Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 228/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR.228
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta, domiciliată în P,-, județul P în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 3,-.
Acțiunea este timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-/13.11.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,5 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, personal și asistată de avocat din cadrul Baroului P, lipsind pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este motivată, netimbrată, prin intermediul serviciului registratură al instanței, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a depus la dosarul cauzei întâmpinare, purtând viza nr.18514/19.11.2009, după care:
Avocat, pentru reclamanta, depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei, conform chitanței nr.-/13.11.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,5 lei, înscrisuri în completarea acțiunii introductive, respectiv: certificat emis de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-, plângerea prealabilă formulată de reclamantă înregistrată sub nr.53609/21.10.2009, certificate de concediu medical nr.-/10.10.2009, nr.-/10.10.2009, nr.-/10.10.2009, adeverințele nr.119/10.11.2009, nr.45/10.11.2009, 2 articole de presă referitoare la poziția ministrului interimar, certificat de grefă emis de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-.
Totodată, precizează că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinare, nu formulează alte cereri și apreciind cauza în stare de judecată, solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate de pârât prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
Avocat având cuvântul pentru reclamanta cu privire la excepția lipsei de obiect și la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare, solicită respingerea acestora și suspendarea executării Ordinului nr.2310/09.10.2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
De asemenea, precizează că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, cererea de suspendare a ordinului atacat fiind perfect admisibilă.
Referitor la cazul bine justificat, susține că acesta este definit potrivit art.2 lit.t din Legea nr.554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.
Susține că ordinul de revocare din funcție nu îndeplinește condițiile admisibilitate, nu are caracter legal, fiind emis cu vădită încălcare a legii.
Referitor la paguba iminentă, reclamanta, prin apărător, susține că potrivit art.2 lit.s din Legea nr.554/2004, paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material și viitor dar previzibil cu evidenta sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public, apreciind că în analizarea motivelor de suspendare trebuie avute în vedere și situațiile care privesc interesul privat al persoanei ce urmează a fi îndepărtată din postul de conducere.
De asemenea, reclamanta, prin apărător, susține că trebuie avută în vedere și perturbarea gravă a activității DADR P, care în lipsa de personal de specialitate riscă să nu mai poată valorifica și participa la procedura de accesare a fondurilor europene pentru județul
Precizează că datorită efortului reclamantei societatea pârâtă a beneficiat de fonduri europene considerabile, reclamanta este întrebată zilnic de noii miniștri învestiți de cum trebuie să procedeze, aceștia neavând experiența necesară.
Referitor la admisibilitatea acțiunii, susține că a formulat plângere prealabilă însă nu a primit nici un răspuns.
În temeiul dispozițiilor art.14 din Legea contenciosului administrativ solicită admiterea acțiunii sub aspectul celor 4 petite ale cererii, iar cu privire la punctul 4, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei conform chitanțelor și facturii depusă la dosar în original, precum și contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La solicitarea instanței, reclamanta a precizat că a ocupat funcția din care a fost revocată prin concurs în septembrie 2009, susținând un interviu și proiect, iar anterior ocupării acestei funcții a deținut funcția de director economic la o societate cu profil agricol.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la nr.957/42/30.10.2009, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, și a solicitat suspendarea Ordinului nr.2310/9 octombrie 2009, emis de Ministerul Agriculturii cu privire la acordarea unui preaviz de 15 zile reclamantei, care la momentul respectiv ocupa funcția de director coordonator adjunct - economic în cadrul Direcției de Agricultura și Dezvoltare Rurala P; suspendarea încetării aplicabilității Ordinului nr. 1765/15 septembrie 2009 emis de același minister, act în baza căruia a fost numită în această funcție; suspendarea aducerii la îndeplinire de către Direcția de Agricultura și Dezvoltare Rurală P prin direcția de resurse umane a Ordinului nr. 2310/9 octombrie 2009, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1765/15 septembrie 2009 fost numită în funcția de director coordonator - adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit P, însă, cu toate acestea, în condițiile haosului politic existent la momentul actual, după demiterea Guvernului, și numirea la Ministerul Agriculturii în calitate de ministru interimar a domnului, acesta emite Ordinul 2310/9 octombrie 2009 prin care, potrivit art.1 - începând cu data de 12 octombrie 2009 i se acordă un preaviz de 15 zile lucrătoare, potrivit art.2 - la expirarea perioadei de preaviz, încetează aplicabilitatea ordinului nr.1765/2009 al ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, iar potrivit art.3, urma ca Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P și Direcția de Resurse Umane din cadrul Ministerului Agriculturii să ducă la îndeplinire prevederile ordinului nr. 2310/ 9.10.2009, semnat de Ministrul.
Reclamanta a considerat că măsurile luate prin acest ordin sunt de natură exclusiv politică și se încalcă principiile fundamentale în materie de legislație a muncii, dar și cele constituționale, precizând că potrivit art. 41 alin.1 ipoteza 1, din Constituție dreptul la muncă nu poate fi îngrădit; art.5 alin. 2 din Codul Muncii, statuează cu de principiu principiul nediscriminării, în sensul că orice discriminare directă sau indirectă, față de un salariat bazată inclusiv pe criterii de apartenență politică, apartenență sau activitate sindicală este interzisă.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004 precum și îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat, ca și condiție prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a precizat că potrivit art. 2 lit. t din Legea nr.554/2004 cazurile "bine justificate" sunt definite ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.
Susține reclamanta că regimul juridic ce îi era aplicabil în calitatea sa de director coordonator adjunct, în cadrul DADR P în raport de relațiile juridice cu această instituție era cel reglementat de art. III alin. 7 din OUG nr. 37/2009, contractul de management încheiat de aceasta fiind asimilat de lege Contractului Individual de Muncă.
Precizează reclamanta că paradoxul situației este acela că la rândul ei, OUG nr. 105/ 6 octombrie 2009, prevede la art. IV alin. 7, că "Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate." și a specificat acest fapt pentru că însuși Ordinul 2310/09.10.2009 face trimitere la OUG 105/2006, art.IV și numai în cazul în care contractul de management nu dispune expres sunt aplicabile condițiile prevăzute de legislația muncii (în mod deosebit Codul Muncii și Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010) pentru salariat.
Susține reclamanta că prin ordinul atacat se prevede acordarea unui preaviz de 15 zile, în dispozițiile art.2 încetarea aplicabilității Ordinului nr. - septembrie 2009 fiind, deci, în prezența unei încălcări flagrante a principiului forței obligatorii a contractului între părți, iar în sprijinul afirmației sale solicită a se avea în vedere prevederile art. 2 alin. 5 din HG nr. 527/2009 (păstrată expres în vigoare și de OUG 105/2009 care a abrogat OUG NR. 37/2009) privind aprobarea modelului cadru al contractului de management: "Contractul de management se reziliază în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în acesta". Rezilierea contractului de management este sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării unei obligații specifice contractelor bilaterale, în Ordinul nr. 2310/9 octombrie 2009, se face trimitere și la Codul Muncii - art. 65 alin. 1 - ceea ce face ca emitentul actului, respectiv ministrul să dea un caracter prioritar dispozițiilor din Codul Muncii în loc să respecte contractul de management și să aplice în principal dispozițiunile acestuia.
Față de aceste aspecte, consideră că ordinul nr. 2310/9 octombrie 2009 este nelegal, fiind dat cu nerespectarea acordului părților, acesta fiind în fapt unul de revocare din funcție, fără, însă a se face dovada îndeplinirii necorespunzătoare sau neîndeplinirii obligațiilor de serviciu ale reclamantei.
Arată reclamanta că există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a ordinului ministrului nr. 2310/9 octombrie 2009 datorită lipsei unei cauze legale de încetare a contractului de muncă.
Separat, susține reclamanta, dată fiind motivarea expusă în cuprinsul Ordinului nr. 2310/2009 respectiv invocarea art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, solicită a se avea în vedere prevederile art. IV alin. 7 din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice. (reluarea art. III alin. 7 din OUG nr. 37/2009): "Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate".
Precizează reclamanta că ordinul nr. 2310/2009, este asimilat unei decizii de concediere care potrivit art. 74 alin. 1 lit. a din Codul Muncii trebuie să fie în formă scrisă și să cuprindă motivele care determină concedierea, rezultând deci că și Ordinul nr. 2310/2009, dacă este privit ca o decizie de concediere ar fi trebuit, în mod imperativ să conțină nu numai motivele de drept pe care se sprijină ci și motivele de fapt, lucru care însă lipsește cu desăvârșire.
Referitor la nerespectarea dispozițiilor imperative prevăzute de legislația muncii, reclamanta precizează că Ordinul atacat nu conține o motivație în fapt suficientă pentru încadrarea în prevederile art. 65 alin. 1 Codul Muncii; se încalcă dispozițiile art. 62 alin. 2 Codul Muncii, întrucât ordinul atacat, asimilat
unei decizii de încetare a raporturilor de muncă trebuia motivat în fapt și în drept sub sancțiunea nulității absolute, cauzele privind desființarea locului său de muncă sunt fictive, fără suport faptic și real.
De asemenea, susține că desființarea nu este efectivă, întrucât ministrul a anunțat imediat organizarea unor "concursuri" pentru încadrarea altor persoane pe același post, cauza nu este una reală neavând un caracter obiectiv, desființarea nu este serioasă, fiind impusa numai de rațiuni pur politice făcute în preajma alegerilor prezidențiale, de un ministru interimar anunțată la toate posturile publice de televiziune, iar în conformitate cu prevederile art. VIII din OUG nr.105/2009, trebuia să-și păstreze locul de muncă și postul pe care își desfășura activitatea.
Precizează reclamanta și faptul că nu putea fi dispusă concedierea sa în cazul incapacității sale temporare de muncă datorită unei stări de boală, întrucât se afla în situația prevăzută de art.60 alin.1 din Codul Muncii.
Menționează că Ordinul nr. 2310/2009 nu are înserat în cuprinsul său termenul în interiorul căruia poate fi contestat și instanța competentă, fapt ce atrage nulitatea absolută.
Arată reclamanta că potrivit art. 2 lit. s din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, paguba iminentă este definită ca fiind prejudicial material viitor dar previzibil cu evidenta sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public, apreciind că în analizarea motivelor de suspendare trebuie avute în vedere și situațiile care privesc interesul privat al persoanei ce urmează a fi îndepărtată din postul de conducere.
De asemenea, reclamanta susține că trebuie avută în vedere și perturbarea gravă a activității DADR P, care în lipsă de personal de specialitate riscă să nu mai poată valorifica și participa la procedura de accesare a fondurilor europene pentru județul
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în xerocopie, ordinul nr.1765/15.09.2009 și ordinul nr.2310/09.10.25009.
În drept, reclamanta a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
În temeiul dispozițiilor art.115-118 Cod procedură civilă, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, față de capătul 1 de cerere, în principal ca fiind lipsit de obiect, iar în subsidiar ca inadmisibil, și pe fond ca neîntemeiat, iar față de capătului 2 de cerere, respingerea acestuia ca fiind lipsit de interes.
Față de primul capăt de cerere pe cale de excepție, pârâta invocă excepția lipsei de obiect, susținând că suspendarea actului administrativ poate fi dispusă atunci când legea o prevede, în limitele și condițiile instituite de aceasta, regula fiind executarea actului administrativ emis, în condițiile art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.
Susține pârâta că o altă condiție prealabilă și intrinsecă a admisibilității acestei cereri este însă existența unui obiect, înțeles ca fiind protecția unui drept sau a unui interes legitim pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, respectiv pretenția concretă invocată de către reclamantă, acest obiect trebuie să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, în sensul în care să existe un drept sau interes actual a cărui ocrotire să fie necesară pe cale judiciară.
Precizează pârâta că actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, iar datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalității și sub condiția ca executarea lor să fie de natură a provoca o pagubă, iar pe de altă parte, punerea în executare a actului administrativ presupune efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în acesta, actele administrative, la fel ca și cele civile, în funcție de modul și durata lor de executare, putând fi clasificate în acte de executare imediată, a căror punere în aplicare se produce într-un singur moment și acte cu executare succesivă, care se pun în aplicare în mod treptat.
Arată pârâta că specificul procedurii de executare al actului este dat de natura prevederilor sale, fiind posibile situații în care executarea este uno ictu sau, dimpotrivă, succesivă, art. 14 alin. 7 din Legea nr. 554/2004 fixând limitele și efectele pronunțării unei hotărâri judecătorești, date în aplicarea prevederilor art. 14 alin. 1 din același act normativ, în sensul că suspendarea executării actului are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea suspendării, respectiv se opresc, pentru viitor, orice demersuri de punere în aplicare a dispozițiilor date, or, raportat la clasificarea mai sus arătată, numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema unei suspendări a executării.
Cu alte cuvinte, susține pârâta, ordinul contestat trebuie să fie unul cu executare succesivă, în timp, pentru a putea face obiectul cererii de chemare în judecată.
În opinia sa, pârâta susține că nu acesta este cazul în speță, întrucât Ordinul 2310/09.10.2009 dispune asupra eliberării reclamantei din funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P, iar în ceea ce o privește pe reclamantă, actul a fost executat prin eliberarea sa din funcție, din această perspectivă, el fiind epuizat.
Astfel, precizează pârâta, punerea în executare a actului nu se realizează, în niciun fel, prin reducerea drepturilor cuvenite, ci prin eliberarea din funcție, fără ca acest lucru să fie vizat în mod direct prin actul atacat și, în consecință, întinderea în timp a efectelor colaterale ale unui act administrativ, nu este relevantă pentru a-l clasifica ca fiind cu executare succesivă, importantă fiind doar durata procedurilor de punere a sa în aplicare.
Prin urmare, pârâta solicită admiterea excepției lipsei de obiect, întrucât reclamanta urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează, cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja, deci nu cu o suspendare, ipoteză care nu intră sub incidența prevederilor art. 14 din Legea 554/2004 și, în consecință, întrucât suntem în prezența unei excepții de fond, absolută si peremptorie, pârâta solicită admiterea acesteia si respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect.
Față de primul capătul de cerere, pe cale de excepție, pârâta invocăexcepția inadmisibilității acțiuni, susținând că reclamanta nu a sesizat autoritatea emitentă a actului a cărui suspendare se solicită și nici nu a făcut vreo dovadă în acest sens, fiind vădit că pretenția acesteia este inadmisibilă, constituind fine de neprimire a acțiunii și atâta timp cât autoritatea emitentă nu a fost notificată, urmează a se constata că cererea este inadmisibilă.
Față de capătul doi de cerere, pe cale de excepție, pârâtainvocă excepția lipsei de interes, în fapt, obiect, precizând că reclamanta solicită suspendarea încetării aplicabilității Ordinului nr. 1765/15.09.2009, ordin emis de ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în baza căruia a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009, ordonanța ce a fost abrogată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 și, totodată, declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională, rezultând așadar că, fiind în prezența unui act administrativ cu caracter normativ abrogat, efectele juridice nu se mai produc.
Susține pârâta că potrivit normelor de tehnică legislativă cuprinse în art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv", deci în ipoteza în care actul administrativ normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual nu mai este în vigoare este firesc ca și acesta din urmă act să fie anulat, aceasta fiind și opinia doctrinei.
Precizează pârâta că acțiunea civilă a fost definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecția juridică a drepturilor si intereselor civile ocrotite de lege, elementele acțiunii civile fiind părțile, obiectul și cauza și, deci, pentru a putea fi în prezența unei acțiuni admisibile, reclamantul trebuie să facă dovada că obiectul este licit, posibil și determinat, că scopul există, este real, licit și moral și că interesul este legitim, juridic, născut și actual, personal și direct, însă reclamanta nu face dovada îndeplinirii condițiilor cumulative arătate, așa încât pârâta apreciază că acțiunea acesteia este în principal lipsită de interes, în fapt lipsită de obiect.
Menționează pârâta și faptul că, așa cum a arătat mai sus, Ordinul nr. 1765/15.09.2009, a fost emis de ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 care a fost abrogată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2009, rezultând așadar, că fiind în prezența unui act administrativ emis în baza unei ordonanțe abrogate, efectele juridice nu se mai produc, astfel încât nici interesul nu este justificat.
Pe fondul cauzei, față de primul capăt de cerere, pârâta susține că prin Ordinul nr. 1765 din 15.09.2009 emis de ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009, iar aceasta a exercitat atribuțiile funcției în baza Contractului de management încheiat între doamna și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în care la art. 9 lit. "h" sunt prevăzute cauzele de încetare ale contractului, și anume "în situațiile prevăzute expres de lege".
Susține pârâta că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 a fost abrogată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.105/2009 și, totodată, declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională. Rezultă așadar că, fiind în prezența unui act administrativ cu caracter normativ abrogat, efectele juridice nu se mai produc și, drept urmare, cum părțile contractante au stabilit de comun acord că efectele contractului încetează și în cazuri prevăzute expres de lege, și cum cazul prevăzut de lege este dat de dispoziția art.IV alin. (1), (4) și dispoziția art. din OUG nr. 105/2009 având în vedere atât principiul relativității efectelor contractelor cât și voința părților la momentul încheierii actului, se constată că orice critică este nefondată, faptul consemnării acestei clauze contractuale vizând tocmai evenimentele legislative, ulterioare, ce pot interveni.
Astfel, susține pârâta, față de dispozițiile art.IV alin. (1), (4) și dispozițiilor art. din OUG nr. 105/2009, dat fiind faptul că postul de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Paf ost desființat, în mod legal s-a emis Ordinul 2310/09.10.2009 prin care reclamantei i s-a acordat preaviz.
De asemenea, pârâta susține că reclamanta a solicitat suspendarea efectelor Ordinului nr. 2310 din 09.10.2009 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția avută de director coordonator adjunct, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Precizează pârâta că ordinul contestat a fost emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 iar de la data intrării în vigoare a acesteia Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2009 se abrogă.
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Pârâta apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile textului de lege menționat, întrucât pagubele la care se referă art. 14 alin. 1 din Legea nr.554/2004 sunt pagube concrete provocate de aplicarea actului administrativ, întrucât paguba iminentă este definită de art. 2 alin. 1 lit. "ș" din Legea nr. 554/2004, drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public, suspendarea executării fiind o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu material grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulări actului.
Precizează pârâta că pentru a se dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepție de la prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie dovedită iminența producerii prejudiciului material, iar în cauză nu se face o asemenea dovadă.
Pe de altă parte, susține pârâta, nu se dovedește nici cazul bine justificat care, potrivit doctrinei, ar constitui împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat.
Menționează pârâta că existența unui caz bine justificat ar putea fi reținută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, instanța având doar posibilitatea efectuării unei cercetări sumare a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, nu poate fi prejudiciat fondul litigiului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, pârâta precizează că postul de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P deținut de reclamantă a fost desființat prin ordonanță de urgență, și nu din inițiativa angajatorului care este Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Susține pârâta că împrejurările invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare nu reprezintă un caz bine justificat, în sensul că motivele de nelegalitate privind Ordinul nr. 2310 din 09.10.2009 nu sunt evidente, încât să poată fi apreciate de instanță fără a intra în judecarea fondului, legalitatea unui act administrativ apreciindu-se prin raportare la situația de fapt și de drept existentă la momentul emiterii ori adoptării sale, iar nu în funcție de evenimente ori împrejurări ulterioare și imprevizibile.
Apreciază pârâta că acest ordin întrunește aparențele de legalitate, fiind emis de autoritatea competentă, în baza atribuțiilor sale, simpla contestare a actului administrativ de către persoana vizată, nefiind în măsură să constituie prin ea însăși un motiv de îndoială serioasă în privința legalității acestuia, în sensul legii și cum, în cadrul soluționării cererii de suspendare nu poate fi antamat fondul cauzei, putându-se efectua numai o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că s-ar ajunge ca legalitatea actului administrativ să fie cercetată de o altă instanța decât cea investită cu acțiune în anulare, și cum, oricum, reclamantul nu invocă nici un motiv de nelegalitate, pârâta solicită a se constata că și prin prisma acestui considerent, cererea este neîntemeiată.
În concluzie, susține pârâta, din motivele invocate în susținerea cererii nu se poate reține, și cu atât mai puțin dovedi, că se creează o îndoială serioasă privind legalitatea sa și nici nu se probează vreun prejudiciu suferit de reclamant, motiv pentru care solicită respingerea cererii.
În subsidiar, pârâta susține că nu i se poate imputa nicio culpă atât timp cât e ținut de normele legale în vigoare, știut fiind că cetățenii beneficiază doar de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.
Precizează pârâta că potrivit art. 1 din HG 8/2009 Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, autoritate publică centrală responsabilă cu elaborarea, reglementarea și implementarea politicilor agricole comunitare și naționale și cu dezvoltarea, pe baze moderne, a domeniilor sale de activitate care, conform art. 40 alin. 1 din Legea nr. 90/2001, este condus de ministru.
Susține pârâta că potrivit Legii nr. 90/2001, art. 53 alin. 1, lit. a, miniștrii organizează, coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a ordinelor și instrucțiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate și a principiului autonomiei locale a instituțiilor publice și a agenților economici.
De asemenea, precizează pârâta că potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României "în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie" și potrivit art. 5 din Codul civil nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publică.
Prin urmare, susține pârâta, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin conducătorul său, este o instituție care pune în executare și execută în concret legea, fiind ținut de aplicare imediată a acesteia. Cum măsurile dispuse prin OG nr. 105/2009 vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, și cum este ținut în aplicare și asigurarea aplicării întocmai a legilor în vigoare, este vădit că orice pretenție îndreptată împotriva acestuia este neîntemeiată.
Susține pârâta și faptul că întrucât capătul de 3 cerere este accesoriu primului capăt de cerere, în baza acelorași argumente anterior expuse și potrivit regulii accesorium sequitur principale, se impune respingerea acestuia în principal ca fiind lipsit de interes, iar în subsidiar ca inadmisibil, și pe fond ca neîntemeiat.
Față de cele arătate, pârâta solicită ca în baza principiului subordonării interesului privat celui public și având în vedere că nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu material concret ori a vreunui indiciu de nelegalitate, respingerea cererii de suspendare a executării Ordinului nr.2310/09.10.2009 în principal ca lipsită de obiect, iar în subsidiar ca inadmisibilă, și pe fond ca neîntemeiată.
Examinând cauza, din actele și lucrările dosarului, cu aplicarea dispozițiilor legale incidente, curtea reține următoarele:
Prin Ordinul nr. 1765/15 septembrie 2009 reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator - adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit
Prin Ordinul nr.2310/9 octombrie 2009, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-au dispus următoarele: potrivit art.1 - începând cu data de 12 octombrie 2009 i se acordă reclamantei un preaviz de 15 zile lucrătoare, potrivit art.2 - la expirarea perioadei de preaviz, încetează aplicabilitatea Ordinului nr.1765/2009, potrivit art.3-Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P și Direcția de Resurse Umane din cadrul Ministerului Agriculturii va duce la îndeplinire prevederile ordinului nr. 2310/ 9.10.2009.
Reclamanta a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr.554/2004 suspendarea executării Ordinului nr.2310/9 octombrie 2009, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de pârât, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, curtea constată că este neîntemeiată, întrucât prin cererea înregistrată la pârât la nr.53609/21.10.2009 reclamanta a formulat plângerea prealabilă împotriva Ordinului nr. nr.2310/9 octombrie 2009, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, nainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Cu privire la excepția lipsei de obiect, privind primul capăt de cerere,
susține pârâta că specificul procedurii de executare al actului este dat de natura prevederilor sale, fiind posibile situații în care executarea este uno ictu sau, dimpotrivă, succesivă, art. 14 alin. 7 din Legea nr. 554/2004 fixând limitele și efectele pronunțării unei hotărâri judecătorești, date în aplicarea prevederilor art. 14 alin. 1 din același act normativ, în sensul că suspendarea executării actului are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea suspendării, respectiv se opresc, pentru viitor, orice demersuri de punere în aplicare a dispozițiilor date, or, raportat la clasificarea mai sus arătată, numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema unei suspendări a executării, nu acesta este cazul în speță, întrucât Ordinul 2310/09.10.2009 dispune asupra eliberării reclamantei din funcția de director coordonator adjunct, iar în ceea ce o privește pe reclamantă, actul a fost executat prin eliberarea sa din funcție, din această perspectivă, el fiind epuizat.
Prin urmare, pârâta solicită admiterea excepției lipsei de obiect, întrucât reclamanta urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează, cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja, deci nu cu o suspendare, ipoteză care nu intră sub incidența prevederilor art. 14 din Legea 554/2004.
Curtea constată că susținerile pârâtei sunt nefondate, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea executării unui act administrativ unilateral, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea suspendării executării actului administrativ unilateral, fără a distinge între actele cu executare succesivă și actele cu executare imediată.
Susținerile pârâtei privind faptul că numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema unei suspendări a executării sunt neîntemeiate, față de împrejurarea că legea nu distinge și nu prevede imposibilitatea suspendării executării acestor acte administrative, iar susținerea potrivit căreia suspendarea echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja sunt total nefondate, suspendarea având ca efect doar suspendarea executării actului administrativ, așadar neexecutarea acestuia până la un anume moment, determinat, prevăzut de dispozițiile legale, și anume ână p. la pronunțarea instanței de fond, iar în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
Pentru aceste motive, curtea va respinge excepția lipsei de obiect invocată de pârât.
Cu privire la excepția lipsei de interes,în ceea ce privește cererea de suspendarea încetării aplicabilității Ordinului nr. 1765/15.09.2009, ordin emis de ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în baza căruia a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P, arată pârâtul că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată de OUG nr. 105/2009 și, totodată, declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională, rezultând așadar că, fiind în prezența unui act administrativ cu caracter normativ abrogat, efectele juridice nu se mai produc, întrucât în ipoteza în care actul administrativ normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual nu mai este în vigoare este firesc ca și acesta din urmă act să fie anulat.
Curtea constată că cererea reclamantei nu este lipsită de interes, întrucât interesul reclamantei îl constituie suspendarea executării actului administrativ unilateral, împotriva căruia a formulat plângerea prealabilă, act administrativ care cuprinde inclusiv prevederea potrivit căreia încetează aplicabilitatea unui alt ordin, iar instanța învestită cu cererea de suspendare, în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, verifică îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, prevăzute de acesta, susținerile pârâtei constituind în fapt apărări de fond privind legalitatea și temeinicia prevederilor ordinului a cărui suspendare se solicită, apărări ce nu pot fi examinate în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ, ci pe fondul cererii de anulare a acestuia, considerente pentru care va respinge excepția lipsei de interes invocată de pârât.
Pe fondul cererii de suspendare, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Art. 2 lit. s și t definește noțiunile de pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil, respectiv cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Rezultă că pentru suspendarea executării actului administrativ este necesară întrunirea a două condiții cumulative, și anume să existe un caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, care să poată fi prevenită prin suspendare.
Prin Ordinul a cărui suspendare se solicită, Ordinul nr.2310/9 octombrie 2009, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, s-au dispus următoarele: potrivit art.1 - începând cu data de 12 octombrie 2009 i se acordă reclamantei un preaviz de 15 zile lucrătoare, potrivit art.2 - la expirarea perioadei de preaviz, încetează aplicabilitatea Ordinului nr.1765/2009, potrivit art.3-Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P și Direcția de Resurse Umane din cadrul Ministerului Agriculturii va duce la îndeplinire prevederile ordinului nr. 2310/ 9.10.2009.
Reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală P, prin Ordinul nr. 1765 din 15.09.2009 emis de ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rural, fiind încheiat între părți un Contract de management, Ordinul fiind emis urmare dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009.
Ordinul nr.2310/9 octombrie 2009 fost emis în aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, publicată în Monitorul Oficial la data de 6.10.2009, act administrativ normativ, care prevede că "Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale, precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum și adjuncții acestuia, sunt si rămân desființate sau, după caz, se desființează.".
De asemenea, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/1999 prevede că, de la data intrării în vigoare a acesteia, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, se abrogă.
Pe de altă parte, însă, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 105/1999 reiau în fapt parte dispozițiile OUG nr. 37/12009, ordonanța abrogată prin OUG nr. 105/1999, însă cu privire la care, prin Decizia nr.1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr.758 din 06.11.2009, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, Curtea Constituțională a decis că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.
În considerentele acestei Decizii, Curtea reține că, în timp ce era sesizată cu obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, având termen de soluționare la data de 7 octombrie 2009, Guvernul a adoptat, la 6 octombrie 2009, Ordonanța de urgență nr.105/2009, care a fost depusă în aceeași zi la, ca primă Cameră sesizată, și a fost publicată tot pe 6 octombrie 2009 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.668, însă abrogarea unei ordonanțe de urgență aprobate prin lege nu constituie un impediment în ceea ce privește examinarea sesizării de neconstituționalitate, întrucât legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanța de urgență aprobată, iar prin aprobare, ordonanța de urgență încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct, ca atare, Curtea consideră că, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile ordonanței de urgență pot fi supuse controlului de constituționalitate în condițiile art.146 lit.a din Legea fundamentală.
Totodată, Curtea a constatat că, la acel moment, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.105/2009 se află în dezbaterea Parlamentului și atât timp cât procedura legislativă de adoptare a acestei legi este în desfășurare, Curtea Constituțională nu poate să își extindă controlul de constituționalitate asupra ordonanței de urgență menționate, însă a observat că soluția aleasă de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra constituționalității Legii de aprobare a Ordonanței de urgență nr.37/2009, o nouă ordonanță de urgență prin care abrogă ordonanța de urgență aprobată prin lege de Parlament, dar preia integral conținutul acesteia, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al Executivului față de Parlament și, nu în cele din urmă, față de Curtea Constituțională.
Referitor la OUG nr. 37/2009, Curtea Constituțională a arătat că prin reglementările sale, aceasta "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art.73 alin.3 lit.j din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică și de altfel, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiile art.115 alin.(6) din Constituție.
Curtea Constituțională a mai observat că, prin dispozițiile sale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice.
Având în vedere toate aceste considerente, cu privire la actul normativ în baza căruia a fost emis Ordinul a cărui suspendare se solicită, ordonanță prin care se abrogă o altă ordonanță, declarată neconstituțională, dar care reia în dispozițiile ordonanței abrogate, declarată neconstituțională tocmai prin faptul că "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere, stabilit prin Legea nr.188/1999, Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, curtea apreciază că există împrejurări de natură sa creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, constituind așadar un caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. d din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește paguba iminentă, curtea apreciază că executarea Ordinului, prin care se acordă reclamantei preaviz și își încetează aplicabilitatea Ordinul de numire în funcția de conducere pe care o ocupă urmare numirii în funcție și încheierii unui contract de management, este de natură să producă acesteia un prejudiciul material viitor și previzibil, prin lipsirea sa de drepturile ce beneficiază în baza contractului de management încheiat prin numirea în funcția de conducere.
Pentru aceste motive, curtea constată că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, considerente pentru care va admite cererea de suspendare a executării șiva dispune suspendarea executării Ordinului nr.2310/9.10.2009 până la pronunțarea instanței de fond, conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, la cererea reclamantei, curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, 8 lei taxă judiciară de timbru 0,3 lei timbru judiciar, 600 lei onorariu avocat, conform chitanței depusă la dosar, în total 608,3 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de obiect, excepția de inadmisibilitate, excepția lipsei de interes, invocate de pârât.
Admite cererea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta, domiciliată în P,-, județul P în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 3,-.
Suspendă executarea Ordinului nr.2310/9.10.2009 emis de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.
Obligă pârâtul la 608,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 noiembrie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red./CC
4 ex/16.12.2009
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Florina SecrețeanuJudecători:Adriana Florina Secrețeanu
