Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2117/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - susp. exec. act ad-tiv -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2117

Ședința publică din 3 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta MFP-ANAF-Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în mun. I,-.C, jud. și sediul procesual ales la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S, din loc. S,-, jud. S împotriva încheierii nr. 1549 din 24 septembrie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal au răspuns consilier juridic, pentru recurentă și avocat, pentru reclamanta intimată - "" SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul intimatei a depus la dosar copia deciziei nr. 91 din 9 sept. 2009 emisă de DGFP S - Biroul Soluționare Contestații, care reprezintă o suspendare a soluționării cererii de revocare împotriva actelor administrative a căror anulare s-a solicitat pe motive de cercetare penală.

Întrebat fiind, reprezentantul recurentei a arătat că are cunoștință de această situație și depune copie plângere penală din care reiese infracțiunea pentru care a fost sesizat parchetul.

Instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru pârâta recurentă a solicitat admiterea recursului, pentru motivele invocate, expuse pe larg în ședința publică și având în vedere concluziile scrise depuse la dosar, modificarea încheierii recurate și în rejudecare, respingerea cererii de suspendare și menținerea actelor fiscale, cu precizarea subsidiară că nu există prezumții de nelegalitate, deci nu se impune suspendarea. A cerut a se avea în vedere faptul că cele două acte administrative contestate au fost date pe temeiuri distincte.

Avocat, pentru societatea intimată a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse în întâmpinare și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că în cauză sunt date condițiile cumulative prev. de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Referitor la cazul bine justificat, a arătat că art. 2 din Legea nr. 554/2004 definește aceste cazuri și apreciază că decizia și Raportul de inspecție fiscală nu sunt legale, conform motivelor dezvoltate în cererea de anulare a acestora. Totodată, a arătat că și Garda Financiară a formulat plângere penală, iar în urma verificărilor s-a constatat că administratorul societății de la care reclamanta a achiziționat combustibilul avea carte de identitate falsă și ambele sedii ale societății erau fictive. În ceea ce privește cea de-a doua condiție prev. de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, apreciază că și aceasta este dată, întrucât prin actele contabile depuse la dosarul cauzei s-a dovedit că societatea nu este în măsură să achite suma de 2.200.000.000 lei vechi, cu atât mai mult cu cât actele administrative sunt nelegale, iar achitarea acestei sume ar provoca o stare de insolvență, s-ar bloca activitatea, nu s-ar achita salariile celor 15 angajați și nici taxele către bugetul de stat. Fără cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1549 din 24 septembrie 2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de - "" SRL și în consecință a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. 6601//24.06.2009 și a raportului de inspecție fiscală nr. 6538//24.06.2009 emise de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S - în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea soluției - în esență - s-a reținut că, cererea formulată de societatea reclamantă întrunește cumulativ cele două cerințe impuse de prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, așa încât s-a procedat la suspendarea executării actului administrativ fiscal în condițiile și cu respectarea acestui text de lege.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S și a arătat că prima instanță a procedat la o verificare - pe fond - a validității actului administrativ fiscal a cărei executare s-a solicitat a fi suspendată, ceea ce este interzis în cadrul acțiunii promovate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. A mai arătat că cele două cerințe impuse de norma legală sus-citată trebuie dovedite, or în condițiile în care, la dosar reclamanta nu a produs nici o probă în susținerea apărărilor sale, acțiunea formulată se impunea a fi respinsă - ca nefondată.

Recursul este nefondat.

Cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, promovată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța are posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul acestei proceduri nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În speță, din lecturarea considerentelor încheierii recurate nu se constată că instanța a procedat la o prejudecare a fondului litigiului - în sensul criticilor formulate de recurentă - ci s-a limitat la identificarea acelor indicii care ar crea o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal în discuție.

În speță, s-a demonstrat că prin Decizia nr. 91 din 9.09.2009 a ANAF S (30 ds.) a fost suspendată soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere, întrucât au fost sesizate organele de cercetare penală, existând indiciile săvârșirii unor infracțiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată, făcându-se astfel aplicațiunea art. 214 din OG nr. 92/2003.

Or și numai sub acest unic aspect și în virtutea principiului "accessorium sequitur principale" este dat "cazul bine justificat" impus de preved. art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Bilanțul contabil depus de societatea reclamantă la dosar, precum și statul de plată aferent lunii iulie 2009 demonstrează că punerea în executare a actului administrativ fiscal în discuție ar produce grave dezechilibre în activitatea societății cu efecte grave asupra posibilității celor 15 salariați ai societății de a-și încasa salariile, așa încât și cerința privind "paguba iminentă"a fost dovedită ca fiind îndeplinită.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta MFP-ANAF-Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în mun. I,-.C, jud. și sediul procesual ales la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale S, din loc. S,-, jud. S împotriva încheierii nr. 1549 din 24 septembrie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. AD

Jud.

Tehnored. MM

2 ex. - 18.12.09

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2117/2009. Curtea de Apel Suceava