Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 239/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.239/CA
Ședința publică de la 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1136/ 26.11.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, din C,-, -.22, județ C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru recurentul pârât Casa Județeană de Pensii C, în baza delegației nr.3165/23.04.2008 și avocat, pentru intimatul reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.-.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Consilier juridic, pentru recurentul pârât Casa Județeană de Pensii C, precizează că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Avocat, pentru intimatul reclamant, precizează că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurentul pârât Casa Județeană de Pensii C,solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Avocat, pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, decizia fiind dată cu încălcarea legii.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 143/16.07.2007 emisă de pârâtă, decizie prin care s-a dispus recuperarea debitului în sumă de 2.821 lei, ca fiind nelegală pentru nerespectarea dispozițiilor art. 22 pct.8 din nr.OG 119/31.08.1999 republicată;
- suspendarea efectelor deciziei atacate până la soluționarea prezentei contestații;
- obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că decizia prin care s-a stabilit în sarcina sa răspunderea materială pentru un debit de 2.821 lei este nelegală deoarece pârâta avea obligația să-i comunice procesul verbal de control nr. 4072/16.06.2007, întocmit de -S, pentru a putea lua cunoștință de măsurile dispuse și, în consecință, să introducă contestație la organul emitent, conform dispozițiilor art. 22 pct.8 din nr.OG 119/1999.
Reclamantul consideră că numai după soluționarea contestației, potrivit textului de lege menționat, și emiterea deciziei de respingere, procesul verbal de control devine titlu executoriu și se trimite spre executare organului fiscal.
Cum pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală, actul administrativ emis nu este valabil, neputând să producă efecte juridice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.80 din legea nr. 188/1999, art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 22 pct.8 din nr.OG 119/1999.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin încheierea interlocutorie din 10 octombrie 2007 instanța a admis cererea de suspendare a executării deciziei atacate, reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată.
Prin sentința civilă nr. 1136/26.11.2007 acțiunea a fost admisă, astfel cum a fost formulată.
În motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 22 pct.8 din nr.OG 119/1999 invocate în cerere și care reglementează procedura administrativă prealabilă emiterii actului administrativ fiscal, nu sunt incidente cauze.
Ca atare, cererea a fost analizată în conformitate cu prevederile speciale în materie - Legea nr. 188/1999 și art. 998-999 Cod civil, concluzionându-se că nu s-a dovedit existența elementelor răspunderii materiale, că nu rezultă fapta ilicită și personală a reclamantului, vinovăția acestuia și legătura de cauzalitate dintre faptă și pretinsul prejudiciu, condiții cumulative obligatorii pentru a angaja răspunderea civilă a funcționarului.
Pe de altă parte, instanța a constatat și că atribuțiile de serviciu ale reclamantului prevăzute în fișa postului nu justificau angajarea răspunderii sale materiale pentru prejudiciul pretins.
Soluția a fost atacată cu recurs de către pârâtă. Aceasta critică concluzia primei instanțe, apreciind că sunt întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii patrimoniale a reclamantului intimat, angajatorul efectuând cercetări potrivit legii.
În drept se invocă art. 3041.pr.civ.
Instanța de recurs reține următoarele:
Critica reclamantului intimat în ceea ce privește decizia contestată se rezumă la nerespectarea unei proceduri prealabile, nefiind invocate în cuprinsul acțiunii aspecte ce vizează neîntrunirea cerințelor pentru angajarea răspunderii patrimoniale. Cu toate acestea, instanța, reținând că prevederile OG 119/1999 nu sunt aplicabile, a analizat acțiunea din perspectiva art. 998-999.civ. Acest aspect nu este însă criticat prin motivele de recurs, recurenta rezumându-se să combată cele reținute.
Probele administrate în cauză au fost înscrisurile.
Potrivit art. 312 alin. 5.pr.civ. " în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad".
În speță nu au fost administrate probe cu privire la existența prejudiciului (prejudiciul total și modul în care s-a apreciat cota ce se datorează reclamantului intimat), a faptei ilicite a reclamantului intimat în legătură de cauzalitate cu prejudiciul, precum și cu privire la vinovăția acestuia.
Potrivit legii nr. 188/1999 care se completează cu prevederile specifice legislației muncii, în măsura în care acestea nu contravin dispozițiilor specifice funcționarilor publici, sarcina probei revine angajatorului. În condițiile în care reclamantul nu a invocat neîntrunirea în speță a cerințelor art. 998-999.civ. iar instanța le-a analizat fără să le pună în discuția părților, angajatorul nu a adus astfel de dovezi.
În consecință, recursul a fost admis și hotărârea casată, pentru rejudecarea cauzei după administrarea de probe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursul promovat în contencios administrativ de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1136/ 26.11.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, din C,-, -.22, județ C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.tehnored--/25.04.2008
24.04.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Vă înaintăm, alăturat, dosarul nr-, privind recursul promovat în contencios administrativ de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1136/ 26.11.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, din C,-, -.22, județ C, având ca obiect suspendare executare act administrativ, întrucât, prin decizia civilă nr.239 / CA/ 24.04.2008 pronunțată de această instanță, s-a admis recursul, s-a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PREȘEDINTE DE COMPLET,
GREFIER,
- -
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica