Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2224/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2224
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D împotriva încheierii din data de 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP D și intimata pârâtă Băilești și avocat pentru intimata reclamantă -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat pentru intimata reclamantă - depunE înscrisuri în dovedirea îndeplinirii cerințelor art.14 din Legea nr.554/2004.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP D și intimata pârâtă Băilești depune, în copie, raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert, susținând că a comunicat un exemplar apărătorului intimatului reclamant.
Avocat pentru intimata reclamantă arată că a observat înscrisul.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP D și intimata pârâtă Băilești susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din legea nr.554/2004 și s-a făcut dovada că raportul de expertiză reținut de prima instanță a fost modificat de expert, noua expertiză dovedind susținerile pârâtei.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare.
Avocat pentru intimata reclamantă - consideră că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 și solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 26.10.2006 reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei nr.49/26.04.2006 emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul DGFP D, comunicată sub nr.22041/16.06.2006, considerând-o ca netemeinică și nelegală și a solicitat anularea acestei decizii, a raportului privind rezultatul inspecției fiscale încheiat sub nr.937/08.02.2006 de către Băilești, Compartiment Control Fiscal Persoane Fizice, precum și a Deciziei de impunere nr.381/15.02.2006, emisă de Băilești.
Prin sentința nr. 4323 din 19.11.2007 Tribunalul a respins excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a respins contestația.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul a fost admis, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță reținând că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă s-a solicitat anularea deciziei nr. 49 din 26.10.2006 emisă de DGFP D, a raportului de inspecție fiscală nr. 937 din 8.02.2006 emis de Băilești precum și a deciziei de impunere nr. 381 din 15.02.2006 emisă de Băilești.
Deși a fost solicitată anularea unor acte administrativ fiscale emise de Băilești instanța de fond nu a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a acesteia, astfel încât sentința pronunțată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 5 pr.civ.
Primind cauza spre rejudecare a fost înregistrată sub nr- și s-a acordat termen pentru când s-a dispus citarea părților.
La data de 4.12.2008 reclamantul a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, și anume: Decizia nr. 49/26.04.2006 a DGFP D - Serviciul Soluționare Contestații; Raportul de inspecție Fiscală nr. 937/08.02.2006 al Băilești; Decizia de nr. 391/15.02.2006 a Băilești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții D și Băilești să se admită cererea de suspendare; să se dispună suspendarea executării actelor administrativ - fiscale reprezentate
de Decizia nr. 49/26.04.2006 a DGFP D - Serviciul Soluționare Contestații, de
Raportul de inspecție Fiscală nr. 937/08.02.2006 al Băilești și de Decizia de
nr. 391/15.02.2006 a Băilești, până la soluționarea definitivă și
irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrativ - fiscale menționate, ce
face obiectul Dosarului nr- al Tribunalului Dolj.
În motivare arată că, în urma controlului efectuat de inspectorii din cadrul Băilești a fost întocmit Raportul de Inspecție Fiscală nr. 937/08.02.2006, prin care în sarcina - au fost stabilite, obligații de plată suplimentare în cuantum de 19.698,19 lei din care: 11.810,19 lei reprezentând diferență TVA; 6.125 lei reprezentând dobânzi aferente TVA; 1.763 lei reprezentând penalități de întârziere aferente TVA.
În baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. 937/08.02.2006 al Băilești a fost emisă Decizia de impunere nr. 391/15.02.2006 emisă de Băilești, prin care s-a dispus obligarea - la plata sumei de 19.698,19 lei din care: 11.810,19 lei reprezentând diferență TVA; 6.125 lei reprezentând dobânzi aferente TVA; 1.763 lei reprezentând penalități de întârziere aferente TVA.
Împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. nr. 937/08.02.2006 al Băilești și a Deciziei de impunere nr. 391/15.02.2006 emisă de Băilești a formulat contestație, care prin Decizia nr. 49/26.10.2006 a DGFP D - Serviciul Soluționare Contestații a fost respinsă ca nemotivată și neîntemeiată.
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 26.10.2006. - a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâta DGFP D, să dispună anularea Deciziei nr. 49/26.10.2006 a DGFP D - Serviciul Soluționare Contestații, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 937/08.02.2006 al Băilești, precum și a Deciziei de impunere nr. 391/15.02.2006 emisă de Băilești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr-. Într-un prim ciclu procesual, prin Sentința nr. 4323/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr-, instanța de fond a respins acțiunea formulată de -.
Prin Decizia nr. 1661/28.08.2008, instanța de recurs a admis recursul formulat de -, a casat Sentința nr. 4323/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj; în Dosarul nr- și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, consideră că în cauză sunt întrunite condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. privind contenciosul administrativ.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ fiscal unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anulare, în tot sau în parte, a actului atacat în acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până, la soluționarea acțiunii în fond.
Potrivit art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanța competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea îi anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
Așadar, pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actelor administrativ - fiscale, petentul trebuie să facă dovada sesizării instanței de judecată cu acțiunea în anularea actelor administrativ-fiscale a căror suspendare o solicită.
Ori, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 26.10.2006. a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâta DGFP D și Băilești, să dispună anularea Deciziei nr. 49/26.10.2006 a DGFP D - Serviciul Soluționare Contestații, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 937/08.02.2006 al Băilești, precum și a Deciziei de impunere nr. 391/15.02.2006 emisă de Băilești cauza fiind înregistrată sub nr- la Tribunalul Dolj, cu termen de judecată la data de 04.12.2008.
Cu privire la paguba iminentă, menționează că potrivit art. 2 lit. ș din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă constituie prejudicial material viitor și previzibil, sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public
Ori, în speță, prin executarea actelor administrative - fiscale, mai înainte de soluționarea acțiunii formulate de - există riscul producerii unor pagube iminente ce nu s-ar putea repara altfel.
Menționează și că prin executarea silită pornită împotriva reclamantului, acesta este prejudiciat material, cu consecința imposibilității continuării activității.
De asemenea, precizează că au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra patrimoniului -, constând în sechestre asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile.
Precizează și că - își desfășoară activitatea în principal, prin vânzarea cu amănuntul a pieselor și accesoriilor pentru autovehiculelor, iar prin executarea actelor administrativ - fiscale s-ar bloca activitatea debitoarei, în condițiile în care bunurile imobile și mobile ale societății sunt indisponibilizate.
În cauză, paralizarea activității - rezultă din cuantumul creanței fiscale raportat la cifra de afaceri și posibilitățile financiare ale unui agent economic, asociație familială.
În plus, menționează că veniturile medii ale - sunt de 4.335 lei/an, așa cum rețin chiar organele de control fiscal în actele de control, reprezentând o cincime de debitul fiscal în cuantum de 19.698,19 lei.
De asemenea, natura activității desfășurate de - (comerțul) impune rularea unor sume de bani, prin cumpărarea produselor, comercializarea acestora, achitarea furnizorilor.
Ori, în mod evident, executarea actelor administrativ - fiscale ar întrerupe circuitul financiar al -, cu consecința încetării activității acesteia.
Mai mult decât atât, executarea efectivă a actului administrativ, înainte de verificarea legalității și temeiniciei acestuia de către instanța de judecată, poate genera numeroase litigii între - și partenerii săi contractuali, ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale.
Ori, prin executarea actelor administrativ-fiscale societatea este în imposibilitatea de a-și respecta obligațiile contractuale, cu consecința angajării răspunderii acesteia în relațiile comerciale cu furnizorii, respectiv beneficiarii.
Un motiv în plus de suspendare a executării actelor administrativ fiscale este raportul existent între obligația fiscală stabilită în sarcina societății reclamante în sumă 19.698,19 lei la care se adaugă obligațiile accesorii, și cifra de afaceri anuală a agentului economic, care este de aproximativ 4.335 lei.
Se constată astfel că numai obligația fiscală principală, fără accesoriile acesteia, depășește de cinci ori venitul anual al agentului economic.
Ori, este evident că executarea silită a unei asociații familiale pentru o astfel de sumă este de natură a conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării acesteia cu consecințe negative, ceea ce pot avea ca efect imposibilitatea de desfășurare a activității (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 2994/2007 a ICCJ - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal).
În consecință, apreciază că face dovada unei pagube iminente în sensul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2, lit. t din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înțelege împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrative.
Cazul bine justificat îl reprezintă împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Pe de o parte, executarea silită a unei persoane juridice căreia organul fiscal i-a stabilit anumite obligații fiscale suplimentare, constituie caz bine justificat de natură a determina instanța de judecată să adopte soluția de suspendare a actului fiscal prin care s- au constituit obligații bugetare.
Menționează că în cauză a fost efectuat un raport de expertiză, întocmit de expert care a apreciat că - nu datorează suma imputată de către organele fiscale.
Ca atare, probele științifice administrate în cauză duc la concluzia inexistenței unui debit fiscal al - și creează premiza îndoielii asupra legalității actelor a căror suspendare s-a solicitat.
De altfel, apreciază că prin măsura suspendării actului administrativ-fiscal, creditorul nu este prejudiciat, întrucât au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor proprietate a -, iar prin suspendarea executării nu se aduce atingere măsurilor asigurătorii.
Mai mult decât atât, cazul bine justificat derivă și din faptul că executarea propriu-zisă și efectivă a actului administrativ a început înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei creanței contestate prin acesta.
Tribunalul Dolj prin încheierea din 15.01.2009 a dmis cererea de suspendare formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții D, și Băilești.
A dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, respectiv Decizia nr. 49/26.04.2006 a D, raportul de inspecție fiscală nr. 937/08.02.2006 a Băilești, Decizia de impunere nr. 391/15.02.2006 a Băilești, până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestora.
A încuviințat proba cu expertiză tehnică contabilă solicitată de reclamantă și a fixat onorariu în cuantum de 600 lei în sarcina acesteia.
A pus în vedere reprezentantului D și Băilești să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii actelor administrativ fiscale contestate.
A amânat judecarea cauzei la 29 ianuarie 2009, pentru când reclamanta va trebui să achite onorariul pentru expert și să se dispună efectuarea adresei către Biroul de experți din cadrul Tribunalului Dolj pentru nominalizarea experților contabili.
În considerentele încheierii s-au reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 391/15.02.2006, și raportul de inspecție fiscală nr. 937 din 08.02.2006, au fost stabilite în sarcina reclamantei debite în cuantum de 11810,19 lei diferență TVA, 6125 lei reprezentând dobânzi aferente TVA, și 1763 lei reprezentând penalități de întârziere aferente TVA. Reclamanta a procedat la efectuarea recursului prealabil, contestația fiind soluționată prin decizia nr. 49/26.10.2007 a
În raport de cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale menționate, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 14 și 15 din 554/2004 care stabilesc că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cele două condiții prevăzute de art. 14, respectiv cazul bine justificat, și paguba iminentă, sunt reciproc determinate și definite de art. 2 alin.1, lit. ș și t din 554/2004.
Analizând prima condiție, respectiv existența unui caz bine justificat, s-a apreciat că, motivele invocate de reclamant în susținerea cererii sale creează o îndoială suficient de serioasă asupra actelor administrative contestate, de natură să determine instanța să aibă îndoieli asupra legalității acestora. Se are în vedere și recomandarea R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională în materie administrativă care determină instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să producă daune grave particularilor, să ia măsuri corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de instanță pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și executarea actului administrativ asupra legalității căruia planează suspiciuni, mai înainte ca instanța să se fi pronunțat asupra fondului litigiului.
În ce privește a doua condiție, respectiv existența unei pagube iminente, s-a apreciat că și aceasta este îndeplinită, fiind determinată de obligațiile comerciale în derulare ale reclamantei, cifra de afaceri relativ mică a acesteia care nu i-ar permite să-și desfășoare în continuare activitatea în cazul executări imediate a actelor administrative contestate, precum și faptul că au fost dispune măsuri asiguratorii asupra patrimoniului reclamantei.
Din considerentele expuse, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de art. 14 din 554/2004, motiv pentru care va fi admisă cererea și va dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, respectiv Decizia nr. 49/26.04.2006 a D, raportul de inspecție fiscală nr. 937/08.02.2006 a Băilești, Decizia de impunere nr. 391/15.02.2006 a Băilești, până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestora.
Va pune în vedere pârâtului prin reprezentantul său legal să verifice dacă au fost depuse toate actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 49/26.04.2006 a D, a raportului de inspecție fiscală nr. 937/08.02.2006 a Băilești și Deciziei de impunere nr. 391/15.02.2006 a Băilești.
Se va încuviința reclamantei proba cu expertiză tehnică contabilă, având în vedere concluziile contradictorii ale expertului desemnat în primul ciclu procesual, și stabilește onorariu pentru expert în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantului, acordându-se termen pentru ca acesta să achite onorariul de expert. Se va emite adresă la Biroul de experți din cadrul Tribunalului Dolj.
Împotriva încheieri a declarat recurs pârâta DGFP D, în nume propriu și pentru Băilești, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta arată că în speță sunt incidente dispoz. art. 304 pct. 9 din Codul d e pr. civilă, întrucât hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se precizează că suspendarea executării actelor administrativ fiscale constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede, dar în limitele și condițiile reglementate de aceasta.
Mai arată recurenta că pentru a se putea dispune suspendarea executării actelo9r administrative fiscale, trebuie să existe o puternică îndoială asupra legalității actelor administrativ contestate și să existe și o pagubă iminentă, condiții stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
Invocă recurenta că în speță nu s-a făcut dovada cazului bine justificat și care presupune existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să fie de natură să creeze îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar din răspunsul depus la data de 07.11-2007 de expertul desemnat în cauză, reiese că în urma reanalizării actelor contabile suma stabilită de organul de control este corectă.
La 14.04.2009, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Se arată că prin executarea actelor administrativ - fiscale mai înainte de soluționarea acțiunii formulate există riscul producerii unor pagube iminente ce nu s-ar putea repara altfel, fiind prejudiciată material cu consecința imposibilității continuării activității și că în practică s-a apreciat că paralizarea activității unei societăți cu consecință asupra derulării contractelor agentului economic și asupra salarizării angajaților sunt de natură a justifica suspendarea actului administrativ contestat.
Mai arată intimata că paralizarea activității reiese din cuantumul creanței fiscale raportat la cifra de afaceri și posibilitățile financiare ale unui agent economic și că natura activității desfășurate impune rularea unor sume de bani prin cumpărarea produselor, comercializarea acestora, achitarea furnizorilor, astfel că executarea actelor administrativ fiscale ar întrerupe circuitul financiar al societății, cu consecința încetării activității acesteia și imposibilitatea de a-și respecta obligațiile contractuale.
Cu privire la cazul bine justificat se arată că potrivit raportului de expertiză nu dovedește suma imputată de către organele fiscale, probele științifice administrate în cauză ducând la concluzia inexistenței unui debit fiscal în sarcina -, și în consecință crează premisa îndoielii asupra legalității actelor căror suspendare s-a solicitat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art. 3041Cod pr. civilă, Curtea reține:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație,este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr. fiscală, Titlul IX; Cap. III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr.
fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr. fiscală.
Curtea apreciază că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei, respectiv prin înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr.R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare,deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Avand in vedere cele expuse, Curtea in temeiul art.312 Cod procedura civila,va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D împotriva încheierii din data de 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. G
Ex.2//18.06.2009
Jud. fond C
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu
