224/07.07.2008 a fost suspendat din funcție începând cu data de 8 iulie 2008.
Această măsură a fost luată de instituția angajatoare, întrucât prin adresa nr.32755/04.07.2008, Direcția Națională Anticorupție a comunicat trimiterea în judecată, în stare de libertate a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art.2481Cod penal, raportat la art.248 Cod penal.
Reclamantul s-a adresat unității angajatoare cu cerere, în vederea revocării deciziei de suspendare din funcție (fila 14 dosar fond).
Curtea constată că reclamantul a fost trimis în judecată, alături de alți funcționari din cadrul DGFP D, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, infracțiuni săvârșite în perioada anilor 2001-2004.
În cauză, se pune în discuție admisibilitatea cererii de suspendare a deciziei de suspendare din funcție a unui funcționar public, suspendare intervenită în baza art.94 raportat la art.54 din legea 188/1999
Instituția suspendării executării actului administrativ este reglementată în cuprinsul art.14 din Legea 554/2004.
Textul menționat prevede trei condiții de admisibilitate a cererii de suspendare a unui act administrativ, respectiv cazul bine justificat, prevenirea unei pagube iminente și sesizarea autorității emitente a actului.
Paguba iminentă este definită legal în cuprinsul art.2 alin.1 lit ș, în sensul prejudiciului material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cea de-a doua condiție referitoare la cazul bine justificat este de asemenea concretizată de legiuitor în art.2 alin.1 lit.t și se referă la împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Pentru a verifica dacă în cauză se întrunesc cele două condiții enunțate mai sus, Curtea va proceda la analiza prevederilor legale, precum și a dispozițiilor din materia Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Dreptului comunitar, cu incidență în cazul suspendării raportului de funcție al funcționarului public.
Curtea arată că, în temeiul art.94 alin.1 lit.m) din Legea 188/1999 R, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art.54 lit.h din aceeași lege.
Art.54 lit.h din Legea 188/1999 R prevede că poate ocupa o funcție publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu, sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice.
Din interpretarea acestui text și a prevederilor art.94 lit.m) rezultă că poate constitui cauză de suspendare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public situația în care un funcționar public a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției.
Din interpretarea prevederilor art.54 lit.h, Curtea constată că infracțiunea de serviciu sau în legătură cu serviciul poate constitui motiv al suspendării de drept al funcționarului public.
Judecătorul investit cu soluționarea unei cereri de suspendare este obligat prin prevederile art.14 din Legea 554/2004 să examineze, în vederea determinării cazului bine justificat, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care pot crea o îndoială serioasă în privința legalității actului.
În raport de situația de fapt, Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile cazului bine justificat.
De asemenea, în ce privește paguba iminentă, aceasta este evidentă, fără a se mai pune în discuție dovada ei, deoarece, prin suspendarea raportului de funcție,reclamantul este în situația de a nu mai încasa salariul lunar, așa încât este lipsit de mijloace de subzistență.
Trebuie precizat că și în cazul funcționarilor publici ai comunității europene, regulamentul 96/2004 prevede suspendarea din funcție a funcționarului public, în cazul infracțiunilor de drept comun, numai că în respectarea drepturilor fundamentale ale omului și angajatului, acestora li se asigură un nivel minim de subzistență, situație care lipsește în cazul legislației naționale.
În același timp, actul comunitar citat asigură protecția funcționarului public și prin limitarea în timp a perioadei de suspendare, situație prevăzută de art.24 pct.2 din Regulament.
Astfel, Curtea arată că, în conformitate cu art.94 și următoarele din Legea 161/2003, calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție privată, cu excepția aceleia de cadru didactic și, întrucât pe perioada suspendării raportului de serviciul funcționarul public își păstrează această calitate, în mod firesc respectivul funcționar este lipsit de mijloace de supraviețuire.
În același timp, Curtea mai arată că reclamantul beneficiază de prezumția de nevinovăție, consacrată atât în Constituția României, cât și în art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În baza art.11 și 20 din Constituția României, în caz de neconcordanță între dispozițiile din legile interne și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, au prioritate reglementările internaționale.
În speța de față, se constată că legiuitorul român, instituind suspendarea de drept a funcționarului public, în cazul trimiterii în judecată, pentru unicul motiv al trimiterii în judecată fără cercetări disciplinare prealabile, se află în situația de a răsturna prezumția de nevinovăție instituită de art.6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea va da eficiență prevederilor convenționale citate, întrucât România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin legea 30/18 mai 1994, și ca urmare aceasta face parte din ordinea juridică internă a statului român.
Ținând seama de principiul subsidiarității, a garantării drepturilor consacrate în Convenție și de necesitatea înlăturării eventualelor consecințe determinate de încălcări din partea statului, judecătorul național va aplica în mod direct normele prevăzute de art.6 din Convenție privind protecția drepturilor omului, așa încât Curtea consideră că sunt suficiente elemente legate de starea de fapt și de drept, de natură a crea o serioasă îndoială în privința actului administrativ de suspendare.
Curtea are în vedere și 89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii, în conformitate cu care autoritatea jurisdicțională competentă, în speța de față instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
În cauza de față, executarea deciziei administrative de suspendare va provoca daune grave, așa cum s-a explicat în cuprinsul acestei hotărâri funcționarului căruia i se aplică, așa încât Curtea apreciază că se impune luarea de măsuri provizorii, în sensul suspendării executării actului până la pronunțarea asupra legalității acestuia de către instanța competentă să judece fondul litigiului.
În cauză este îndeplinită și cea de-a treia condiție cerută de art.14 din Legea 554/2004, în sensul că reclamantul a formulat plângere prealabilă la autoritatea pârâtă.
Față de considerentele expuse, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va admite, se va modifica sentința, în sensul că se va admite cererea de suspendare.
Se va dispune suspendarea executării deciziei nr.1238/07.07.2008, până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței numărul 1583 din data de 23.07.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Modifică sentința în sensul că admite cererea de suspendare.
Dispune suspendarea executării deciziei nr. 1240/7.07.2008 emisă de către DGFP D până la pronunțarea instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.2/CB/17.11.2008
Jud. fond GDD.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
