Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 235/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 235
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Magdalena
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - împotriva sentinței numărul 1783 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâta - D și avocat pentru intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare conform motivele de recurs formulate în scris. Susține că reclamanta nu a demonstrat în fața instanței de fond paguba iminentă.
Avocat pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că recurenta pârâtă nu a indicat nici unul din motivele de casare prev. de art. 304.
Mai arată că, a fost reținută existența unei pagube iminente, având în vedere că pârâta a emis o decizie de blocare a contului reclamantei, ceea ce conduce la blocarea activității biroului notarial, imposibilitatea plății salariilor către angajați, a obligațiilor către buget.
În replică, consilier juridic pentru recurenta pârâtă învederează că temeiul juridic al cererii de recurs îl constituie art. 304 pct. 9.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1783 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj s-a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
S-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7543/30.10.2009 emisă de D până la pronunțarea instanței de fond.
S-a reținut că,potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Cu privire la condiția cazului bine justificat, instanța de judecată a reținut faptul că reclamanta invocă faptul că prin actele de control fiscale se cumulează activitatea Biroului Notarial care este înregistrat ca atare cu veniturile obținute ca persoană fizică ceea ce creează o confuzie iar reclamanta este obligată să plătească pentru că în anul 2007 înstrăinat un teren primit ca donație iar în aprilie 2008 vândut un alt teren, primit tot ca donație, situație ce nu reprezintă o activitate economică cu caracter de continuitate.
Fără a intra în cercetarea fondului, litigiului instanța de judecată a constatat faptul că problema privind caracterizarea ca fiind o activitate comercială a vânzării de terenuri și construcții sau o activitate esențialmente de drept civil constituie un element de constituie un caz bine justificat în condițiile în care această activitate nu este de continuitate pentru reclamantă, activitatea profesională cu caracter de continuitate fiind cea notarială.
Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente instanța de judecată a reținut faptul că în urma emiterii deciziei de impunere a fost emisă și decizia prin care s-a dispus blocarea conturilor ce sunt deschise pentru titularul Biroul Notarial situație ce a condus la blocarea activității, imposibilitatea plății obligațiilor către salariați, fondul de asigurări sociale și asigurări de sănătate, existând astfel un prejudiciu material, viitor și previzibil.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs parata DGFP D, care a criticat-o pentru nelegalitate.
In opinia recurentei, prezumtia de legalitate si de veridicitate de care se bucura actul administrativ fiscal, determina executarea acestuia din oficiu, actul administrativ fiscal devenind titlu executoriu si, in consecinta, suspendarea executarii actelor adminstrativ-fiscale constituie o situatie de exceptie, in limitele si conditiile prevazute de lege.
Din actele depuse la dosar nu s-a facut dovada cazului bine justificat si nici a pagubei iminente, conditii care trebuie indeplinite cumulativ, afirmatiile reclamantei, retinute de instanta, avand un caracter evaziv si nefiind de natura a crea o puternica indoiala sub aspectul legalitatii actului administrativ contestat.
De asemenea, nici in procedura prealabila nu s-a pronuntat o solutie, astfel ca nici instanta nu se putea pronunta asupra legalitatii actului administrativ fiscal, iar prin obtinerea unei suspendari in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu face altceva decat sa tergiverseze achitarea sumei stabilita prin decizia de impunere.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea îl apreciază neîntemeiat.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr.fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art. 215 Cod pr.fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală.
Curtea apreciază că blocarea contului reclamantei conduce la blocarea activitatii biroului notarial, la imposibilitatea platii salariilor catre angajati, a obligatiilor la buget, creandu-se astfel posibilitatea producerii unui prejudiciu material.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală, pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare nu se aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative deoarece, societatea petenta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Curtea reaminteste că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Pentru considerentele expuse, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 1 cu raportare la art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de parata DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta - împotriva sentinței numărul 1783 din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.DV
2 ex./24.02.2010
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Magdalena
